Universitatea

ARHEOLOGIA DIN TRANSILVANIA
HOME English version
MEMBRII : REVISTA : ŞANTIERE ARHEOLOGICE : CĂRŢI : FORUM : CĂUTARE

 

volum apărut în seria:

BIBLIOTHECA SEPTEMCASTRENSIS

XXIII

Versiune full text Fisier

ISBN (10)973-7724-98-4 ,

ISBN (13) 978-973-7724-98-4

ASPECTE DE MULTICULTURALITATE SPIRITUALĂ *

RIT ŞI RITUAL FUNERAR ÎN TRANSILVANIA ŞI EUROPA CENTRALĂ ŞI DE SUD-EST ( SECOLELE IX-XI )

Autor: Aurel DRAGOTĂ .

Integrare web: Cosmin Suciu, Editura Altip, Alba Iulia, 2006.

VI.

Materialul arheologic

 

1. Piese de podoabă şi vestimentaţie

Din punct de vedere funcţional, podoabele pentru corp, se pot structura, în următoarele categorii principale:

1. 1. podoabe pentru păr şi urechi : inele de buclă, inele de păr cu o extremitate în – s, cercei cu spirală conică, cercei în formă de „ ciorchine de strugure ” ;

1.2. podoabe pentru braţe şi degete : brăţări simple, torsadate, cu protome, inele simple, torsadate, cu chaton sau cu placă sigilară ;

1.3.  podoabe purtate la gât : colane simple sau împletite, şiraguri de mărgele, prevăzute uneori cu un pandantiv central, pandantivi, amulete şi encolpioane ;

1. 4.  accesorii pentru vestimentaţie;

 

1.1. Podoabe pentru păr şi urechi

Un loc aparte în categoria podoabelor de cap, îl ocupă indiscutabil cerceii, a căror varietate tipologică este semnificativă.

Remarcabili prin fineţea execuţiei, precum şi a tehnologiei folosite sunt cerceii în formă de „ ciorchine de strugure ” / traubenförmig / grappe de raisain ( formele 17 a – 17 b Giesler ), care apar apar în medii etnice diferite.

Ulterior, apare şi varianta turnată în bronz a acestui tip de podoabă, care se caracterizează mai ales prin dimensiuni mai mici.

Piese de acest gen, de provenienţă bizantină, s-au identificat în cimitirele de la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [1] , Blandiana – „ În Vii ” [2] , Cluj Napoca – Str. Zápolya [3] , Gîmbaş [4] ( Pl. LXIV/8-10 ), Oradea [5] şi Pecica - „ Şanţul Mare ” [6] .

Pentru cercelul în formă de „ ciorchine de strugure ” , descoperit la Cluj Napoca – Str. Zápolya , care avea pe globul central un ornament rombic, avem exemplare similare în M. 69 de la Szob – Kiserdő [7] şi la Vukovar – Lijeva bara  [8] . Realizaţi din argint aurit, cu montura filigranată şi granulată, apar începând cu secolul al X - lea în Transilvania şi apoi în Moldova şi Rusia Kieviană [9] .

În Crişana, acest tip de cercel a fost atestat în descoperirile de la Biharia – Dealul Şumuleu şi Tarcea [10] . Varianta turnată, s-a identificat şi în spaţiul croat, în cimitirele de la Kloštar Podravski [11] , Popovec – „ Bregi ” [12] , Veliki Bukovec [13] şi Vukovar - Lijeva bara [14] .

Cercelul de tip volhinic ( forma 17 b Giesler ), apare în M. 6 de la Sveti Juraj u Trnju, în asociere cu mărgele ( forma 41 a ) şi inel pentru deget ( forma 35 Giesler ), fiind datat în faza II a culturii Bjelo Brdo  [15] . Forma 17 b, s-a mai descoperit la Ciganka [16] , Halimba – Cseres [17] , Gomjenica, Ptuj – Grad [18] , Sišak [19] . La  Vukovar – Lijeva bara / M. 426, forma 17 b s-a identificat în conexiune cu două brăţări forma 4 şi un inel pentru deget forma 38 b [20] .

 J. Giesler, atribuie cercelul de acest tip unui grup de tranziţie pre Bjelo Brdo, el fiind frecvent pe tot parcursul fazei Bjelo Brdo I / timpurie. La finalul acestei faze, a fost abandonată forma 17 a, iar la limita de demarcaţie între etapele Bjelo Brdo I şi Bjelo Brdo II, dispare şi forma 17 b [21] .

Unele observaţii merită şi variantele turnate de cercei. Trebuie menţionat un cercel turnat  identificat în M. 8 de la Blandiana A ( tipul 13 Mesterházy, tipul 14 Giesler ). Pe tortiţa păstrată fragmentar apar o serie de nodozităţi iar la partea inferioară are un pandantiv de aspect granular [22] .

Exemplare similare apar la Dunărea de Jos, în Serbia şi Bulgaria. În nord-vestul Slovaciei, o variantă turnată se întâlneşte din a doua jumătate a secolului al IX –lea şi prima jumătate a secolului al X – lea.  Exemplare ce pot fi atribuite acestui tip se cunosc şi din Ungaria unde apar mai multe variante ce sunt considerate imitaţii ale pieselor din aur şi argint.

La Halimba s-au descoperit câteva exemplare în M. 64, M. 882, M. 778 şi M. 918. Ele sunt încadrate în categoria celor fine ce au fost realizate după un model care avea arcul inferior decorat cu 4 linii granulate / fire de mărgele. Cele două capete ale arcului sunt închise de o coroană de mărgele şi de ambele părţi apare coroana de mărgele de mai multe şiruri. [23]

Analogii pentru această variantă s-au descoperit şi la Bjelo Brdo – M. 174 unde apare asociat cu inele de păr cu o extremitate în formă de – s şi formele 1 şi 38 [24] . Se mai pot menţiona aici exemplarele de la Prijedor – Gomjenica [25] .

J. Giesler observa foarte bine că aceste piese apar în general în cimitirele din fosta Jugoslavie şi mai rar în cele din Ungaria. Pentru spaţiul românesc se poate constata o situaţie similară cu cea surprinsă în Ungaria.

De cele mai multe ori, s-a încercat o asociere a lor cu mediul bizantin fiind văzute ca importuri sau produse locale [26] .

Forme turnate ce imită cel în formă de ciorchine se mai cunosc de la Alba Iulia – Staţia de Salvare [27] .

La Dolný Peter II ( Reg. Komárno ) / M. 1 apare o pereche de cercei din bronz turnat, cu pandantiv în formă de ciorchine, în asociere cu un inel pentru deget decorat cu pentagramă [28] .

Din colecţiile mai vechi ale Muzeului Naţional al Unirii se cunoaşte un cercel din bronz, turnat în formă de ciorchine ( tipul 12 Mesterházy ), ce aparţine categoriei fine a imitaţiilor. Partea superioară a arcului este realizată din sârmă circulară ( g = 1 mm ) este lipită de arcul inferior, decorat cu o linie de mărgele cu secţiune cruciformă. De ambele capete ale arcului inferior, în interiorul acestuia şi în partea inferioară a pandantivului au fost aplicate patru globuri aplatizate. Piesa s-ar putea încadra în subtipul 12 b1 [29] .

În unele cazuri, firul se termină într-un cârlig care se prinde în inelul ce iese din bulbul marginal. Piesa de la Alba Iulia nu este prevăzută cu cârlig, ci are capetele părţii superioare ale arcului lipite de bulbii marginali. Se observă că cele 4 linii de mărgele ce decorează arcul inferior conferind o secţiune cruciformă, nu sunt lipite ci motivul rezultă din turnare. Sunt considerate piese de import şi si sunt atribuite populaţiei slave. Cele mai bune analogii pentru această piesă le găsim în spaţiul sud – est european.

După K. Mesterházy, cerceii cu 4 globuri şi imitaţiile lor turnate s-au răspândit în secolul al X – lea în afara spaţiului moravian în regiunea sudică a Ungariei [30] .

O variantă de cercel semilunar cu arcul interior având în centru o proeminenţă alungită ( tipul 11 Mesterházy, 15 c Giesler ) se cunoaşte îndeosebi din spaţiul sud - est european.

În Transilvania nu se cunoaşte această variantă. Singura descoperire din arealul românesc provine de la Garvăn.  Se pot aminti exemplarele de la Ptuj – Grad, Sisak [31] , Klostar [32] şi Gomjenica [33] .

Destul de frecvenţi sunt şi cerceii cu spirală conică la partea inferioară ( forma 19 Giesler ), care apar şi în mediul avar târziu. Exemplare de acest tip, datate în secolele IX – X, s-au descoperit în S. XV / M. 2 şi S. XXIII / M. 1 din cimitirul de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [34] .

În spaţiul european, cercelul de acest tip apare în cimitirele de la Bjelo Brdo – Str. Veneţia [35] , Püspökladány-Eperjesvölgy [36] şi  Vukovar - Lijeva bara/ M. 252  unde a fost datat în secolul al IX - lea [37] .

 Piese similare s-au găsit în M. 193 şi M. 296 de la Ptuj – Grad,  plasate în fazele Ptuj I şi Ptuj II, sincrone cu primul orizont şi faza I a culturii Bjelo Brdo [38] .

De la Alba Iulia – Str. Vănătorilor, M. 233 / 1980, se cunoaşte un cercel cu pandantiv  turnat din bronz ( tipul 14 Mesterházy ), plasat în secolul al XI –lea [39] . Un exemplar similar realizat din bronz se cunoaşte de la Orşova.  În centrul fiecărei laturi a verigii se află câte un inel, iar prin globul central a fost tras arcul inferior al verigii. Piese de acest gen apar în Bulgaria şi Serbia şi au fost atribuite eronat tipului în formă de ciorchine. Din Ungaria nu se cunosc descoperiri de această factură [40] .

O largă difuziune, se poate constata şi în cazul cerceilor lunulari. Exemplarele din aria grupului Köttlach, au fost realizate  din bronz prin turnare, iar lunula a fost decorată prin emailare. În schimb, piesele din grupul Ciumbrud, au lunulele ornamentate prin batere, iar la partea inferioară sunt prevăzute cu pandantivi de diverse forme ( lănţişoare cu pandantiv, pendilii ). În schimb, restul variantelor de inele de tâmplă de la Ciumbrud au pandantivul central  gol pe interior.

Caracteristice pentru acest grup sunt piesele descoperite la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [41] , Ciumbrud - „ Podireu ”   [42] şi Orăştie - Dealul Pemilor X8   [43] .

Cerceii lunulari de la Ciumbrud - „ Podireu ”, au placa semilunară realizată din tablă de argint în formă de – U, de care sunt suspendate 5 lănţişoare [44] .

O variantă mai simplificată, surprinsă în M. „ A ”, are partea inferioară realizată din tablă de argint în formă de lunulă, plată şi decorată, dar fără vreun pandantiv  [45] .

Cerceii lunulari de la Orăştie – Dealul Pemilor X8 au tortiţa realizată din sârmă de argint, prevăzută cu mici îngroşări sferice ( noduli ). Partea inferioară este de formă lunulară, şi a fost confecţionată din trei straturi de tablă. Feţele exterioare au fost decorate prin batere, iar placa centrală este prevăzută cu două urechiuşe, de care atârnă două pendilii în formă de lacrimă ( H =  50 - 65 mm, l =  24 mm ) [46] .

Asemănătoare este şi perechea de cercei  în formă de lunulă descoperiţi la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare” într-un mormânt cu casetă din cărămidă din prima fază a necropolei. Au tortiţa realizată din fir de sârmă şi prezintă două îngroşări sferice ( noduli ). Partea inferioară este de formă lunulară şi a fost realizată din două straturi de tablă. Pe marginea părţii inferioare sunt opt orificii de care atârnă opt lănţişoare, ce se termină cu pandantivi rombici din tablă ( L = 4. 3 cm, l = 2. 9 cm, g = 4 mm ) [47] .

Una dintre formele identificate la Ciumbrud are tortiţa ( H = 34 mm , D = 23 mm, MNIT,  21538 )  realizată dintr-un fir de sârmă ( g = 1 mm ). De tortiţă este agăţat un pandantiv globular (d= 11 mm), gol în interior, confecţionat din două bucăţi lipite [48] .

O altă formă de cercel are jumătate din tortiţa de prindere  realizată din fir de sârmă, pe care se află 2 noduli sferici ( h = 45 mm, MNIT, 21535 ). Cealaltă jumătate este rombică în secţiune, şi decorată cu nervuri, cu aspect perlat. De tortiţă a fost prins un pandantiv bitronconic ( h = 25 mm), decorat în patru registre cu cercuri în relief, cu aspect perlat [49] .

 Un alt tip de cercel are jumătate din tortiţa de prindere realizată din fir de sârmă, şi prezintă 2 noduli bitronconici (  H = 48 mm , D = 8 mm ). Cealaltă jumătate este rombică în secţiune. De tortiţă a fost prins un pandantiv de formă ovoidală ( H = 20 mm ) [50] .

Din M. 8 de la Orăştie – Dealul Pemilor X8, provin 2 inele de tâmplă din sârmă de bronz cu noduli sferici şi pandantiv conic din tablă de bronz striată şi încheiat cu calotă semisferică netedă [51] .

Se aseamănă cu exemplarul de la Ciumbrud, la care jumătate din tortiţa de prindere a fost realizată din fir de sârmă, şi prezintă 2 noduli sferici. Cealaltă jumătate este rombică în secţiune, şi decorată cu nervuri, cu aspect perlat. De tortiţă a fost prins un pandantiv conic ( MNIT, 21535, H = 44 mm , h = 19 mm ), decorat cu striaţii, încheiat cu o calotă semisferică netedă [52]

În inventarul arheologic de la Orăştie – Dealul Pemilor X8 se remarcă inele de tâmplă simple din sârmă de bronz sau cu capătul canelat. Foarte bune analogii pentru aceste materiale avem în aria de influenţă a grupului cultural Köttlach [53] .

S-a identificat o variantă de inele de tâmplă cu îngroşări sferice ( noduli ) sau cilindrice şi buton terminal [54] .

La acestea se adaugă un inel de tâmplă cu îngroşare alungită în formă de lacrimă [55] .

Cercelul în formă de lunulă, ce provine din cimitirul de la Zalău - Str. Crasna, a fost turnat din bronz şi era acoperit cu email albastru - verzui. Decorul de pe una dintre feţe, consta dintr-un motiv vegetal [56] . În spaţiul românesc, cercei lunulari turnaţi, au mai apărut la Deta [57] şi Sălacea - „ Dealul Vida ” [58] . Importuri din aria grupului Köttlach, s-au remarcat şi în cimitirul de la Kloštar Podravski [59] .

Un loc aparte în categoria podoabelor de cap, îl constituie inelele de buclă, realizate dintr - un fir de sârmă de argint sau bronz, circular în secţiune. Capetele erau apropiate, distanţate sau petrecute. Datorită modului simplu de confecţionare, acest gen de podoabă a fost foarte răspândit în secolele X - XI, în medii culturale diferite. Nu excludem probabilitatea ca, unele dintre aceste piese să fi avut şi utilitate de cercei.

Accesorii de această factură, s-au identificat la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [60] , Alba Iulia - Str. Brînduşei   [61] ( Pl. VI/8, XV/1, XVII/1-3, XX, XXI, XXIV, XXVII/5, XXVIII, XXXIV), Bánov ( Reg. Nové Zámky ) [62] , Blandiana - „ În Vii ”   [63] , Cluj Napoca – Str. Zápolya [64] ,  Deva - „ Micro 15”   [65] , Gâmbaş - „ Măguricea ”    [66] , Hodoni - „ Pocioroane ” [67] , Hunedoara  [68] , Moldoveneşti [69] , Orăştie - Dealul Pemilor X2  [70] ( Pl. LI/7 ), Pîclişa – „ La Izvoare ” [71] ( Pl. XXXVI/3, 7 ), Szakcs –  Str. Deák Ferenc ( Kom. Tolna ) [72] , Szob – Kiserdő [73] , Zalău - Str. Crasna [74] , Zalău - Ortelec [75] .

Pentru secolul al X – lea avem forme mai masive cu extremităţile mai subţiate. În secolul următor sunt mai frecvente formele mai mici, confecţionate dintr-un fir mai subţire din argint. Formele mai mari apar într-un număr mult mai mic.

Inelele de păr cu o extremitate îndoită ornamental în formă de – s, au avut o circulaţie destul de mare ca spaţiu şi timp în evul mediu. Literatura de specialitate, a uzitat destul de intens termenii de cerc, cercel, inel de păr sau inel de tâmplă cu o extremitate în – s.

Piesele de acest gen, au fost puse în legătură cu fixarea părţii din giulgiul care servea la acoperirea capului. Începând cu secolul al XII - lea, aplatizarea capătului care primea forma de – s se realiza pe o nicovală, care avea suprafaţa striată. Astfel, extremitatea supusă procedeului baterii, primeşte unele nervuri longitudinale, în pozitiv.

După R. R. Heitel, inelele de păr cu o extremitate în – s, apar în arealul intracarpatic, în secolul al X - lea, deci anterior pătrunderii culturii Bjelo Brdo, iar cele prevăzute cu nervuri longitudinale, din secolul al XII - lea [76] .

R. R. Heitel considera că diametrul lor era cuprins între 12 - 35 mm, în toată perioada de timp în care au fost utilizaţi. Dacă la sfârşitul secolului al X - lea şi începutul celui următor, acest gen de podoabă aveau o deschidere diametrică mai redusă, aproximativ de 2 cm, ulterior se ajunge la dimensiuni mai mari, iar firul de sârmă, circular în secţiune, era mai gros. În perioada în care au fost utlizate aceste podoabe, din punct de vedere al realizării, nu se observă modificări substanţiale.

Singura excepţie, priveşte capătul îndoit în formă de – s, care deţine complementar un decor de şenţuiri sau de nervuri longitudinale, realizate prin presare [77] . În general, în morminte apar 1 - 2 piese, dar există şi cazuri în care s-au găsit în număr de 3 - 5. Realizate din aur, argint şi bronz, se surprind uneori în conexiune cu material numismatic.

Obiecte de această factură, avem în cimitirele de la Alba Iulia ( Pl. XXXVIII/1-6 ) [78] , Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [79] , Alba Iulia – Str. Brînduşei ( Pl. X-XIV, XVI, XIX, XX, XXI, XXIV, XXVII, XXVII, XXIX, XXX, XXXIV) [80] , Alba Iulia – Str. Vănătorilor [81] , Arad - Földvár [82] , Benic ( Pl. LXIII/1-4, 6-8 ) [83] , Biharia ( Pl. LXIII/9-16 ) [84] , Bjelo Brdo – Str. Veneţia  [85] , Bodrogu Vechi [86] , Cluj Napoca - Str. Semenicului [87] , Cluj Napoca - Piaţa Libertăţii [88] , Cluj Napoca - „ Calvaria ” [89] , Cluj - Mănăştur [90] , Cristurul Secuiesc ( Pl. LXIV/1-7 ) [91] , Cuptoare -Sfogea [92] , Dăbîca - incinta a IV - a [93] , Dudeştii Vechi - „Movila lui Dragomir” [94] , Dvorniky / M. 6 [95] ( Reg. Trnava ), Geoagiu de Jos [96] , Gîrbova ( Pl. LXII/7 ) [97] , Gornea - Căuniţa [98] , Hodoni - „ Pocioroane ” [99] , Hunedoara - „ Kincses ”  [100] , Ilidia – Cetate şi Funii [101] , Kloštar Podravski  [102] , Košúty [103] , Moldoveneşti ( Pl. LX/7-10; LXI/1, 3-4 ) [104] , Oradea [105] , Pecica - „ Şanţul Mare ” [106] , Pîclişa - „ La Izvoare ”    [107] ( Pl. XXXVI/1, 5-6, 8-10, XXXVII/1-5 ), Popovec – Bregi [108] , Sălacea - „ Dealul Vida ” [109] , Simeria Veche [110] , Szakcs – Str. Deák Ferenc ( Kom. Tolna ) [111] , Şopotu Vechi - Mîrvilă [112] , Streisîngeorgiu [113] , Svinjarevac [114] , Veliki Bukovec  [115] , Vukovar – Lijeva bara  , Zalău – Ortelec [116] şi Zalău - Str. Crasna [117] .    

Inele de păr, cu o extremitate în – s, prevăzute cu nervuri longitudinale, se pot aminti şi în necropola de la Sveti Juraj u Trnju [118] .

Pe lângă formele noi care apar în cultura Bjelo Brdo ( formele 1, 6 – 8 ), J. Giesler menţionează şi inelele de păr cu o extremitate în – s, de format mare [119] . Existenţa acestei forme, nu se opreşte doar la faza  Bjelo Brdo I / timpurie.

La limita dintre etapele Bjelo Brdo I şi Bjelo Brdo II, se constată o modificare a formei, în sensul că, au un format mai mic şi sunt lucrate din argint, iar pe bucla în – s, apar nervuri longitudinale.

O altă schimbare, se produce în faza Bjelo Brdo II / târzie, când inelele de păr cu o extremitate în – s ( forma II / 5 – 6 ) sunt foarte masive iar canelarea s –ului devine foarte frecventă [120] . Inelele de păr cu o extremitate în – s, cu bucla canelată, au fost destul de răspândite în ultimul sfert al secolului al XI – lea, deşi apariţia lor, ar trebui căutată, după unele opinii, la mijlocul acestui secol.

Pe baza asocierilor cu material numismatic, inelele de păr cu o extremitate în – s ( forma II / 6 ), au fost documentate în ultimul sfert al secolului al XI – lea, o parte a lor, ajungând probabil până în secolul al XII – lea [121] .

La mijlocul secolului al XI – lea, inelele de păr cu o extremitate în – s, prezintă unele transformări – apar inelele de format mic, confecţionate din fir masiv de argint, iar bucla este canelată [122] .

 După B. Szőke, inelele de păr cu o extremitate în – s, au apărut în perioada arpadiană timpurie, fiind utilizate în bazinul carpatic în deceniile şase şi şapte ale secolului al X – lea, de unde s-au răspândit şi la populaţiile slave. Nu sunt considerate drept indicator etnic. Dacă la început, acestea erau de format mic, în secolul al XI – lea, aveau s – ul prevăzut cu nervuri longitudinale [123] .

Pentru L. Niederle, inelele de păr cu o extremitate în – s, au reprezentat un indicator al populaţiei slave [124] .

În ceea ce priveşte inelele de păr cu o extremitate în – s descoperite în Transilvania, se poate face o precizare. Faţă de cele susţinute de J. Giesler, ornamentarea s – lui cu nervuri longitudinale nu se practică în secolul al XI – lea ci abia în cel următor, fapt confirmat de piesele de la Alba Iulia – Str. Brînduşei, Hunedoara, Moldoveneşti sau Pîclişa.

O formă mult mai rară în Transilvania este cercelul simplu sau cu un capăt în – s, decorat cu ajutorul unei sârmuliţe foarte subţiri ( forma 18 Giesler, tipul 8 Mesterházy ).

Singura piesă  din Transilvania se cunoaşte din necropola de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” şi aparţine fazei a II – a [125] . Din Slovacia se cunoaşte un exemplar, ce provine din necropola de la Male Kosihy – M. 237, M. 440 / orizontul III [126] . Pe teritoriul Ungariei  acest decor apare cu predilecţie pe inelele cu o extremitate în – s. Se pot aminiti descoperirile de la Halimba- Cseres [127] , Pilin – Simányhjegy şi Székesférvár – Rádiótelep. Descoperiri de acest gen se cunosc şi de pe teritoriul Bulgariei, Macedoniei, Croaţiei şi Serbiei.

