Primele descoperiri medieval timpurii din Transilvania au intrat în literatura de specialitate la sfârşitul secolului al XIX-lea. În  anul 1894, baronul Zeik Josef a identificat 4 morminte de înhumaţie în podgoria sa de la Gâmbaş-Măguricea. Materialele arheologice prelevate cu această ocazie, între care se remarcă piese de armament şi de podoabă, au fost donate de către baronul Zeik, Muzeului din Aiud. Un raport preliminar privind  cercetările de aici, a fost publicat de către prof. Herepey Karl [1] .

 În anii 1901, 1911 - 1912, Fogarasi Albert şi Bodrogi János, au reluat investigaţiile în cimitirul de la Gâmbaş-Măguricea, dezvelind încă 5 morminte. A fost vizată mai ales zona sudică şi vestică a necropolei. Pe lângă mormintele de inhumaţie intacte, s-au depistat şi unele deranjate. La cap şi la membrele inferioare, scheletele erau delimitate cu piatră. Defuncţii aveau privirea îndreptată spre est iar accesoriile erau destul de variate. Importanţa staţiunii a captat interesul lui Roska Marton care a continuat investigaţiile la Gâmbaş-Măguricea”  în 1913, dezvelind noi sepulturi cu un inventar funerar destul de bogat [2] .

 În 1904, Cserni Béla a identificat la Alba Iulia un cimitir, situat la aproximativ 400 m nord de cetate, lângă drumul spre Zlatna. Cele 7 morminte de înhumaţie, aveau un inventar funerar destul de variat (colane, inele de tâmplă, cercei, scăriţe de şa) [3] .  Săpăturile efectuate de Fogarasi Albert şi Bodrogi János între anii 1905 - 1908 la Lopadea Nouă-La Râpe, au contribuit la identificarea unui nou cimitir de inhumaţie, al cărui inventar funerar era amestecat cu piese de factură avară [4] .

Cu prilejul unor lucrări de terasare efectuate în 1910 la Hunedoara-Dealul cu comori (Kincshegy), în partea dinspre Răcăşdie, au fost afectate aproximativ 60 de morminte de inhumaţie. Câteva dintre ele, au fost însă salvate şi publicate de către Kővári Ernő [5] . Cercetările demarate de Roska Marton la Hunedoara, au permis identificarea a încă 54 de morminte, care aveau în inventarul funerar inele de tâmplă cu o extremitate în – s, inele pentru deget, un vârf de săgeată, brăţări şi monede. Din punct de vedere al detaliilor de ritual, precum şi modestul inventar complementar, au condus la atribuirea necropolei unei populaţii slave sau slavo - române [6] .

Lucrările de plantare realizate în primăvara anului 1912 la Moldoveneşti - Castelul baronului Jósika Gábor, au prilejuit dezvelirea accidentală a unui cimitir de inhumaţie [7] . Jósika Aladár, fratele baronului, a profitat de contextul ivit pentru a publica şi o sumară descriere a acestor sepulturi [8] . Fiind informată de această descoperire inedită, Secţiunea Numismatică şi Arheologică a Muzeului Naţional al Transilvaniei, la mandatat pe Roska Marton să efectueze cercetări sistematice [9] .

Din această perioadă, respectiv din anul 1913, avem primele informaţii despre cimitirul de inhumaţie de la Cluj Napoca-Str. Zapolya (fostă Tunarilor, Dostojewski; actualmente Gen. Moşoiu), deşi cercetările vor fi demarate mult mai târziu, în perioada celui de-al doilea război mondial, de către Balász Létay [10] .

 Datele arheologice obţinute de acesta, au căpătat un contur mai pronunţat odată cu intervenţia lui Kovács István în 1941 - 1942. Tabloul accesoriilor din cele 11 morminte prelucrate, a cuprins piese tipice de armament şi podoabă ale unor războinici nomazi. Dintre acestea se remarcă săbii din fier, fragmente de tolbe, vârfuri de săgeţi, amnare, cremene, pandantive, mărgele, cercei, brăţări şi catarame din fier [11] .

