| Bbbb Capitolul
II
Capitolul III Capitolul IVIlustraţia
|
ROŞCANI –
cercetări arheologice – Autor: prof.dr.Sabin Adrian LUCA La realizarea acestui volum şi-au
adus contribuţia şi Silviu Istrate PURECE,
Cristian ROMAN şi Dragoş
DIACONESCU ISBN 973-8163-82-X, Editura Emia,
Deva 2004 Volum realizat cu sprijinul
deosebit al Asociaţiei „Morala Creştină”, Roşcani,
Preşedinte Dr.Ing. Ioan Ovidiu Muntean Copyright ă 2004 by Emia, Copyright ă 2004 by Sabin Adrian Luca; Copyright ă 2004 by Morala Creştină.
Capitolul
III DATE DESPRE CARSTUL DIN PERIMETRUL
LOCALITĂŢII Unul dintre elementele spectaculoase al zonei Roşcaniului este reprezentat de dezvoltarea reliefului carstic, unic în arealul de nord al masivului Poiana Ruscă. Acest tip de relief se mai dezvoltă în arealul de nord-est, în cel de est şi de vest al munţilor pomeniţi. Specifică pentru această zonă este lipsa cercetărilor arheologice şi puţinătatea studiilor speologice, carstul de aici fiind considerat unul de importanţă secundară şi cu dezvoltări mai puţin spectaculoase (Grupaj 3 şi 5). Carstul este delimitat la nord de Pâraiele Voichii şi Valea Mare. Acestea se varsă în Râul Dobra în dreptul localităţii Roşcani. Limita vestică este reprezentată de Valea Negrişorii şi pădurea Roşcanu Mic, iar cea estică şi sudică se află pe o linie ce uneşte Valea Iarşiţa şi Pârâul Căsagului cu Râul Dobra.[1] Suprafaţa pe care se găsesc peşterile este de aproximativ 12 km2. Munţii Poiana Ruscă sunt formaţi, în cea mai mare parte, din şisturi cristaline de vârstă paleozoică. Între acestea se găsesc şi calcare şi dolomite cristaline. Pe lângă fundamentul cristalin se mai găsesc roci magmatice paleogene, conglomerate şi gresii din straturile de Deva. În împrejurimile localităţii Roşcani rocile carbonatice fac parte din formaţiunea de Hunedoara – Luncani (Carbonifer inferior) şi cuprind calcare şi dolomite cu o structură cristalină compactă care, din punctul de vedere al carstificării, se comportă relativ similar. În regiunea cercetată, rocile carbonatice ocupă o suprafaţă totală de 1,4-1,5 km2 şi au o răspândire neunitară datorită tectonicii complicate a regiunii.[2] În tectonica perimetrului se regăseşte influenţa a două falii majore cu o direcţie nord-vest – sud-est (Grupaj 5 / plan 3)[3]. Rocile carbonatice au la bază şisturi sericito-cloritoase de Hunedoara – Luncani şi sunt acoperite de şisturile sericitoase-cloritoase supra-dolomitice din Seria de Gladna. Acestea au favorizat concentrarea drenajului subteran în carst.[4] În zona localităţii Roşcani există trei suprafeţe carbonatice: împrejurimile satului Roşcani, Cariera Pleşu şi Cariera Voichii (Grupaj 5 / planul 3), fiecare putând fi considerate zone carstice unitare.[5] Cercetarea acestei zone a fost realizată de cluburile „Focul Viu” Bucureşti, „Cristal” Timişoara[6] şi „Proteus” Hunedoara[7]. Carstul din împrejurimile satului Roşcani.[8] Acesta se află în imediata vecinătate a localităţii Roşcani, în partea de sud-vest a acesteia. Calcarele şi dolomitele de aici au o structură cutată, cu un ax de sinclinal orientat pe direcţia nord-vest – sud-est. Principala asociaţie de dolomit şi calcar apare pe flancul estic al acestui sinclinal. Roci de tip carbonatic se mai găsesc pe axul unui anticlinal situat în extremitatea sud-vestică, unde au fost identificate două fâşii calcaroase înguste.