 J. Giesler consideră că aceste podoabe de factură bizantină s-au răspândit de la Dunărea de Jos spre Ungaria.

 N. Miletić şi C. Ljubinkovic pledează pentru originea lor köttlachiană [128] .

Între obiectele descoperite cu precădere în mormintele de femei, se numără şi medalioanele circulare din bronz. După unele opinii, au fost  utilizate ca pandantive pentru păr sau ca elemente de decor pentru cingători şi îmbrăcăminte.

Se distinge o variantă cu cadrul rotund care redă „ copacul vieţii ” .

În necropola de la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ”, s-a depistat o pereche cu această variantă, în S. XXVIII / M. 1 ( D =  4. 3 cm, G = 2 mm ), datată în secolul al X – lea. Ambele piese sunt în stare fragmentară [129] .

Inventarul mormântului de femeie descoperit în anul 1963 la Békéscsaba – Erzsébethely avea în componenţă şi două discuri turnate din bronz, diferite ca decor. Decorul unui disc de păr ( D = 4. 9 cm ), aflat în stare fragmentară este asemănător cu perechea de la Alba Iulia .

S-a remarcat faptul că, piesele din cadrul aceleiaşi perechi diferă ca formă, decor şi chiar uzură. Ipotetic, se admit unele diferenţe cronologice între piesele din aceeaşi pereche.  Cauza acestor diferenţe s-ar datora distrugerii unei piese şi înlocuirea ei cu alta.

Cercetarea obiceiurilor populare, l-au determinat pe I. Fodor să admită că tinerii îşi împleteau în păr un disc iar femeile măritate două. Mai mult, piesa pereche este considerată o imitaţie a celei deja existente.

 După L. Révész, un singur disc apare cu predilecţie în mormintele de copii [130] . Pentru această piesă admite analogiile de la Galoşpetreu, Dudeştii Vechi şi Muzeul Losanne, considerând că provin din acelaşi atelier metalurgic [131] .

Exemplare identice realizate prin turnare, s-au descoperit în cimitirele de la Dudeştii Vechi / Pusta Bucova / Bucova II [132] şi Galoşpetreu - „ Dâmbul Morii ” [133] ( Pl. LIV/11). Un medalion identic, cu deschiderea diametrică de 4. 4 cm, avem atestat la Heves – Kapitányhegy [134] .

În privinţa dimensiunilor, remarcăm că au deschiderea diametrică cuprinsă între 4. 2 cm - 5. 6 cm şi grosimea de 2 mm - 2. 5 mm. Un alt medalion din bronz, provenind din acelaşi mormânt de la Galoşpetreu - „ Dâmbul Morii ”, era de formă circulară cu deschiderea diametrică de 56 mm şi grosimea de 2 mm. Realizat prin turnare, avea stilizat un grifon în poziţie de atac. Acesta, are coada arcuită, terminată cu un motiv în formă de inimă [135] ( Pl. LIV/12).

Acest tip de medalion, datat în secolul al X - lea, apare în general pereche în mormintele de femei şi s-a difuzat în spaţiul european, de la Rin şi până la Urali. Din punct de vedere etnic, a fost atribuit pecenegilor.

 R. R. Heitel, optează pentru încadrarea lor, în grupa de medalioane cu călăreţ şi cal aparţinând complexului cultural maghiar [136] .

 

1.2. Podoabe pentru braţe şi degete

Cea mai mare varietate din punct de vedere tipologic, se poate constata în cazul podoabelor pentru braţe şi degete. Tipice pentru această categorie sunt inelele digitale, unele forme având corespondente în spaţiul sud - est şi central european.

La realizarea celor mai simple inele pentru deget, s-a utilizat un fir de sârmă, în secţiune circular ( forma 25 ), romboidal ( forma 27 ) sau triunghiular. Pe lângă piesele cu dimensiune fixă, se disting şi unele care aveau capetele deschise şi subţiate.

Inele care posedă aceste caracteristici, găsim la Alba Iulia - Str. Brînduşei  ( Pl. XI, XVII/4-5, XIX/4-5, XX, XXII/1, XXVI/4, XXVIII, LVI/1, 4) [137] , Deva [138] , Hodoni - „ Pocioroane ” [139] , Hunedoara - „ Dealul cu comori ” [140] , Moldoveneşti ( Pl. LX/5 ) [141] , Oradea [142] şi Vukovar-Lijeva bara [143] . Prezenţa formei 27  în secolul al XI-lea ne este confirmată şi la Alba Iulia-Str. Brînduşei/ M. 94, unde s-a identificat în conexiune cu un colan forma 1 b şi denar emis de Ştefan I.

Datorită modului simplu de realizare, au fost destul de utilizate între secolele X - XI.

Destul de răspândite, au fost şi inelele din bandă de tablă, cu sau fără decor. Piese din bandă de tablă de bronz, au apărut în mormintele de femei şi de bărbaţi la Alba Iulia [144] , Alba Iulia – Canton C. F. R. ( Pl. LXV/6  ) [145] , Alba Iulia – Str. Brînduşei ( Pl. XI, XXIV, XXV, LVI/2-3) [146] , Cluj Napoca – Str. Zápolya [147] şi la Timişoara - „ Cioreni ” [148] .

Se remarcă un inel pentru deget din bandă de tablă, descoperit fortuit în perimetrul necropolei de la Cluj Napoca – Str. Zápolya, ce a fost ornamentat cu linii oblice [149] .

 Un alt tip de ornament, realizat din romburi cu punct inclus, s-a întâlnit în M. 1 de la Şeitin [150] . În faza Bjelo Brdo II / târzie, se mai întâlnesc inele din bandă de tablă, care se diferenţiază mai ales prin decorul în zig - zag ( Forma 35 Giesler ) [151] . Observaţia lui J. Giesler este susţinută  de M. 45 de la Svinjarevac , unde forma 35 apare în conexiune cu un inel de păr cu un capăt în – S şi un denar din argint emis de regele Ladislau I ( 1077 – 1095 ) [152] .

La un interval cronologic, cuprins între 1070 – 1100, a fost plasat şi exemplarul descoperit în M. 6 de la Sv. Juraj u Trnju ,  în asociere cu formele 17 b şi 41 a Giesler [153] . Forma 35, se mai poate semnala în M. 254 de la Halimba – Cseres ( faza III ), în asociere cu un denar emis de Bela II [154] .

Foarte frecvente în spaţiul sud - est şi central european, şi adoptate în medii etnice diferite, au fost inelele torsadate, lucrate din bronz sau argint ( formele 29 şi 30 Giesler ). În general, au rezultat din împletirea a 2 - 3 fire de sârmă ( anterior operaţiunii de răsucire, firul de sârmă era îndoit pe lung ), care se subţiază destul de mult spre extremităţi.

 La exemplarele analizate, se observă că extremităţile sunt subţiate prin batere, unele mai păstrând secţiunea circulară, deşi răsucirea nu mai este atât de lizibilă. Aceste inele pentru deget sunt destul de frecvente, în inventarele aşezărilor şi necropolelor din secolele XI - XII [155] .

 În vechile colecţii ale Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia ( inv. 5431 - 5446 ), se păstrează inele pentru deget, lucrate din 2 - 3 sârme de argint sau bronz, având extremităţile apropiate. Deschiderea diametrică a pieselor este cuprinsă între 2. 2 cm - 2. 8 cm, iar grosimea variază între 3 mm - 4 mm.

Descoperiri similare se întâlnesc la Alba Iulia [156] , Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [157] , Alba Iulia – Str. Brînduşei [158] ( Pl. XIII, XX, XXI, XXIV, XXIX/7, LVI/5-6), Arad [159] , Bjelo Brdo – Str. Veneţia [160] , Cluj – Mănăştur [161] , Dudeştii Vechi-„ Movila lui Dragomir ” [162] , Geoagiu de Jos [163] , Hodoni - Pocioroane [164] , Hunedoara - „ Kincses ” [165] , Moldoveneşti [166] ( Pl. LX/6), Pîclişa - „ La Izvoare ” [167] ( Pl. XXXVI/2 ), Pojejena [168] , Streisîngeorgiu [169] , Svinjarevac  [170] , Veliki Bukovec  [171] şi Vărşand - „ Movila dintre vii ” [172] .

Un inel descoperit la Alba Iulia - Catedrala Romano – Catolică [173] , în M. 209, fost confecţionat dintr-un fir de argint, îndoit în 3, bucăţile rezultate fiind răsucite în aceeşi direcţie. Extremităţile au fost aplatizate prin batere. Autorul cercetărilor, constata că acest gen de podoabă era depistat în toate cazurile, la falangele de la mâna dreaptă.

Formele 29 şi 30 Giesler, apar uneori asociate, ca spre exemplu în M. 5 de la Ciganka ( Slavonia ), atribuit fazei II Ciganka, sincronă cu Bjelo Brdo II târzie [174] . Aceeaşi asociere, s-a constatat în faza III a cimitirului de la Majs, sincronă cu Bjelo Brdo II, unde cele două forme apar combinate [175] .

În necropola eponimă a culturii Bjelo Brdo, în M. 165, forma 30 Giesler, apare în corelaţie cu doi denari de la Andrei I ( 1046 – 1061 ) şi un inel de păr, cu o extremitate în – s [176] .

 După J. Giesler, formele 29 şi 30, apar la limita dintre etapele Bjelo Brdo I şi Bjelo Brdo II [177] .

Influenţele exercitate de lumea bizantină, mai ales în ceea ce priveşte tehnica de făurire a podoabelor sunt destul de sugestive. În acest sens, trebuie menţionat, inelul cu montură, realizat în tehnica granulaţiei şi filigranului ( forma 38 a Giesler, tipul 16 a Mesterházy  ), plasat între anii 965 - 1060. Majoritatea acestor piese au fost realizate din argint, dar apar şi imitaţii din bronz. În spaţiul românesc, un inel de această factură, datat cu monede emise de Ştefan I, s-a descoperit în M. 2 la Hodoni - Pocioroane [178] .

Acest tip de podoabe nu lipsesc din spaţiul sud-est european fapt confirmat de necropolele Kloštar Podravski [179] , Zvonimirovo – Veliko Polje ( Slavonia ) [180] şi Matičane – Breg [181] . Alte descoperiri se pot menţiona la Halimba – Cseres, Dinogeţia – Garvăn, Vukovar – Lijeva bara [182] şi Čakajovce [183] .

Exemplarul descoperit în M. 15 de la Svinjarevci a fost realizat din argint. Protoma este înălţată şi decorată cu un motiv cruciform, între care se află  triunghiuri realizate din granule, cu vârful în sus, spre zona centrală. În centrul protomei se află un glob, iar marginea este decorată la rândul ei cu granule [184] .

O altă variantă, realizată în aceeaşi tehnică a granulării şi filigranului, a fost identificată în cimitirul de la Zalău - Str. Crasna. Veriga lamelară a fost decorată median cu un motiv în formă de spirală, realizat din fir de sârmă de argint lipită, flancat cu câte o bandă de granule lipite. Montura, împodobită cu granule şi filigran are fixată o bucată de cobalt, de formă dreptunghiulară [185] .

Podoabele de acest gen, s-au difuzat în secolele IX - XI, pe filieră bizantină, pe un vast teritoriu, acoperind atât centrul, cât şi sud - estul Europei [186] .

Un alt tip de inele cu montură, realizate însă printr-un procedeu mai puţin complex sunt inelele cu chaton. Confecţionate din bronz sau argint, au montura uneori aplatizată sau reliefată, de formă uşor conică ( Pl. XXXIX/4). Cele mai sugestive exemplare, încadrate în secolul al X - lea, provin din spaţiul intracarpatic, din necropolele Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [187] , Alba Iulia - Str. Brînduşei   [188] ( Pl. III/11, LVI/10), Blandiana B [189] şi Vukovar – Lijeva bara  [190] . La Vukovar -Lijeva bara/ M. 316 inelul cu chaton apare în conexiune cu formele 13, 36 şi 4 Giesler [191] .

Se disting două variante, diferite din punctul de vedere al realizării. Prima variantă a fost realizată în totalitate dintr-o sârmă de argint, aplatizată în zona verigii, unde capătă aspectul unei benzi. După răsucirea celor două extremităţi s-a realizat montura propriu-zisă ( chatonul ), aplatizată sau nu. Ulterior, cele două sârme sunt rulate în formă de spirală, încadrând chatonul.

A doua variantă, a fost realizată din două elemente separate – sârma şi veriga. O modificare sesizabilă avem în cazul verigii, realizată dintr-o bandă destul de uniformă. Extremităţile verigii sunt prevăzute cu două orificii, prin care era intodusă sârma, procedeul continuând cu realizarea chatonului, uneori cu aspect conic şi rularea spirelor [192] .

Inelele plate ( forma 36 Giesler ), prevăzute uneori cu îngroşare sigilară sunt destul de tipice pentru orizontul Bjelo Brdo. În cele mai multe cazuri, au un decor cu cerculeţe punctate în interior. Piese lucrate în această manieră, ne sunt cunoscute din descoperirile de la Dudeştii Vechi-„ Movila lui Dragomir ” [193] , Orăştie - Dealul Pemilor X2   [194] ( Pl. XLVI/9 ), Szentes-Szentlászló [195] , Timişoara - „ Cioreni ” [196] , Vărşand - „ Movila dintre vii ” [197] şi Vukovar – Lijeva bara [198] .

Uneori s-a constatat o asociere a formei 36 Giesler cu formele 31, 4 şi 2. Se poate menţiona în această situaţie M. 211 de la Vukovar-Lijeva bara [199] .

La Ptuj – Grad, forma 36 apare în M. 104, M. 220, M. 225 şi M. 295, pe parcursul fazei II, încadrată între anii 1000 - 1030 [200] . La acestea, se mai adaugă, piesele din M. 56, M. 58, M. 212, M. 439 şi M. 692 de la Halimba – Cseres, toate plasate în faza II a cimitirului [201] .

O altă variantă de inel cu partea centrală lăţită, şi ornamentată cu motive florale incizate sau pentagramă. Decorul floral apare pe exemplarele de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [202] şi Szentes-Szentlászló [203] . Inelul cu pentagramă apare şi în descoperirile din sud-vestul Slovaciei la Dolný Peter [204] , Prša ( Reg. Lučenec ) [205] şi Szentes-Szentlászló [206] .

În aceeaşi categorie a inelelor cu placă sigilară, se distinge o variantă ce deţine pe placa sigilară, o acvilă incizată ( forma 37 Giesler ). Exemplarele de acest gen, au fost atribuite unui grup de tranziţie spre cultura Bjelo Brdo, fiind utilizate probabil până la finalul fazei Bjelo Brdo I / timpurie [207] . Varianta de inel cu acvilă, se distinge în  descoperirile de la Oradea – Salca [208] , Timişoara - „ Cioreni ” [209] şi Trnovec nad Váhom [210] . Se remarcă uneori, o asociere între forma 37 şi inelul decorat cu pentagramă, fapt dovedit şi în cazul M. 67 de la Szentes-Szentlászló [211] .

La Simeria Veche – „ În vie ”, pe degetul de la mâna stângă a unui schelet, s-a descoperit un inel din bronz cu placă sigilară, care avea incizate două figuri umane [212] .

Piesele pentru braţe, au fost foarte diversificate din punct de vedere tipologic. Materialul cel mai utilizat la confecţionarea brăţărilor, a fost metalul ( aur, argint, bronz, fier ), şi într-o proporţie mai redusă sticla. Pe lângă formele simple, realizate dintr-o bară îndoită, circulară, romboidală sau hexagonală în secţiune, se disting şi altele mult mai complexe, confecţionate prin turnare. Prezenţa lor s-a constatat atât în mormintele de femei, cât şi în cele de bărbaţi. Din punct de vedere funcţional, au fost încadrate în categoria pieselor de podoabă, sau a accesoriilor vestimentare.

 Majoritatea brăţărilor simple ( forma 4 Giesler ), circulare sau lenticulare în secţiune, au extremităţile boante sau ascuţite. Deschiderea lor diametrică este cuprinsă între 4 cm - 7. 8 cm. Sunt răspândite în  secolele X - XI. Numărul lor într-un mormânt, oscilează între 2 - 3 exemplare.

Din punct de vedere al funcţionalităţii, se optează pentru încadrarea lor atât în categoria accesoriilor vestimentare cât şi a podoabelor.

Piese realizate în această manieră, apar în cimitirele de la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [213] , Alba Iulia – Canton C. F. R. [214] ( Pl. LXV/11 ), Alba Iulia – Str. Vînătorilor [215] , Alba Iulia - Str. Brînduşei [216] ( Pl. III/10, VI/13 ), Blandiana – „ În Vii ” [217] , Deva - Micro 15 [218] ( PL. LIII/1 ), Dudeştii Vechi-„ Movila lui Dragomir ” [219] , Gîmbaş – „ Măguricea „ [220] , Hunedoara – „ Dealul  cu comori “ [221] , Košúty [222] , Letkés – Téglaégető [223] , Lopadea Nouă  [224] , Orăştie - Dealul Pemilor X2   [225] ( Pl. LI/1-4, LV/1, LVI/8, 13, 15 ), Püspökladány-Eperjesvölgy [226] , Prša ( Reg. Lučenec ) [227] , Szob – Kiserdő [228] , Timişoara – Cioreni [229] , Trnovec nad Váhom [230] , Vărşand - „ Movila dintre vii ” [231] , Vukovar – Lijeva bara [232] şi Zalău – Ortelec [233] .  

Sunt situaţii în care brăţara simplă, apare asociată cu formele 2 sau 6 Giesler.  Cazuri de acest gen s-au întâlnit în M. 1 /1961 de la Alba Iulia – Canton C. F. R. [234] şi M. 1 la Blandiana – „ În Vii ” [235] .

O asociere între forma 1 a, 4 şi o variantă a formei 6, se cunoaşte la Vukovar-Lijeva bara /M. 159 [236] .

În cimitirul de la Szaks – Str. Deák Ferenc, datat la sfârşitul secolului al X-lea, inventarul funerar este completat şi de brăţări din bronz, circulare în secţiune, cu extremităţiile retezate (   D = 7 cm, 8 cm; gr. = 4. 2 mm, 4. 3 mm ) [237] .

Unele brăţări simple au extremităţile decorate cu incizii subţiri. Această observaţie este susţinută de exemplarele de la Blandiana – „ În Vii ”    [238] şi Vărşand - „ Movila dintre vii ”  [239] .

Pentru vestul şi nord - vestul României, avem documentate piese din argint şi bronz la Biharia – Dealul Şumuleu [240] , Oradea – Salca [241] , Oradea – Cazarma Husarilor [242] şi Şiclău [243] .

Un caz singular îl constituie brăţara descoperită la Gîmbaş – „ Măguricea “. A fost confecţionată dintr-un fir de sârmă de bronz, circular în secţiune şi prezintă urme de aurire. Se diferenţiază de forma 4 prin faptul că are extremităţile în formă de bulbi / butoni  [244] .

Probabil că  acest  fapt, se datorează influenţelor receptate din mediul culturii Köttlach unde se găsesc inele de păr cu terminaţiile în formă de bulbi.

După B. Szőke, brăţările deschise rotunde în secţiune şi îngustate la capete, se pot plasa în perioada cuceririi spaţiului ungar ( începutul secolului al X - lea – ultimele trei decenii ale secolului al X - lea ) [245] .

Pentru J. Giesler, forma 4 apare în orizontul vechi maghiar, şi se transmite şi în faza Bjelo Brdo I / timpurie [246] .

La cumpăna dintre milenii apare un alt tip de brăţară, tot cu extremităţile deschise şi ascuţite,  însă cu secţiunea rombică. În unele situaţii sunt asociate cu brăţările circulare, lenticulare sau cu cele torsadate.

Exemplarele de această factură ne sunt cunoscute din descoperirile de la Homokmégy – Székes [247] , Szakcs – Str. Deák Ferenc [248] şi Vărşand – „ Movila dintre vii ”  [249] . În Transilvania nu s-a descoperit această variantă care face trecerea spre formele mai masive.

Asocierea de brăţară rombică cu brăţară circulară, ne este confirmată şi de M. 59 şi 72 de la Homokmégy – Székes, datat între a doua jumătate a secolului al X – lea şi prima treime a secolului al XI – lea [250] .

În secolul al XI – lea, devine frecvent tipul rombic sau hexagonal în secţiune, cu capetele boante ( forma 7 Giesler ).  Exemplare care prezintă aceste caracteristici, au fost descoperite la: Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ”  [251] , Alba  Iulia – Str. Vănătorilor [252] , Arad – Földvár  [253] , Foieni ( jud. Satu – Mare ) [254] , Hunedoara - „ Dealul cu comori ” [255] , Moldoveneşti [256] ( Pl. LV/2, LX/1-3 ), Vărşand – „ Movila dintre vii ” [257] şi Timişoara – Cioreni [258] .

În unele cazuri sunt ornamentate pe toate feţele cu cerculeţe cu punct inclus, sau pe două feţe cu incizii transversale.

La Vukovar-Lijeva bara / M. I/1951, forma 7 s-a identificat în conexiune cu 1 b, 4 şi 38 a [259] .

După J. Giesler, formele 7 şi 8 apar  în faza Bjelo Brdo I / timpurie, fiind asociate cel puţin cu monede emise de Andrei I. Dispariţia acestor forme, s-a produs  la limita dintre etapele Bjelo Brdo I şi Bjelo Brdo II [260] .

 Reprezentative pentru această gamă de podoabe sunt şi brăţările lamelare, care se grupează cronologic între secolele X - XI.      

Confecţionate dintr-o placă / lamelă din bronz, prezintă unele diferenţe sesizabile, mai ales în ceea ce priveşte extremităţile. Comparativ cu restul corpului, uneori, capetele sunt mai late, rotunjite sau ovale, ca urmare a procedeului baterii ( forma 3 Giesler ).

Trebuie specificat în acest context, că unele piese au extremităţile perforate. Pe lângă exemplarele simple, neornamentate, distingem piese decorate pe toată suprafaţa exterioară cu cercuri ştanţate care au un punct înscris, dispuse într-un rând median.

Acestei variante, îi pot fi atribuite, piesele descoperite la Arad - I. A. S. Ciala [261] , Gîmbaş – „ Măguricea ” [262] , Oradea - Pusta Kovacsi [263] şi Vărşand - „ Movila dintre vii ” [264] .

Brăţara lamelară de la Moldoveneşti / M. XLII ( l = 7 mm – 13 mm ), a fost decorată cu cercuri punctate. Capetele au fost lăţite şi prevăzute cu orificii. Piesa apare în asociere cu o brăţară de bronz cu protome unite, inele de păr cu o extremitate în – s, colan torsadat din bronz şi un inel digital [265] .

 În colecţiile Muzeului Smidt, se află o brăţară lamelară din bronz, cu extremităţiile rotunjite, decorată cu cercuri punctate ( d = 6. 2 x 6. 4 cm, l = 0. 6 – 1. 2 cm, gr. = 0. 3 cm ) [266] .

La Szentes – Borbásfőld, în M. 14, s-au identificat pe ambele antebraţe ale scheletului de femeie, câte o brăţară lamelară din argint, cu extremităţile lăţite, şi perforate [267] .

Brăţări lamelare, ornamentate, ciocănite la extremităţi, şi ornamentate cu cerculeţe cu punct inclus, găsim la Csanytelek - Dilitor [268] , Kaba [269] , Fábiánsebestyén [270] şi Püspökladány-Eperjesvölgy [271] .

Brăţara lamelară de la Alba Iulia – Str. Brînduşei, identificată cu ocazia cercetărilor din anul 2005, se încadrează în această variantă [272] ( Pl. XXIX/6, LV/6 ).

La Červenik / M. 4 (Reg. Trnava ), s-a identificat forma simplă, cu capetele rotunjite [273] . În această categorie a brăţărilor lamelare, putem distinge o altă variantă, ale cărei extremităţi sunt îndoite în formă de buclă (forma 2 Giesler). Ele apar deja între materialele grupului cultural Ciumbrud plasate în a doua jumătate a secolului al IX - lea. Brăţara identificată în necropola de la Orăştie – Dealul Pemilor X8, a fost ornamentată pe exterior cu trei rânduri de puncte imprimate prin batere [274] .

