Cuprins (Content)

 AŞEZĂRI NEOLITICE PE VALEA MUREŞULUI (II)

Noi cercetări la Turdaş – Luncă

I. Campaniile anilor 1992-1995

 

English Title: NEOLITHIC SETTLEMENTS IN THE VALLEY OF THE MUREŞ (II)

NEW ARCHAEOLOGICAL RESEARSCH AT TURDAŞ–LUNCĂ, I. THE 1992–1995 CAMPAINGS.

Autor: Sabin Adrian LUCA, BIBLIOTHECA MVSEI APVLENSIS XVII, ISBN 973-590-514, Editura Economică, 2001 © copyright: Sabin Adrian Luca,Prelucrare Web: Cosmin Suciu; Powered by: Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvanean în Context European (IPTCE)

 

Coperta 1   / Coperta 2 / Cuprins (Content)
 

¤

CAPITOLUL V

Încadrarea cronologică şi culturală a materialelor arheologice descoperite la Turdaş–Luncă în contextul neoliticului şi eneoliticului românesc

 

4. Încadrarea culturală şi cronologică a aşezării de la Turdaş–Luncă sau unele date despre începutul eneoliticului în Transilvania.

 

d. Stratigrafia comparată a unor situri din Transilvania.

 

Credem că în acest moment putem să încercăm şi apropierea stratigrafiei de la Turdaş–Luncă faţă de cea de la Tărtăria–Gura Luncii, unul dintre cele mai importante situri arheologice transilvănene (VLASSA 1976, 28-31).

Stratul 1 de la Tărtăria este similar – cel puţin în mare – cu nivelul I de la Turdaş–Luncă. Stratul de cultură este subţire şi întrerupt pe alocuri în ambele situri, iar locuinţele sunt reprezentate prin bordeie cu foarte mult material arheologic (VLASSA 1976, 29). Cât priveşte încadrarea culturală a stratului 1 de la Tărtăria, ne putem permite să constatăm, cu tot respectul faţă de memoria cercetătorului clujean, că între timp s-a demonstrat că Tisa I este contemporană cu Vinča C, ceea ce ridică un semn de întrebare la încadrarea – extrem de timpurie – propusă pentru stratul 1 de la Tărtăria (elemente Starčevo-Criş – de fapt, reminiscenţe !, paralelizat în mare cu Vinča A, paralelizat cu Vinča B1 datorită prezenţei elementelor Tisa I !). Această încadrare era fericită în momentul în care se definise pentru Banat termenul de Banaterkultur ca o mixtură între elemente Starčevo-Criş–Vinča A–Tisa I. Între timp s-a demonstrat că ultimul element genetic este mult mai nou, ceea ce l-a făcut pe Gh. Lazarovici să redefinească sub numele de cultura Banatului acest aspect cultural, pe baza descoperirilor de la Bucovăţ (LAZAROVICI 1979, 155). Acelaşi cercetător observa încă din anul 1979 că: La Tărtăria, în afara plasticii, . . ., nu au apărut elemente sigure Vinča A. Prin factura ceramicii, motive şi forme, descoperirile din nivelul I sunt mai târzii (n.n.) decât cele de la Balta Sărată I, Trnovačka, Banija, Aradac, staţiuni aparţinând orizontului Vinča A / B1 (LAZAROVICI 1979, 123). Acelaşi autor arăta, în continuare, că: În Transilvania . . .Cele mai multe elemente socotite Tisa, aparţin în prezent culturii Szakálhát, grupului Bucovăţ sau grupului Turdaş – dezvoltat independent de Vinča (LAZAROVICI 1979, 159).

Toate acestea concură la o încadrare mai târzie a acestui strat, poate contemporan cu nivelul I de la Turdaş–Luncă, şi poate fi încadrat culturii Turdaş.

