|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis
III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu,
Institutul pentru Cercetarea şi
Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
174. Porumbacu de Sus (Felsőporumbak,
Oberporumbach, Ober-Bornbach, Warmbach, Pormbich), comuna Porumbacu de Jos 1. Pe vatra actualei localităţi
există trei puncte care prin toponimia lor amintesc de existenţa
acolo a unei glăjării: Bârcul
Glăjăriei, Glăjăria
Arsă şi La
Glăjărie. Producţia
sticlei la Porumbacu de Sus se datorează principelui Gabriel Bethlen,
care în anii 1625-1626 a poruncit să fie aduşi la Forenbach
(Porumbacu) iscusiţi meşteri
sticlari din Veneţia şi anume Murano. În
anul 1632 este menţionată la Porumbacu de Sus o glăjărie
cu toate cele de trebuinţă, fără a specifica locul de pe
vatra satului unde a fiinţat, iar lângă ea o moară de
sfărâmat piatra cu roată şi două săgeţi.
După toate probabilităţile ea se afla în hotarul dintre satele
Porumbacu de Jos şi Porumbacu de Sus cunoscut astăzi sub numele de Bârcul Glăjăriei, unde cu
ocazia unei periegheze au fost descoperite fragmente de obiecte din
sticlă, fragmente de ceramică şi fragmente de frită. În
anul 1648 glăjăria se afla cam la 6 km S de sat în locul cunoscut
sub numele de Glăjăria
Arsă sau La Richirie. În
acest loc s-au descoperit prin săpături arheologice bazele a
două instalaţii de topit sticla: un cuptor pentru topit sticla
având adosat cuptorul pentru recoacerea produselor finite, fragmente de oale pentru topit sticla, fragmente de
frită, fragmente ceramice de culoare cărămizie
executate din pastă grosieră şi din pastă fină,
fragmente şi piese întregi din sticlă, unelte din fier, precum
şi o bârnă din lemn, carbonizată. Instalaţiile
datează din secolul al XVII-lea. Începând
cu anul 1674 glăjăria şi moara de sfărâmat piatra se
găsesc din sus de Porumbacu de
Sus, Sub Pădure sau Sub Munte,
fiind calificată eminentă
(jeles). Locul poartă
astăzi numele de La
Glăjărie şi se află în pădure. În
anii 1721-1722 se menţionează într-o conscripţie că la
Porumbacu de Sus există o sticlărie officina vitrearia,
care este a domnului de pământ (?). În
anul 1726 glăjăria a fost reconstruită prin munca iobagilor. În perioada anilor 1761-1765
Gabriel Bethlen s-a ocupat de activitatea glăjăriei aducând
meşteri străini şi recurgând la o serie de modificări
şi modernizări. Au fost construite un cuptor de recoacere, care a
avut o altă formă decât cea veche şi un nou cuptor pentru
topirea sticlei. Instalaţiile nou construite au suferit avarii şi a
fost nevoie să fie refăcute din temelie. Cu
ocazia cercetărilor arheologice efectuate în punctul La Glăjărie, situat în
pădurea de către munte, au fost descoperite bazele a două
instalaţii pentru topit sticla, un cuptor pentru topit sticla de tipul
celor cu foc direct, de formă dreptunghiulară, cunoscut sub numele
de cuptor pentru oale, transformat
mai târziu în cuptor pentru recoacere şi un cuptor de tipul celor cu
flacără indirectă, alcătuit dintr-o zonă de topire
şi o zonă de regenerare cu gaz, datând din secolele XVIII-XIX. Au
mai fost descoperite fragmente ceramice de culoare cărămizie
executate din pastă grosieră şi fină, fragmente de oale pentru topit sticla (una întregibilă), frită
de diferite culori, forme pentru suflat sticla întregi şi fragmentare,
unelte de fier, etc. În
anul 1894, după 269 de ani de funcţionare continuă, s-a oprit
definitiv munca la glăjărie. Bibliografie: Chalner 1922, 2,
p. 90; Stan 1928, p. 355-356; Sághely 1938, p. 231, 279, 291; Borsos
1974, p. 57; Bunta-Imre 1983, p. 68; Bunta 1980, p. 220,
221; Prodan 1989, p. 271, 273; cercetări sistematice Mircea Dan
Lazăr (MNB). 2.
Mănăstirea ortodoxă de maici din pădurea Purcăriţa
este anterioară anului 1748.
Obiectivul este incendiat în anul 1761. Bibliografie: Rusu şi colab. 2000, p. 210. |