Brăţări cu extremităţile în formă de buclă s-au identificat la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare “ [275] , Bánov ( Reg. ) [276] , Červenik / M. 8 (Reg. Trnava ) [277] , Galoşpetreu [278] , Košúty [279] , Prša ( Reg. Lučenec ) [280] , Püspökladány-Eperjesvölgy [281] , Szentes – Borbásfőld [282] , Szentes-Szentlászló [283] , Szob – Kiserdő [284] , Trnovec nad Váhom [285] , Vărşand – „ Movila dintre vii " [286] , Vozokany ( Reg. Galanta ) [287] şi Vukovar-Lijeva bara [288] .

La Male Kosihy în M. 104 ( orizontul I )  apare în combinaţie cu forma 4 ornamentată cu incizii pe capete [289] . Mai pot fi amintite piesele din M. 256 şi M. 301, ultima fiind decorată cu un motiv în zig – zag ( orizonturile I – II ) [290] .

Se remarcă un exemplar din fier, descoperit în M. 46 din necropola de la Matičane – Breg, datată între secolele X - XI. În acest mormânt dublu ( femeie şi copil ), s-a identificat pe oasele antebraţului drept ale femeii, o brăţară din fir gros de fier, rectangulară în secţiune, cu extremităţile îndoite în formă de buclă [291] . Varianta de brăţară cu ambele extremităţi în formă de buclă, în asociere cu forma împletită, apare şi în cimitirul de la Bánov / Reg. Nove Zamky, datat în secolul al X-lea [292] .

Un sistem de închidere de tip balama, s-a remarcat la o brăţară lamelară, identificată în M. 16 din această necropolă. O altă piesă identică din acest mormânt se află în stare fragmentară, lipsind chiar sistemul de închidere. Cele două brăţări, au fost decorate cu motive geometrice incizate şi puncte [293] .

Probabil că, la ambele forme de brăţări lamelare ( cu capetele rotunjite şi perforate, sau îndoite în formă de buclă ), sistemul de închidere, consta dintr-o clemă realizată din fir subţire de sârmă. Nu este exclus ca, varianta cu extremităţile perforate, să deţină la sistemul de închidere o piesă complementară, realizată din bandă cu orificii la capete.

B. Szőke, plasează ambele variante de brăţări lamelare, în perioada cuceririi spaţiului ungar ( începutul secolului al X - lea – ultimele trei decenii ale secolului al X - lea ), şi admite existenţa lor şi în perioada arpadiană timpurie ( ultima treime a secolului al X – lea – secolul al XII – lea ) [294] .

Aceste forme, care apar în mediul maghiar vechi sunt frecvente şi în faza Bjelo Brdo I. Ele dispar la finalul acestei faze [295] .

 Nu putem omite din această tipologie brăţările torsadate, frecvente în inventarele necropolelor din secolele X - XI.

Se pot distinge în această categorie cel puţin două variante, diferenţiate din punct de vedere al sistemului de închidere.

Foarte răspândită a fost brăţara torsadată din 2 - 3 fire de bronz ( în prealabil, firul de sârmă a fost îndoit ), ale cărei capete se terminau unul în cârlig, iar celălalt în formă de buclă.

Un sistem de închidere diferit, s-a observat la piesa descoperită la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” / M. 405  care a fost realizată din 2 sârme groase de bronz răsucite, capetele fiind unite cu ajutorul unui fir de sârmă, mult mai subţire în diametru, înfăşurat pe toată zona de îmbinare [296] .

O piesă similară din necropola de la  Vărşand – „ Movila dintre vii “  a fost confecţionată din bronz în aceeaşi manieră, doar că închiderea se realiza cu extremităţile unui singur fir [297] .

La Vărşand – „ Movila dintre vii “ s-a evidenţiat şi varianta cu sistem de închidere compus din buclă şi cârlig [298] . Aproape identice sunt şi cele două piese care provin din cimitirul de la Blandiana –   În Vii ”   [299] . Brăţara descoperită în cimitirul de la Szaks – Str. Deák Ferenc, a fost realizată prin torsadarea a trei fire de sârmă de bronz ( d = 6. 45 cm ) [300] . Din M. 1 / 1961, dezvelit la Alba Iulia – Canton C. F. R. de către Alexandru Popa, provine o brăţară torsadată din 3 fire ( d = 5. 6 cm, gr. = 3 mm ), a cărei sistem de închidere a fost realizat prin răsucirea capetelor [301] ( Pl. LV/12 ). Se aseamănă foarte bine cu piesa din M. 24 de la Homokmégy – Székes [302] . O brăţară din bronz, cu extremităţile răsucite şi apoi rulate, s-a găsit în M. 139, din cimitirul de la Vukovar – Lijeva bara, datat între anii 950 -1150 [303] . Se poate distinge o variantă, la care ambele capete sunt sub formă de buclă. În descoperirile din Transilvania nu se cunosc piese de acest gen. În spaţiul sud- est şi central european, aceste piese sunt datate între secolele X - XIII.

Pentru spaţiul bănăţean, reprezentative sunt descoperirile de la Cuptoare, Şopotu Vechi şi Gornea – Căuniţa [304] . Tipul 5 Giesler, mai este atestat în cimitirul de la Moftinu Mic, în M. 10 [305] .

B. Szőke, consideră că, tipul de brăţări torsadate, cu sistem de închidere buclă – cârlig, pot fi încadrate în perioada cuceririi spaţiului ungar ( începutul secolului al X - lea – ultimele trei decenii ale secolului al X - lea ) [306] . J. Giesler plasează formele 5 şi  6 ( ? ), în orizontul vechi maghiar. Ele se  regăsesc şi pe durata fazei Bjelo Brdo I / timpurie [307] .

Brăţările împletite cu protomele turnate, au constituit modelul pentru cele realizate prin turnare, răspândite la un orizont cronologic mai târziu.

În curtea castelului Zsennye ( Kom. Vas ), s-au descoperit într-un vas ceramic cenuşiu, trei brăţări realizate din 3 - 7 fire de electron împletite. Protomele, au fost turnate. La baza lor, se află câte o verigă incizată, care marchează zona de îmbinare cu extremităţile brăţării. Diametrul maxim al pieselor este cuprins între 7. 1 cm – 9. 0 cm , iar greutatea, între 58. 9 g – 134. 559 g [308] .

Au existat diverse ipoteze în legătură cu încadrarea cultural-cronologică a acestei forme de brăţări. S-au plasat fie în secolele II - IV p. Chr., fie în secolul al X - lea, în perioada migraţiilor. După alte păreri, aceste piese, se pot atribui sciţilor [309] .    

Originea acestei variante ar putea fi căutată în spaţiul răsăritean, mai precis în sudul Rusiei, de unde s-au răspândit pe calea comerţului [310] .

Pentru spaţiul românesc şi croat, nu avem documentată această variantă de brăţară.

Remarcabile sunt mai ales brăţările turnate cu protome ( şarpe, câine, pasăre, lup ? ), deschise sau închise. Se disting mai multe variante, diferite din punctul de vedere al secţiunii şi al reprezentărilor.

O variantă cu capetele deschise a fost  turnată din bronz, imitând destul de fidel răsucirea a 2 - 3 fire. Extremităţile au fost reprezentate prin două capete de animal, bine reliefate, ale căror  boturi sunt puternic aplatizate prin batere ( forma 8 Giesler ). Ochii sunt boltiţi spre exterior, iar pleoapele sunt accentuate. În general, bărbia este crestată oblic.

Piese aparţinând acestei variante, au fost identificate în spaţiul românesc la: Alba Iulia  [311] ( Pl. LV/4 ), TimişoaraCioreni [312] şi Vărşand – Laposhalom [313] . O brăţară  similară cu capetele deschise, s-a identificat în necropola de la Szentes - Szentlásló, datată în secolul al XI - lea [314] .

J. Giesler, pledează pentru apariţia brăţărilor turnate cu protome ( forma 8 ) în faza Bjelo Brdo I / timpurie [315] . Această formă de brăţară, ce apare destul de frecvent în conexiune cu forma 7, dispare undeva la limita dintre etapele Bjelo Brdo I şi Bjelo Brdo II [316] . 

Pentru B. Szőke, formele turnate ce imită torsadarea, apar în perioada arpadiană  timpurie [317] .

În tipologia brăţărilor cu protome întocmită de L. Kovács, această formă corespunde tipului 3 a, şi se poate data în secolul al XI – lea [318] .

O altă variantă este asemănătoare cu forma anterioară în privinţa configuraţiei capetelor şi a gâturilor. Singura diferenţă s-a constatat la gurile deschise, care sunt mai înguste, mai subţiri şi  unite.

În legătură cu acest element de unire, mai subţire şi mai îngust la gurile şerpilor, s-a considerat că iniţial a avut un rol numai la turnare, ulterior, la finalizarea podoabei fiind îndepărtat [319] .  

Brăţara de acest tip s-a identificat la Arad - Földvar [320] , Mîsca [321] , Moldoveneşti [322] ( Pl. LV/5, LXI/6 ), Oradea [323] şi Vărşand - Laposhalom [324] .

La Csongrád – Bokrospart / M. 5 , s-a găsit o brăţară turnată ce imită torsadarea, cu protome unite. Inventarul acestui mormânt, a mai fost compus dintr-o brăţară rombică de bronz, pe antebraţul stâng, două inele de buclă, un colan torsadat, opt mărgele din sticlă, opt pandantivi cordiformi dublii şi un denar emis de Ştefan I, identificat în gură [325] .

Acest gen de podoabă corespunde formei 3 b din tipologia lui L. Kovács, şi se poate data la începutul secolului al XI -lea [326] . Apropiată din punct de vedere tipologic acestei game este brăţara de la Mîsca, cu deosebirea că este rombică în secţiune [327] .

O ipoteză mult mai complexă, legată de tehnica de confecţionare, avansează M. M. Popescu. Acesta opta pentru tratarea separată a corpului brăţării ( răsucită din 3 fire de sârmă ) şi a piesei de legătură, turnate ( reprezentând cele două capete de animal unite ). După introducerea piesei de legătură în extremităţile brăţării, peste zonele de îmbinare se înfăşura sârmă subţire [328] .

De fapt, M. M. Popescu le confunda cu varianta 5 a care nu este atestată în spaţiul românesc.

O brăţara cu protome unite, realizată din bară de argint, circulară în secţiune, şi ornamentată cu model oblic în „ X ”, s-a descoperit în M. 188 de la Bjelo Brdo – Str. Veneţia  [329] .

În tipologia lui L. Kovács, piesa se încadrează în tipul 1 d, a cărui existenţă se poate plasa între a doua jumătate a secolului al X – lea şi mijlocul secolului al XI – lea [330] .

Forma 1 d Kovács, mai este semnalată la Szeged ( Kom. Csongrád ) [331] şi Tiboldaróc ( Kom. Borsod – Abáuj – Zemplén ) [332] . Varianta aceasta este menţionată şi în  M. 27 ( femeie ) de la Nytra ( Slovacia ), unde apare în conexiune cu o brăţară rombică în secţiune, cu extremităţile ascuţite, şi cu două exemplare plate [333] .

Alte variante de brăţări cu protome sunt documentate în spaţiul croat. Astfel, în M. 374 şi M. 444 de la Vukovar – Lijeva bara, s – au descoperit două brăţări cu capete de şerpi [334] .

După tipologia lui L. Kovács, exemplarul din M. 374, poate fi plasat în tipul 2 b, iar cel din M. 444, în tipul 1 a [335] . Tipul 1 a, se particularizează prin redarea plastică a capetelor. În secţiune sunt rotunde, sau pătrate.

Din punct de vedere cronologic, tipul 1 a, a fost răspândit la un interval cuprins între a doua jumătate a secolului al X – lea şi mijlocul secolului al XI – lea [336] .

Tipul 2 b, a fost confecţionat în general din bronz, mai rar din argint, are secţiune circulară, subţire, iar capetele de şerpi sunt reprezentate prin două proeminenţe alăturate. Iniţial, nu s-a exclus ipoteza că, această variantă ar putea constitui baza pentru evoluţia acestor brăţări.

Exemplarele de această factură, se pot data între al treilea sfert al secolului al X – lea şi până în secolul al XI – lea [337] .

La Ikervár – Str. Virág, într-un mormânt de fată ( M. 116 ), se afla pe antebraţul stâng, o brăţară turnată din bronz, cu protome ( tipul Kovács 1 a ). Din acelaşi mormânt, s-au mai recuperat 6 pandantivi cordiformi dublii, inele digitale simple şi un inel de păr, cu o extremitate în – s( tipul Giesler II / 4 ) [338] .

Forma 1 a Kovács, s-a mai găsit împreună cu o brăţară împletită din 4 fire de bronz, în M. 692 ( femeie ) de la Halimba – Cseres ( Com. Veszprém ) [339] .

Spaţiul balcanic, ne oferă o altă variantă  în cimitirul de la Matičane – Breg, plasat între secolele X – XI, unde pe antebraţul drept al unui schelet de femeie ( M. 97 ), s-a identificat o brăţară din fir gros de bronz, eliptic în secţiune, cu protome la extremităţi ( capete de viperă ? ) [340] . Alte două brăţări cu capete de şerpi deschise sunt menţionate la Svinjarevci. Au fost încadrate de către L. Kovács în tipul 5 a, insuficient cunoscut în literatura de specialitate [341] . După tipologia lui L. Kovács, în spaţiul românesc mai sunt atestate următoarele variante: 1 b – Arad [342] şi 2 a – Vărşand [343] . Tipul 1 b a fost turnat din bronz, şi este mai ales pătrat în secţiune. Gurile animalelor sunt larg deschise, iar elementul de unire este neted. În unele cazuri, gâturile capetelor de animale sunt mai groase în diametru, în comparaţie cu corpul brăţării. Din punct de vedere cronologic, această variantă poate fi datată asemenea tipului 1 a [344] . Tipul 2 a a fost realizat prin turnare şi se caracterizează prin secţiunea rotundă sau pătrată. Gâturile animalelor au grosimea identică cu corpul brăţării. Gurile animalelor nu sunt larg deschise. Tipul 2 a se răspândeşte începând cu a doua jumătate a secolului al X –lea [345] . De la Foieni, dintr-un mormânt de femeie ( M. 32 ), provine o brăţară turnată, ce imită torsadarea, cu protome deschise ( d = 6. 2 cm ), de tipul 4 a în tipologia lui L. Kovács [346] .

Tipul 4 a, databil în secolul al XI – lea, se remarcă prin capete de şerpi mai groase decât brăţara, ce stau pe gâturi netede şi secţiunea în formă de „ D ״ a corpului brăţării [347] . O asociere între această formă şi tipul 5 b ( 3 a Kovács ), este susţinută de M. 15 de la Homokmégy – Székes [348] .

Brăţările din sticlă sunt documentate, începând cu secolul al XI - lea.

Acestea vor cunoaşte maxima răspândire doar în secolul următor. Au fost realizate dintr-o bară de sticlă circulară, elipsoidală sau semicirculară în secţiune. Sticla din care au fost lucrate, are nuanţe de albastru sau verde închis. Unele exemplare au corpul neted, iar altele au ornamente aplicate în relief. Sunt răspândite mai ales în spaţiul bănăţean - Cuptoare - Sfogea, Caransebeş-Măhala şi Şopotu Vechi – Mârvilă [349] .

La Curtuişeni – Dealul Mănăstirii, un fragment de sticlă albăstruie, ornamentat cu două rînduri paralele de incizii, ar putea să provină de la o brăţară. Într-un mormânt de femeie ( M. 20 ), dezvelit în necropola de la Matičane – Breg, se aflau 10 brăţări din sticlă, toate pe oasele antebraţului stâng. Piesele au fost confecţionate din sticlă neagră, şi aveau aceeaşi formă. Diametrul lor, a fost cuprins între 6. 77 cm – 7. 31 cm [350] . În spaţiul croat şi transilvan, nu avem atestat acest gen de brăţări.

Se poate observa din cele prezentate mai sus, gama variată a brăţărilor din această perioadă a secolelor X – XI. În foarte multe cazuri, anumite variante s-au răspândit pe spaţii geografice destul de mari, la comunităţi etnice diferite. 

 

1.3. Podoabe purtate la gât

Podoabele pentru gât, au cunoscut o largă difuziune în evul mediu timpuriu, între acestea, demne de remarcat fiind colanele simple sau torsadate şi salbele de mărgele. Literatura de specialitate, îndeosebi bibliografia mai veche, a uzitat pentru colane, mai ales termenii de cerc de gât sau torques.

Colanele simple, au fost lucrate dintr-o sârmă de bronz sau fier, circulară în secţiune, extremităţile fiind îndoite în formă de cârlig. În spaţiul intracarpatic, asemenea piese s-au prelevat din cimitirele de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [351] , Alba Iulia -  Str. Brînduşei   [352] ( Pl. IV/8 ) şi Hunedoara – „ Dealul cu comori ”  [353] .

Piesa se aseamănă cu exemplarul de la Alba Iulia – Staţia de Salvare,  încadrat în secolul al XI – lea, prevăzut cu sistem buclă-cârlig şi pandantiv în formă de ochelari  ( Gcolier = 1.7 mm , G pandantiv = 0. 6 mm, D = 105 mm, H = 19. 5 mm, MNUAI 7548, M. 11 sau 12 / 1981 ) [354] .

Un colan similar ( d = 10. 5 cm, gr. = 1. 8 mm ), dar cu un pandantiv în formă de clemă ( L = 9. 3 cm, din care trunchiul avea 6. 5 cm ), cu partea inferioară lăţită, s-a descoperit la gâtul unui copil, în M. 5 de la Szaks ( Kom. Tolna ) [355] .

Utilizarea acestei forme şi în secolul al XI-lea este atestată şi de M. 142/ 2005, unde apare în conexiune cu denar emis de Ştefan I. Colanul a fost identificat într-un mormânt de copil, în regiunea gâtului ( Pl. XXX). A fost realizat dintr-o sârmă de argint, circulară în secţiune cu sistemul de închidere realizat din două cârlige ( gfir = 0. 2 cm, d = 0 x 0. 5 cm ) [356] . O piesă similară, realizată din bronz, se cunoaşte din M. 519 / copil de la Szegvár – Oromdűlő [357] .

La Moldoveneşti – M. XVIII, un colan identic, confecţionat dintr-un fir de sârmă de bronz, circular în secţiune, avea suspendat un pandantiv în formă de „ ochelari ” . El apare în asociere cu un denar emis de Aba Samuel [358] .

Piesa se aseamănă cu exemplarul de la Alba Iulia – Staţia de Salvare,  încadrat în secolul al XI – lea, prevăzut cu sistem buclă-cârlig şi pandantiv în formă de ochelari  ( gcolan = 1.7 mm , g pandantiv = 0. 6 mm, d = 105 mm, H = 19. 5 mm, MNUAI 7548, M. 11 sau 12 / 1981 ) [359] .

Un colan mai deosebit, s-a descoperit în M. 1 de la Orăştie – Dealul Pemilor X8 . A fost confecţionat dintr-o bară de bronz, rectangulară în secţiune, cu sistem de închidere ( copcă ), şi decorat pe toate feţele cu un motiv în zig – zag [360] . Este o piesă singulară în arealul grupului cultural Ciumbrud.

Colanele rombice se răspândesc în cursul secolului al XI-lea. Aici se poate încadra şi colanul descoperit la Alba Iulia-Str. Brînduşei/M. 129/2005 ( Pl. XXVII/4). A fost realizat dintr-o bară rombică, mai subţiată spre zona de închidere, cu două cârlige ( gbară = 0. 4 cm, d = 12.1 x 13. 9 cm ) [361] .

Pentru colanul cu secţiune rombică, cele mai apropiate analogii le avem în descoperirile de la Arad- Földvar [362] , Dăbîca [363] , Szabolcs/ M. 282 ( fată ) [364] şi Vukovar-Lijeva bara/ M. 391 ( fată ) [365] , plasate la acest interval cronologic.

Mult mai evoluate şi mai răspândite sunt colanele torsadate ( forma 1 Giesler ). Realizate din 2 - 4 fire de sârmă de bronz răsucită, se închid cu ajutorul unei bucle efectuate la un capăt, şi a unui cârlig, la celălalt capăt ( aşa - numitul sistem „ moş şi babă ” ) [366] . Deschiderea lor diametrică, variază între 7 cm - 19 cm. În alte cazuri, extremităţile se răsucesc sau sunt îndoite în formă de cârlig. Se pare că, în secolul al X-lea sunt frecvente exemplarele lucrate din două sau trei sârme torsadate.

Acest tip de colan este bine evidenţiat la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [367] , Alba Iulia – Str. Brînduşei [368] ( Pl. XII/4, XIX/6, LXVII/3 ) , Arad – Főldvár [369] , Beba Veche [370] , Bjelo Brdo – Str. Veneţia [371] , Hunedoara - „ Kincses ” [372] , Hodoni – Pocioroane [373] , Kloštar Podravski [374] , Lopadea Nouă [375] ( Pl. L/1-2, LXVII/4), Male Kosihy ( orizonturile II – III ) [376] , Moldoveneşti ( Pl. LXI/5, LXI/5) [377] , OradeaCazarma Husarilor [378] , Pecica - „ Şanţul Mare ” [379] , Salonta – Movila [380] , Szaks ( Kom. Tolna ) [381] şi Vărşand - „ Movila dintre vii ” [382] şi Vukovar – Lijeva bara [383] .

Din M. 501 / 1981 de la Alba Iulia – Staţia de Salvare, provine un colan torsadat din 3 sârme de bronz cu capetele petrecute şi îndoite în sistemul buclă – cârlig ( G = 2. mm, D = 128 x 134 mm, MNUAI. 7556 ) [384] . În vechile colecţii ale Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, se află colane de acest gen, cu grosimea de 3 mm - 5 mm şi deschiderea diametrică cuprinsă între 10 cm – 13. 5 cm [385] .

J. Giesler, admite că, majoritatea colanelor forma 1, pot fi plasate în faza Bjelo Brdo I / timpurie. Dispariţia formei 1, se produce undeva la limita dintre etapele Bjelo Brdo I şi Bjelo Brdo II, concomitent cu alte forme [386] . Însă, existenţa acestei forme şi în etapa Bjelo Brdo II, pare a fi susţinută de M. 107 de la Bjelo Brdo – Str. Veneţia, unde apare în asociere cu emisiuni ale regilor Andrei I şi Bela I ( 1060 – 1063 ) [387] . După B. Szőke, colanul împletit apare în perioada arpadiană timpurie ( ultima treime a secolului al X – lea – secolul al XII – lea ). Colanul împletit, cu sistem de închidere – buclă şi cârlig – a evoluat în opinia autorului, în două subtipuri : a. ) realizat dintr-un singur fir, şi b. ) confecţionat prin împletirea unor fire mai groase cu altele mai subţiri [388] .

Pandantivii de diverse forme sunt frecvenţi în spaţiul european la orizonturi cronologice diferite.

Pandantivele circulare cu cruce traforată, realizate dintr-un aliaj de plumb şi cositor ( „metal alb”) se cunosc din descoperirile secolelor IX-X. Exemplare de acest gen, s-au descoperit la Orăştie-Dealul Pemilor X2 [389]  şi Ciumbrud [390] . Asemănător este pandantivul circular cu decor cruciform  ( MNUAI, 8404 , D = 2 cm ) de la Alba Iulia – „Staţia de Salvare", realizat din aliaj identic. Se diferenţiază de exemplarul de la Ciumbrud prin faptul că decorul cruciform a fost imprimat [391] .Un alt pandantiv, prevăzut cu urechiuşă de prindere, a fost realizat din acelaşi tip de aliaj. Avea o formă de lunulă, decorată cu un motiv în reţea. La extremităţile lunulei se afla câte un romb (L= 3.7 cm, gr.= 2 mm, MNIT, 21526 ) [392] .