Stratul 2 de la Tărtăria, numit de N. Vlassa şi de „fază Turdaş–Petreşti”, are exclusiv locuinţe de suprafaţă (VLASSA 1976, 30), spre deosebire de aşezările de la Turdaş–Luncă (nivelul II – inferior este alcătuit din bordeie şi nivelul II – superior din locuinţe de suprafaţă) şi Orăştie–Dealul Pemilor, punct X2 (LUCA 1997b. Locuinţele fazei vechi sunt adâncite, iar cele ale fazei noi sunt de suprafaţă) în care nivelurile clasice turdăşene arată un moment „de venire” (cu locuinţe adâncite) şi un altul de „sedentarizare”  (cu locuinţe de suprafaţă). Această observaţie ne sugerează minim două lucruri deosebite:

1. Fie că la Turdaş–Luncă existenţa celor două niveluri vechi de bordeie ar sugera două momente deosebite de venire şi – implicit – un posibil hiatus între acestea;

2. Fie că la Tărtăria stratul 1 este legat prin aceeaşi relaţie (venire – sedentarizare) ca şi în nivelul II (sau intermediar) de la Turdaş–Luncă şi Orăştie–Dealul Pemilor, punct X2 (faza veche – faza nouă).

Aceste observaţii – ca şi cea conform căreia stratul 2 de la Tărtăria are 1 m grosime (VLASSA 1976, 29) – ar sugera că aici este cea mai bună stratigrafie pentru fazele clasice/târzii ale culturii Turdaş.

Aflăm şi alte similitudini între cele trei staţiuni (Turdaş, Tărtăria şi Orăştie). La Tărtăria apar materiale ceramice de tip Bükk şi Boian (Giuleşti) (VLASSA 1976, 30). Despre prima cultură ne vom rezerva plăcerea de a discuta în volumul viitor al acestei monografii. Menţionăm însă prezenţa unor astfel de materiale ceramice în descoperirile vechi de la Turdaş–Luncă (ROSKA 1941, Taf. LXXXVII / 7) sau Deva – Tăualaş (LAZAROVICI–DUMITRESCU 1985 – 1966, 15).

Cât priveşte materialele ceramice de tip Boian–Giuleşti, pe care majoritatea cercetătorilor au preferat să le numească Precucuteni, observăm din nou similitudini de poziţie stratigrafică cu Turdaşul, unde acestea apar numai în nivelul II (sau intermediar) (ROSKA 1941, Taf. CXV – pentru descoperirile vechi). În acelaşi nivel intermediar (II – zona centrală) de la Turdaş–Luncă apar materiale ceramice de import ornamentate în dinţi de lup sau tablă de şah, atribuite culturii Precucuteni I şi/sau II (LUCA 1997a, 255-256, Pl. I/5; II/1), la fel ca şi descoperirile exemplificate la Fig. 33/2 – bordeiul B3/1994, nivel II; 36/5, 8 – bordeiul B4/1995, nivel II – superior; 5/11 – locuinţa L1/1992, nivel II – superior, exemplificate în cartea aceasta.

La Orăştie, singurul import precucutenian apare în nivelul nou, cel al locuinţelor de suprafaţă (material ceramic încă nepublicat), iar la Deva–Tăualaş, de exemplu, în nivelul II (LAZAROVICI–DUMITRESCU 1985–1986, 15). Aceasta ar sugera posibila încadrare cronologică a tuturor importurilor Precucuteni I – dacă nu şi II – în nivelurile clasice / târzii turdăşene. De aceeaşi părere este şi I. Paul (PAUL 1992, 125, Pl. XXII), cu precizarea că domnia sa vede importurile Precucuteni II în Petreştiul A.

În ceea ce priveşte pictura prezentă în acest strat la Tărtăria (VLASSA 1976, 29-30) trebuie să mai observăm câteva amănunte:

1. Pictura de la Tărtăria este de tip Lumea Nouă şi nu are nimic de a face cu pictura caracteristică culturii Turdaş aşa cum o cunoaştem noi în momentul de faţă (în tehnică crussted cu roşu, galben sau alb, în tehnică înainte de ardere, cu culoare neagră – de tip Tăualaş – sau cu roşu – de tip Foeni–Mintia – sau cu alb – de tip Salca–Herpály).

