|
|
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI SIBIU Autor: Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter,
Adrian Georgescu. ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003. Volum realizat cu sprijinul deosebit al: Asociaţia NIKE – pentru sprijinirea
învăţământului şi cercetării istorice şi
arheologice sibiene; S.C. Clio Consult S.R..L.;
Fundaţia AZZOLA, Sibiu. Copyright ă 2004 by Editura Economică 2003. Seria Bibliotheca Septemcastrensis III, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.
12. Apoldu de Sus (Nagyapold, Felső-Apold, Großpold,
Groß-Polden,
Oberpold, Griszpult, Apoldia Superior, Opold Superior), denumirea veche
românească Apoldu Mare, comuna Miercurea Sibiului Anul primei atestări scrise: 1272-1290; regele Ladislau al IV-lea donează lui Paulus plebanus de Apoldya o
moşie.[1] 1. În localitate s-a descoperit un topor de amfibolit. Bibliografie: Roska 1942, p. 186; *** 1994,
p. 79; Kalmar 1999, p. 140. 2. În hotarul
localităţii s-a descoperit o brăţară
hallstattiană de aur, cu un capăt terminat printr-un cap de bou
şi celălalt într-un cap de berbec şi 18 inele de tip
Brăduţ. Bibliografie: *** 1876, p. 335;
Popescu 1956, p. 218 şi 228, fig. 140/1; *** 1994, p. 79; Vasiliev
1980, p. 23 – pune descoperirea la Apoldu de Jos. 3. În pădurea Dumbrava
s-a descoperit un lanţ de aur şi o verigă spirală din
perioada hallstattiană. Bibliografie: *** 1994, p. 79. 4. Din această
localitate sunt cunoscute 10 monede dacice de argint, menţionate în literatura
arheologică de specialitate. De asemenea se aminteşte o drahmă
din Dyrrhachium şi ceramică dacică. Bibliografie: Marţian 1920,
p. 23; Glodariu 1977, p. 99; *** 1994, p. 79. 5. Pe hotar, între Apoldu
de Sus şi Apoldu de Jos, în apropierea pârâului care traversează
hotarele celor două comune, la punctul Gorgan Luncă, au
apărut fragmente ceramice şi tegulare romane (MNB – descoperiri I.
Ghiurghievici, 1933 – poate o villa
?, mai sigur o aşezare). De aici provine şi o fibulă. D. Popa este de
părere că aici există un vicus şi 2 villa. Bibliografie: Glodariu 1977, p.
99; *** 1994, p. 79; Protase 2000, p. 21; Popa 2000, p.
161, 185; 2002, p. 25. 6.
În apropierea aşezării descrise anterior, în punctul Curtea
Velii, pe o pantă lină, a fost cercetată o villa
rustica. Bibliografie: Popa 2002, p. 25. 7. În cursul secolului
trecut, în anul 1860, a fost descoperit, pe teritoriul comunei, la N de
aceasta, un tezaur cu peste 455 de denari romani republicani,
păstraţi parţial – ca număr –, emişi între anii 196
/ 173-38 î.Chr. Între piese s-a descoperit şi o imitaţie
locală. Bibliografie: Kenner 1863, p.
311-319; Winkler 1967, p. 142; Pârvan 1926, p. 611; Gooss
1877a, p. 73; *** 1994, p. 79. 8.
Prin anii 1967-1968 s-a descoperit în comună un denar de la Sextus
Pompeius. Bibliografie: Mitrea 1973-1975, p. 319, nr. 33. 9.
Lângă sat se semnalează tumuli. Bibliografie: *** 1994, p. 79. 10.
În punctul numit Levejoare, sub coordonarea lui N. Branga, s-au
cercetat exhaustiv în campaniile anilor 1975, 1976 şi 1977 urmele unui
complex agrar-viticol roman. Au fost degajate trei
construcţii: locuinţa fermei (villa), un turn (turris)
şi clădiri anexe. Complexul este distrus cu
prilejul invaziei carpice de la mijlocul secolului III, dar se mai
constată unele reamenajări ulterioare, probabil la începutul
secolului IV. Bibliografie: Branga 1980, p. 45-55; Protase
2000, p. 21; Popa 2002, p. 25. 11. De aici provin un
altar funerar[2], o lespede
funerară[3] şi un
epitaf[4].
Toate aceste descoperiri s-au făcut pe malul văii Apoldului, între
Apoldu de Sus şi Apoldu de Jos. Bibliografie: Popa 2002, p. 25. 12. Pe malul din stânga
văii Apoldului, în vecinătatea celor două villae, se
află o aşezare a populaţiei autohtone daco-romane. Bibliografie: Popa 2002, p. 25-26. 13. La S de comună,
pe malul pârâului Borschof, s-au
descoperit fragmente ceramice de tip
Ciugud cu fragmente de căldări de lut, databile în secolele
XI-XII. Bibliografie: Horedt 1951, p.
191; *** 1994, p. 79. 14. Până la începutul
secolului XIX a existat o biserică romanică, ridicată în
secolul XIII şi înlocuită printr-un edificiu în stil neoclasic. Imagini fotografice de
epocă redau încă vechiul turn clopotniţă, cu ancadramente
geminate romanice la primele două etaje. Iniţial, biserica
romanică a fost înconjurată de o curtină ovală şi un
turn mic de poartă în partea de V. În secolele XVI-XVII
fortificaţia este amplificată cu mai multe turnuri, dintre care un
mare turn octogonal păstrat în imagini fotografice de epocă. În 1867 se demolează
fortificaţia pe laturile de S şi V, iar în 1881 se
prăbuşeşte turnul octogonal. Din fortificaţie s-au
păstrat doar la NE de actuala biserică urme greu databile. Bibliografie: Horwath 1936,
harta; Fabini 1998, p. 238. |