Pandantivii dublii ( forma 9 b Giesler ), au fost utilizaţi în secolele X – XI, pentru împodobirea vestimentaţiei ( Pl. XXXIX/3 ), sau exclusiv ca piese de podoabă în mormintele de femei. Din spaţiul croat se cunosc pandantivi dublii din descoperirile de la Kloštar Podravski / tipul 1 f [393] şi Vukovar – Lijeva bara / tipul 1 a [394] . Tipul 1 f a fost confecţionat din bronz, şi are partea inferioară ornamentată cu două rozete ce încadrează un snop de lujeri [395] .

În Transilvania, pandantivi dublii de la Lopadea Nouă  se pot încadra în tipul I b ( Pl. L/3-5) [396] .  La acest tip, partea inferioară are o formă sferică, şi redă o frunză stilizată, decorată cu două cercuri [397] . Analogii pentru acest tip, mai avem în spaţiul românesc la  Detta  [398] , Hodoni – Pocioroane [399] şi Oradea – Cazarma Husarilor [400] . Alte exemplare s-au descoperit la Gîmbaş - „ Măguricea ”  [401] , Lopadea Nouă  [402] ( Pl. LIV/15 ) şi Moldoveneşti [403] ( Pl. LXII/8-12, LIV/14 ). După partea superioară, aceste piese  se pot plasa în tipul II b. Spaţiul românesc cunoaşte şi tipurile I a şi I d la Arad [404] .

Din spaţiul de sud-vest al Slovaciei, se cunosc pandantivi dublii la Marcelová – tipurile I c [405] şi I e [406] şi Banov – tipul I e.Partea superioară a unui pandantiv dublu cordiform, din argint aurit, s-a recuperat din M. 145/2005 de la Alba Iulia – Str. Brînduşei. Deşi este în stare fragmentară, se poate totuşi distinge forma lui ( Pl. LIV/ 16 ). Partea superioară este patrulateră, cu colţurile în formă de inimioară . La unul dintre colţuri are o agăţătoare de care se prindea partea inferioară, cordiformă. Pe revers are alte două agăţători de prindere, dispuse în diagonală. Partea inferioară lipseşte. Forma părţii inferioare ar trebui să fie identică cu aceea a exemplarelor de la Vozokany din sud-vestul Slovaciei [407] . După forma părţii superioare, se aseamănă cu exemplarele descoperite la Mohács, Budapest-Rákospalota şi Székesfehérvár - Demkóhegy [408] . Această formă imită foarte bine exemplarele de la Gîmbaş datate în secolul al X-lea, cu deosebirea că sunt mult mai bombate pe zona centrală. În plus, apare în asociere cu denar emis de Ştefan I.

Pandantivele cruciforme sunt destul de bine reprezentate în inventarele funerare din secolele X - XI. Realizate prin turnare, imitau în execuţie rustică encolpioanele bizantine, redând figuri primitive de Christ [409] .  Exemplare ce au incizat un Christ răstignit, se cunosc de la Kloštar Podravski  [410] , Püspökladány-Eperjesvölgy [411] şi Vukovar – Lijeva bara/  M. 378 şi M. 388  [412] .

Tabloul descoperirilor, poate fi completat cu un pandantiv cruciform descoperit la Velika Horvatska [413] şi o cruce din bronz, de la Alba Iulia – „ Izvorul Împăratului ”  [414] .

În toate orizonturile culturale, şiragurile de mărgele sunt întâlnite într-o proporţie considerabilă. Materialele din care au fost confecţionate, sunt destul de diverse – ceramică, sticlă, agat, chihlimbar, etc. Forma pieselor este şi ea destul de diversă, nu puţine fiind cazurile în care, pe acelaşi şirag se disting exemplare diferite. Destul de frecvent, unele şiraguri deţin complementar un pandantiv din metal sau os.

Un şirag de mărgele descoperit în S. XXXII / M. 30 la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ”, era compus din piese din sticlă de nuanţă albastră şi verde, cu aplicaţii alb - gălbui [415] . Alte piese din sticlă, de nuanţă albastră şi alb - gălbui, s-au mai descoperit în S. XXXV / M. 26 [416] .  Pentru faza a II - a din cimitirul de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ”, avem mărgele mult mai variate, din sticlă albastră cu aplicaţii gălbui, cât şi din agat, chihlimbar, prevăzute cu un pandantiv ( globular sau poliedric ), realizat din argint sau dintr-o monedă romană refolosită şi perforată, sau canin de câine [417] .

În M. 8 de la Blandiana – „ La brod ”, un şirag compus din 17 mărgele din sticlă, a fost identificat în zona toracelui şi antebraţului. Cea mai mare parte a pieselor au o formă cilindrică şi sunt de culoare brună sau verzuie închisă. Câteva exemplare, sunt rezultatul a două elemente lipite. Decorul constă într - o spirală alb - gălbuie aplicată, sau o aplicaţie de aceeaşi culoare, ce delimitează câteva granule de nuanţă identică [418] .

 La Blandiana – „ În Vii ”, unul dintre schelete avea deasupra umărului 5 mărgele cu bandă albă, din care, patru erau prevăzute cu ochi roşu [419] . Un şirag de mărgele din ceramică cu aplicaţii alb - gălbui, s-a prelevat din necropola de la Alba Iulia – Str. Brînduşei [420] . Mărgele confecţionate din sticlă, au apărut şi în cimitirul de la Alba Iulia – Izvorul Împăratului [421] . Mărgele poliedrice din ametist şi fluorit, perforate ( forma 41 a Giesler ), apar în M. 8 , M. 5 la Sveti Juraj u Trnju, în combinaţie cu un inel de păr cu o extremitate în – S , cu nervuri longitudinale ( forma II Giesler ), sau în M. 6 în asociere cu formele 17 b şi 35 Giesler, sau în M. 8, cu scoici kauri [422] .  Această formă, s-a mai identificat în M. 3 de la Ciganka, în combinaţie cu formele 39 – 40, şi la Popovec – Bregi, fiind încadrată în faza II a culturii Bjelo Brdo [423] .  După J. Giesler, forma 41, apare cel mai probabil, la limita dintre etapele Bjelo Brdo I şi II [424] .

Alte piese cu rol de pandantiv, care apar cu predilecţie în mormintele de femei în zona gâtului sau a calotei sunt zurgălăii. Unul dintre tipuri este piriform şi are o ureche agăţătoare de formă circulară la partea superioară ( forma 10 Giesler ). La partea inferioară, are practicat un orificiu de rezonanţă. Fiecare dintre suprafeţele deschiderii de rezonanţă sunt în general ornamentate cu linii adâncite paralele. Piese de acest gen, datate în secolele X -XI, s-au identificat în cimitirele de la Orăştie – Dealul Pemilor / X2  ( Pl. LXVI/15-17) [425] şi Pîclişa – „ La Izvoare ” [426] ( Pl. LXVII/10 ).

Exemplare similare, s-au descoperit la Bârlad - „ Parc ” [427] , Biharia – Dealul Şumuleu [428] , Brăneşti [429] , Csanytelek-Dilitor [430] , Hajdúszoboszló-Árkoshalom [431] , Oradea – Salca [432] , Săcuieni – Cartierul ţigănesc [433] , Voiteni [434] ( România ), Gomjenica ( Bosnia şi Herzegovina ) [435] , Kloštar Podravski [436] , Veliki Bukovec ( Croaţia ) [437] , Zvonimirovo - Veliko Polje ( Slovenia ) [438] , Malé Kosihy ( Slovacia ) [439] , Szabolcs [440] , Szegvar – Oromdülö ( Ungaria ) [441] şi Vukovar-Lijeva bara [442] .

La Ciganka / M. 9, zurgălăul de acest tip, apare în asociere cu formele II, 40, 44 şi un denar emis de Andrei I ( 1046 – 1061 ) [443] .

Un exemplar asemănător  ( H = 33. 2 mm, l = 22.1 mm, G = 16 mm ) ca formă dar fără decor se cunoaşte din M. 624 / 1981 de la Alba Iulia –„ Staţia de Salvare”şi a fost datat în secolul al X – lea [444] .

J. Giesler, încadrează forma 10 între artefactele mediului vechi maghiar, care pătrund şi în faza Bjelo Brdo I / timpurie. Dispariţia formei 10, a fost constatată la finalul fazei Bjelo Brdo I / timpurie [445] .

Un alt tip, frecvent la cumpăna dintre milenii, are corpul sferic şi gol în interior, iar partea inferioară se termină cu o protuberanţă („ cap de ceapă ”). Corpul sferic este legat de urechiuşa de prindere printr-un manşon dublu.

Exemplare identice au apărut în inventarul necropolelor de la Alba Iulia – Str. Brânduşei (Pl. VI/10-11) [446] , Medgyesegyháza – Kétegyházi út, Homokgödör [447] şi Orăştie – Dealul Pemilor / X2 [448]  (Pl. LXVI/14 ).

Destul de răspândite sunt şi pandantivele în formă de semilună ( forma 12 Giesler ), care erau purtate de fete şi femeile tinere. Prezente în zona marilor drumuri comerciale, sunt răspândite pe un areal destul de întins, din Peninsula Scandinavă şi până în Caucaz.

În general, apar în dreptul vertebrelor gâtului, în conexiune cu alte piese ( colane, mărgele, inele de păr simple sau cu o extremitate în – s, pandantivi dublii, nasturi sau scoica kauri ). Au fost puse în legătură cu cultul agrar, optându-se pentru încadrarea lor în categoria amuletelor [449] .

Deşi marea majoritate a cercetătorilor, consideră că aceste obiecte nu reprezintă un indicator etnic, Z. Vaňa a optat pentru atribuirea lor cercului cultural slav [450] . Chiar dacă se admite că, pandantivele în formă de semilună s-au confecţionat în spaţiul sudic al Rusiei, nu se exclude şi existenţa unor ateliere locale, care le – au realizat prin turnare [451] .

Din M. 63 / 1980 de la Alba Iulia – „Staţia de Salvare”, provine un pandantiv semilunar cu două urechi ovale ( H = 32. 3 mm, l = 34. 3 mm, G = 1. 5 mm, MNUAI. 7641 ). Piesa este plată pe una dintre feţe, iar cealaltă este decorată pe margine cu un şanţ circular. Decorul constă dintr-o grupă de câte 3 puncte de granule false în relief la colţuri şi o grupă în forma literei V în zona centrală. După autor, piesa a fost realizată prin turnare şi poate fi datată în secolul al X-lea [452] .

Un alt exemplar ( H =  32. 3 mm, l = 36. 3 mm, G = 1. 2 mm, MNUAI. 7571 ), de aceeaşi formă, realizat prin turnare a fost descoperit în M. 501 / 1981 de la Alba Iulia – „Staţia de Salvare”.

Asemenea exemplarului precedent şi acesta are o faţă plată, iar cealaltă este prevăzută cu un decor din romburi şi unghiuri continue din granule delimitate de o nervură marginală [453] .

După A. Kralovánszky, aceste obiecte se pot data între ultimul sfert al secolului al X - lea şi secolul al XI – lea, sau în faza Bjelo Brdo I / timpurie, după schema cronologică relativă, propusă de J. Giesler.

Această formă, mai apare sporadic şi în faza Bjelo Brdo II / târzie [454] . Piesele descoperite în M. 156 şi M. 182 de la Bjelo Brdo – Str. Veneţia, deţin pe muchia interioară 3 + 1 + 1 proeminenţe circulare, cu triunghiuri bombate intercalate . Pentru aceste piese, există analogii la Gotland şi Helsingland ( Suedia ) [455] .

Un medalion descoperit în necropola de la Veliki Bukovec, era compus dintr-o verigă din sârmă circulară de bronz, de care erau prinse lănţişoare. Fiecare lănţişor, era prevăzut cu un pandantiv lunguieţ, în formă de lacrimă, cu urechiuşă de prindere [456] .

Un exemplar similar, a fost descoperit în necropola de la Ciganka, de pe valea Dravei, la nord – vest de Podravska Slatina ( Slavonia ), plasată în secolul al XI – lea [457] .

Amuletele sau pandantivele confecţionate din os, sau mai exact din dinţi de animale ( câine, porc ), au fost utilizate în medii etnice diverse. Materialul complementar şi contextul arheologic în care au fost descoperite aceste piese, permit plasarea lor în secolele X - XI.

În cimitirul de la Alba Iulia - Str. Brînduşei, s-a descoperit în M. 24, sub omoplatul drept, o amuletă din os, prevăzută cu o perforaţie [458] ( Pl. IV/5, LXVII/1 ).

Alte piese, confecţionate din măsea de animal, s-au mai găsit în cimitirul de la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ” [459] .

 Prezenţa lor în inventarele funerare din secolul al XI - lea, a fost semnalată şi în cimitirele de la Csanytelek – Dilitor [460] şi Csongrád – Vendel [461] .

 În secolele X – XI, apar în morminte şi monede antice perforate [462] . Acest aspect a fost sesizat în Transilvania şi în cazul monedelor arpadiene din secolul al XI – lea.

O monedă antică, prevăzută cu trei perforaţii, s-a identificat cu prilejul săpăturilor de salvare, efectuate în cimitirul de la Alba IuliaPunct: Profi. Piesa în discuţie, provine din S. 24 / 2003, din M. 43 ( copil ). Groapa mormântului, a fost identificată în caroul 9, la adâncimea de – 0. 70 m, fiind orientată E ( capul ) – V ( picioarele ). Pe fundul gropii ( - 1. 04 m ), se afla scheletul unui copil ( L schelet = 0. 48 m ), depus în decubit dorsal, cu braţele uşor îndoite. Pe partea dreaptă a pieptului, lângă humerus se afla o monedă din bronz cu trei perforaţii ( d = 2. 6 cm – 2. 8 cm, gr. = 3 mm, g = 9. 9211, d perforaţii = 2 mm – 3 mm ) [463] . Este un as, destul de uzat, de la Faustina I [464] ( Pl. LIV/9 ).

Reutilizarea monedelor romane, a fost semnalată şi în a doua fază a necropolei de la Alba Iulia - „ Staţia de Salvare ”, plasată între a doua jumătate a secolului al X – lea şi începutul secolului al XI – lea [465] . În necropola de la Mahovljani ( Bosnia şi Herzegovina ), au apărut monede antice perforate în M. 3 şi M. 4, plasate în faza I Mohovljani, sincronă cu faza I timpurie a culturii Bjelo Brdo [466] .

La Bjelo Brdo, în M. 46 ( copil ), o monedă antică cu două perforaţii , de secol II, a aparut în conexiune cu inele de păr cu o extremitate în – s, un cercel, mărgele şi fibule fragmentare din bronz, caracteristice secolelor III – IV [467] . Într - un alt mormânt de copil ( M. 63 ), s-a descoperit o monedă perforată  de la Arcadiu ( 395 – 408 ), în asociere cu un inel de păr cu o extremitate în – s [468] .

M. 81 de la Bjelo Brdo – Str. Veneţia, avea inventarul compus dintr-un şirag de mărgele, un cercel cu spirală conică, un inel de buclă şi o monedă perforată  de la Constantin II ( 337 – 361 ) [469] . O altă piesă perforată , emisă de Valens ( 364 – 378 ), a apărut în apropierea calotei în M. 148  [470] .

Un alt schelet ( M. 80 ), de la Bjelo Brdo – Str. Veneţia, avea sub calotă, o monedă perforată de la Filip Arabul ( 244 – 249 ). Inventarul funerar al acestui mormânt, mai era compus dintr-un inel de păr simplu, un inel de păr cu o extremitate în – s, un colan din bronz torsadat şi o brăţară din bronz împletită [471] . M. 129 de la Bjelo Brdo – Str. Veneţia, avea în inventarul funerar o monedă perforată de la Crispus ( + 326 ), identificată pe dreapta umărului scheletului [472] .

Monede din bronz, perforate şi utilizate ca medalion, datate în secolele III – IV, s-au mai semnalat în necropola de la Vukovar – Lijeva bara, plasată între anii 950 – 1150. Autorul cercetărilor, previzează că, unele piese se aflau în cavitatea bucală a defunctului [473] .

M. 191 de la Ptuj – Grad, conţinea o monedă romană perforată, în asociere cu formele 31 şi I Giesler. Mormântul a fost plasat în faza Ptuj I, datată între anii 960 / 970 – 1000, sincronă cu primul orizont din faza I a culturii Bjelo Brdo [474] .

Monede romane perforate, mai apar şi în faza Ptuj II, în M. 77 şi M. 193, pe piept. Faza Ptuj II, sincronă cu faza I a culturii Bijelo Brdo, a fost plasată între anii 1000 – 1030 [475] . Pe stânga maxilarului inferior a scheletului din M. 230 ( Juv. ) de la Halimba – Cseres, s-a identificat o monedă perforată de la Licinius Pater ( 308 – 324 ) [476] .

 În M. 213 ( copil ), de pe partea stângă a osului temporal, provine o monedă mică din bronz, perforată, de la Constantin II ( 317 – 340 ) [477] . O altă monedă de bronz cu o singură perforaţie, emisă de Constantin II ( 317 – 340 ), s-a găsit în M. 606 ( copil ) de la Halimba – Cseres [478] . Două monede de secol IV, fiecare dintre ele cu câte două perforaţii, s-au mai prelevat din M. 394 ( copil ) [479] .

Toate monedele de la Halimba – Cseres, provin din morminte de copii, plasate în faza a II – a [480] . Prezenţa monedei perforate de la Constantin, a fost atestată şi în inventarele cimitirelor de la Hódmezővásárhely – Kopáncs [481] , Csanytelek – Dilitor [482]   şi Szentes – Szentlászló , datate în secolul al XI – lea [483] .

Două monede romane perforate, au apărut pe un şirag de mărgele, într – un mormânt de copil ( 4 – 5 ani ), de la Székesfehérvár – Rádiótelep ( M. 66 ) [484] . Această practică, a mai fost constatată şi în M. 112 ( copil ) de la Ikervár – Virág utca, unde în conexiune cu o cruciuliţă şi fragmente dintr-un lănţişor , a mai apărut o monedă perforată din secolul al IV – lea [485] . Poziţia acestor piese, mă determină să cred că, cel puţin una dintre ele, a fost purtată pe acest lănţişor. O altă monedă de secol IV, a fost identificată în acelaşi cimitir, în M. 119 [486] .

Din necropola de la Gomjenica – Prijedor, datată între a doua jumătate a secolului al X – lea şi prima jumătate a secolului al XI – lea, provin şapte piese de la Constantius ( 337 – 361 ), Constans ( 337 – 359 ) şi Claudiu II Goticul ( 268 – 270 ) [487] .

Lista descoperirilor, poate fi completată cu o piesă perforată de la Valens ( 364 – 378 ), descoperită în M. 4 de la Mesteri – Intapuszta [488] sau cu moneda descoperită într-un mormânt de tânăr ( 16-18 ani ) de la Szegvár - Oromdűlő [489] . 

Observăm că, majoritatea acestor monede, apar între 1 – 3 exemplare, cu predilecţie în mormintele de copii, şi într-o proporţie foarte redusă în cele de adulţi. Sunt prevăzute cu 1 – 3 perforaţii. Dacă exemplarele din secolele II – III sunt mai rare, în schimb cele din secolul al IV – lea sunt cele mai numeroase.

B. Szőke, menţionează prezenţa monezilor romane perforate în inventarele funerare, mai ales în perioada cuceririi spaţiului ungar ( începutul sec. X şi până în ultimele trei decenii ). În schimb, acestea sunt mai rare, în perioada arpadiană timpurie ( ultima treime a sec. X – sec. XII ).

Se observă că, acestea s-au identificat în general, în mormintele de copii şi de femei, sau foarte rar într-un mormânt de adult. Prezenţa mai multor perforaţii pe monede, a fost pusă în legătură cu pătura nobiliar – conducătoare, susţinându-se că erau prinse de haine, sau chiar de harnaşament  [490] .

Cu destulă siguranţă, putem afirma că, acestea erau purtate ca amulete. Ipotetic, nu ar trebui exclusă o legătură cu creştinismul, reflectată prin aceste monede perforate. Aşa cum menţionam, perforarea monedelor nu se reduce doar la cele romane. În acest sens putem  menţiona situaţia din necropola de la Moldoveneşti unde emisiunile monetare de la Ştefan, Petru şi Andrei I sunt prevăzute cu 2 – 3 perforaţii, fapt evidenţiat de M. XXII, M. XXIV şi M. XXVIII [491] . Un caz similar s-a identificat în M. 94 de la Alba Iulia – Str. Brînduşei. Având în vedere zona în care au fost identificate, credem că au fost utilizate ca podoabe [492] ( Pl. XIX).

 

1.4. Accesorii vestimentare

Destul de frecvent este nasturele ( pandantiv ? ), gol în interior, de formă globulară, confecţionat din două bucăţi ce se lipesc pe verticală ( forma 11 a Giesler ).

Exemplare de acest fel ne sunt cunoscute din cimitirele de la Biharia – Dealul Şumuleu [493] , Blandiana - „ În vii ”/ M. 4 [494] , Cluj Napoca - Str. Zápolya [495] , Galoşpetreu - „ Dâmbul Morii ” [496] , Orăştie – Dealul Pemilor / X2   [497] ( Pl. LXVII/9) Timişoara -  „ Cioreni ” [498] şi Vukovar-Lijeva bara [499] .

Categoria butonilor simpli este completată de tipul turnat în formă de „ ciupercă ” ( forma 11 b Giesler ), descoperit frecvent în zona sternului sau claviculei.

Sunt destul de răspândiţi în arealul european, în necropolele de la Alba Iulia – Str. Brînduşei (Pl. VI/10-11) [500] , Blandiana - „ În vii ” [501] , Hunedoara - „ Dealul cu comori ” [502] , Hajdúszoboszló-Árkoshalom [503] , Orăştie – Dealul Pemilor / X2   [504] ( Pl. LXVII/8 ), Timişoara - „ Cioreni ” [505] şi Vukovar-Lijeva bara/M. 115 [506] .

Butoni asemănători tipului ciupercă, cu corpul lenticular, s-au mai identificat la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” în S. XX / M. 8 [507] . Se constată în multe cazuri, asocierea formelor 10, 11 a, 11 b în acelaşi mormânt.

Formele 11 a şi 11 b după J. Giesler, apar în mediul vechi maghiar şi pătrund în cultura Bjelo Brdo, dispariţia lor putând fi constatată la finalul fazei Bjelo Brdo I / timpurie [508] .

Un pandantiv ( nasture ? ) mai deosebit, confecţionat din argint, descoperit la Cluj Napoca - Str. Zápolya, a fost decorat cu nouă şiruri orizontale, de granule lipite. La partea inferioară, are o proeminenţă [509] .

 Între accesoriile descoperite în necropola de la Alba IuliaIzvorul Împăratului, sunt menţionaţi şi butoni [510] .

Pe abdomenul unui schelet de la Cluj Napoca – Str. Zápolya, au apărut cinci nasturi din plumb [511] . Cataramele de tip Kecel / „ în formă de liră ” sunt la fel de frecvente la vestimentaţie sau la harnaşament. Exemplare de acest gen se cunosc din descoperirile de la Alba Iulia - Str. Brînduşei   [512] ( Pl. IV/1, LXVII/2 ), Blandiana – „ La brod ” [513] , Cluj  Napoca - Str. Zápolya [514] , Târgşor [515] , Timişoara - „ Cioreni ” [516] şi Zalău – Ortelec [517] .