Tot acum, Novák József, a publicat câteva piese (inele de tâmplă simple sau cu o extremitate în – s şi un inel torsadat), ce provin dintr-o colecţie particulară. S – a presupus că, piesele au fost descoperite cel mai probabil în cimitirul de la Alba Iulia, aflat la 400 m nord de cetate [12] .

 Perioada 1945 - 1989. În anul 1948, s-au dezvelit alte morminte la Cluj Napoca - Str. Semenicului, la circa 180 - 200 m de necropola din Str. Zapolya. Orientate pe axul V - E, aveau în inventarul funerar inele de tâmplă cu un capăt în formă de – s şi mărgele. Mormintele au fost atribuite unei populaţii creştine, fiind datate în sec. X – XI [13] .

Primele săpături în cimitirul de la Ciumbrud-Podireu s-au realizat în anul 1957. Analiza elementelor de rit şi ritual funerar, i-a determinat pe Á. Dankanits şi I. Ferenczi, să susţină atribuirea cimitirului slavilor moravieni. Datorită analogiilor cu grupa culturală Staré Mešto, necropola a fost încadrată în prima jumătate a secolului al X-lea [14] . Pornind de la această necropolă, Kurt Horedt a lansat termenul de grupul Ciumbrud, intuind faptul că descoperirile de acest gen nu erau singulare în arealul intracarpatic [15] .

Cu prilejul investigaţiilor realizate la Blandiana-În Vii, lângă Ţeligrad, s-a dezvelit un cimitir de inhumaţie, încadrat pe baza materialului complementar (vas ceramic, brăţări, mărgele, inele, cercel în formă de strugure, vârfuri de săgeţi) în secolul al X-lea [16] .

La marginea localităţii Someşeni [17] , pe un teritoriu delimitat la vest de mlaştina din spatele băilor Someşeni şi la sud de calea ferată a fost cercetată, între anii 1956-1957, o necropolă tumulară de incineraţie. Inventarul acestor morminte conţine găleţi de lemn cu cercuri de fier, podoabe de argint şi vase de lut. Necropola este atribuită unei populaţii slave şi a fost datată în sec. VIII-IX [18] , K. Horedt atribuind-o unui grup cultural numit Nuşfalău-Someşeni reprezentant al slavilor vestici timpurii [19] .

 O altă necropolă aparţinând acestui grup a fost cercetată în anul 1958 la Nuşfalău (jud. Sălaj), fiind vorba tot despre o necropolă de incineraţie, tumulară, în care au apărut şi unele elemente caracteristice orizontului avaric şi anume oase de cal, scăriţe de călărie, aplică de centură de tip Keszthely [20] .

În anul 1960 a fost identificat la Mediaş un cimitir biritual în care predomina incineraţia [21] . Necropola se află la marginea de răsărit a oraşului, la distanţa de cca. 100 m de şoseaua Mediaş-Dârlos, fiind situată pe panta Dealului Furcilor. Necropola a fost descoperită întâmplător cu ocazia unor lucrări de nivelare în vederea amenajării unor terase pentru construcţii edilitare. În cele două campanii de cercetare au fost dezvelite 17 morminte, din care trei erau de inhumaţie, fiind datate pe baza materialului ceramic în cursul secolelor VIII-IX (X) [22] .

O necropolă importantă, din cadrul a ceea ce K. Horedt a numit grupul Mediaş, este cea cercetată începând cu anul 1961 la Ocna Sibiului-Lab [23] . Cercetarea necropolei s-a efectuat în mai multe etape, descoperindu-se în total 136 de morminte, dintre care 118 de incineraţie, 17 de inhumaţie şi unul, tot de inhumaţie, aparţinând orizontului scitic [24] .

