Universitatea

ARHEOLOGIA DIN TRANSILVANIA
HOME English version
MEMBRII : REVISTA : ŞANTIERE ARHEOLOGICE : CĂRŢI :CURSURI : FORUM : CĂUTARE

volum apărut în seria:

(sfârşitul secolului al XI-lea – secolul al XIII-lea)
Simpozion, 13 – 15 MAI 2005, SIBIU / coordonatori volum: Zeno Karl PINTER, Ioan Marian ŢIPLIC, Maria Emilia ŢIPLIC, integrare web: Cosmin SUCIU, ISBN 973-709-158-2 pentru volumul publicat.

Copyright © 2005 Departamentul pentru Relaţii Interetnice pentru prezenta ediţie electronică. Responsabilitatea ştiinţifică a conţinutului textelor revine autorilor. Volum apărut în BIBLIOTHECA SEPTEMCASTRENSIS, XII Sibiu, 2005

GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Relaţii Interetnice

ACADEMIA ROMÂNĂ - Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu
UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU - Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Cultural Transilvănean în Context European

simpozion relatii interetnice in transilvania 2005

CUPRINS

Program Simpozion

Abrevieri Bibliografice

----------------------------

Bibliografie

Figura 1

Anexe

NECROPOLELE DIN ORIZONTUL SUD-DUNĂREAN-2 DE PE TERITORIUL BANATULUI

Silviu OŢA

 NECROPOLISES OF THE SOUTH-DANUBIAN HORIZON-2 ON THE TERRITORY OF HISTORICAL BANAT (END OF THE XITH-XIIITH CENTURIES

Abstract 

At the end of the XIth century, a new funerary horizon emerges in the south-eastern area of Banat and along Danube (Caransebeş-Măhala, Cuptoare-Sfogea, Gornea-Căuniţa de Sus, Şopotu Vechi-Mârvilă, Sviniţa-Km. Fluvial 1004, Moldova Veche-Ogaşul cu spini, Malul Dunării şi Rât, Drencova, Nicolinţ-Râpa Galbenă, Banatska-Palanka, Vojlovica-Humka Azotara). The South-Danubian horizon-2 has some distinct features.

The first one consists in the great number of adornments of Byzantine influence (PL.1). The typical Bielo Brdo adornments are few and associate seldom with the southern-danube ones. A second distinct feature consists in the presence of great number of graves in wich the deceased were buried with the arms bent from the elbow, with one or both palms on the shoulders. The graves are disposed in rows, grouped together on families. There are also graves without any particular order. Taking into account the funerary rite and ritual and the typology of inventory, one can conclude that the previous mentioned necropolises belong to a mixed population. The material culture of this population betrays a strong Byzantine influence. At the same time, in the plain-area of Banat were in use necropolises of Bielo Brdo type.

Cronologically, the southern-Danube horizon-2 disappeared at the beginning of the XIIIth century.

În spaţiul actual al României, la nordul Dunării, pe teritoriul Olteniei [1] , în sud-estul Banatului şi pe linia Dunării (în Banatul iugoslav) se observă prezenţa unui orizont funerar aparte, sesizabil prin ritualul funerar şi prin piesele fastuoase de tradiţie sud-dunăreană (Fig.1). Astfel de cimitire sau grupuri de morminte au început să fie descoperite încă de la începutul secolului XX, dar nu au fost în acel moment integrate unui orizont funerar anume. Aceasta s-a datorat faptului că astfel de descoperiri erau relativ izolate, iar cercetarea arheologică a fost doar în faza sa incipientă. În decursul timpului, în special începând din anii '70 numărul cimitirelor sau al grupurilor de morminte cercetate a crescut (Caransebeş-Măhala, Cuptoare-Sfogea, Gornea-Căuniţa de Sus, Şopotu Vechi-Mârvilă [2] , Sviniţa-Km. fluvial 1004, Moldova Veche-Ogaşul cu spini, Malul Dunării şi Rât, Drencova, Nicolinţ-Râpa Galbenă, Banatska-Palanka, Vojlovica-Humka Azotara). Lor li se adaugă şi un număr de piese de aceeaşi tradiţie descoperite în aşezările contemporane necropolelor (Berzovia-Pătruieni [3] , Ilidia-Funii [4] , Gornea [5] ) şi descoperiri de piese din contexte neprecizate (Banatska Palanka [6] ). De asemenea şi piese similare au fost descoperite izolat în necropole (Reşiţa-Ogăşele [7] ) sau în complexe funerare (Ilidia-Obliţa [8] ) care nu au neapărat aceleaşi caracteristici. Tipologia şi cronologia pieselor demonstrează că, în anumite situaţii, necropolele şi-au avut începuturile probabil mai devreme, dar complexele funerare au fost distruse în urma intervenţiilor antropice (ca de exemplu la Reşiţa-Ogăşele şi Ilidia-Obliţa [9] ).

