|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis
III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu,
Institutul pentru Cercetarea şi
Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
180.
Proştea Mică (Kisekemezö, Kisprepostfalva,
Kleinprobstdorf, Villa Praepositi minor), vechea denumire a satului
Târnăvioara, înglobat în oraşul Copşa Mică Anul primei atestări scrise: 1358; Kysekemezen.[1] 1. Din locuri neprecizate de pe teritoriul
satului provin: a) Un topor-ciocan neolitic de amfibolit (MNB). Bibliografie: Gooss 1876, p.
47; Tocilescu 1880, p. 780; Marţian 1920, p. 533; Winkler-Blăjan
1979, p. 451. b) O urnă şi două vase cu picior
din perioada hallstattiană (MNB). Aceste vase fac parte din inventarul
unui mormânt hallstattian cu inventar bogat. Bibliografie: Reinecke 1897, p.
15-17; Pârvan 1926, p. 355, 385, 438, n. 1; Nestor 1934, p.
117, n. 481; Roska 1941, p. 126, fig. 152; Horedt 1944, p. 100;
Crişan 1955-1956, p. 51, 62. c) Cosor de fier cu peduncul şi inel pentru
fixarea mânerului de lemn databil în Latčne III (MNB). Bibliografie: Pârvan 1926, p.
490. d) Două vase din lut Latčne III. Bibliografie: Lupu 1961, p. 153. e) Fragment de cercel de formă
semilunară. Bibliografie: Horedt 1958a, p. 89. 2.
Pe un ogor de pe Pomăt (Apfelgrund) s-a
descoperit o ceaşcă având două toarte cu butoni deasupra,
încadrabilă în Ha (MNB). Bibliografie: Horedt 1944, p.
109. 3.
Pe un ogor de pe Schannenweg s-a
descoperit, întâmplător, un mormânt din prima vârstă a fierului
(scitic), conţinând resturile unui schelet – probabil de femeie – cu
următorul inventar: discul unei oglinzi de bronz, cu ornament geometric;
o fibulă de bronz cu arc simplu; două fusaiole de lut; o
brăţară de bronz cu capete conice; un nasture de bronz; un
pandantiv de bronz cu trei aripioare în formă de elice; un vârf de
săgeată din bronz cu tăişuri; un pinten; o placă de
bronz răsucită ca o scoică; un vas mare de lut, spart; o
ceaşcă de lut cu o toartă şi câţiva dinţi de rechin (colţi de mistreţ !)
(MNB). Bibliografie: Teutsch 1880, p.
111; Nestor 1933, p. 117; Roska 1942, p. 126, fig. 152; Horedt
1944, p. 100, 109; Crişan 1955-1956, p. 51, 62; Lupu 1961a,
p. 153. 4.
În hotarul oraşului Copşa Mică, la cca. 1 km NV de vatra
fostului sat Târnăvioara (fost Proştea Mică), în prezent
înglobat oraşului, pe malul din dreapta al Târnavei Mari se ridică
o culme deluroasă cu partea dinspre râu foarte abruptă, unită
printr-o şa de legătură cu un alt deal al cărui vârf,
denumit Cetate (Burg), a fost nivelat în antichitate, având
acum forma unui platou lung de 68 m, cu axul mare orientat NE-SV. Pantele dinspre E, S,
şi V ale acestuia sunt foarte abrupte, iar cea dinspre N este mai
lină. Dealul a suferit eroziuni
prin alunecări de teren masive datorate defrişării şi
izvoarelor de apă freatică de pe pantele de N şi E, încât din
el se mai păstrează o porţiune de 8-10 m. Pe dealul Cetate a fost descoperit un mormânt de
inhumaţie din secolul III d.Chr. Defuncta se afla în poziţie
alungită, pe spate, orientată NNE-SSV (capul). După toate
probabilităţile decedata avea vreo 30 de ani. Inventarul mormântului
constă dintr-o fibulă şi un inel de argint, o mărgea de
aur, un fragment de toartă de la un vas de bronz, un disc din tablă
de bronz, un inel de fier, un prâsnel, un fragment de zăbală
şi un vas de lut cărămiziu. Scheletul a fost transportat la Laboratorul
de morfologie animală Iaşi, iar inventarul la MNB; din inventarul
mormântului făcea parte şi un antoninian de la Gordian III. Datarea
mormântului este cca 300. Pe baza fibulei şi
inelului de la Târnăvioara mormântul se încadrează în secolul IV.[2]
Unii cercetători consideră că restul inventarului nu ar fi
aparţinut mormântului, deoarece restul materialelor arheologice sunt mai
timpurii. Într-o periegheză, N.
Lupu a descoperit fragmente ceramice, de metal, un inel şi un cui de
fier. În urma cercetării
fisurilor provocate de alunecările de teren în anul 1972 s-au recoltat
mai multe fragmente ceramice Latčne, oase de animale, obiecte de fier şi
fragmente de cărămizi romane. În timpul perieghezelor
din ianuarie şi mai 1974 s-ai identificat urmele a două bordeie cu
vatră din epoca romană, distruse parţial de alunecări
şi câteva fragmente ceramice cenuşii post-romane. Materialele se
află la MM. Săpăturile arheologice au dus la descoperirea unui strat de cultură aparţinând culturii eneolitice Coţofeni, a unui bordei dacic şi a trei de epocă romană, vetre de foc şi gropi menajere cu un bogat material, fără a se putea preciza dacă aşezarea a fost locuită fără întrerupere din secolele III-II î.Chr. până în secolul IV d.Chr. Nu se poate spune
dacă valul de pământ ridicat peste nivelul dacic este roman sau din
epoca migraţiilor, după cum indică ceramica romană din
val. Unele
cercetări efectuate între anii 1973-1974 au dus la descoperirea unor
urme de locuire din secolele II-I î.Chr. şi IV-VI d.Chr. Al
doilea mormânt era păstrat parţial. S-au salvat trei fragmente de
vase şi trei mărgele databile, probabil, în secolul IV d.Chr. Bibliografie: Lupu 1961a, p. 153; 1963; Protase
1966, p. 124-125; 2000, p. 24, 196-197; Blăjan 1975,
p. 29; 1994, p. 225; Blăjan-Togan 1978, p. 48; Popa
2000, p. 181; 2002, p. 64-65. 5. Pe teritoriul satului
se află o aşezare rurală romană. Bibliografie: Popa 2002, p. 196. 6. Biserica veche din
centrul satului, a fost construită în secolul XIV, ca biserică
gotică de tip sală. Corul este boltit pe
nervuri în cruce, iar ferestrele şi portalurile au profilaturi foarte
simple. În secolul XVIII,
încă se mai pomeneşte un turn clopotniţă din lemn.
Actualul turn, construit la 6 m distanţă de faţada de V, este
ridicat la 1854. Dintre cele trei clopote
păstrate în turn, două sunt vechi. Clopotul mare poate fi datat la
mijlocul secolului XIV şi este cu inscripţie[3],
iar clopotul mijlociu datează din secolul XV şi este, la rândul
său, inscripţionat[4]. În jurul bisericii s-a
construit în secolul XVI o curtină simplă, fără turnuri. Bibliografie: Fabini 1998, p. 376-378. |