La Soporu de Câmpie-Poderei, în 1962 cu prilejul unor lucrări agricole s-au descoperit 7 morminte de incineraţie, cărora li s-au adăugat alte şase sau şapte în anul următor [25] , dar cu siguranţă este vorba de o necropolă de mai mari dimensiuni, din păcate distrusă în cea mai mare parte de lucrările agricole. Pe baza inventarului celor 13 (14!) morminte, necropola a fost datată în secolul al IX-lea [26] .

La Alba Iulia-Canton CFR, Alexandru Popa, a descoperit în toamna anului 1961, cinci (şase?) morminte de inhumaţie, atribuite pe baza inventarului funerar populaţiei autohtone şi datate în secolele IX-X [27] . Cu ocazia unor lucrări edilitare realizate în anul 1962 la Alba Iulia-Spitalul Veterinar, Alexandru Popa a dezvelit cinci morminte de inhumaţie, orientate V-E, care pe baza materialului arheologic (piese de metal, ceramică) au fost încadrate în secolele IX-X [28] .

Între anii 1963-1968 au fost cercetate trei necropole extrem de importante pentru grupul Mediaş şi anume Uioara de Jos (jud. Alba), Bratei (jud. Sibiu) şi Boarta (jud. Sibiu) [29] . În 1963, la Uioara de Jos (fostă Ciunga), în punctul  numit La Pârloage, I. Mitrofan a descoperit 42 de morminte de incineraţie datând din secolele VIII-IX [30] . Între 1964-1967 a fost cercetată marea necropolă de la Bratei (necropola nr. 2), din care au fost dezvelite 244 de morminte, din care 210 de incineraţie şi 34 de inhumaţie, fiind datate în sec. VII-VIII [31] . Deşi este puţin diferită de celelalte necropole atribuite grupului Mediaş, opinia generală este de încadrare a ei în acest orizont, fiind, astfel, cea mai timpurie necropolă de tip Mediaş [32] .

Tot în judeţul Sibiu a fost cercetată între 1965-1968 necropola birituală de la Boarta-Pârâul Şoivani, din care au fost dezvelite 35 de morminte dintre care 2 de inhumaţie [33] . Între piesele de inventar se află şi două inele de buclă; pe baza acestora şi a analizei urnelor necropola a fost datată între sfârşitul secolului al VIII-lea şi jumătatea secolului al IX-lea [34] .

Beniamin Basa a descoperit în 1962 la Simeria Veche-Săuleşti, punctul În vii, 12 morminte de inhumaţie, orientate V-E. Inventarul funerar prelevat din aceste morminte, a fost destul de sărac [35] . Între obiectele descoperite, se remarcă un inel digital din bronz cu placă sigilară ce avea redate două figuri umane stilizate. Alte materiale (inele de păr cu o extremitate în -s) s-au identificat în raza necropolei în anul 1970, cu prilejul unei periegheze efectuate de către Mihai Grigore. I. Andriţoiu a efectuat în 1971-1972 cercetări sistematice la Simeria Veche, reuşind să prelucreze 21 de morminte de inhumaţie, care posedau drept inventar inele de tâmplă cu o extremitate în -s [36] . Radu Popa nu excludea probabilitatea ca acest cimitir să fi avut o perioadă de funcţionare mai mare decât cel de la Hunedoara, iar piesele să aparţină unui tip mai nou, datorită deschiderii diametrice mai mari. Din acest considerent opta pentru datarea necropolei de la Simeria Veche în secolele XI - XII [37] .

Între 1966-1970 a fost cercetată la Guşteriţa-Fântâna Rece o necropolă birituală, dezvelindu-se 80 de morminte, dintre care 79 de incineraţie şi unul de inhumaţie. Cimitirul se încadrează în orizontul necropolelor aparţinând grupului Mediaş şi se datează în secolele VIII-IX [38] . O necropolă similară a fost cercetată în anii 1969-1971 la Turdaş-Valea Clocită (jud. Alba), unde au fost dezvelite 18 morminte. Din inventarul acestora, pe lângă urnele funerare au făcut parte şi cuţite de fier şi un vârf de săgeată, care au permis datarea necropolei în secolul al VIII-lea [39] .