Ceea ce frapează la aceste necropole şi aşezări este faptul că ele se concentrează doar pe un spaţiu relativ restrâns la nordul Dunării, care cuprinde teritoriul Banatului estic, şi linia Dunării între Belgrad şi vărsarea Oltului în fluviu. Ele sunt foarte bine reprezentate în Balcani, unde o mare parte a necropolelor au caracteristici comune. În mod normal, şi acolo se pot observa unele mici diferenţieri de la o regiune la alta, în funcţie de ponderea diverselor populaţii.

Arheologia sârbă a considerat aceste tipuri de necropole ca aparţinând orizontului funerar de tip Bielo Brdo, probabil cu scopul de a demonstra unitatea slavă în sud-estul Europei. Astfel de aprecieri nu pot avea decât un caracter naţionalist şi nu rezolvă în mod real problemele legate de orizontul funerar avut în discuţie. Cred că este mai important în acest stadiu de aflat care sunt caracteristicile celor două orizonturi funerare (Bielo Brdo şi cel sud-dunărean), care este aria lor de difuziune şi în ce măsură s-au influenţat unul pe celălalt. De asemenea, ar fi relevant de discutat fluctuaţia graniţei bizantino-maghiare, iar mai apoi cea bulgaro-maghiară la Dunărea mijlocie în secolele XI-XIII. Doar în acest mod, prin corelarea tipurilor de informaţii şi prin nuanţări mai precise în cadrul orizonturilor funerare putem distinge ceea ce s-a întâmplat între populaţii în spaţiul studiat, la nivelul influenţelor culturii materiale. Chiar dacă admitem o prezenţă masivă slavă în Pannonia şi Balcani, este evident că este vorba de cel puţin două mari grupe de populaţie slavă, cu tradiţii culturale diferite, fiecare cu influenţe materiale şi culturale distincte, venite în mare parte dinspre alte etnii decât cea slavă. Dacă în sud avem de-a face cu o puternică influenţă bizantină, extinsă şi în unele teritorii de la nordul Dunării, în Pannonia este sesizabilă influenţa populaţiei maghiare, măcar până la mijlocul secolului XI. După această dată, anumite piese de podoabă bizantine, uşor de executat, au fost preluate masiv în Ungaria medievală. Interesant ar fi de remarcat însă că ele nu sunt tipice regiunilor unde întâlnim podoabe bizantine fastuoase, sau dacă ele au fost în uz , au un caracter doar sporadic (poate fi însă şi doar un anumit stadiu al cercetării) şi erau confecţionate în special din aur sau argint de bună calitate.

Arheologii români au considerat, asemeni celor din Iugoslavia, că aceste cimitire sunt tot de tip Bielo Brdo, dar fără a aduce argumente solide în sprijinul afirmaţiilor lor. Mai mult decât atât aici s-au creat confuzii între unele piese de podoabă întâlnite în necropolele de tip Bielo Brdo şi cele sud-dunărene (brăţările din sârme torsionate) [10] . Acestea se datorează lipsei tipologiei pieselor pe arii largi de răspândire.

În Ungaria, piesele de tradiţie sud-dunăreană descoperite la nordul Dunării au fost considerate ca fiind importuri [11] , fără a se lua în considerare faptul că sunt teritorii care la acea dată nu au fost înglobate Regatului maghiar şi care deci nu au fost organizate administrativ de acest stat. Nu s-a avut în vedere că podoabele se concentrează masiv doar în anumite regiuni, iar aceasta ar putea indica faptul că sunt piese specifice unui anumit port şi nu importuri. O altă deficienţă a arheologiei maghiare constă în faptul că nu a făcut o departajare între piesele databile până la începutul secolului XI şi cele care pot fi datate de la sfârşitul acestui veac şi până la începutul secolului XIII. În mod evident, unele dintre piese sunt descoperite şi în Pannonia, dar nu se precizează faptul că prezenţa lor are doar un caracter sporadic (Örspuszta [12] , Nosa [13] , Petrovcsics [14] ). Tot aici, datările sunt foarte defectuos realizate, fie de arheologii din Vojvodina, fie de cei din Ungaria [15] .