Ele au fost utilizate drept catarame de cingătoare, decorată cu aplici ( ? ), sau ca accesoriu al harnaşamentului ( ? ) sau curelei care susţinea sabia sau tolba. S-a mai avansat ipoteza că, acest tip de cataramă era folosit la legarea picioarelor defunctului de către comunităţiile din regiunea Kama - Volga, în secolele VIII - X. Folosirea cataramei atât la vestimentaţie cât şi la harnaşament ( Pl. XXXIX/2 ), pare să fie susţinută şi de descoperirile de la Blandiana – „ La brod ” [518] .

De căpăstru sau de hăţuri, aparţineau şi cele două catarame în formă de liră, descoperite în M. 2 şi M. 20, din cimitirul de la Szentes – Borbásfőld [519] . Pentru utilizarea acestei piese  la vestimentaţie, pledează şi M. 852 de la Halimba – Cseres ( faza I ), unde apare pe partea dreaptă a coapsei [520] . Cataramele de acest tip, au apărut în bazinul carpatic la începutul secolului al X - lea, şi au fost utilizate până la sfârşitul secolului următor.

După Attila Kiss, cataramele de acest tip apar pentru prima dată la populaţiile bulgare de pe Volga, iar exemplarele din bazinul carpatic le asociază cu piese clasice ale comunităţilor maghiare [521] .

Catarame din secolul al X –lea se mai cunosc din necropola de la Alba Iulia – Staţia de Salvare [522] . Sunt puţn diferite de tipul Kecel şi se aseamănă mai ales cu exemplarele existente în mediul peceneg.

Remarcabile sunt aplicile de argint, în formă de scut, descoperite la Cluj Napoca – Str. Zápolya [523] . Din cele 7 bucăţi ce împodobeau centura, trei erau mai late şi mai bombate, iar patru mai înguste. Pe spatele fiecărei piese, se aflau trei cuişoare pentru prindere ( Pl. LIV/4-6 ). Analogii pentru aceste piese avem la Sered I , M. 1 / 58 în Slovacia [524] . Exemplare asemănătoare s-au identificat şi  la Krylos ( Galiţia ), cu precizarea că sunt confecţionate din aur [525] . În legătură cu vestimentaţia, par a fi şi panglicile din argint, descoperite la Cluj Napoca – Str. Zápolya, în M. 3, M. 4 şi M. 7. Acestea, au fost localizate pe ambele încheieturi ale braţelor, membrele inferioare sau în dreptul gâtului. Grosimea lor este în general de 3 mm, iar lăţimea variază între 4 mm – 5 mm. S-a avansat ipoteza că aveau rolul de a strânge îmbrăcămintea, fiind utilizate pe curele de piele [526] . O aplică cordiformă, ornamentată, s-a descoperit cu prilejul cercetărilor efectuate la Alba Iulia – Catedrala Romano – Catolică, într - un mormânt răvăşit [527] ( Pl. LIV/7 ).

Aplicile circulare semisferice sunt destul de frecvente în descoperirile din Transilvania. Majoritatea exemplarelor sunt prevăzute cu două orificii în scopul prinderii pe vestimentaţie. O aplică discoidală cu o perforaţie  s-a descoperit cu prilejul cercetărilor de la Alba Iulia – Staţia de Salvare din anul 1980. În zona centrală are un pătrat din ale cărui colţuri pornesc câte o linie, formând un decor cruciform ( MNUAI. 7441, d = 23. 6 mm ) [528] .

Din apropierea M. 59/2004 de la Alba Iulia – Str. Brînduşei, provine o aplică din bronz semicirculară cu două perforaţii ( Pl. LIV/2). Are un decor cruciform în zona centrală ( d = 2. 9 – 3 cm, g tablă = 1 mm, d perforaţii = 2 mm; Pl. X, LIV/2 ) [529] .

Tipologia pieselor de vestimentaţie este completată de aplicele discoidale cu două perforaţii. Din situaţiile întâlnite, s-a observat că ele împodobeau încălţămintea sau hainele.

La Csongrád - Vendelhalom , s-au descoperit în M. 38 aplici de acest gen pe labele piciorelor . Se pare că, ele formau un ornament în formă de triunghi cu vârful spre degete, în interiorul căruia se afla o aplică sau două în formă de rozetă [530] . La Male Kosihy într – un mormânt de femeie erau răspândite pe zona bazinului ( orizontul I ) [531] . Asemenea piese au apărut şi în mormântul de femeie de la Gîmbaş.

Pe interiorul unui colan din bară rombică, descoperit în M. 129/2005 de la Alba Iulia – Str. Brînduşei, se aflau două aplici din bronz în formă de scut şi partea superioară a unui pandantiv dublu cordiform ( Pl. LIV/10, 13 ). Analogii pentru aceste piese, se cunosc la Szentes-Nagyhegy [532] .

Se remarcă aplicele rombice, folosite pentru decorul reverului cămăşii.  Spaţiul de sud-vest al Slovaciei, ne oferă asemenea exemplare la Červenik / M. 4 [533] .

În M. 11 de la Şiclău, s-au identificat în jurul gâtului 16 aplici romboidale, iar pe piept 12 rozete din bronz perforate pe margine [534] . Cele 16 aplici romboidale au la capete câte o protuberanţă, iar laturile sunt îngroşate. Pe zona centrală sunt două motive de tip frunză, adâncite în comparaţie cu marginea. Sistemul de prindere constă din două urechiuşe plasate la capetele ascuţite. Piesele au lungimea cuprinsă între 28. 16 mm – 29. 5 mm şi lăţimea de 12. 6 mm – 14. 2 mm. Grosimea tablei este de 0. 5 mm.

Remarcabile sunt şi aplicile patrulatere cu colţurile cordiforme de la Gîmbaş, folosite la decorul vestimentaţiei ( Pl. LXIV/11-13 ) [535] .

Aplicile rombice descoperite în M. 11 de la Şiclău, au analogii în M. 12 (femeie) de la Szentes – Borbásfőld. S-au descoperit 14 piese în formă de romb cu colţurile bombate, prevăzute cu două cuiţe pe partea posterioară. S-a presupus că au fost utilizate la decorarea gulerului cămăşii [536] . Inventarul acestui mormânt mai era compus din 6 plăci circulare din argint, cu două perforaţii opuse diametric şi două brăţări plate din argint, cu ambele extremităţi răsucite.

După unele opinii, acest gen de aplici utilizate de casta nobiliară sunt destul de frecvente în bazinul Mureş – Crişuri – Tisa şi Dunăre - Tisa. Din punct de vedere cronologic, se pot încadra în primele şase decenii ale secolului al X – lea [537] . Analogii pentru aplicile rombice se mai pot menţiona în M. 66 de la Szob – Kiserdő [538] şi în M. 17 de la Medgyesegyháza – Kétegyházi út, Homokgödör [539] . În acelaşi spaţiu geografic, se întâlnesc şi discurile presate concave [540] .

 

2. Piese de echipament militar şi de uz casnic

2. 1. Tolbe cu săgeţi

Din inventarul funerar caracteristic populaţiilor nomade, nu lipsesc tolbele de săgeţi. Resturi de tolbe se cunosc atât din spaţiul Ungariei,Transilvaniei sau din sud-vestul Slovaciei. Vârfurile de săgeţi au fost depuse fie în tolbă, fie în mănunchi, diferit fiind numărul sau forma acestora.

La Orăştie – Dealul Pemilor /X2, se cunosc ambele situaţii. Aici, a fost identificată o tolbă cu săgeţi, asociate cu un topor de luptă ( M.18 ), depusă pe partea dreaptă, în regiunea toracelui [541] . Cu prilejul cercetărilor anterioare, în această necropolă, s-au mai surprins mănunchiuri de săgeţi ( 5-7 ), depuse cu vârful în jos, pe partea stângă a femurului. Nu este exclus să fi fost păstrate într-o tolbă, care nu s-a mai conservat. În alte cazuri, au fost depuse în mănunchi, la capătul de sus al humerusului stâng, sau în mâna dreaptă, cu vârful îndreptat spre membrele inferioare ( Pl. XLV/1-12, 15, XLVII/1-6, XLVIII/1-4 ) [542] .

Tolbele cu săgeţi din cimitirul de la Cluj Napoca – Str. Zápolya, au fost descoperite în marea lor majoritate pe partea stângă, cu excepţia unui singur caz [543] .

S-a remarcat prezenţa tolbelor cu săgeţi şi în necropola de la Alba Iulia - “ Staţia de Salvare [544] . Din inventarul funerar al acestei necropole, s-a restaurat destul de recent o tolbă pentru săgeţi. Piesele ce intrau în componenţa ramei, au fost însoţite de un vârf de săgeată romboidal, un amnar şi un cuţit [545] ( Pl. XL/6). Această asociere, la care se adaugă uneori şi toporul de luptă este destul de frecventă.

În spaţiul croat, tolbe cu săgeţi au apărut doar în necropola de la Vukovar – Lijeva bara. Vârfurile de săgeţi ( 24 ) sunt de formă rombică, coadă de rândunică, deltoidă şi au fost atribuite maghiarilor ( grupa Hampel IV ) [546] . Majoritatea aparţin tipului plat, însă au dimensiuni diferite. Spre exemplu, inventarul M.92 era compus din trei vârfuri de săgeţi, cuţit, plăci de arc din os, două inele şi o brăţară din bronz [547] .

Tolbe de săgeţi, în general în stare fragmentară, s-au identificat în M.127, M.232, M.237, M.268 şi M.336. Tolba descoperită în M. 232, pe partea dreaptă, în regiunea humerusului, s-a conservat cel mai bine. Avea o lungime de aproximativ 0.45 m, iar pe capac se aflau plăcuţe din os, decorate cu un şir de cercuri punctate, cu romburi şi motivul lujerului. Pe lângă acestea, în componenţa acestei tolbe, mai intrau şi elemente din fier [548] .

Analiza lui Straub Péter, asupra plăcilor osoase, a permis plasarea tolbei de la Vukovar - Lijeva bara, între exemplarele datate în primele trei decenii ale secolului al X-lea [549] ( Pl. XXXIX/1, XL/1 a-5 ).  La acelaşi orizont cronologic au fost plasate şi descoperirile similare de la Kiszombor B / M. 2 [550] şi Mindszent – Koszorús –dűlő / M.2 [551] .

Plăci osoase decorate ce aparţineau tolbei, s-au identificat şi în M. 55 de  la Sered – Dealurile Mácsédi ( Slovacia ). Sunt plăci-muchie , în stare fragmentară, decorate cu cercuri punctate. Straub Peter le încadrează în ultima treime a secolului al X – lea ( 950/960-980/990 ) [552] .

Pentru această datare, pledează atât modificarea decorului cât şi existenţa a două tipuri noi de piese, respectiv scăriţa cu umăr trapezoidal şi spada cu două tăişuri. La cest palier cronologic se plasează şi plăcuţele din os de la Szentes-Szentlászló/M. 6 [553] . 

Tolbe cu săgeţi se cunosc şi din necropola de la Szentes –Bórbasfőld / M 15 şi M. 20. Exemplarul din M.15 a fost depus lângă umărul stâng iar cel din M. 20 avea gura ornamentată cu aplici din os, decorate cu cercuri punctate. Şi tolba din M. 20 se încadrează acestei perioade de timp [554] .

Fragmente din fier ce provin de la tolbă, s-au găsit în Banat şi Crişana, în necropolele de la Dudeştii Vechi - „Movila lui Dragomir” [555] , Timişoara-Cioreni [556] şi Voiteni [557] .

Piese din compunerea tolbei, s-au prelevat şi din M. 7 de la Vărşand - „Movila dintre vii ”. Ele s-au depistat în regiunea umărului şi şoldului drept [558] . Deşi cimitirul a fost datat în secolul al XI –lea, inventarul funerar şi ofranda de cabalină pledează pentru coborârea datării în prima jumătate a secolului al X-lea.

Vârfuri de săgeţi de formă romboidală, s-au mai identificat în M.1, M.3 şi M.4 la Gîmbaş – “ Măguricea “, pe partea stângă, în regiunea şoldurilor [559] .

Din M.1, M.2, M.3 şi M.4 de la Deva – Micro 15, s-au recuperat vârfuri de săgeţi cu dimensiuni diferite, aparţinând tipului deltoid sau  rombic ( Pl. LIII/7-14). Vârfurile de săgeţi recuperate din cimitirele maghiare din sud-vestul Slovaciei sunt destul de variate. Forma deltoidă apare la Sered I/M.6 [560] , Sered II / M.7/55 [561] şi Kosúty [562] . La Bánov / M. 27 [563] , Cerveník/M. 1 [564] şi Nesvady/M. 2 [565] s-a identificat şi forma rombică. Pentru forma bifurcată, se pot cita exemplarele de la Bánov / M. 16 [566] şi Chotín /M.74 [567] .

 

 

2.2. Arcuri

Plăcile de arc din os, aplicate pe zona mediană sau la capetele arcurilor sunt destul de frecvente în mormintele de războinici. Sunt simple sau decorate cu incizii subţiri neregulate, sau cercuri cu punct inclus.

Din spaţiul românesc, Croaţia şi sud-vestul Slovaciei se cunosc plăci osoase de arc, din descoperirile de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [568] , Bánov / M. 16, 20, 27, 28 [569] , Ondrochov/M.4 [570] , Nesvady/M.2 [571] , Sered I /M.1/52, M. 6/52, 7/53, M. 8/53, 14/53, M. 14/53 [572] , Sered II /M.4/55, M.7/55 [573] , Vărşand- „ Movila dintre Vii ”/ M. 7 [574] şi Vukovar – Lijeva bara/ M. 92 [575] . Apar îndeosebi pe parcursul secolului al X-lea, în conexiune cu piese de armament.

 

2.3. Săbii

Printre cele mai rare piese de armament depuse în morminte, sabia ocupă fără nici o îndoială un loc central. Prezenţa sabiei în cimitirele de pe valea Mureşului, se poate documenta doar la Blandiana – “ În vii “ [576] şi la Gâmbaş – “ Măguricea “ [577] .

Sabia de la Gîmbaş – “ Măguricea “/M.1, a fost identificată pe partea dreaptă a defunctului. Lungimea lamei este de 75 cm, lăţimea la rădăcină de 35 mm, iar la capăt de 25 mm. Vârful şi mânerul s-au conservat destul de precar. În schimb, garda era aproape intactă şi avea două braţe înclinate spre lamă, ce prezentau în secţiune transversală un profil aproape pătrat. Extremităţile celor două braţe, se terminau printr-un nod gros.

Cele mai numeroase exemplare descoperite în Transilvania, se află indiscutabil în necropolele din municipiul Cluj Napoca. Astfel, în necropola de pe Str. Zápolya, sabia a fost prezentă în M.1, M.4, M.6 şi M.10. Din punct de vedere al zonei în care a fost depusă, putem remarca în majoritatea cazurilor partea stângă, sub nivelul mijlocului, sau în dreptul umărului.

Sabia descoperită în M.4, măsura in situ 80 cm, faţă de 65 cm cât măsoară acum. Deşi vârful era deteriorat, s-a constatat că era prevăzut cu elman. Lama este lată de 3 cm, mânerul lung de 7 cm şi uşor curbat spre tăişul mai lung. Greutatea piesei este de 290 grame. În schimb, piesa din M.6 are curbura mai mică şi este prevăzută cu două tăişuri spre vârf. Lungimea totală este de 77.5 cm, din care mânerul reprezintă 7 cm. Greutatea piesei este de 540 grame, iar lăţimea lamei variază între 3.3 cm – 3.8 cm [578] . Săbiile identificate la Cluj Napoca -Str. Zápolya şi Gîmbaş – “ Măguricea “/M.1 se pot plasa în tipul IA Kirpičnikov [579] . O altă necropolă cercetată pe Str. Plugarilor, avea între piesele de armament şi o sabie, de aceeaşi factură cu cele trecute în revistă [580] .

Din spaţiul de sud-vest al Slovaciei, se cunosc descoperirile de la Zemianska Olča / M.8 [581] ( Pl. LIX/1 ), Sered I / M.1/57 [582] ( Pl. LIX/4 ) şi Nesvady/M.1 [583] ( Pl. LIX/2 ). Piesele de la Zemianska Olča şi Sered I se încadrează în tipul I A Kirpičnikov [584] . Exemplarul ce provine de la Trnovec nad Váhom – Horný Jatov/ M. 183, avea mânerul cu plăcuţe din os aplicate, prevăzute cu decor în formă de inimă sau de palmete [585] ( Pl. LIX/3 ). Sabia se poate plasa în tipul III Kirpičnikov [586] .

 

 2.4. Spade

Spadele cu două tăişuri, de diferite tipuri sunt destul de frecvente în inventarele funerare ale mormintelor de războinici. Pentru spaţiul de sud-vest al Slovaciei, se pot menţiona câteva descoperiri de spade de tipul X Petersen. La Dolný Peter II – Kisrét ( Reg. Komárno )/ M. 61 s-a identificat pe partea dreaptă a scheletului o spadă. Butonul este semilunar iar garda este dreaptă cu capetele rotunjite. Lama este prevăzută cu o nervură şi o inscripţie iligibilă [587] ( Pl. LVIII/1 ).În inventarul funerar recuperat în 1970 din 21 de morminte deranjate de la Galanta – Mátšukovo, a apărut şi o spadă de tipul X Petersen, cu butonul plat şi garda dreaptă [588] . Din aceeaşi regiune provine şi spada de la Tornóc / Trnovec nad Váhom ( Reg. Galanta ) [589] . Spada de la Sered II / M. 7/55- Dealurile Mácsedi , a fost identificată pe partea stângă a defunctului, cu mânerul la umăr. Lama deţine câte o nervură lată pe ambele părţi iar mânerul este plat [590] .

Tipul Y Petersen se cunoaşte din descoperirea de la Marcelová / Marcelháza ( Reg. Komárno ) [591] ( Pl. LVIII/3 ). O piesă de tipul X Petersen sau Y , s-a identificat în 1971 la Červenik / Vágveresvár ( Reg. Trnava ). Foarte probabil, această spadă se poate plasa la acelaşi orizont cronologic cu inventarul necropolei din zonă [592] ( Pl. LVIII/2 ). În categoria spadelor pentru lovit, pentru o singură mână, putem plasa şi piesa descoperită în anul 1975, cu prilejul săpăturilor de salvare efectuate la Deva-Micro 15. Spada în discuţie, provine din M.3, fiind depusă pe partea stângă a defunctului. Lungimea totală a piesei este de 892 mm. Lama este prevăzută pe ambele părţi cu şenţuiri mediane, iar butonul are o formă lenticulară. După toate probabilităţile, această piesă pare să reprezinte un grup evoluat din tipul X Petersen. Caracteristicile acestei piese, în conexiune cu restul materialului arheologic recuperat, permit încadrarea cronologică la începutul secolului al XI-lea [593] .

L. Kovács, constata prezenţa spadelor cu două tăişuri şi în statul transilvan al lui Gyula, pe care le plasa în perioada lui Ştefan I. În opinia acestui autor, odată cu depunerea monedelor în morminte, luptătorii au fost determinaţi să renunţe la obiceiul păgân al depunerii armelor. Potrivit acestuia, înmormântările cu spadă cu două tăişuri pot fi plasate cronologic între anii 955/70-1010/20 [594] .

           

 2.5. Topoare de luptă

Mai frecvente între piesele de armament sunt topoarele de luptă. În Transilvania, se pot distinge două tipuri care apar frecvent în mormintele de războinici. Primul tip, cel mai vechi are partea activă mai lată şi arcuită spre coada de înmănuşare. Orificiul de înmănuşare este destul de alungit. Identificarea lui în cadrul grupului Cluj, pledează pentru o datare în prima jumătate a secolului al X – lea. Se poate încadra în tipul III Ruttkay şi începe să fie utilizat după a doua jumătate a secolului al IX – lea [595] . 

Exemplarele asemănătoare de pe teritoriul Rusiei, au fost încadrate în tipul VIII Kirpičnikov şi datate între secolele XI-XII [596] . Asemenea exemplare, se remarcă în descoperirile de la Cluj Napoca – Str. Pata [597] şi Gîmbaş – “ Măguricea “ [598] . Toporul de luptă descoperit în M.3 de la Gâmbaş – “ Măguricea “, era depus pe partea stângă a scheletului. Partea activă este arcuită spre interior, iar tăişul este convex. Lungimea totală a piesei este de 155 mm, iar diametrul găurii de înmănuşare însumează 3 cm. Analogii pentru acest tip se cunosc din necropolele de la Demkóhegy [599] , Dudeştii Vechi- „Movila lui Dragomir” [600] , Hajdúszoboszló-Árkoshalom [601] şi Püspökladány-Eperjesvölgy [602] .

Al doilea tip, a fost identificat la Alba Iulia – „Staţia de Salvare” [603] , Deva – Micro 15 şi Orăştie – Dealul Pemilor/X2 [604] . Se caracterizează printr-o formă mai zveltă şi ceafa pătrată în secţiune şi alungită. În schimb, partea activă este uşor curbată spre coadă, mai îngustă şi mai lăţită spre lamă.  Sunt plasate în tipul I Kirpičnikov şi apar pe teritoriul Rusiei în secolele XI-XIII [605] .

Din punct de vedere cronologic, acest tip de topor se găseşte în inventarele funerare cel mai probabil după mijlocul secolului al X-lea.

 

 

2.6. Scăriţe de călărie

În categoria pieselor de harnaşament, scăriţele de călărie sunt întâlnite într-o gamă diversă. Nu lipsesc situaţiile în care, perechea de scăriţe dintr-un mormânt de războinic este compusă din tipuri diferite, cum s-a întâmplat la Cluj Napoca– Str. Zápolya.

Un tip mai rar, îl reprezintă perechea de scăriţe de călărie,  descoperite la Orăştie – Dealul Pemilor X2, în M.7, în dreptul labelor picioarelor. Acestea, aparţin tipului în formă de pară, cu talpa curbată spre exterior. Urechile de prindere a curelei nu sunt prevăzute cu orificii [606] ( Pl. XLIX/1-2 )

Analogii pentru acest tip, se cunosc din M.20 al necropolei de la Szentes-Borbásföld, plasată între anii 950-980/990. Perechea de scăriţe identificată aici, se aseamănă cu piesele de la Orăştie – X2. Urechea scăriţelor este lăţită în formă de evantai. Ele au fost depuse lângă genunchiul stâng şi lângă degetele aceluiaşi picior.

S-a susţinut că piesele cu aceste atribute, s-au răspândit la călăreţii maghiari din a doua jumătate a secolului al X-lea, constituind o componentă a noului harnaşament şi armament adoptat [607] .

Tipul de scăriţă în formă de pară, dar cu orificiu de prindere a curelei, s-a descoperit şi într-un mormânt de la Deva – Micro 15 ( Pl. XLIX/3-4 ). Perechea de  scăriţe, prezintă caracteristicile tipului IV – 3 Ruttkay [608] . La Cluj Napoca – Str. Zápolya, se pot distinge trei tipuri de scăriţe. M.1, avea lângă genunchiul stâng o scăriţă de formă trapezoidală ( 16.7 cm x 12.7 cm ), cu partea superioară mult mai îngustă [609] ( Pl. LII/2 ). Al doilea tip este reprezentat de o pereche de scăriţe în formă de pară, cu orificii de prindere a curelei, recuperate din M.6, din zona membrelor inferioare. Un exemplar se afla sub tolbă, iar celălalt a apărut în conexiune cu ofranda de cal, lângă membrul inferior stâng. Prezintă o anumită particularitate prin faptul că zona diametrului maxim este mai arcuită, comparativ cu varianta tipică de pară [610] .

Ultimul tip, constă dintr-o pereche de scăriţe de călărie în formă de pară, cu orificii de prindere a curelei, descoperite fortuit [611] . Atât exemplarele din M. 6 cât şi cele descoperite fortuit, se încadrează în tipul V-1 Ruttkay [612] .