Pictura cu negru bituminos este întâlnită atât la Deva–Tăualaş (H. DUMITRESCU 1984, Pl. I; LAZAROVICI–DUMITRESCU 1985–1986, 8-9, 20-21), Turdaş–Luncă (nivel II, intermediar), Orăştie–Dealul Pemilor, punct X2 (LUCA 1997b, 74), Călan–La Podină (ANDREI–ROŞU 1998), Zlaşti–Gruiul lui Moş (DRAŞOVEAN–MARIŞ 1998, 96), peşterile de la Cerişor–Cauce şi Cerişor I (materiale încă inedite rezultate din săpăturile sistematice efectuate de S. A. Luca şi C. Roman). Trebuie menţionat faptul că la Turdaş sau la Tăualaş acest gen de pictură nu se găseşte decât din nivelul II. H. Dumitrescu aminteşte că acest tip ornamental este frecvent în stratul superior, între descoperirile de mare profunzime stratigrafică neexistând decât un singur fragment ceramic care poate că a ajuns aici fortuit (LAZAROVICI–DUMITRESCU 1985–1986, 8).

2. Un alt amănunt interesant legat de pictura din aşezările turdăşene este cel conform căruia la Deva–Tăualaş apare un singur fragment ceramic ornamentat cu roşu–vişiniu pe fondul roşcat–portocaliu al vasului (LAZAROVICI–DUMITRESCU 1995–1996, 9) tipic pentru descoperirile de tip Foeni–Mintia (DRAŞOVEAN–LUCA 1990, nivel Ib–IIa, 8-13; DRAŞOVEAN 1994 a–b). În sfârşit, suntem obligaţi să constatăm că în stratul II de la Mintia–Gerhat s-a descoperit şi un import Precucuteni I (DRAŞOVEAN–LUCA 1990, 13, 14), ceea ce ne îndreptăţeşte să-l paralelizăm cronologic cu nivelul II de la Turdaş (aici s-au descoperit elemente Foeni–Mintia nepictate materializate în tehnologie, „jgheaburi de scurgere”, unele forme bitronconice sau profilate) sau cu stratul 2 de la Tărtăria. După toate probabilităţile, teoria colegului Fl. Draşovean conform căreia grupul Foeni = Petreşti A, poate fi valabilă, cu condiţia acceptării unei evoluţii line şi îndelungate din cultura Turdaş spre cultura Petreşti, prin impulsul dat de grupul Foeni şi alte elemente colportate de acesta dinspre Câmpia Tisei (cultura Salca–Herpály) şi aceasta în sud-vestul Transilvaniei.

Aceleaşi elemente Salca–Herpály ar fi putut să impulsioneze transformarea culturii Turdaş spre cultura Petreşti prin influenţe dinspre nord-vest şi nord, prin intermediul grupului cultural Lumea Nouă. De altfel şi grupul cultural Lumea Nouă pare a fi primit pictura înainte de ardere tot dinspre nord, nord-vest, din arealul culturii Pişcolt, faza veche.

Este clar că stadiul actual al cercetărilor ne arată nişte căi de gândire, dar acestea nu ne pot duce spre o soluţie fermă şi clară.

3. Toate aceste observaţii lasă să se întrevadă existenţa unei puternice zone de origine pentru cultura Petreşti în sud-vestul Transilvaniei, din care aceasta îşi ia majoritatea elementelor genetice constitutive, peste care se altoiesc elemente genetice (mai ales în pictură) dinspre zona de definire a culturii Lumea Nouă, după câte se poate constata la Tărtăria. Poate părea surprinzător, dar influenţele Salca–Herpály sunt mult mai vizibile în sud-vestul Transilvaniei, grupul cultural Lumea Nouă părând mult prea puternic pentru a putea fi penetrat de acestea. Aşadar, concluziile lui I. Paul cu privire la influenţa genetică a culturii Salca–Herpály asupra culturii Petreşti (PAUL 1992, 120) sunt valabile doar în parte.

Stratul 3 de la Tărtăria este numit de N. Vlassa şi Petreşti–Turdaş (VLASSA 1976, 30). Remarcăm, din nou, similitudinea dintre stratigrafia de la Turdaş–Luncă şi Tărtăria (nivelul III din prima staţiune aparţine culturii Petreşti A–B, pe când stratul 3 de la Tărtăria aparţine, în mare, tot acestei faze).