În aceste condiţii, cred că este necesară o reluare a discuţiei asupra acestui tip de necropole, în special la nivelul ritului funerar, cronologiei pieselor de inventar, precum şi a legăturilor care s-au realizat între diversele populaţii de la nordul Dunării în spaţiul avut în discuţie şi care au fost orizonturile funerare care le-au precedat ori cele contemporane lor.

În cursul secolului X, pe teritoriul Banatului sudic se disting mai multe orizonturi funerare, fiecare legate de anumite etnii sau de amestecuri etnice. Un prim orizont, discutabil însă datorită faptului că există o singură descoperire clară (Deta), este cel de tip Köttlach. Piese care pot fi atribuite lui au mai fost găsite şi în alte cimitire, dar datorită faptului că nu sunt în asociere evidentă cu podoabe de tip Köttlach, nu pot aduce un plus de certitudine. Pe lângă aceasta, ele sunt întâlnite uneori şi în complexe funerare din orizontul Bielo Brdo. Durata sa de funcţionare a fost probabil foarte redusă, în cursul secolului X.

Un al doilea orizont reprezentativ, care aparţine tot secolului X, este cel stepic şi care apare pe linia Dunării şi în zona oraşului Vršac. Acesta nu trece din punct de vedere geografic de regiunea câmpiei, la limita primelor dealuri. El a fost atribuit populaţiei stepice pătrunse în Pannonia la sfârşitul secolului IX. Problemele puse de arheologia maghiară, cum că în regiunea Orşova ar fi piese aparţinătoare acestui orizont sunt false, datorită faptului că spada invocată este databilă abia la limita secolelor X-XI [16] , iar ea nu este neapărat un atribut tipic populaţiei maghiare. Centura cu aplici este o problemă care este la rândul său discutabilă, deoarece nu este sigur faptul că a fost descoperită aici [17] . Mai mult decât atât, sunt piese de centură care până de curând au fost considerate ca fiind un atribut tipic populaţiilor de stepă, dar care cercetările din ultima vreme demonstrează că sunt de tradiţie bizantină în mare parte, ele fiind preluate de către populaţiile de stepă [18] . Descoperirea monedelor bizantine [19] nu certifică nici ea o prezenţă maghiară, iar cerceii de tradiţie sud-dunăreană aparţin secolelor IX-X. Prezenţa podoabelor de acest tip în Banatul de sud în secolul X (Vršac, Pančevo, Banatska Palanka, Orşova) ridică mai multe probleme. Cea mai importantă este aceea că suntem în faţa unui orizont funerar aparte, diferit de cel stepic sau Köttlach, şi care cronologic este contemporan măcar parţial cu acestea. Interesant este faptul că el dispare la limita secolelor X-XI, când în Banat este atestată o masivă prezenţă a spadelor, în special în regiunile strategice (Orşova, Zrenjanin, Sasca Montană, Vršac) sau în mormintele din nord-vestul regiunii (Jimbolia, Cheglevici, Kübekhaza-Újtelep, Novi Bečej, Novi Kneževac, Săcălaz) [20] . Prezenţa acestor arme în special în zona montană poate fi pusă pe seama recuceririi teritoriului actual al Banatului la începutul secolului XI. Tot atunci se constată faptul că pentru câteva zeci de ani dispar anumite tipuri de necropole, ca de exemplu cele aparţinând orizontului sud-dunărean 1 (Vršac, Pančevo, Banatska Palanka, Orşova).

Paralel cu aceste orizonturi funerare, în cursul secolului X mai există grupuri de morminte lipsite de inventar specific, în care în anumite cazuri sunt descoperite monede bizantine depuse ca obol funerar [21] . Astfel de complexe funerare sunt tipice şi secolului XI (Mehadia-Zidină).