În comparaţie cu aceste tipuri, scăriţele descoperite în cimitirul de la Alba Iulia – “Staţia de Salvare “, se deosebesc prin forma tălpii care este arcuită spre interior [613] .

Din M. 2 de la Blandiana - “La brod” s-a recuperat o pereche de scăriţe de călărie în formă de pară, cu talpa arcuită spre exterior (h= 17.8 cm, l= 12.7-13.2 cm. Lăţimea tălpii este de 29 mm. Urechea de prindere a curelei este prevăzută cu orificiu. Pe exteriorul tălpii, se mai observă o nervură, delimitată de două şănţuiri longitudinale [614] . După forma lor  scăriţele de la Blandiana A se încadrează în tipul IV – c Ruttkay [615] . Tipul IV – 2d a apărut în spaţiul Slovaciei în necropola de la Sered I / M.1 /57 [616] .

Caracteristice tipului IV-2 sunt şi exemplarele de la Červeník / M.5 şi Sered II / M. 2, 5 / 54 [617] . Alte perechi de scăriţe s-au recuperat de lângă membrele inferioare din M. 60 şi M. 61 de la Dolný Peter II [618] .

 

2.7. Zăbale

În mormintele de războinici, se întâlnesc două tipuri de zăbale: articulate şi nearticulate. M.6 din cimitirul de la Orăştie-Dealul Pemilor X2, avea între alte accesorii o zăbală nearticulată, depusă în zona falangelor piciorului drept, iar un alt fragment, lângă tibia piciorului stâng ( Pl. XLV/13).

O altă zăbală, articulată, a fost identificată în M.7, în regiunea rotulei genunchiului stâng (Pl. XLV/14) [619] . Zăbalele articulate şi nearticulate, prezintă caracteristicile tipului II şi III Ruttkay [620] . M.18/2001 de la Orăştie – Dealul Pemilor X2, avea pe lângă piesele de armament şi o zăbală articulată cu opritor din os, descoperită pe tibia piciorului drept [621] . La Alba Iulia“ Staţia de Salvare “, zăbalele apar în conexiune cu scăriţe de călărie şi ofrandă de carne [622] . Pe lângă exemplarele menţionate mai sus, mai putem remarca şi cele identificate în necropolele de la Blandiana – La brod [623] şi Cluj Napoca – Str. Zápolya [624] .

În spaţiul sud-vestic al Slovaciei, se pot deosebi două tipuri de zăbale articulate. Într-un prim grup se pot include zăbalele articulate tipul II Ruttkay. Acesta cuprinde descoperirile de secol X de la Bánov ( Reg. Nové Zámky ) [625] , Červenik ( Reg. Trnava ) [626] , Dolný Peter II ( Reg. Komárno ) [627] , Imel ( Reg. Komárno ) [628] , Prša ( Reg. Lučenec ) [629] , Sered I şi Sered II ( Reg. Galanta ) [630] şi Vojnice ( Reg. Komárno ) [631] .

Al doilea grup este compus din zăbale articulate cu opritor, şi se pot distinge mai multe variante. În tipul I – 5 Ruttkay  se poate încadra piesa descoperită la Nesvady [632] . La Sered I se întâlnesc  două variante de opritoare: I- 2 şi 4 [633] . Variantele I-1, 2 ( ? ) şi 3 apar la Kosúty [634] şi Nesvady [635] .

 

2.8. Cuţite

Cuţitele apar destul de frecvent în inventarele funerare din secolele X-XI. Din cele 19 cuţite descoperite în cimitirul de la Vukovar-Lijeva bara, o parte ar putea intra şi în categoria pieselor de armament ( M.92 ) [636] . La Alba Iulia- Str. Brînduşei, o parte dintre exemplarele descoperite, apar în regiunea membrelor inferioare ( Pl. IV/6-7 , XXV, XXIX) [637] . Alte piese s-au identificat în cimitirele de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare “ [638] , Alba Iulia – Izvorul Împăratului [639] , Alba Iulia – Spitalul Veterinar [640] ( Pl. LXV/1 ), Blandiana A [641] ,  Blandiana – „ În Vii “ [642] , Dolný Peter II [643] , Moldoveneşti [644] , Pîclişa – „ La Izvoare “ [645] şi Sebeş ( Pl. XLIV/2, 4 ) [646] .

 

2.9. Cremene şi amnare

Amnarele şi cremenea sunt piese frecvent întâlnite în descoperirile funerare din secolele X-XI. La Alba Iulia – Str. Brînduşei / M.6/1997 , defunctul avea în mâna dreaptă un amnar, o bucată de cremene şi un cuţit ( Pl. IV/2-4 ) [647] . În M. 128/2005, amnarul apare pe partea stângă a bazinului, în conexiune cu o piatră de ascuţit , un vârf din fier şi o verigă circulară [648] ( Pl. XXVI/6 ). Prezenţa amnarului şi a cremenei lângă mâna dreaptă, s-a constatat  la Nesvady ( Reg. Komárno ) / M. 1 [649] şi la Sered I ( Reg. Galanta ) – M. 1/52, M. 8/53 [650] .Bucăţi de cremene şi amnare apar  în cimitirele de la Alba Iulia –„ Staţia de Salvare “ [651] , Alba Iulia – Izvorul Împăratului [652] , Blandiana –„ În Vii [653] , Červenik ( Reg. Trnava ) [654] , Cluj Napoca - Str. Zápolya [655] , Deva  - Micro 15 [656] ( Pl. LIII/3-4 ), Gîmbaş –„ Măguricea “ [657] şi Vukovar – Lijeva bara [658] .

 

2.10. Distribuitoare de curele

Între piesele de harnaşament, se disting şi distribuitoarele de curele. Apar frecvent în inventarele funerare ale mormintelor de războinici. Se cunosc distribuitoare de curele de la Dolný Peter II [659] şi Alba Iulia – „ Staţia de Salvare” [660] .

 

 

 

2.11. Ceramica

Până în secolul al XI – lea, materialul ceramic apare în inventarul funerar, fiind utilizat în cimitire diferite din punct de vedere etnic sau confesional. Sarolta Tettamanti, consideră că în regiunea de la vest şi nord de Dunăre, vasele ceramice apar la picioarele defunctului. Situaţia este diferită în bazinul superior al Tisei, bazinul Dunăre - Tisa şi nordul Alfőld - ului, unde ceramica a fost depusă lângă craniu sau în dreptul umărului [661] .

Dacă în cimitirele grupului cultural Ciumbrud nu se cunoaşte materialul ceramic, o situaţie diferită avem în necropolele grupului cultural Blandiana A. Apar 1- 2 vase în morminte, diferite din punct de vedere tipologic. Comparativ cu perioada precedentă, în secolul al X – lea, vasul de ofrandă este de dimensiuni modeste şi a fost depus într-un singur exemplar. Amforidoanele lustruite sau cu decor lustruit şi vasele globulare cu două torţi nu se mai regăsesc între formele ceramicii din secolul al X – lea. În anul 1943 s-au recuperat din situl de la Blandiana A mai multe vase ceramice:

• Vas borcan lucrat la roată, din pastă fină omogenă şi argiloasă de culoare brun – cenuşie. Buza este răsfrântă şi rotunjită ( h = 12. 2 cm, Dg = 9. 2 cm, Df = 7. 6 cm, MNIT, 6031 ). Fundul este concav şi are în zona centrală o perforaţie circulară realizată cu un burghiu ( d = 1 cm ) [662] .

• Vas borcan lucrat la roată din pastă semifină, omogenă cu diferenţe de ardere  ( h = 14. 6 cm, Df = 7. 4 cm ). Marginea este teşită iar fundul are o perforaţie circulară ( d = 1 cm, MNIT, 6028 ) . Decorul acoperă cea mai mare parte a pântecului şi constă din linii incizate care se întretaie şi linii oblice [663] .

Material ceramic de la Blandiana A, a intrat în anul 1955 şi în colecţiile Muzeului din Sebeş. Ulcior amforoidal realizat din pastă fină de culoare brun – cenuşie. Pe suprafaţa vasului se mai păstrează urme de lustru. Nu s-au mai păstrat toartele de prindere. La baza lor se aflau două proeminenţe conice ( h = 24. 3 cm, Dg = 5. 6 cm, Df = 6. 5 cm, MS 2068 ) [664] .

Cele 8 morminte dezvelite la Blandiana A  cu ocazia cercetărilor sistematice din anii 1981 – 1982 aveau vasele ceramice aşezate în două regiuni anatomice distincte – lângă calotă ambele vase ( M. 4 – M. 7 ) sau unul lângă cap şi altul la picioare ( M. 8 ) [665] .

• Vas borcan ( S. I / M. 1 ), lucrat la roată, de culoare cărămizie, cu pete cenuşii – negricioase, ornamentat cu trei registre de linii în val, ce suprapun patru registre de incizii orizontale ( Dg = 13 cm, Df = 8 cm, h = 11. 5 cm, MNUAI, 6769 ) [666] .

•Vas borcan ( S. III / M. 3 ) de culoare cărămizie, cu pete negricioase, lucrat la roată, şi ornamentat cu două şiruri de linii în val ( faţa interioară a buzei este decorată cu incizii în val ), încadrate cu registre de incizii orizontale ( Dg = 11. 5 cm, h = 12 cm ) [667] .

  Ulcior amforoidal ( S. III / M. 3 ), de culoare cărămiziu – gălbuie, cu suprafaţa exterioară puternic exfoliată, unde se mai observă urme de lustru, ce avea imprimată o marcă, reprezentând o cruce (Dg = 6 cm, Df = 7 cm, h = 21 cm, MNUAI, 6761 ) [668] .

Vas borcan ( S. VIII / M. 4 ) depus în dreapta craniului, de culoare cărămizie, lucrat la roată şi ornamentat pe umăr cu două şiruri de linii în val şi cu registre de incizii orizontale (Dg = 12 cm, Df = 8. 5 cm, h = 14 cm, MNUAI, 6770 ) [669] .

Vas globular ( S. VIII / M. 4 ), depus în dreapta craniului, de culoare cenuşie, cu gâtul scurt şi buza îngroşată, lucrat la roată dintr-o pastă fină ( Dg = 11. 5 cm, Df = 7. 5 cm, h = 12 cm, MNUAI, 6776 ) [670] .

• Oală sferoidală depusă lângă craniu ( S. VIII / M. 5 ) confecţionată la roată dintr-o pastă fină, lustruită pe exterior, şi prevăzută cu două torţi. Fundul este concav ( Dg = 11. 4 cm, Df = 8. 5 cm, h = 14. 5 cm, MNUAI, 6776 ) [671] .

 •Vas borcan depus lângă craniu ( S. VIII / M. 5 ), lucrat la roată dintr-o pastă mai grosieră, ornamentat pe toată suprafaţa, cu registre de incizii orizontale dispuse neregulat ( Dg = 12. 2 cm, Df = 7 cm, h = 12. 5 cm , MNUAI, 6767) [672] .

•Ulcior amforoidal depus lângă cap ( S. VIII / M. 6 ), de culoare cărămiziu – gălbuie, confecţionat la roată dintr-o pastă fină şi decorat pe tot corpul cu linii lustruite în reţea, precum şi cu două caneluri paralele, trasate orizontal ( Dg = 5. 4 cm, Df = 8 cm, h = 30 cm , MNUAI , 6760) [673] .

•Vas borcan ( S. IX / M. 7 ), cu pete negricioase, lucrat la roată dintr-o pastă omogenă, ornamentat pe suprafaţa inferioară cu incizii orizontale şi pe suprafaţa superioară cu trei registre de linii în val ( Dg = 13 cm, Df = 6. 5 cm, h = 13. 5 cm , MNUAI, 6772 ) [674] .

  •Vas borcan ( S. IX / M. 7 ), de culoare cărămizie, cu pete negricioase, lucrat la roată şi ornamentat pe suprafaţa exterioară cu linii incizate în val, la partea superioară mai dese, formând „ ochiuri ”, iar pe interior cu şiruri orizontale de impresiuni realizate cu pieptenele ( Dg = 10. 5 cm, Df = 7. 7 cm, h = 15 cm, MNUAI, 6774 ) [675] .

• Ulcior amforoidal ( S. X / M. 8 ) depus lângă picioare. Este de culoare gălbuie, cu suprafaţa exterioară lustruită şi prevăzut cu două torţi cu proeminenţă conică la bază şi cu „ cioc de scurgere ” . Pe fundul vasului, deţine o ştampilă sub forma unei roţi cu spiţe ( Dg = 6 cm, Df = 8. 5 cm, Dp = 13. 5 cm, h = 18. 8 cm, MNUAI, 6759 ) [676] .

• Vas borcan depus în dreapta craniului ( S. X / M. 8 ). A fost lucrat la roată şi decorat pe toată suprafaţa corpului cu striuri adânci şi dese, întretăiate pe umăr din loc în loc, de mănunchiuri formate din 3 – 4 incizii verticale ( Dg = 8. 5 cm, Df = 6. 5 cm, h = 11 cm, MNUAI, 6768 ) [677] .

În primăvara anului 1981, s-au recuperat alte 7 vase ceramice, care proveneau probabil din inventarele unor morminte:

  Vas borcan, de culoare cenuşiu – negricioasă, confecţionat la roată, ornamentat cu registre de linii în val şi orizontale ( Dg = 10. 8 cm, Df = 6. 6 cm, h = 12 cm ) [678] .

Vas borcan, de culoare cărămizie, cu pete cenuşii – negricioase, lucrat la roată, şi ornamentat sub buză cu două registre de linii în val, altele două similare fiind încadrate de incizii paralele orizontale ( Dg = 13. 3 cm, Df = 9. 5 cm, h = 17. 5 cm ) [679] .

Ulcior amforoidal, lucrat la roată dintr-o pastă fină, cu suprafaţa lustruită, prevăzut cu două torţi, ce aveau la bază câte o proeminenţă piramidală. Decorul, constă din dungi de culoare maroniu închis, pictate pe corpul vasului, iar în zona diametrului maxim, au fost incizate două linii orizontale, peste care cad altele două perpendiculare. Fundul vasului, a fost ştampilat cu un cerc segmentat pe interior cu patru arce inegale ( Dg = 5. 3 cm, Df = 7. 5 cm, h = 21. 5 cm, MNUAI, 6757 ) [680] .

Ulcior amforoidal, care se diferenţiază de de exemplarul precedent, prin lipsa picturii şi a proeminenţelor de la baza torţilor, care în acest caz sunt aplatizate. Ştampila de pe fundul vasului este similară, însă conservată mai precar ( Dg = 4. 6 cm, Df = 6. 2 cm, h = 21 cm, MNUAI, 6762 ) [681] .

Ulcior amforoidal, de culoare cărămiziu – gălbuie, lucrat la roată. Suprafaţa vasului a fost lustruită, iar la baza torţilor, se află câte o proeminenţă în formă de creastă ( Dg = 5. 5 cm, Df = 7. 4 cm, h = 21. 5 cm ) [682] .

  Vas borcan, în stare fragmentară, lucrat la roată, dintr - o pastă mai grosieră, cu suprafaţa de culoare cenuşiu - negricioasă, cu pete cărămizii. Decorul, constă din registre alternative de linii orizontale şi în val ( Dg = 10 cm, Df = 8 cm, h = 11 cm ) [683] .

Vas ceramic fragmentar, descoperit în apropierea vasului nr. 6. Este de culoare cenuşie, şi a fost lucrat la roată dintr-o pastă fină, pe care se mai observă urme de lustru ( Df = 7. 5 cm ) [684] .

O situaţie similară s-a constatat în necropola de la Sebeş unde lângă calota defunctului se aflau depuse două vase ceramice.

Vas ceramic din pastă fină, de culoare cenuşie. Pe suprafaţa exterioară, se observă urme de lustru. În zona diametrului maxim, este decorat cu un fascicul din patru linii incizate ( h= 13.1 cm, Dg= 10.4 cm, Df= 8 cm, A. 248/79; Pl. XLIV/1 ) [685] .

Poziţia în care au fost depuse vasele ceramice la Blandiana A s-a observat şi în faza I a necropolei de la Alba Iulia – „Staţia de Salvare”: S. XIII / M. 40 şi S. XL / M. 15 [686] .

Din punct de vedere al poziţiei în care a fost depus vasul ceramic în mormintele de secol X, se cunosc următoarele regiuni distincte:

regiunea labelor picioarelor pe partea dreaptă : Cluj Napoca - Str. Zápolya: M. 2, M. 3 , M. 5 [687] ; Cluj  Napoca – Str. Plugarilor [688] , Prša ( reg. Lučenec ) / M.43 [689] .

regiunea labelor picioarelor pe partea stângă :Prša ( reg. Lučenec ) / M. 76, 101 [690] .

lângă craniu: Sered II ( Reg. Galanta ) [691] .

lângă craniu pe partea dreaptă : Alba Iulia – Str. Brînduşei: M. 9 / 97, M. 12 / 97 [692] , M. 5 / 99, M. 8 / 2001 [693] ; Alba Iulianecropola III [694] .

lângă craniu pe partea stângă : Bánov ( Reg. Nové Zámky ) [695] .

pe gamba dreaptă: Alba IuliaStr. Brînduşei: M. 107/2005 [696] .

lângă gamba stângă: Alba IuliaStr. Brînduşei: M. 14 / 97, M. 15 / 97, M. 16 / 97 [697] , M. 22 / 99 [698] ; Blandiana B : M. 4 [699] .

zona bazinului : Alba Iulia – Str. Brînduşei: M. 2 / 99, M. 4 / 99.

poziţie neprecizată exact datorită deranjării: Bánov ( Reg. Nové Zámky )/ M. 18, 25 [700] .

• Vas ceramic ( Cluj Napoca - Str. Zápolya : M. 1 ), confecţionat din pastă semifină, de culoare castaniu cenuşie. Decorul, constă din fascicule de incizii subţiri, suprapuse, trasate orizontal pe corpul vasului ( h = 11 cm, Dg = 10. 8 cm, Df = 8. 1 cm, Dmax = 12 cm. MNIT, inv. F. 27. 190 ) [701] .

• Vas ceramic ( Cluj Napoca - Str. Zápolya : M. 3 ), a fost confecţionat din pastă semifină, de culoare brun-cenuşie. Fascicule de incizii late, trasate superficial, decorează vasul ( h = 11. 5 cm, Dg = 9. 7 cm, Df = 7. 1 cm, Dmax = 12. 1 cm . MNIT, F. 2968 ) [702] .

Începând cu anul 2001 s–a identificat material ceramic şi în necropola de la Orăştie – Dealul Pemilor/ punctul X2 [703] .

• Vas ceramic de culoare cărămiziu-roşietică cu pete negricioase, decorat pe zona diametrului maxim cu un brâu de linii incizate înguste, suprapuse de o linie ondulată ( Dmax = 12 cm, Df = 7 cm, h = 8. 5 cm ).  Provine de la Blandiana - „ În vii ” / M. 4 şi a fost identificat lângă piciorul stâng al defunctului [704] .

Din necropola de la Alba Iulia – Str. Brînduşei se cunosc următoarele forme:

• Vas borcan ( Dg = 8. 2 cm, Df = 6 cm, h = 11 cm; MNUAI, Inv. 8740; M. 14  / 1997 ), de culoare cărămizie închis, cu pete cenuşiu – negricioase, frecvente pe suprafaţa exterioară. Decorul constă din striuri orizontale şi vălurite [705] ( Pl. V/4 ).

• Vas globular ( Dg = 7. 2 cm, Df = 6 cm, h = 10 cm; M. 13 / 1997; Pl. V/3 ) [706] .

• Vas borcan ( Dg = 7. 6 cm, Df = 5. 2 cm, h = 10. 5 cm; MNUAI, Inv. 8742; M. 9  / 1997 ), de culoare cărămizie, cu pete cenuşiu – negricioase, frecvente pe suprafaţa exterioară [707] (Pl. V/2 ).

• Vas borcan fără decor ( Dg = 10. 7 cm, Df = 6. 6 cm, h = 8. 2 cm; MNUAI, Inv. 8741; M. 16  / 1997 ) [708] .

•Vas borcan ( Dg = 10. 5 cm, Df = 8. 2 cm, h = 9  cm; MNUAI, Inv. 8743; M. 15  / 1997 ), din pastă semifină de culoare negru – cafeniu, decorat cu benzi de linii incizate orizontal, suprapuse de o bandă de linii ondulate [709] .

•Vas borcan ( Dg = 13. 4 cm, Df = 7. 5 cm, h = 11. 6  cm; MNUAI, Inv. 8744; M. 12  / 1997 ), de culoare cenuşiu  închis cu pete negricioase. Decorul constă din linii incizate orizontal [710] ( Pl. V/1 ).

• Vas borcan ( Dg = 8. 5 cm, Df = 5. 5 cm, h = 10 cm; MNUAI, Inv. 8761; M. 4 / 1999 ), de culoare negricioasă, cu pete cărămiziu – castanii, frecvente pe suprafaţa exterioară şi pe interior. A fost confecţionat la roată, dintr-o pastă semifină. Decorul constă din benzi de linii incizate orizontal, şi acoperă o mare parte din suprafaţa vasului, de la umăr şi până spre partea inferioară. Fundul vasului deţine un ornament în relief ( linii în reţea; Pl. VII/4) [711] .

• Vas borcan ( Dg = 7. 5 cm, Df = 5. 5 cm, h = 10 cm; MNUAI, Inv. 8759; M. 5 / 1999 ), de culoare negricioasă, cu pete cărămiziu – castanii. A fost confecţionat la roată, dintr-o pastă semifină, omogenă. Gâtul este scurt. Decorul constă din linii incizate orizontal, uneori trasate destul de superficial. Pe fundul vasului, se află un ornament în relief cu diametrul de 2. 50 cm ( cruce înscrisă în două cercuri concentrice [712] ( Pl. VII/1).

  Vas borcan ( h = 10 cm, Dg = 11. 5 cm, Df = 8 cm; MNUAI,  Inv. 8760 ; M. 22 / 1999). Lucrat la roată dintr-o pastă mai grosieră, cu suprafaţa brun-negricioasă şi pete cărămizii pe interior, preponderente la partea superioară, a fost decorat cu registre alternative de linii incizate orizontal. Buza vasului era uşor deformată  [713] ( Pl. VII/2).

  Fragment ceramic ( MNUAI ; M. 8 / 2001 ), lucrat la roată dintr-o pastă semifină omogenă. Este de culoare cărămizie, şi a fost decorat cu incizii trasate superficial ( Pl. ) [714] .

Tipologia formelor şi a decorului, prezintă până la un anumit punct, asemănări frapante cu ceramica descoperită în necropola de la Alba Iulia – „ Staţia de salvare ” ( Faza a II – a ) [715] .

Atât poziţia de depunere a vaselor, decorul cât şi alte aspecte de rit şi ritual funerar, permit unele corelaţii. În necropola de la Alba Iulia – „ Izvorul Împăratului ” , plasată în secolul al X- lea, s-au identificat vase ceramice de tip oală, depuse în zona tibilor sau lângă călcâi [716] . La Szob – Kiserdő, în M. 73, s-a depistat în regiunea picioarelor defunctei, un vas ceramic ( h = 115 mm, Dg = 94 mm, Df = 60 mm ) decorat cu incizii cu pieptenele, pe umăr [717] . În necropola de la Bjelo Brdo – Str. Veneţia, ceramica este slab reprezentată. Vasul ceramic depus în M. 49, lângă braţul scheletului, a fost ornamentat cu 9 incizii orizontale, suprapuse de 3 incizii în val, realizate pe umăr ( h = 0. 96 mm ) [718] .

