b

Cuprins

Prescurtări

 

Mediul geografic

Repertoriul descoperirilor (AZ)

Perioade istorice (AZ)

·        Paleolitic

·        Neolitic şi eneolitic

·        Bronz

·        Hallstatt

·        Laténe

·        Roman

·        Medieval Timpuriu

·        Medieval

·        Descoperiri Monetare

style='font-family:Arial'>

 

 REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU

SITURI, MONUMENTE ARHEOLOGICE ŞI ISTORICE

Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter, Adrian Georgescu.

ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003.

Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea învăţământului şi cercetării istorice şi arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.; Fundaţia AZZOLA, Sibiu.

Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003.

Seria Bibliotheca Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.

 

 

 

137. Miercurea Sibiului (Szerdahely, Reußmarkt, Ruhcmarc, Forum Ruthenorum), denumirea veche românească Mercurea, comună

 

Anul primei atestări scrise: 1291; Petrus Jung de Rwzmark filis Petri de Vyzacna.[1]

 

            1. În punctul Petriş este cercetată o aşezare cu mai multe niveluri de locuire, între care amintim unele neolitice (Starčevo-Criş timpuriu, Vinča A), altele eneolitice (Petreşti), materiale de epoca bronzului şi dacice (secolele II-I î.Chr.)  şi o necropolă de secolele V sau V-VI d.Chr (coordonatorul cercetărilor: S. A. Luca).

Bibliografie: Paul 1992, p. 141; Luca şi colab. 2000, p. 7-9; 2000a, p. 40-42; Kalmar 1999, p. 169.

 

2. M. J. Ackner consemnează descoperirea în această localitate a unor denari romani republicani şi imperiali, fără alte precizări. D. Protase şi C. Preda amintesc o monedă de bronz de la Valentinian I.

Bibliografie: Ackner 1832, p. 246, 285; Winkler 1955, p. 140; Protase 1966, p. 166; 2000, p. 159; Preda 1975, p. 472; Popa 2000, p. 207.

           

3. O villa rustica se află la 150 m de malul din stânga al văii Secaşului. Din curtea construcţiei de tip villa rustica cercetată s-au recuperat o fibulă şi o monedă deteriorată. În apropierea reliefului cu Cavalerul danubian s-a descoperit şi un denar de la L. Septimius Severus (MNB).

D. Popa aminteşte aici şi un vicus

Bibliografie: Branga 1993, p. 311; Popa 2000, p. 173, 190.

 

            4. În localitate s-a descoperit un vas (ploscă) de culoare cenuşie, cu pereţii groşi, lucrat la roată. Piesa datează din mileniul I d.Chr.

Bibliografie: MNB.

 

            5. La Miercurea Sibiului a fost descoperit în anul 1858 un mormânt dreptunghiular de inhumaţie, realizat din fragmente de cărămidă şi ţigle romane, pavat cu ţigle, având dimensiunile interioare de 1,40 / 1,10 m şi acoperit cu o lespede mare de piatră de dimensiuni ceva mai mari şi groasă de cca. 25 cm, reprezentând baza unui piedestal. Bogatul său inventar (ceramică, pandantiv de aur tip Măciuca lui Hercules, as de la Hadrian din 125-128 d.Chr. etc.) îl datează cel mai sigur în primele decenii ale secolului III.

Bibliografie: Horedt 1981, p. 60 şi urm.; Noll 1984, p. 438.

 

            6. Biserica veche este construită ca bazilică romanică trinavată cu turn şi tribună pe latura de V în a doua jumătate a secolului XIII.

Navele laterale au fost supraînălţate în secolul XV, cel mai probabil în jurul anului 1496, când este menţionată o susţinere financiară din partea Scaunului Sibiului. Cu acelaşi prilej, se montează ancadramentul gotic al portalului de S, iar turnul romanic este înglobat aproape cu totul în acoperişul supraînălţat al colateralelor.

În anul 1615, principele Gabriel Bethlen donează bani pentru repararea turnului, iar în secolul XVIII s-a refăcut corul şi sacristia, lungindu-se, totodată, navele şi boltindu-se întregul edificiu. Aceste ultime refaceri au intervenit după mai multe distrugeri cauzate în 1658 de trupe turceşti ce intervin în Transilvania împotriva principelui Gheorghe Rákóczy II, apoi de trupele turceşti ale lui Kuczuk Paşa în 1663 şi de detaşamentele sârbeşti de ratzi din armata imperială în anul 1704.

Centura de fortificaţie, cu traiectul ei aproape circular şi un turn de poartă interior, poate indica existenţa unei prime curtine contemporane cu bazilica romanică, deci databilă la sfârşitul secolului XIII.

În secolele. XV-XVI, în vederea adaptării fortificaţiei la armele de foc, s-a supraînălţat vechiul zid de două ori, s-au adosat la parter cămări de provizii zidite din care se deservesc gurile de tragere.

Galeriile de luptă superioare sunt susţinute pe grinzi de lemn şi protejate de un acoperiş cu cădere spre interior, ce evoluează pe tot perimetrul interior al cetăţii.

În secolul XVI se construieşte pe partea de E o centură de fortificaţie suplimentară, din care mai sunt vizibile în teren astăzi urme ale curtinei şi ruinele unui turn.

Bibliografie: Vătăşianu 1959, p. 65; Niedermaier 1975, nr. 415; Gheorghiu 1985, p. 121; Fabini 1998, p. 601-604.

 

 



[1] Zimmermann şi colab., UB, I, p. 189.