De la sfârşitul secolului X, teoretic, putem vorbi şi de orizontul funerar de tip Bielo Brdo. Pentru părţile sudice ale Banatului, cel mai probabil el poate fi datat din a doua jumătate a secolului XI. Începând cu ultimii ani ai veacului XI, în partea de sud a Banatului şi pe linia Dunării, este sesizabil un orizont funerar caracterizat în special prin prezenţa podoabelor fastuoase de tradiţie sud-dunăreană. Stilistic, ele sunt însă diferite de cele specifice secolelor IX-X. Tot atunci a pătruns masiv obiceiul flectării din cot a braţelor (unul sau ambele), şi aducerea palmelor pe umeri sau la gâtul defuncţilor. Cronologic, el este paralel cu cel de tip Bielo Brdo sau cu mormintele fără inventar funerar. Pentru acest studiu am ales un număr restrâns de necropole de inhumaţie (11, cuprinzând aproximativ 206 complexe funerare), care se caracterizează în principal prin prezenţa acestor podoabe de tradiţie bizantină şi obiceiuri funerare specifice. Scopul urmărit, este acela de a observa care sunt principalele lor caracteristici, care este durata de funcţionare (pe baza cronologiei relative şi absolute) şi ce analogii au în sud-estul Europei (în privinţa pieselor de inventar depuse şi a obiceiurilor funerare), pentru a înţelege de ce se diferenţiază de alte tipuri de necropole.

1. Amplasarea şi modul de amenajare a necropolelor

1.a. Necropole amplasate lângă cursuri de apă, pe terenuri plane. Sunt cunoscute patru de astfel de situri: Drencova, Moldova Veche-Ogaşul cu Spini, Malul Dunării, Sviniţa-Km. Fluvial 1004.

Problema monumentelor de cult este discutabilă, deoarece la Sviniţa-Km. Fluvial 1004, se menţionează existenţa unor urme de ziduri, fără a se face însă cercetări mai ample.

1.b. Necropole amplasate pe telluri sau  terasele înalte ale râurilor. Sunt cunoscute doar câte una la Nicolinţ-Râpa Galbenă şi Vojlovica-Humka Azotara

1.c. Necropole în monumente romane. Au fost descoperite la Caransebeş-Măhala.

1.d. Necropole amplasate pe dealuri sunt cercetate la: Cuptoare-Sfogea, Gornea-Căuniţa de Sus, Moldova Veche-Rât, în total trei.

1.e. Necropole în fortificaţii hallstattiene. Se cunoaşte doar una, la Şopotu Vechi-Mârvilă.

2. Orientarea mormintelor

Este cunoscută pentru un număr limitat de morminte. Pentru cele mai multe, ea este relativă din două motive. Primul ar fi acela că nu există un plan, pentru a putea fi verificat fiecare mormânt în parte. Uneori chiar autorii săpăturii menţionează că mormintele au avut o anumită orientare generică, dar de fapt au observat deviaţii, în funcţie de anotimpul în care s-au făcut înmormântările. În al doilea rând, chiar în cazul în care au fost publicate necropole cu plan, textul nu corespunde în toate situaţiile cu ilustraţia. Date fiind aceste particularităţi, voi prezenta mormintele aşa cum le-au descris autorii săpăturilor. În altă ordine de idei, trebuie precizat faptul că o anumită orientare a mormintelor (cea pe direcţia Vest-Est cu deviaţiile spre NV sau SE) a fost considerată de regulă a fi tipică mormintelor creştine. În funcţie de aceste devieri, s-au făcut şi anumite calcule pentru a determina anotimpul în care a avut loc decesul diverşilor indivizi. Conform datelor publicate de autorii cercetării, situaţia mormintelor cărora li se cunoaşte orientarea se prezintă astfel: a fost înregistrată în opt necropole la un număr de 147 morminte (este vorba de mormintele publicate) [22] .

2.a. Orientarea V-E este cea mai răspândită, fiind atestată în şapte necropole, cuprinzând un număr de 81 morminte [23] .

2.b. Orientarea NV-SE este cunoscută ca fiind utilizată în două necropole la un număr de 51 morminte [24] .

2.c. Orientarea SV-NE a fost înregistrată în trei necropole la 15 morminte [25] .

Orientarea mormintelor a fost considerată ca un indicator privind apartenenţa la o anumită credinţă sau alta. De regulă, pentru evul mediu timpuriu, orientarea vest-est (capul spre vest şi picioarele la est) a mormintelor a fost utilizată în literatura română de specialitate ca argument pentru a demonstra apartenenţa celui decedat la religia creştină. Orientarea pe direcţia vest-est nu este relevantă pentru a face afirmaţii în sensul susţinut de către unii cercetători din România, deoarece s-a observat faptul că şi mormintele cu ofrande de părţi de cai, piese de harnaşament sau arme din bazinul carpatic au avut aceeaşi orientare. Mai mult decât atât, şi alte morminte aparţinătoare orizontului stepic nomad, descoperite la nordul sau nord-vestul Mării Negre, au avut aceeaşi orientare [26] .