Importantă pentru zona oraşului Alba Iulia este şi descoperirea fortuită din anul 1970 (1972?) a necropolei de la Pîclişa-La Izvoare. S-au descoperit accidental trei morminte de inhumaţie, ce deţineau ca inventar inele de tâmplă cu o extremitate în –s, lucrate din argint şi datate în secolele XI-XII [40] .

 Cu prilejul cercetărilor efectuate de D.M.I. la Alba Iulia-Catedrala Romano-Catolică, între anii 1968-1977, R. R. Heitel a surprins un mormânt de inhumaţie, datat în secolul al X-lea. Scheletul era orientat SE-NV şi era destul de răvăşit. S-au mai păstrat câteva elemente osteologice şi un fragment de craniu de cal. Singurul accesoriu recuperat din acest mormânt deranjat, a fost o aplică cordiformă concavă, cu marginile striate şi decorată cu o semipalmetă stilizată, ce avea pe revers 3 agăţători [41] .

În judeţul Sibiu a fost cercetat în anul 1974 un cimitir biritual la Târnava (fostă Proştea Mare)-Palamor, din care au fost dezvelite 36 de morminte, dintre care cinci de inhumaţie, toate datându-se în secolele VIII-IX [42] .

În anii 1974-1975 au fost reluate cercetările la Ghirbom-Gruiul Fierului fiind descoperite 7 morminte de inhumaţie [43] , pentru ca după o perioadă de întrerupere de 20 de ani, în 1995, să se continue săpăturile în cadrul acestei necropole, fiind dezvelite alte 11 morminte de incineraţie şi două de inhumaţie [44] , rezultând un total de 20 de morminte, dintre care 11 de incineraţie. Inventarul mormintelor conţine pe lângă diverse obiecte din metal şi ceramică şi catarame din bronz sau din fier. Această necropolă este încadrată şi ea în grupul necropolelor de tip Mediaş fiind datată în a doua jumătate a secolului al VII-lea [45] .

 Deosebit de importante pentru acest scurt istoric sunt şi săpăturile de salvare întreprinse în 1975, de către Mircea D. Lazăr şi Ioan Andriţoiu la Deva-Micro 15. Cele 6 sau 7 morminte identificate, deţineau un inventar caracteristic războinicilor (săgeţi de formă rombică şi în formă de coadă de rândunică – Y, scăriţe de şa, fragmente de os dintr-un arc reflex, topor de luptă, o spadă de tip X Petersen, brăţară şi un inel).

Acest cimitir, a generat o serie de supoziţii şi interpretări în literatura de specialitate, datorită faptului că inventarul arheologic nu a fost publicat integral [46] . Necropolele caracteristice acestui palier cultural-cronologic sunt trecute în revistă de către Mircea Rusu, ocazie cu care  încadrează cimitirul de la Deva în „orizontul maghiar” din prima jumătate a secolului al X-lea, iar spada este considerată de factură carolingiană [47] . Kurt Horedt optează pentru plasarea acestei necropole în „orizontul vechi maghiar”.

Una dintre cele mai mari necropole aparţinând grupului Mediaş a fost cercetată între anii 1976-1979 la Berghin-În Peri sau Zăcătoare, fiind compusă din 360 de morminte databile între secolele VII-IX [48] . Majoritatea mormintelor sunt de incineraţie în urnă, dar există şi de incineraţie fără urnă precum şi de inhumaţie. Inventarul mormintelor este variat şi bogat compus din ceramică, podoabe (cercei, mărgele, fibule, brăţări), piese de îmbrăcăminte, cuţite, amnare, râşniţe, monede [49] .