[9] Relieful grefat pe rocile carbonatice este constituit din versante de înclinaţie mare. Aceştia sunt străbătuţi de o vale temporară. Aici se află cantonată Peştera de sub Măgură (Grupaj 5 / planul 4). Cavitatea are o dezvoltare de numai 8 m. Ca geneză, peştera a fost modelată de o pierdere difuză de apă, care se află la 25 m faţă de intrarea acesteia. Diferenţa de nivel dintre pierderea difuză şi resurgenţă este de aproximativ 10 m.[10] Domnul Ioan Ovidiu Muntean, pe a cărui proprietate se află peştera, spune că aceasta avea o intrare mai îngustă. Cândva, aceasta a fost lărgită prin dinamitare pentru a fi folosită la păstrarea alimentelor perisabile în timpul sezonului cald. ¤ Carstul din Cariera Pleşu.[11] A doua zonă carstică îşi primeşte numele de la Cariera Pleşu. Aceasta se află pe cursul Râului Dobra, între confluenţa cu Pârâul Pii şi Pârâul Căsagului, fiind cea mai extinsă în suprafaţă. Structura sa geologică este de tip butonieră, calcarele fiind grefate pe direcţia nord-sud a unui ax anticlinal. Structura, predominant dolomitică, este străbătută de la est la vest de Râul Dobra pe o lungime de aproximativ 1 km.[12] La ieşirea Râului Dobra din dolomite, pe versantul din dreapta se află Peştera Roşcani (sinonim cu Peştera cu lacuri sau Peştera din Coasta Firezului). Aceasta se află la o altitudine relativă de 9 m, are o dezvoltare de 134 m şi o denivelare negativă de 8 m (Grupaj 5 / planul 5). Ea este cea mai mare peşteră din zonă. Cavitatea nu prezintă speleoteme (doar câteva scurgeri parietale), dar este spectaculoasă din punct de vedere morfologic, având coborâşuri, urcuşuri şi multe forme de eroziune. În partea finală, peştera se termină cu un lac de 15 / 8 m, adânc de aproximativ 3 m. Oglinda acestuia reprezintă nivelul epifreaticului zonal.[13] ¤ Peştera din cariera Baniu (Grupaj 5 / planul 6; Grupaj 3 / 15-16) este a doua ca lungime din zonă. Ea se află la câteva sute în amonte de prima. Cavitatea este una subfosilă cu dimensiuni care diferă de la un autor la altul din cauza înaintării lucrărilor de exploatare a carierei[14]. Ca geneză, peştera a fost formată de Râul Dobra, prezentând o singură galerie de dimensiuni mari (între 5 şi 10 m lăţime). Din punct de vedere peisagistic aceasta este cea mai frumoasă peşteră din zonă. Şi interiorul este pe măsură. Încă de la intrare, în partea stângă a galeriei întâlnim masive scurgeri parietale, pe o lungime de 25 m. În zona centrală, înspre altarul realizat de credincioşi, sesizăm un grup de stalagmite, dezvoltate pe un planşeu de calcit. Din cauza exploatării calcarului prin dinamitare, peştera prezintă prăbuşiri pe toată lungimea.[15] Sintetizând, peştera este formată dintr-o serie de săliţe despărţite prin conuri de grohotiş, domuri stalacmitice şi cruste. La înălţimea de formare a acesteia (25 m înălţime relativă) se mai află grote de mici dimensiuni, concreţionare, greu de cercetat.[16] Cariera de aici îşi întemeiază existenţa pe prezenţa peşterii. Exploatarea s-a dezvoltat prin lărgirea galeriilor cavităţii deja existente. ¤ Carstul din Valea (Cariera) Voichii (Grupaj 1/4).[17] Aici se află o carieră abandonată. Rocile carbonatice se întâlnesc în dreptul satului Roşcani, la câteva sute de metri de confluenţa Văii Voichii cu Râul Dobra. Limita sud-estică a formaţiunilor carbonatice este situată pe o falie puternică cu direcţia nord-est–sud-vest. Pârâul Voichii taie de-a lungul a circa 300 m calcarele, dolomitele şi, din nou, calcarele.[18] În carieră există, la aproximativ 20 m altitudine relativă, un aliniament de grote (Peştera numărul 3). Peşterile nr. 1 şi 2 sunt cavităţi de versant (Grupaj 3/1-12; Grupaj 5 / planul 5).