Cuprins 

 

 

5. Lumea islamică (I. M. Ţiplic)

a) Arabia preislamică. Formarea statului şi procesul de islamizare

b) Califatul omayyad din Damasc

c) Califatul abbasid din Bagdad. Spania şi supravieţuirea omeyyadă

PRELEGERI DE ISTORIE MEDIE UNIVERSALĂ

 

I. EVUL MEDIU TIMPURIU ĪN EUROPA

 ŞI ORIENTUL APROPIAT

Autori: dr. ZENO - KARL  PINTER, dr. IOAN MARIAN ŢIPLIC

- pentru uzul īnvăţămāntului de zi şi I.D.D. -  © copyright: 2004

Prelucrare Web: Cosmin Suciu; Powered by: Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvanean īn Context European (IPTCE)

 

Califatul abbasid din Bagdad. Mişcarea anti-omayyadă - apărută īn Iran, reclamānd tronul califal exclusiv pentru membrii familiei lui Muhammad, pentru descendenţii lui Abbas, unchiul Profetului - a organizat īn 747 o mare răscoală īn Khorasan. Trei ani mai tārziu, trupele rebele īnving ultima rezistenţă a armatelor omayyade şi Abu l-Abbas este proclamat calif īn marea moschee din Kufa, fondānd o nouă dinastie şi inaugurānd o perioadă profund diferită īn istoria Islamului. Dinastia abbasidă, care īn timpul celor cinci secole de domnie (750-1258) a īnsemnat o perioadă de mare strălucire, īncepānd din secolul al XI-lea, urmată de o progresivă decadenţă, a instaurat un regim politic absolutist de tipul vechilor monarhii orientale. Hegemonia politică arabă se transformă īntr-o hegemonie culturală arabă, care preia, asimilează şi vehiculează tradiţiile culturale ale popoarelor supuse. Organizarea administrativă se bazează pe ministere (diwan), pe departamente specializate, conduse de un vizir, după modelul persan; model care, de altfel, domină īntreaga viaţă publică şi privată.

Printre cei mai reprezentativi califi, din lungul şir al califilor abbasizi, au fost al Mansur (754-775), Harun al Raşid (786-809), suveranul noctambul din O mie şi una de nopţi şi al Ma'mun (813-833); trei lungi domnii, trei perioade de stabilitate īn care se materializează virtuţile militare, administrative şi intelectuale ale noului imperiu. Pe de altă parte, cu timpul are loc şi un proces de dezagregare, de dislocare a statului īn mai multe formaţiuni politice, care respectau doar formal suveranitatea califului. Chiar din primii ani ai acestei perioade, un membru al familiei omayyade masacrate de abbasizi scapă şi ajunge īn Spania, fondānd o dinastie independentă care s-a menţinut timp de mai bine de două secole; emiratul şi apoi califatul său şi-au avut capitale la Cordoba. Un alt calif stăpānea īn Egipt şi astfel lumea musulmană a avea trei califi simultan. Califatul abbasid este desfiinţat īn anul 1258 de armatele mongole, dar procesul de dezagregare dura din secolul al IX-lea, cānd turcii preiau controlul politic asupra unei mari părţi a califatului.

 

Spania şi supravieţuirea omayyadă. Īncă īnainte de venirea omayyazilor īn peninsula Iberică, francii carolingieni īşi īndreptaseră privirile asupra acestui teritoriu şi era logic, prin urmare, ca abbasizii să folosească interesul francilor faţă de ţara de dincolo de Pirinei īmpotriva uzurpatorului omayyad, īn funcţie de īmprejurări. Această colaborare franco-abbasidă s-a manifestat pentru prima oară prin schimburi de misiuni diplomatice īntre cei doi suverani, Pepin cel Scurt şi Mansur, īncepānd cu anul 765.

Scăpat cu fuga din masacrul dinastiei sale, omayyadul 'Abd ar-Rahman īntemeiază īn anul 138 al Hegirei/756, emiratul de Cordoba, care īn timpul lui 'Abd ar- Rahman III (912-961) se transformă īn califat. Simbol al regatului, al gloriei şi al culturii sale este marea moscheee din Cordoba, la care au lucrat fără īncetare, īncepānd cu fondatorul dinastiei, toţi suveranii omayyazi.