Între anii 1979-1980, s-au realizat cercetări sistematice de către Mihai Blăjan la Alba Iulia-Str. Vînătorilor, unde cu prilejul unor lucrări edilitare s-a descoperit un cimitir de inhumaţie. Cele 186 de morminte dezvelite, aveau groapa simplă sau bordată cu material litic. Scheletele erau aranjate în şiruri şi aveau orientarea V-E sau NE-SV. Pe baza inventarului funerar, ce constă din arme, ceramică, ustensile, piese de podoabă şi monede, cimitirul a fost datat în secolele XI-XII [50] .

În anul 1980 au început cercetările arheologice şi în situl de la Zalău – Ortelec Cetate, unde P. Iambor a identificat o necropolă pe care a cercetat-o parţial, pe parcursul a trei campanii arheologice [51] .

Cercetări arheologice de amploare, derulate tot cu prilejul unor lucrări edilitare, au avut ca obiectiv între 1979-1981, necropola de la Alba Iulia -Staţia de Salvare, încadrată în secolele VIII-X [52] . În acest context, M. Blăjan şi I. Şerban au reuşit să prelucreze aproximativ 500 de morminte romane şi medievale timpurii [53] . Ulterior, între 1981 - 1985, investigaţiile au fost continuate de către un colectiv de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia – I. Al. Aldea, C. Băluţă, H. Ciugudean, V. Moga, D. D. Ovidiu, Al. Popa şi I. Şerban [54] .

Cercetări mai ample în necropola de la Blandiana A, s-au realizat începând cu anul 1981, de către Gheorghe Anghel şi Horia Ciugudean. Din cele opt morminte, s-a recuperat un inventar arheologic destul de divers (vase ceramice, piese de podoabă, de uz casnic şi de harnaşament), plasat cronologic în secolele IX-X [55] .

Cercetările arheologice de salvare din anul 1989 de la Zalău Pálvár (Poligon) au pus în evidenţă existenţa unei necropole databile în secolul al XI-lea. Rezultatele cercetărilor arheologice au fost publicate abia în anul 1994 [56] , fapt ce a determinat reluarea cercetărilor în cadrul unor campanii de săpături sistematice [57] .

I. Hica Cîmpeanu a întreprins în anii 1985-1986 săpături de salvare la Cluj Napoca – Str. Plugarilor , reuşind să dezvelească 26 de morminte de inhumaţie cu un inventar funerar destul de divers, cu influenţe de circulaţie europeană şi de origine asiatică. Materialul arheologic este în prezent inedit, existând doar câteva menţiuni asupra accesoriilor - săbii, secure de luptă, săgeţi rombice sau în formă de coadă de rândunică (Y), scăriţă de şa, zăbală, pandantive, colane, vase ceramice de tip borcan, depuse lângă membrele inferioare, fragmente dintr-o găleată de lemn şi resturi osteologice de cabaline [58] .

 Cercetările efectuate la Orăştie-Dealul Pemilor X₂, între 1992-1994 şi 2000-2004, au prilejuit depistarea unui cimitir de inhumaţie din care s-au dezvelit 57 de morminte, orientate V-E, având drept accesorii piese de podoabă (cercei, inele, brăţări, pandantivi, mărgele, zurgălăi) şi de echipament militar (săgeţi, scăriţe în formă de pară, zăbală). Ansamblul pieselor de inventar, pledează pentru datarea necropolei în secolele X-XI [59] .

Cercetarea sitului arheologic de la Orăştie-Dealul Pemilor X8, de către Zeno K. Pinter şi N. G. O. Boroffka, a contribuit substanţial la aprofundarea şi definirea grupului cultural Ciumbrud. Între accesoriile recuperate din cele 10 morminte, remarcăm: pandantive, colane din fier, şiraguri de mărgele, colan din bronz, cercei cu partea inferioară în formă de lunulă şi inele de tâmplă. Materialul arheologic, prezintă analogii semnificative cu cel existent în mediul moravian, motiv pentru care, a fost încadrat în a doua jumătate a secolului al IX-lea [60] .