Depunerea de vase ceramice, cu predilecţie de tip borcan, şi cu dimensiuni mai mici, s-a constatat şi în cimitirul de la Alba Iulia – Str. Brînduşei. Toate săpăturile de salvare efectuate în acest punct, au confirmat că poziţia ocupată de vasele de ofrandă în morminte, este destul de precisă. Astfel s-a observat că vasul de ofrandă a fost depus întotdeauna într-un singur exemplar, în trei regiuni anatomice distincte: dreapta calotei craniene ( M.9/97, M.12/97, M.14/97, M.5/99 ), bazin ( M.2/99, M.4/99, M.23/99 ), lângă tibia şi femurul stâng ( M.13/97, M.15/97, M.16/97, M.22/99 ) sau pe femurul drept ( M. 107/2005; Pl VII/3). Decorul acestor vase, constă în general din linii sau benzi incizate, suprapuse [719] .

Tipologia formelor şi a decorului, prezintă până la un anumit punct, asemănări frapante cu ceramica descoperită în necropola de la Alba Iulia„ Staţia de Salvare ”( Faza a II –a ) [720] . Atât poziţia de depunere a vaselor, decorul cât şi alte aspecte de rit şi ritual funerar, permit unele corelaţii. În necropola de la Alba Iulia – Izvorul Împăratului, plasată în secolul al X-lea, s-au identificat vase ceramice de tip oală, depuse în zona tibilor sau lângă călcâi [721] .

 

2.12.  Monede

În spaţiul european al secolului X-XI se întâlneşte obiceiul depunerii monedei în morminte. Această practică a depunerii monedei în morminte este precedată de o alta, respectiv depunerea  jumătăţii inferioare dintr-un pandantiv dublu cordiform. Dacă în Transilvania s-a observat doar depunerea de monede arpadiene, în schimb, în Pannonia şi sud-vestul Slovaciei apar şi monede vest-europene sau arabe. În opinia S. Tettamanti, se pot distinge 10 poziţii variate, de depunere a obolului în morminte. Depunerea plăcii din metal pe ochi sau în gură, precede obolul şi este o practică caracteristică populaţiilor fino-ugrice, cu scopul de a acoperi privirea dăunătoare a defunctului [722] . Prima emisiune monetară a lui Ştefan I, descoperită într-un tezaur la Bosarve ( Gotland ), avea pe avers legenda + ( ST )EPHANUS REX şi pe revers + ( PR ) ESLAVA CIV [723] . Pătrunderea primelor emisiuni monetare maghiare în Transilvania, este legată indiscutabil de expansiunea statului arpadian spre est. Singurul tip atestat în descoperirile din Transilvania, are pe avers legenda STEPHANVS REX iar pe revers REGIA CIVITAS. După anul 1018 ( 1021 ? ), Ştefan I, a obţinut de la Boleslav Chrobry, minele de argint şi regiunea muntoasă din nord. Acest fapt, ia permis ca în intervalul 1020 - 1038, să emită tipul CNH 1, a cărui valoare era egală cu a materialului din care a fost confecţionat. Necesitatea emiterii acestui denar, a fost legată de introducerea de către Ştefan I, a „ dării în denari pentru oamenii liberi ” ( liberi denarii, libertini denarii, fumarii ) [724] . Acest tip, imită moneda lui Henric al III - lea, socrul său, care era duce al Bavariei. Moneda bavareză a fost imitată şi de episcopii de Freising şi Salzburg, precum şi de suveranii Boemiei. Greutatea piesei este de 0. 875 g, iar aversul şi reversul au câte o cruce cu patru conuri incluse între braţele ei. Ulterior, influenţa bizantină se răsfrânge şi asupra monedelor arpadiene, fapt observabil mai ales în ceea ce priveşte tehnica baterii [725] .

Denari de acest tip au apărut la Alba Iulia – Str. Brînduşei ( Pl. XIX, XXVIII, XXIX/4, XXX, XXXI/2) [726] , Alba Iulia - Colecţia Anton Triest [727] , Alba Iulia - Colecţia Bela Cserni [728] , Bögöt ( Kom. Vas ) [729] , Dolný Peter II [730] , Gerendás ( Kom. Békés ) [731] , Hodoni – „ Pocioroane ” [732] , Hunedoara – „ Dealul cu comori ” [733] , Malé Kosihy ( Slovacia ) [734] , Moldoveneşti [735] , Szabolcs [736] , Szombathely – Szent Márton templom ( Kom. Vas ) [737] şi Pîclişa – „ La Izvoare ” [738] .

Descoperi monetare de la Petru ( 1038 - 1041; 1044 - 1046 ), pot fi amintite la Alba Iulia – Str. Brînduşei [739] ( Pl. XIII, XIX ), Biharkeresztes – Ártánd – „Nagyfarkasdomb ” [740] , Bjelo Brdo – Str. Veneţia ( Croaţia ) [741] , Bögöt ( Kom. Vas ) [742] , Csanytelek – Dilitor [743] , Dăbîca [744] , Ellend – Nagygödör [745] , Gerendás ( Kom. Békés ) [746] , Hunedoara – „ Dealul cu comori ” [747] , Moldoveneşti [748] , Pîclişa – „ La Izvoare ” [749] , Püspökladány-Eperjesvölgy [750] şi Vladimirescu [751] . Prezenţa lor poare fi remarcată şi în tezaurele de la Lancrăm ( Jud. Alba ) [752] şi Slimnic ( Jud. Sibiu ) [753] .

Destul de rare în arealul transilvan sunt şi emisiunile monetare ale regelui Aba Samuel ( 1041 - 1044 ), evidenţiate doar în necropolele de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ” [754] şi Moldoveneşti – Grădina castelului Jósika Gábor [755] .

În privinţa emisiunilor monetare de la Andrei I ( 1046 - 1060 ), se constată frecvenţa a două tipuri. Primul tip ( H 8  Kovács ), are pe avers inscripţia + REX ANDREAS, delimitată de două şiraguri de perle, unul pe marginea monedei iar celălalt în zona centrală. În interiorul şiragului din zona centrală, se află o cruce al cărui braţ superior, corespunde în general cu cealaltă cruciuliţă care desparte textul. Uneori, aversul a fost foarte bine bătut, astfel încât se observă şi pe revers. Pe revers, care se caracterizează prin faptul că nu a fost bine centrat, se află legenda + REGIA CIVITAS.

Al doilea tip ( H 9 Kovács ), are pe avers legenda + REX ANDREAS. Marginea monedei este decorată cu un şirag de perle, iar în interior două linii circulare, intersectate de fascicule de trei linii, plasate ca o prelungire a braţelor crucii din zona centrală. Braţele crucii din zona centrală sunt compuse din mănunchiuri de câte trei linii. Între braţe se află câte o pană sau un cerc. Legenda de pe revers este PANONEIA. Şi în acest caz, braţul superior al crucii, corespunde cruciuliţei care desparte textul.

Denari de tipul H8 şi H9, avem în M. 282 de la Alba Iulia – „ Staţia de Salvare ”, unul depus pe partea stângă a mandibulei defunctului, iar celălalt în zona bazinului [756] . Cimitirul de la Alba Iulia – Str. Vînătorilor, deţine emisiuni ale regelui Andrei I, în M. 12, M. 114, M. 121, M. 152, M. 155, M. 182, M. 205 şi M. 208 [757] . Tipul H8 este bine reprezentat în M. 107, M. 113 şi M. 153, din cimitirul de la Bjelo Brdo – Str. Veneţia [758] .

Remarcăm frecvenţa acestor denari şi în descoperiri fortuite, necropole sau colecţii: Alba Iulia – Str. Brînduşei ( Pl. X, XIII, XXVIII, XXIX/5, XXX ) [759] , Alba Iulia – Colecţia Anton Triest [760] , Biharkeresztes – Ártánd – „ Nagyfarkasdomb ” [761] , Bögöt ( Kom. Vas ) [762] , Čakajovce ( Slovacia ) [763] , Csanytelek – Dilitor [764] , Dolný Peter II [765] , Ellend – Nagygödör [766] , Ellend – Szilfa [767] , Hunedoara – “ Dealul cu Comori “ [768] , Hurbanovo – Bohatá ( Slovacia ) [769] , Moldoveneşti [770] , Pécs – Vasas [771] , Pîclişa – „ La Izvoare ”   [772] , Sorokpolány – Berekaljai, Kápolnai út ( Kom. Vas ) [773] , Szabolcs [774] şi Szegvár-Oromdűlő [775] . În necropola de la Bjelo Brdo – Str. Veneţia, s-a identificat la mâna dreaptă a defunctului din M. 165, doi denari de acest tip [776] . Denari de tipul H9, s-au mai evidenţiat în M. 5 din cimitirul de la Mlynárce, plasat în secolul al XI - lea [777] , precum şi în M. 35 de la Velké Hostĕrádky ( Cehia ) [778] .

Mult mai bine reprezentate sunt descoperirile monetare ale regelui Bela I ( 1060 – 1063 ), aşa cum o dovedesc cimitirele de la Alba Iulia – Str. Brînduşei [779] ( Pl. XXX), Alba Iulia – Str. Vînătorilor [780] , Bjelo Brdo – Str. Veneţia [781] , Hunedoara – „ Dealul cu Comori ” [782] , Malé Kosihy ( Slovacia ) [783] , Moldoveneşti [784] , Püspökladány-Eperjesvölgy [785] , Vladimirescu [786] şi Svinjarevac [787] .

Emisiunile monetare ale regelui Solomon ( 1063 - 1074 ) sunt prezente la Iulia – Str. Brînduşei [788] ( Pl. XXI/3 ), Alba Iulia – Str. Vînătorilor [789] , Alba Iulia – Colecţia Anton Triest [790] , Hunedoara – „ Dealul cu Comori ” [791] , Moldoveneşti [792] , Püspökladány-Eperjesvölgy [793] , Sorokpolány – Berekaljai, Kápolnai út ( Kom. Vas ) [794] şi Szegvár-Oromdűlő [795] .

Printre cele mai răspândite sunt emisiunile monetare ale regelui Ladislau I ( 1077 - 1095 ). Prezenţa lor este semnalată la Alba Iulia – Str. Vînătorilor [796] , Alba Iulia – Colecţia Anton Triest [797] , Deva [798] , Dăbîca [799] , Moldoveneşti [800] şi Svinjarevac [801] .

Două tezaure descoperite în jud. Cluj, din care unul la Frata - „ La Fîntîniţă ” [802] iar celălalt la Turda [803] , sunt compuse numai din emisiuni monetare ale regelui Ladislau I. Ultimul tezaur menţionat, care s-a recuperat parţial, a intrat în colecţiile Muzeului din Turda în anul 1968. Cele 24 de piese păstrate, sunt emisiuni ale regelui Ladislau I ( 1077 -1095 ), ce au o greutate medie de 0. 75 gr. şi un diametru cuprins între 19 mm – 20 mm. Descoperirea lui în apropierea lacurilor, a fost pusă în legătură cu tranzacţiile de sare [804] .

Emisiuni monetare de la Coloman ( 1095 - 1114 ), au fost identificate la Alba Iulia – Catedrala Romano –Catolică [805] , Alba Iulia – Colecţia Anton Triest [806] , Bărăbanţ ( mun. Alba Iulia ) [807] , Dăbîca [808] , Foieni ( jud. Satu Mare ) [809] , Košùty ( Reg. Galanta )/M. 27 [810] ,  Sînmiclăuş [811] şi Sorokpolány – Berekaljai, Kápolnai út [812] .

Monedele bizantine sunt indiscutabil cele mai puţin răspândite. La Hunedoara – „ Dealul cu Comori ”, o monedă bizantină a fost utilizată ca pandantiv  [813] . O altă excepţie, este nomisma perforată, emisă de Constantin al – VII - lea Porphyrogenetos şi Roman al – II - lea ( 948 - 959 ), descoperită în M. 2 la Vukovar – Lijeva bara   [814] . Două monede bizantine perforate, din bronz aurit, de la Constantin al - VII – lea Porphyrogenetos şi Roman al – II - lea ( 948 - 959 ), au apărut în M. 1 de la Szentes - Borbásfőld, pe partea dreaptă a pieptului. S-a presupus că au fost purtate la gât [815] .

Solidus emis de Constantin al - VII – lea Porphyrogenetos şi Roman al - II – lea ( 948 - 959 ), mai apare în descoperirile de la Hódmezövásárhely – Kopáncs [816] , Kiszombor [817] şi Szob – Kiszerdő, în acest din urmă caz fiind reprezentat printr-o copie [818] .

Tabloul acestor descoperiri, mai este completat de o monedă de bronz bizantină, aflată în colecţia Prof. Balint din Alba Iulia. Piesa ( d = 29 mm ), are pe avers Iisus Hristos cu nimb, în partea stângă un decor format din şiruri în unghi drept de perle, iar pe margine, pe unele mici porţiuni, cercul ce delimitează câmpul. Pe revers:

- + -

                                    ISXS

                                    БASIL [ E ] – ultima literă ilizibilă

БASIL

- u -

Starea de conservare a piesei este destul de proastă [819] . Prezenţa unor urme de oxid verde, s-au constatat pe mandibula unor defuncţi la Orăştie – Dealul Pemilor X2 / M. 3 şi M. 4 /92 [820] . Foarte probabil că, aceste urme se datorează unei jumătăţi de pandantiv cordiform, depus în gură.

La Prša ( Reg. Lucenec ) / M. 101, defunctul avea depus în gură un dirheim arab cu două perforaţii, emis de – Nasr II. ibn Ahmed - Chalif Muqtadir, 913-932 [821] . Din M. 1/53 de la Sered I ( Reg. Galanta ), s-a recuperat un denar din argint – Milano, Hugo de Provence, 926-945, prevăzut cu două perforaţii. Alte piese având acelaşi emitent, de asemenea perforate, s-au obţinut în anul 1956 din perimetrul necropolei de la Sered I [822] .

În jurul craniului de cal depus în M. 5 de la Vojnice ( Reg. Komárno ), se aflau 7 denari din argint , cu perforaţii şi 2 piese incomplete – 4 piese Milano, Hugo de Provence, 926-945 ; 2 piese Pavia, Hugo şi Lothar II, 932-950 ; 1 piesă Milano, Berengarius, 888-924, 1 piesă Milano, Lothar II, 945-950 [823] .

Alte emisiuni prevăzute cu două sau trei perforaţii, s-au prelevat din M. 3 de la Červenik ( Reg. Trnava ). S-au descoperit lângă calotă, braţul drept şi lângă cotul stâng. Trei dintre piese sunt fragmentare şi legenda este ilizibilă. Restul pieselor – 4 exemplare Verona, Lothar II, 945-950 ; 2 exemplare Verona, Hugo şi Lothar II, 931-950 ; 1 exemplar Milano, Lothar II, 945-950 ; 1 exemplar Milano, Hugo şi Lothar II ( Dm. 2-2.1 cm ) [824] . De la Mudroňovo ( Reg. Komárno ), s-au recuperat în anul 1889 din morminte de secol X, doi dirheimi sasanizi cu perforaţii [825] . Emisiuni de la Boleslav II (967-999 ) cu două perforaţii sau fără, se cunosc de la Košúty ( Reg. Galanta ) şi de la Dolný Peter II ( Reg. Komárno ) /M. 89 [826] . Perforarea monedelor şi reutilizarea lor ca piesă de podoabă sau vestimentaţie este o practică frecvent întâlnită în secolele X-XI.

Copyright © 2006. If you would like a single copy for personal use, please search at, and then download or order a printed form of the desired book.

Volum apărut cu sprijinul:GUVERNUL ROMÂNIEI Departamentul pentru Relaţii Interetnice

Google
WWW http://arheologie.ulbsibiu.ro/
HOME English version
Simpozioane
Statistici site
Legături
Blogger
Contact
ARHEOLOGIA DIN TRANSILVANIA


[1] Ciugudean 1996, 10, 14, fig. 61.  Inv. 8700 - 8701; Ciugudean - Dragotă 2002, 41, Fig. 73 - 74.

[2] Horedt 1966, 276, Fig. 18 / 1, 3; Heitel 1983, 106sq, nota 40; Horedt 1986, 77, Fig. 35 / 1.

[3] Kovács 1942, 98, Pl. 5 / 10, 12, Fig. 5 / 8 – 8 a; László 1942, 581;  Heitel 1994 - 95, 414, Fig. 8 / m, o.

[4] Oţa-colab. 2006.

[5] Hampel 1905, 558sq, Fig. 12.

[6] Crişan 1978, 25, Fig. 11.

[7] Bakay 1978, 38, Pl. XXII / 17, Fig. 21 / 8.

[8] Vinski 1970, 60, Pl. V/2.

[9] Heitel 1983, 106sq.

[10] Cosma 2002, 134, Pl. 58 / 19 a – b, 235 / 1 .

[11] Brunšmid 1903 – 4, 81, Fig. 33 / 5.

[12] Ercegović 1959, 105 – 107.

[13] Brunšmid 1903 – 4, 85, Fig. 38 / 2 – 3.

[14] Vinski 1959, 103, Pl. XXXIX / 28 - 30. M. 62, M. 426 şi M. 440.

[15] Tomičić 1998 – 1999, 47, T. 1. 2., T. 5. 1.

[16] Tomičić 1990, 87, T. X. 2.

[17] Török 1962, 147, Pl. XXVIII.

[18] Tomičić 1993, 552, T. 7. 2., T. 8. 2., T. 11, T. 12.

[19] Vinski 1970, 58, Pl. II / 1-3.

[20] Demo 1996, 83, Fig. 37/1-2.

[21] Giesler 1981, 136.

[22] Anghel – Ciugudean 1987, 188, Fig. 4 / 3.

[23]  Mesterházy 1991, 152sqq.

[24] Giesler 1981, 94.

[25] Giesler 1981, 94.

[26] Giesler 1981, 96.

[27] Ciugudean 1996,

[28] Točik 1968, 21, Pl. XX/14, 16.

[29] Horedt 1958, 63, Fig. 17 / 17; Mesterházy 1991, 146sqq; Ciugudean-colab. 2003, 63sq, Fig. 237. MNUAI, inv. 5408.

[30] Mesterházy 1991, 150.

[31] Vinski 1970, 48, T. I / 11.

[32] Brunšmid 1903 - 4, 81, Fig. 31 / 2.

[33] Miletić 1966 – 67, 86 – 102, T. XI, XII, XIX, XXVI, XXXI / 12, 17.

[34] Ciugudean 1996, 9sq, 14, Fig. 51, 67; Ciugudean – colab. 2003, 6.

[35] Brunšmid 1903 – 4, 39, Fig. 6/ 22 – 24.

[36] Nepper 2002,157, Pl. 175/7.

[37] Vinski 1959, 104, Pl. XXXIX / 34; Demo 1996, 46sq, Fig. 28..

[38] Tomičić 1993, 546, T. 11, T. 18, T. 19.

[39] Blăjan 2004, 51, Fig. 136, MNUAI. 7454.

[40] Mesterházy 1991, 154, Fig. 3 / 8.

[41] Ciugudean 1996, 8.

[42] Theodorescu 1970, 79; Heitel 1994 – 1995, 408, Fig. 8 / d.

[43] Pinter – Boroffka  2001, 322, 329sq, Fig. 5 / 2 – 3, 6 – 8.

[44] Dankanits - Ferenczi 1959, 608sq, fig. 4 / 5, 10, 13; Popescu 1970, 22, fig. 17; Heitel 1983, 106; Heitel 1994 – 1995, 408, Fig. 8 / d; Pinter - Boroffka 2001, 329.

[45] Dankanits - Ferenczi 1959, 610sq, fig. 4 / 13.

[46] Pinter-Boroffka 1999, 313sq; Luca-Pinter 2001, 100, 106, Pl. 65/2-3, 6 - 8; Pinter-Boroffka 2001, 322, 329sq, Fig. 5/2-3, 6 – 8.

[47] Ciugudean 1996, 8.

[48] Dankanits-Ferenczi 1959, 608, Fig. 4/5; Horedt 1986, 78, Fig. 36/5.

[49] Dankanits-Ferenczi 1959, 608, Fig. 4/2.

[50] Dankanits-Ferenczi 1959, 608, Fig. 4/1; Horedt 1986, 78, Fig. 36/8.

[51] Pinter – Boroffka 2001, 328, Fig. 4 / 5-6.

[52] Dankanits-Ferenczi 1959, 608, Fig. 4/7.

[53] Pinter – Boroffka 2001, 327, Fig. 5 / 4, 6 / 6, 7 / 4..

[54] Pinter – Boroffka 2001, 327, Fig. 3 / 2 – 5, 5 / 4 – 5, 6 / 3 – 7.

[55] Pinter – Boroffka 2001, 329, Fig. 6 / 2.

[56] Cosma 1994, 323, Fig. 3 / 3 ; Cosma 2002, 134, Pl. 278 / 2.

[57] Korošec 1954, 51sq, fig. 6; Korošec 1979, 21.

[58] Chidioşan 1969, 613, Fig. I / 3; Cosma 2002, 134, Pl. 223 / 6.

[59] Korošec 1979, 36.

[60] Ciugudean 1996, 9, 14, fig. 63sq; Ciugudean - Dragotă 2002, 44, Fig. 88 – 89; Blăjan 2004, 50sqq, Fig. 134-135, 138-141.

[61] Drâmbărean - colab. 1998 a, 3sq; Drâmbărean - colab. 1998 b, 187sqq, Pl. VI / a, b, c, d, e, g, i, k, l, m, r, ş, t, ţ, u, v; Ciugudean - Dragotă 2002, 50sq, Fig. 115, 118.

[62] Točik 1968, 10-15, Pl. I/1-2, V/9, V/20-21.

[63] Horedt 1966, 279, 282, Fig. 18 / 10, 17; 23 / 2 a.

[64] Kovács 1942, 96sqq, Fig. 4 / 10; 5 / 2 – 3.

[65] Horedt 1986, 84, Fig. 39; Pinter 1992 - 1994, 239sq, Pl. 4; Pinter 1994, 9, Pl. 4; Ciugudean - Dragotă 2002, 52, Fig. 122.

[66] Ciugudean-Dragotă 2002, 51, Fig. 119.

[67] Draşovean – Ţeicu - Muntean 1996, 35sq, 38, Pl. LIV, LVII, LXI / C2.

[68] Roska 1913, 172, 177sq, Fig. 3 / 3, 8 – 9, 14.

[69] Roska 1914, 131, Fig. 5 / 3; Ciugudean - Dragotă 2002, 57, Fig. 143.

[70] Pinter - Luca 1995, 21, Pl. V / 1 - 2, XII / 3, XIII / 8 – 9; Pinter-colab. 2001-2002.

[71] Cu ocazia săpăturilor de salvare din anul 2004, s-au descoperit două tipuri de inele de buclă : de format mic, realizate din sârmă subţire şi de format mai mare, din bronz.

[72] Mészáros 1962, 202sq, fig. 11 / 3. Diametrul pieselor este cuprins între 1. 85 cm - 2. 4 cm şi gr. = 1. 5 mm - 1. 8 mm.

[73] Bakay 1978, 8, 14, Fig. I 7 1, II / 4 – 5. S-au descoperit în M. 1 ( femeie ) şi M. 5 ( bărbat ). Realizate din argint sau bronz, aveau următoarele dimensiuni: gr. = 2 mm, d = 23 x 24 mm, 23 x 21 mm, 24 x 22 mm.

[74] Cosma 1994, 323, Fig. 3 / 5, 7.

[75] Iambor 1983, 513.

[76] Heitel 1986, 242sqq.

[77] Popescu 1970, 17sq, cat.3.

[78] Novák 1944, 108-111.

[79] Ciugudean 1996, 9sqq; Heitel 1986, 245, nota 47.

[80] Dragotă-colab. 2005 a, 36sqq; Dragotă-colab. 2005 b, 201-228; Dragotă-Rustoiu-Deleanu 2006.

[81] Blăjan 2004, 51, Fig. 137. M. 228 / 1980, MNUAI. 7517, G = 0. 6 mm, H = 15. 6 mm, D = 13. 3 mm.