Aici trebuie menţionată observaţia, verificată în teren şi la Turdaş–Luncă, conform căreia: . . .la Tărtăria lipseşte un strat Petreşti pur, lipsit de elemente turdăşene, aşa cum găsim în aşezările Petreşti ce-şi încep existenţa mai târziu şi într-o zonă ce depăşeşte aria de maximă extensiune a culturii Turdaş (VLASSA 1976, 30). De altfel, I. Paul merge şi mai departe în monografia dedicată culturii Petreşti, domnia sa afirmând că: Convieţuirea Turdaş – Petreşti pare a fi fost de mai lungă durată în această zonă (În care zonă ? Deduc din text că pe culoarul Mureşului, dar nu sunt sigur !). Ea se încheie până la urmă, şi aici, cu generalizarea treptată a culturii Petreşti, sub forma unor aşezări de mare întindere şi cu o densă locuire, corespunzătoare fazelor mijlocii (A–B) şi, mai ales, târzii (B) (PAUL 1992, 20). După cum putem observa, situaţia nu este de loc clară în ceea ce priveşte această convieţuire.

Stratul 4 de la Tărtăria este numit de acelaşi regretat cercetător clujean, Petreşti–Coţofeni. Domnia sa credea că dintr-un Petreşti târziu, neornamentat prin pictare, se poate trece la cultura Coţofeni (VLASSA 1976, 30). Sigur că distanţa cronologică dintre cultura Petreşti, faza B, şi cultura Coţofeni este semnificativă – la nivelul cunoştinţelor noastre –, fapt ce exclude validarea acestei teorii.

H. Dumitrescu observă faptul că purtătorii culturii Coţofeni preferă – cel puţin pentru fazele timpurii – acelaşi tip de habitat ca şi comunităţile neolitice de tip Turdaş sau Petreşti (LAZAROVICI–DUMITRESCU 1985–1986, 8), observaţie care ni se pare semnificativă pentru definirea tipului economic caracteristic la sfârşitul eneoliticului (CIUGUDEAN 2000).

¤

Ajungând la finalul acestui studiu, după ce am încercat evidenţierea principalelor elemente de cultură materială, precum şi de încadrare cronologico–culturală a staţiunii arheologice de la Turdaş, cred că se impune concluzia după care aceasta – ca şi cultura ce a primit numele sitului – este importantă pentru cunoaşterea şi înţelegerea neo–eneoliticului din Transilvania şi nu numai, datorită aportului avut la formarea grupelor culturale sau a culturilor ce i-a urmat în timp şi spaţiu, fie prin influenţe, fie prin deplasări de populaţie sau exporturi de materiale şi tehnologii specifice.

Publicarea materialelor rezultate din cercetările ultimilor ani (şi din campaniile anilor 1996–1998), precum şi viitoarele săpături de aici (ce au reînceput o dată cu anul 2001), vor aduce noi argumente pentru a demonstra importanţa deosebită a sitului şi vor clarifica – cu siguranţă – acele aspecte rămase până în acest moment insuficient de argumentate. În această situaţie toate presupunerile sau ipotezele hazardate lansate până acuma în legătură cu tot ceea ce înseamnă Turdaş–Luncă sau cultura Turdaş îşi vor pierde definitiv substanţa rămânând doar de domeniul istoricului cercetărilor.

 

 

 

 

Capitolul V. Încadrarea cronologică şi culturală a materialelor arheologice descoperite la Turdaş–Luncă în contextul neoliticului şi eneoliticului românesc

1. Aşezări aparţinând culturii Vinča, faza timpurie, din Transilvania.

2. Elemente liniare timpurii în Transilvania.

3. Neoliticul dezvoltat în Transilvania. Preliminariile culturii Turdaş.

4. Încadrarea culturală şi cronologică a aşezării de la Turdaş–Luncă sau unele date despre începutul eneoliticului în Transilvania.

  1. Cultura Turdaş.
  2. Cultura Petreşti.
  3. Cultura Coţofeni.
  4. Stratigrafia comparată a unor situri din Transilvania