O lucrare mai vastă, ce apare sub coordonarea ştiinţifică a Constantin Preda, nu menţionează necropolele de inhumaţie de la Gîmbaş, Lopadea Nouă şi Hunedoara, remarcând totuşi în cazul primelor două, prezenţa vestigiilor de sorginte avară [61] .

 În 1996, cu prilejul vernisării expoziţiei legate de Alba Iulia la anul 1000, a fost publicat un catalog, care include o sumară sinteză a cercetărilor efectuate la Alba Iulia-Staţia de Salvare [62] . Alte rezultate notabile, au apărut odată cu reluarea în anul 2000 a cercetărilor sistematice în necropola de la Orăştie-Dealul Pemilor X2 [63] .

 În toamna aceluiaşi an, s-a derulat primul sondaj arheologic la Pîclişa-La Izvoare, în vederea identificării cimitirului şi completării documentaţiei destul de lacunare, legate de acesta. S-au prelevat atât denari arpadieni cât şi inele de buclă sau cu o extremitate în – s de genul celor recuperate  în anul 1970 [64] .

Cu prilejul reanalizării Cronicii Notarului Anonim, Alexandru Madgearu a reunit descoperirile de secol IX - X, sub termenul de grupul cultural Alba Iulia – Ciumbrud [65] .

În anul 2001, Sabin A. Luca şi Zeno K. Pinter, au publicat monografia arheologică a cercetărilor efectuate la Orăştie-Dealul Pemilor, ocazie cu care, apar şi cimitirele din punctele X2 şi X8 [66] . În acelaşi an, au continuat săpăturile sistematice în necropola de la Orăştie-Dealul Pemilor X2 [67] . Tot în anul 2001, s-au reluat săpăturile de salvare din necropolele de la Alba Iulia-Str. Brînduşei [68] şi Pîclişa-La Izvoare [69] . Foarte importante pentru evul mediu timpuriu transilvănean sunt şi cercetările sistematice efectuate de către M. Blăjan, în necropola de la Alba Iulia-Izvorul Împăratului [70] .

   Săpături de salvare, s-au efectuat în primăvara anului 2002, în perimetrul cimitirului de la Alba Iulia-Staţia de Salvare, cu ocazia lucrărilor pentru Staţia de distribuţie carburanţi - OMV [71] . Între cele 192 de morminte identificate, majoritatea din epoca romană, s-au dezvelit şi câteva din evul mediu timpuriu, ce par a delimita latura de NV a cimitirului medieval, fapt susţinut şi de recentele săpături de salvare prilejuite de construcţia supermarket-ului PROFI [72] .        

Un colectiv al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, compus din Z. K. Pinter şi I. M. Ţiplic, în colaborare cu M. Căstăian (Muzeul de Etnografie Orăştie), a continuat în anul 2002, cercetările sistematice în necropola de la Orăştie-Dealul Pemilor X₂ [73] . În această campanie, s-au mai dezvelit 10 morminte de înhumaţie, cu un inventar funerar destul de substanţial, compus din: piese de armament (săgeţi, fragmente de tolbă), harnaşament (scăriţă, zăbală), podoabe (inele, brăţări, lanţ cu clopoţei) şi vase ceramice de ofrandă [74] .

Cele mai importante cercetări  sistematice sau de salvare, s-au derulat în anul 2003 la Orăştie-Dealul Pemilor X2 [75] . Pentru anul 2004, se pot menţiona săpăturile de salvare efectuate la Alba Iulia-Str. Brînduşei [76] şi Orăştie-Dealul Pemilor X2 [77] .

Având în vedere multitudinea de cercetări arheologice şi deficienţele publicării în timp scurt a rezultatelor acestora putem spune că abordarea unei sinteze, capitol la care cercetarea ştiinţifică românească este încă tributară, nu poate fi pusă în practică decât parţial, deoarece numeroase colecţii inedite continuă să rămână în depozitele instituţiilor de profil.