[82] Hampel 1905, 506sqq, C / Fig. 12 - 13, D / Fig. 17 - 24.

[83] Heitel 1972, 144, Fig. 4 a - b.

[84] Oţa-colab. 2006.

[85] Brunšmid 1903 – 4, 39, Fig. 6 / 1 – 16.

[86] Mărghitan 1985, 23sq.

[87] Crişan - colab. 1992, 137.

[88] Crişan - colab. 1992, 128.

[89] Crişan - colab. 1992, 120.

[90] Iambor – Matei - Halaşu 1981, 137sq, 140sqq, Pl. IV / M. 53 - M. 55, M. 57 - M. 58, M. 60, M. 67, Pl. V / M. 71, M. 73, M. 75 - M. 76, M. 84.

[91] Heitel 1972, 150, Fig. 8. Sec. XIII.

[92] Ţeicu 1998, 134.

[93] Crişan - colab. 1992, 177.

[94] Bejan-Tănase-Gáll 2005, 27sq, Fig. 3/1, 5/1.

[95] Točik 1968, 24, Pl. XV/6-10.

[96] Petrov 1996, 405sq, 408sq, Fig. 4.

[97] Heitel 1972, 143, Fig. 3 a - b.

[98] Ţeicu 1998, 134.

[99] Bejan - Moga 1979, 159, 162sqq, Fig. 4 / 9 - 11; Draşovean – Ţeicu -Muntean 1996, 35sq, 38sq, Pl. LIV / M. 2, LV / M. 4, LXI / M. 13 - M. 14.

[100] Kővári 1911, 312 - 315, fig. 2 - 3; Roska 1913, 171sq, 174sqq, 179, Fig. 3 / 10.

[101] Ţeicu 1998, 134.

[102] Brunšmid 1903 – 4, 78, Fig. 29 / 1 – 8.

[103] Chropovský 1955, 264sq, Pl. IV/1-3, 5.

[104] Roska 1914, 121sqq, Fig. 1, 3 / 9 - 10, 14 – 14 a, 15 – 15 a, 21, 5 / 8, 6 / 5 - 6, 8 - 9, 11 - 14, 7 / 1 - 2, 7, 8 / 1 - 3; Crişan - colab. 1992, 284.

[105] Száraz 1893, 142, fig. 22.

[106] Crişan 1978, 25, Fig. 11.

[107] Moga - Ciugudean 1995, 147; Ciugudean - Dragotă 2001 a, 176; Ciugudean - Dragotă 2001 b, 269 - 272, Pl. 3 / 2 - 10; Ciugudean - Dragotă 2002, 59sq, Fig. 155 - 160. Piese aflate în colecţiile MNU Alba Iulia, între nr. de inv. 6340 - 6347. Au fost lucrate exclusiv din fir de argint, circular în secţiune, având grosimea de 3 mm şi deschiderea diametrică cuprinsă între 1. 5 cm - 1. 7 cm;

[108] Ercegović 1959, 105 – 107.

[109] Chidioşan 1969, 613sq.

[110] Muntean 1998.

[111] Mészáros 1962, 202sq, fig. 8 / 4.

[112] Ţeicu 1993, 241; Ţeicu 1998, 134.

[113] Popa 1988, 62sq, Fig.13 / 4 - 15.

[114] Brunšmid 1903 – 4, 88sq, Fig. 39 / 1, 44, 48.

[115] Brunšmid 1903 – 4, 85, Fig. 37 / 3 – 4.

[116] Iambor 1983, 513sq.

[117] Cosma 1994, 324sqq.

[118] Tomičić 1998 – 1999, 46, T. 1. 1., T. 3. 1., T. 3. 2., T. 4, T. 5. 2.

[119] Giesler 1981, 133, 136.

[120] Giesler 1981, 136, 145.

[121] Giesler 1981, 137sq.

[122] Giesler 1981, 151.

[123] Szőke 1959, 41sq.

[124] Szőke 1959, 33.

[125] Ciugudean 1996, 9, Fig. 53.

[126] Hanuliak 1994, 128, 136, Pl. XLVII / D-1, LXXXV / C –1.

[127] Török 1962, 161, Pl. LXXXVIII.

[128] Mesterházy 1990, 105sq.

[129] Ciugudean 1996, 14, 27, fig. 68; Heitel 1994 - 95, 419; Ciugudean - Dragotă 2002, 41, Fig. 71 - 72.

[130] Révész 1997, 169 – 172, Fig. 2 / 8.

[131] Révész 1997, 174.

[132] Theodorescu 1976, 99; Bálint  1991, 241, Pl. LXII / 3.

[133] Chidioşan 1965, 238, fig. 6; Theodorescu 1976, 99; Heitel 1994 - 95, 419sqq, Fig. 11 / a; Cosma 2001, 522, Pl. 16 / 1; Cosma 2002, 141, Pl. 102 / 1.

[134] Fodor 1996, 395, Fig. 7.

[135] Chidioşan 1965, 238, fig. 6; Theodorescu 1976, 99; Heitel 1994 - 95, 419sqq, Fig. 11 / a; Cosma 2001, 522, Pl. 16 / 2; Cosma 2002, 141, Pl. 102 / 2.

[136] Heitel 1994 - 95, 419sqq.

[137] Drâmbărean 1998b, 189, Pl. IV / e , p; Ciugudean - Dragotă 2002, 50, Fig. 116.

[138] Popescu 1970, 26.

[139] Draşovean – Ţeicu - Muntean 1996, 36, 40, Pl. LVII.

[140] Roska 1913, 172; Ciugudean - Dragotă 2002, 56, Fig. 139.

[141] Oţa-colab. 2006.

[142] Popescu 1970, 26.

[143] Demo 1996, 78sq, Fig. 30/9.

[144] Horedt 1958, Fig. 17 / 1.

[145] Dragotă – colab. 2003, 208, Pl. III / 6, IV / 3.

[146] Dragotă-Rustoiu-Deleanu 2006.

[147] Kovács 1942, 103, Pl. V / 13 – 15.

[148] Rădulescu – Gáll 2001, 164, Fig. 8 / 7 – 8.

[149] Kovács 1942, 104, Pl. VI / 4 – 4 a.

[150] Cosma 2002, 137, Pl. 237 / 1.

[151] Giesler 1981, 136.

[152] Brunšmid 1903 – 1904, Fig. 39 / 45.

[153] Tomičić 1998 – 1999, 47sq, T. 7 / 3.

[154] Török 1962, 161, Pl. LXXXVIII, C.

[155] Popescu 1970, 26, cat. 90 - 91.

[156] Heitel 1972, 143, Fig. 2.

[157] Ciugudean 1996, 14, Fig. 66; Ciugudean - Dragotă 2002, 44, Fig. 86 - 87.

[158] Dragotă-Rustoiu-Deleanu 2006.

[159] Réthy 1898, 124 - 131; Hampel 1905, 507sq, D / Fig. 4 - 7; Fodor - colab. 1996, 299sqq, Fig. 5.

[160] Brunšmid 1903 - 4, 42, 69, Fig. 7 / 10 – 11, 7 / 10.

[161] Iambor - Matei - Halaşu 1981, 138sqq.

[162] Bejan-Tănase-Gáll 2005,28, Fig. 5/2.

[163] Petrov 1996, 405, Fig. 4.

[164] Bejan 1995, 118, Fig. XI B / 8; Draşovean – Ţeicu - Muntean 1996, 36sqq, Pl. LXI / C - M. 15.

[165] Kővári 1911, 312sq, Fig. 4; Horedt 1956, 111sq, Fig. 6.

[166] Roska 1914, 130, 143, Fig. 3 / 11, 8 / 7; Ciugudean - Dragotă 2002, 57, Fig. 142.

[167] Ciugudean - Dragotă 2001 a, 176; Ciugudean - Dragotă 2001 b, 272, Pl. 3 / 12, 4 / 5; Ciugudean - Dragotă 2002, 58, Fig. 152, 154.

[168] Draşovean – Ţeicu - Muntean 1996, 40.

[169] Popa 1988, 62sq, Fig. 13 / 1 - 2.

[170] Brunšmid 1903 - 4, 88, Fig. 39 / 4.

[171] Brunšmid 1903 - 4, 85, Fig. 37 / 1.

[172] Popescu 1956, 94, Fig. 87 / 5.

[173] Heitel 1986, 243, fig. 2 / 5, 4 / 7.

[174] Tomičić 1990, 88sq, T. VIII. 2.

[175] Tomičić 1990, 89.

[176] Brunšmid 1903 - 4, 69, Fig. 7 / 10; Tomičić 1990, 89.

[177] Giesler 1981, 136, 145.

[178] Draşovean - Ţeicu - Muntean 1996, 35sq, 40, Pl. LIV / M. 2.

[179] Brunšmid 1903 - 4,  Fig. 31 / 5.

[180] Tomičić 1996- 1997, 96sq, T. 2, T. 11. 3. Ambele exemplare sunt plasate în faza Zvonimirovo II, sincronă cu finalul fazei Bjelo Brdo I.

[181] Jovanović – Vuksanović 1981, Y 240 / 2 / 1 – Y 240 / 2 / 2  - 11.

[182] Demo 1996, 53, Fig. 35.

[183] Mesterházy 1991, 156 – 161.

[184] Brunšmid 1903 - 4, 88, Fig. 39/ 15.

[185] Cosma 1994, 324sq.

[186] Cosma 1994, 328; Draşovean – Ţeicu - Muntean 1996, 40.

[187] Heitel 1983, 106; Heitel 1994 - 95, 418; Ciugudean - Dragotă 2002, 43, Fig. 82; Ciugudean – colab. 2003, 39.

[188] Drâmbărean - colab. 1998 a, 4; Drâmbărean - colab. 1998 b, 188, pl. IV / j; Dragotă 2003.

[189] Horedt 1966, 283, Fig. 23 / 12; Heitel 1983, 106; Heitel 1994 - 95, 409, 418, Fig. 8 / s.

[190] Vinski 1959, 106, Pl. XXXIX / 39.

[191] Demo 1996, 82, Fig.36/1-7.

[192] Dragotă-Brânda 1999, 127-132.

[193] Bejan-Tănase-Gáll 2005, 27, Fig. 3/2.

[194] Pinter - Luca 1995, 21sq, 27, Fig. XII / 4.

[195] Széll 1941, 234, Pl. II B/12 a-12 b.

[196] Rădulescu – Gáll 2001, 171, Fig. 11 / 13.

[197] Popescu 1956, 91, fig. 8 / 1.

[198] Demo 1996, 53, Fig. 35.

[199] Demo 1996, 80, Fig. 33.

[200] Tomičić 1993, 553, T. 9.

[201] Török 1962, 146, 149, 154, 157sq, Pl. XXVI, XXVIII, XXXIII, XXXVIII, XLIII, C.

[202] Ciugudean 1996, 9, 14, Fig. 54.

[203] Széll 1941, 234, Pl. III B/5 a – 5c.

[204] Točík 1968, 21, Pl. XX/11.

[205] Točík 1968, 38, Pl. XXVII/33; Točík 1987, 211, Fig. 19/3.

[206] Széll 1941, 234, Pl. III B/1a-1b

[207] Giesler 1981, 136.

[208] Cosma 2002, 137, Fig. 177 / 8.

[209] Rădulescu – Gáll 2001, 171, Fig. 11 / 14.

[210] Točík 1971, 155, Pl. XXXI/14.

[211] Széll 1941, 238, Pl. V B/12 a-12b, 13 a-13 b, 14 a-14 b.

[212] Basa 1970, 231, Fig. 8 / 3. În acelaşi mormânt, au mai apărut câteva piroane din fier.

[213] Ciugudean 1996, 9sqq, Fig. 39, 45, 70; Ciugudean - Dragotă 2002, 43, Fig. 83 – 84; Blăjan 2004, Fig. 150- 152, 155, M. 524/ 1981, M. 583 / 1981, M. 524 / 1981, M. 511 / 1981, MNUAI. 7383, MNUAI. 7592, MNUAI. 7593, MNUAI. 7549.

[214] Dragotă - colab. 2003, 208, Pl. I / 1, II / 1. MNU Alba Iulia. Inv. 7663.  D = 5. 3 cm, gr. = 4 - 5 mm.

[215] Blăjan 2004, 54, Fig. 153, MNUAI. 7568, M. 23 / 1979.

[216] Dragotă - Brânda 2000, 10sq; Dragotă - Brânda 2001, 298, Pl. V / 2; Ciugudean - Dragotă 2002, 49sq, Fig. 112, 117; Dragotă - colab. 2002 d, 40sqq, Pl. IV / 13.

[217] Horedt 1986, 78, Fig. 35 / 3; Ciugudean - Dragotă 2002, 54, Fig. 131.

[218] Horedt 1986, 84sq, Fig. 39; Pinter 1992 - 1994, 239sq, Pl. 4; Pinter 1994, 9, Pl. 4; Ciugudean - Dragotă 2002, 51, Fig. 121.

[219] Bejan-Tănase-Gáll 2005, 27, Fig. 2/1.

[220] Hampel 1905, 532, Pl. 371 / 4.

[221] Roska 1913, 178. Piesa este lenticulară în secţiune, şi are d = 5. 7 cm. A fost identificată pe braţul stâng al defunctului din M. XLIV.

[222] Chropovský 1955, 264sq, Pl. V/5.

[223] Bakay 1978, 101, Pl. XLIX / 3, XLVIII / 8 - 9.

[224] Horedt 1986, 86, Fig. 40 / 3.

[225] Pinter - Luca 1995, 19sq, Pl. IX / 1 - 2, XII / 1; Pinter- colab. 2001-2002, 116sq, Pl. IV/e-g, i, V/b-c.

[226] Nepper 2002,141,  Pl. 153/3.

[227] Točik 1968, 38, Pl. XXVII/ 34.

[228] Bakay 1978, 10, 18 - 21, Pl. I / 3, II / 2, III / 17, VIII / 6 - 7, XXII / 5 - 6.

[229] Rădulescu - Gáll 2001, 156, 164, 183, Fig. 7 / 10, 8 / 3 - 4, 10 / 1.

[230] Točík 1971, 162, Pl. XXXIV/28, 32.

[231] Popescu 1956, 90sqq, 110sq, Fig. 81 / 3; Oţa 1998 - 2000, 498sqq, Fig. 1 - 11. Acest tip, apare în M. 3, M. 6, M. 11 şi M. 34.

[232] Demo 1996, 82, Fig. 36/3-4.

[233] Iambor 1983, 513.

[234] Dragotă-colab. 2003, 208, I /1 - 2, II / 1 - 2.

[235] Horedt 1966, 276, Fig. 18 / 2, 4, 7.

[236] Demo 1996,79sq, Fig. 32/2-3.

[237] Mészáros 1962, 202, Fig. 3 / b. 1 –  b. 2.

[238] Horedt 1986, Fig. 35 / 3; Ciugudean - Dragotă 2002, 54, Fig. 131.

[239] Oţa 1998 - 2000, 500, Fig. 9.

[240] Cosma 2002, 138, Pl. 54 / 12 - 13, 58 / 4, 59 / 22 - 23.

[241] Cosma 2002, 138, Pl. 176 / 6.

[242] Cosma 2002, 138, Pl. 179 / 3, 5.

[243] Popescu 1970, 54; Cosma 2002, 138, Pl. 244 / 28.

[244] Hampel 1905, 532, Pl. 371 / 2 - 3.

[245] Szőke 1959, 39sq.

[246] Giesler 1981, 133sq.

[247] Gallina – Hajdrik 1998, 143, Pl. X / 1.

[248] Mészáros 1962, 205, Fig. 14 / 3.

[249] Oţa 1998 - 2000, 501, Fig. 12 / M. 46.

[250] Gallina – Hajdrik 1998, 146, 149, Pl. III / 3 – 4, Pl. X / 12, 13.

[251] Blăjan - Popa 1983, 379, Fig. 3 / 4.

[252] Blăjan 2004, 54sq, Fig. 154, MNUAI. 6551, M. 80 / 1979.

[253] Hampel 1905, 507sq, D / 1.

[254] Németi 2001, 233, Fig. 3 / 1.

[255] Roska 1913, 177sq, Fig. 3 / 13.

[256] Roska 1914, 130sq, 137sq, Fig. 3 / 12, 6 / 4, 7, 7 / 11; Ciugudean - Dragotă 2002, 56, Fig. 141; Oţa-colab. 2006.

[257] Popescu 1956, 90, Fig. 81 / 1.

[258] Rădulescu - Gáll 2001, 164, 183, Fig. 10 / 2 - 3, 5 - 6, 10.

[259] Demo 1996, 71, Fig. 14/1-4.

[260]   Giesler 1981, 120, 133 – 146.

[261] Popescu 1970, 53.

[262] Horedt 1986, 82, Fig. 38 / 16; Ciugudean - Dragotă 2002, 51, Fig. 120.

[263] Popescu 1970, 54, cat. 68.

[264] Popescu 1956, 91, Fig. 83 / 3, 6. M. 11, M. 15.

[265] Roska 1914, 140, Fig. 7 / 9 – 9 a; Horedt 1954, Fig. 8.

[266] Kiss 2000, 269, Pl. 91 / 10. Locul de provenienţă al piesei este neconoscut.

[267] Révész 1996, 301sq, 304sq, Fig. 12 / 35 - 36. Această variantă, databilă în primele 6 decenii ale secolului al X - lea, dar şi în secolul al XI - lea ( exemplare din bronz ), a fost considerată ca fiind specifică maghiarilor. Datorită faptului că erau purtate aproape de cot, s-a luat în calcul şi posibilitatea ca acestea să strângă mâneca largă a hainei.

[268] Széll 1941, XII B / 7 a - c, 8 a - c.

[269] Váňa 1954, 100, Pl. III/3; Hampel 1905,  II, 537sq, III, Pl. 374 .

[270] Richthofen 1923-1926, 145sq, Fig. 45/8; Bende-Lőrinczy 1997, 228,  Fig. 26/7.

[271] Nepper 2002, 201, Pl. 213/2.

[272] Dragotă-Rustoiu-Deleanu 2006.

[273] Točik 1968,17sq, Pl. IX/1-2.

[274] Pinter – Boroffka 2001, 332, Fig. 5 / 20.

[275] Ciugudean - Dragotă 2002, 41, Fig. 75.

[276] Točik 1968, 12, Pl. III/24.

[277] Točik 1968,19sq, Pl. XL/5.

[278] Chidioşan 1965, 236, 240, Fig. 2; Cosma 2002, 138, Pl. 102 / 3.

[279] Chropovský 1955, 264sq, Pl. V/6.

[280] Točik 1968, 39sq, Pl. XXVIII/12.

[281] Nepper 2002, 204, Pl. 216.

[282] Révész 1996, 301, 304, Fig. 10 / 26. M. 12 ( femeie ), avea pe fiecare antebraţ, câte o brăţară plată din argint, cu capetele răsucite. Una dintre piese, s-a pierdut. Cu o singură excepţie, toate brăţările de acest gen apar în mormintele de femei, fiind utilizate în primele şase decenii ale secolului al X –lea. Cea mai timpurie emisiune monetară, asociată cu această brăţară, este datată după anul 920.

[283] Széll 1941, 241, Pl. VII A/15 a-15 b, 19 a- 19 b.

[284] Bakay 1978, 14, Pl. III / 16.

[285] Točík 1971, 162, Pl. XXXV/14.

[286] Popescu 1956, 91, Fig. 83 / 1, 7.

[287] Točik 1968, 63, Pl. LIV/8.

[288] Demo 1996, 80, Fig. 33/2.

[289] Hanuliak 1994, 122, T. XXIII / 4

[290] Hanuliak 1994, 129sqq, T. L, LXI / 5

[291] Jovanović - Vuksanović 1981, Y 245 / 2 /1: 6.

[292] Točik 1968, 12, Pl. III/24.

[293] Jovanović - Vuksanović 1981, Y 240 / 2 / 1 – Y 240 / 2 / 2 : 9 - 10.

[294] Szőke 1959, 39sqq.

[295] Giesler 1981, 120, 133 – 136.

[296] Blăjan - Popa 1983, 379, Fig. 3 / 2.

[297] Popescu 1956, 91, Fig. 83 / 2; Popescu 1970, 54, cat. 71.

[298] Popescu 1956, 92sqq, Fig. 85 / 2, 88 / 1. M. 15, M. 47 şi M. 52.

[299] Horedt 1986, Fig. 35 / 5; Ciugudean - Dragotă 2002, 54, Fig. 132 - 133.

[300] Mészáros 1962, 202, Fig. 3 / a. 1 – a. 2.

[301] Dragotă-colab. 2003, 208, Pl. I / 2, II / 2. MNU Alba Iulia. Inv. 7664.

[302] Gallina – Hajdrik 1998, 139, Pl. X / 3.

[303] Vinski 1959, 102, Pl. XXXIX / 36. Autorul cercetărilor, precizează descoperirea a 50 de brăţări în acest cimitir.

[304] Ţeicu 1998, 138sq, Fig. 471, 48 / 1 - 6, 49.

[305] Cosma 2002, 139, Pl. 151 / 1.

[306] Szőke 1959, 39sq.

[307] Giesler 1981, 133 – 136.

[308] Kiss 2000, 264, Pl. 88 / 1 - 3.

[309] Márkiné Poll 1932 - 33,  62sqq.

[310] Márkiné Poll 1932 - 33, 83sq.

[311] Horedt 1958 b, 52, Fig. 21 / 1; Kovács 1994, 123, Fig. 31 / Tipul 3a; Ciugudean - Dragotă 2002, 60, Fig. 161. MNU Alba Iulia - inv. 5417, 5422. Dimensiuni:  d = 6. 5 cm - 7 cm,  gr. =  4. 5 cm - 5 mm.

[312] Rădulescu - Gáll 2001, 155, 183, Fig. 3 / 1.

[313] Domonkos 1908, 71; Roska 1941, 52sq, Fig. 24 / 1; Popescu 1956, 90-110, Fig. 81 / 2,  90 / 1; Theodorescu 1976, 111sqq, Fig. 114; Kovács 1994, 123, Fig. 31. O brăţară de acest tip, a mai fost achiziţionată înainte de începerea săpăturilor.

[314] Széll 1941, IX A / 1 a - b.

[315] Giesler 1981, 120.

[316] Giesler 1981, 133 – 136.

[317] Szőke 1959, 39sq.

[318] Kovács 1994, 133.

[319] Kovács 1994, 119.

[320] Hampel 1905, 583sqq, Fig. 33, B / 1 - 2; Kovács 1994, 120.

[321] Hampel 1905, 659, Pl. 70 / 1 - 2; Kovács 1994, 125.

[322] Roska 1914, 140, Fig. 7 / 4 - 4a; Kovács 1994, 129.

[323] Száraz 1893, 142, Fig. 15; Hampel 1905, 666sq, Pl. 75 / 15; Popescu 1970, 54, cat. 69; Kovács 1994, 125.

[324] Roska 1941, 52; Kovács 1994, 123.

[325] Márkiné Poll 1932 - 33, 68sq,  Fig. 17.

[326] Kovács 1994, 133.

[327] Hampel 1905, 651.

[328] Popescu 1970, 25, 54.

[329] Brunšmid 1903 - 1904, Fig. 21.

[330] Kovács 1994, 120, 133.

[331] Kovács 1994, 128.

[332] Kovács 1994, 129.

[333] Kovács 1994, 126.

[334] Vinski 1959, 103, Pl. XXXVIII / 26 – 27 ; Kovács 1994, 130.

[335] Kovács 1994, 130.

[336] Kovács 1994, 132.

[337] Kovács 1994, 133.

[338] Kiss 2000, 60, Pl. 48 / 1 - 11.

[339] Török 1962, 157sq, Pl. XLV; Kovács 1994, 123.