[19] Ele s-au format din apele de şiroire. Peşterile au pierdut minimum 4-5 m din lungimea lor iniţială din cauza unor lucrări de lărgire a văii efectuate o dată cu introducerea trenului cu ecartament redus, necesar pentru transportarea pietrei de carieră. Acest tren (Mocăniţă) a existat până în vremuri apropiate, el fiind desfiinţat în favoarea transportului auto. Localnici din Roşcani îşi mai aduc aminte de acest mijloc de transport extrem de pitoresc. Peştera nr. 1 (Grupaj 3 / 1 – stânga, 2, 9) are pe tavan un evident canal de eroziune. În faţa gurii peşterii şi la începutul acesteia este mult material căzut, desprins din tavan (Grupaj 3 / 2). Sondajul arheologic efectuat aici nu a dus la descoperirea unor urme antropice semnificative pentru vreo epocă istorică. În Peştera nr. 2 (Grupaj 3 / 1 – dreapta, 3-8, 10-12, Grupaj 6 / fig. 1-3) întâlnim forme de eroziune doar în prima jumătate, pe peretele din stânga şi pe galeria din dreapta (Grupaj 3 / 3-5, 7). În partea a doua a peşterii s-a intervenit antropic (Grupaj 3 / 8), iar în urma lărgirii, spaţiul a fost folosit ca depozit de exploziv şi alte materiale necesare pentru carieră (Grupaj 3 / 6). Cu ocazia acestor lucrări s-a efectuat şi o pavare cu cărămidă a nivelului de călcare, după cum se poate observa la fotografia citată (Grupaj 5 / planul 7). Pe acest nivel am descoperit materiale arheologice (ceramică, cuie etc.) foarte apropiate, ca timp, de noi şi urme de cenuşă. Transformarea peşterii în depozit de dinamită a făcut necesară încălzirea locului şi diminuarea umezelii pentru a păstra în bune condiţiuni materialul explozibil. Cu ocazia pavării a fost afectat substanţial un orizont arheologic cu materiale ceramice aparţinând epocii moderne (nu mai vechi de secolul XIX – Grupaj 6 / fig. 3/10, 12). În jurul adâncimii de 0,20 m au apărut materiale ceramice aparţinând culturii Coţofeni (Grupaj 5 / planul 8; fig. 1-2, 3/1-9, 11). Săpăturile au avansat până la 1,40 m adâncime (Grupaj 6 / planul 9). Nu s-au mai descoperit alte artefacte chiar dacă solul în care s-a lucrat este un loess glaciar. ¤ Descrierea
materialului arheologic aparţinând culturii Coţofeni Unelte
şi arme Acestei categorii îi aparţin artefactele de la Grupaj 6 / fig. 3/7-9, 11. Din „silex” cioplit sunt realizate piesele de la Grupaj 6 / fig. 3/7-9. Pe un nucleu se văd clare urme de desprindere a lamelor. Piesele cioplite se înscriu în tipologia uzuală a descoperirilor de peşteră. Piesa de la Grupaj 6 / fig. 3/11 este realizată prin şlefuire într-o manieră specifică epocii eneolitice târzii. Materialul
ceramic Acestei categorii de artefacte îi aparţin materialele arheologice de la Grupaj 6 / fig. 1-2, 3/1-6. Factura Materialul ceramic se înscrie în cele trei mari categorii tehnologice specifice majorităţii aşezărilor preistorice: fină (Grupaj 6 / fig. 1/4-5, 7; 2/6; 3/6), semifină (Grupaj 6 / fig. 1/1-3, 6, 8; 2/2-4, 7; 3/1-5) şi de uz comun (Grupaj 6 / fig. 2/1, 5). Culoarea ceramicii este în strânsă legătură – de cele mai multe ori – cu arderea la care au fost supuse vasele de lut. Aceasta variază între cărămiziu (Grupaj 6 / fig. 1/4-5, 8: 2/1-2, 6), brun (Grupaj 6 / fig. 1/7; 2/3 – interior cenuşiu închis, 4; 2/7; 3/6 – interior cenuşiu), brun-cărămiziu (Grupaj 6 / fig. 1/1), brun-cenuşiu (Grupaj 6 / fig. 1/2 – interior brun-deschis, 6; 2/5), cenuşiu (Grupaj 6 / fig. 1/3; 3/5 – interior cenuşiu închis) şi cenuşiu închis (Grupaj 6 / fig. 3/1, 2 – interior brun, 3, 4 – interior brun). Degresantul folosit pentru realizarea ceramicii este nisipul (Grupaj 6 / fig. 1/1-3, 6; 2/2-4, 7; 3/1-2, 4-5), nisipul fin (Grupaj 6 / fig. 1/4-5, 7; 2/6; 3/6), nisipul fin şi pietricelele (Grupaj 6 / fig. 1/8) şi nisipul şi pietricele (Grupaj 6 / fig. 2/1, 5; 3/3). Ceramica poate fi lustruită pe exterior (Grupaj 6 / fig. 1/4 - spatulat pe interior, 8), cu netezire foarte bună (Grupaj 6 / fig. 1/5 – lustruit la interior, 7; 2/6 – spatulat interior; 3/6 – lustruit interior), bună (Grupaj 6 / fig. 1/1, 2 – spatulat pe interior, 3, 5-6, 8; 2/2-3 – spatulat interior, 4, 7 – spatulat interior; 3/1-5) sau relativ bună (Grupaj 6 / fig. 2/1, 5). Arderea ceramicii este foarte bună (Grupaj 6 / fig. 1/4, 7-8; 3/6), bună (Grupaj 6 / fig. 1/1-2, 5-6; 2/1-4, 6-7; 3/1-5) şi relativ bună (Grupaj 6 / fig. 1/3; 2/5). Decorul vaselor ceramice Coţofeni descoperite în această peşteră este variat şi este alcătuit din incizii în reţea (Grupaj 6 / fig. 1/1-2; 2/6), şiruri de incizii orizontale şi oblice (Grupaj 6 / fig. 2/2, 4), benzi paralele umplute cu linii incizate (Grupaj 6 / fig. 2/1, 5, uneori întretăiate 2/3), şiruri de impresiuni (Grupaj 6 / fig. 1/4-6, 8), linii paralele, dispuse vertical sau orizontal, lucrate în tehnica împunsăturilor succesive (Grupaj 6 / fig. 3/1-3, 5), oblic sau orizontal (Grupaj 6 / fig. 3/3) sau oblic (Grupaj 6 / fig. 3/6) în asociere cu o „potcoavă” cu impresiuni dese. Formele ceramice sunt rotunjite (Grupaj 6 / fig. 1/1-2, 4, 7-8; 2; 3/1-6) sau deschise (Grupaj 6 / fig. 1/3, 5-6). Distingem – între formele mai speciale – ceaşca cu toarta foarte înaltă, arcuită, sub formă de bandă (Grupaj 6 / fig. 1/3). După cum am mai afirmat, ceramica acestui lot aparţine culturii Coţofeni. Dacă apelăm la monografia culturii Coţofeni[20], putem încadra materialele arheologice de aici în faza a treia[21]. Sigur că starea relativ fragmentară a eşantionului nu ne permite nuanţări, chiar dacă unele se impun – mai nou – în istoriografia mai apropiată ca timp de noi.[22] ¤ Între materialele arheologice descoperite cu ocazia săpăturilor noastre din această peşteră se mai află un piron de fier (Grupaj 6 / fig. 3/10) şi fragmente din vase globulare, pictate cu culoare roşie (Grupaj 6 / fig. 3/12), aparţinând sfârşitului perioadei moderne. ¤
Peştera nr. 3 (Grupaj 3 / 13) este dezvoltată la 5 m sub
creasta masivului şi la 15 m diferenţă de nivel faţă
de platforma carierei. Ea are o lungime de 19,5 m şi 6,5 m denivelare.
Practic, aceasta este finalul unei peşteri mult mai mari care a
dispărut o dată cu înaintarea frontului carierei.
În marginea
carierei există stalactite care provin, după toate
probabilităţile, din această peşteră.
Pe latura de nord a carierei se pot observa şi resturi din grote sau terminaţii de galerii de peşteră deja distruse (Grupaj 3 / 14). Modul de dispunere al carierei şi resturile de peşteri existente arată modul de exploatare şi formare al carierelor. Se căutau deschideri naturale cât mai profunde (peşteri), carierele formându-se prin lărgirea galeriilor acestora. Acelaşi mod de exploatare s-a putut observa şi la Peştera din Cariera Baniu. ¤ Din punct de vedere carstic regiunea prezintă fenomene precum peşterile, izbucurile şi pierderile, dar acestea sunt izolate şi de mică anvergură. Depozitele speleale sunt rare. Regiunea prezintă în continuare un bun potenţial speologic şi arheologic, nu extrem de mare, dar semnificativ.[23] |