3. Amenajarea mormintelor

În cadrul acestui punct am discutat mai multe aspecte: forma gropii, amenajări în interiorul gropii, arderea gropii pentru purificare şi marcarea mormântului la suprafaţă. Toate aspectele legate de amenajarea mormântului ţineau de comanda făcută de familia decedatului sau de persoanele în a căror sarcină s-a aflat inhumarea.

3.1.În necropolele din acest lot se poate observa că toate înmormântările s-au făcut în groapă simplă, şi care poate avea mai multe forme. Formele sunt influenţate de cel care o sapă, de solul în care a fost făcută groapa şi de modul de depunere a mortului, ori de eventuale amenajări în interiorul gropii. Pe teritoriul Banatului, forma gropii este cunoscută doar la 62 de morminte, din două necropole. În total au fost observate trei tipuri de gropi.

a. Gropi dreptunghiulare, cu colţurile drepte sau rotunjite au fost înregistrate la un total de 50 de morminte din două necropole [27] . O analiză antropologică sau pe baza inventarului funerar şi care ar putea sugera sexul sau vârsta celor inhumaţi, există doar pentru o parte a mormintelor. Dintre acestea, se ştie că au aparţinut unor copii sau adolescenţi 11 morminte (unul este dublu) din două necropole [28] . Schelete feminine au fost descoperite în două morminte dintr-o necropolă [29] . Se poate observa că forma gropilor nu depinde de vârsta sau sexul celui decedat. Acest tip de groapă este frecvent semnalat în toate necropolele din bazinul carpatic şi este irelevant pentru a putea fi legat de anumite practici sau de un anumit mod de depunere a defunctului în mormânt.

b. Gropi cu laturile lungi paralele, iar cele scurte semicirculare, au fost găsite într-o necropolă, la zece morminte [30] . Dintre acestea, că au fost depuşi copii în patru gropi [31] . Doar în cazul M. 52 de la Gornea-Căuniţa de Sus, autorul cercetării a presupus că este vorba de un bărbat. Sunt gropi ceva mai rar întâlnite, dar nu pot fi legate în vreun fel de o practică anume de inhumare. Apar în diverse tipuri de necropole, datate în intervale cronologice variate (în Ungaria la Sered-I-M.4-6 [32] , Szalbocs-M.321 [33] , Majs [34] , în Crişana la Biharia-M.4 [35] , în nord vestul Mării Negre la Holmskoe [36] , în Slovacia la Nitra-Šindolka-M.254 [37] ). Ponderea cea mai mare a utilizării acestui tip de groapă a fost în secolele X-XIII.

c. Gropi cu laturile lungi paralele, cea scurtă inferioară dreaptă, iar cea superioară semicirculară [38] au fost găsite într-o necropolă, la două morminte. În general, acest tip de gropi sunt destul de rare. Ca analogii pot fi enumerate necropolele de la Szalbocs-M.331 [39] , Majs [40] (Ungaria), Nitra-Šindolka-M.288 [41] (Sovacia), Primorskoe [42] (în nord-vestul Mării Negre). Se pot data pe baza analogiilor în secolele X-XII (XIII).

Datorită numărului redus de forme ale gropii luate pe fiecare necropolă în parte, nu se pot face aprecieri privind dispunerea lor în planimetria siturilor.

3.2. Amenajări în exteriorul gropii. Au fost făcute cu scopul de a marca mormintele şi constau în pietre montate în partea lor superioară. S-au păstrat doar mormintele care au avut monumente funerare de piatră. Pentru marcarea lor s-au utilizat pietre simple (Sviniţa-Km. fluvial 1004-M.1).

3.3. Arderea gropii în scop de purificare. Este un obicei rar întâlnit şi a fost semnalat doar la Cuptoare-Sfogea şi Sviniţa-Km. fluvial 1004. La Dunărea de Jos, obiceiul a fost semnalat în necropola de la Obârşia [43] , iar în NV Banatului la Kiszombor-B.

4. Depunerea defuncţilor

Este atestată în patru variante.

4.1. Depunerea în groapă simplă, fără sicriu, este majoritară.

4.2. Depunerea în sicriu este atestată într-o necropolă la un mormânt [44] . Faţă de intervalul cronologic precedent, putem vorbi de o estompare a obiceiului pe teritoriul Banatului. Înmormântări cu sicriu s-au descoperit în necropolele de la Cenad-Biserica catolică, Mehadia-Zidină, Szőreg-Homokbánya, Nikolinci. Pentru perioada timpurie, înmormântările în sicriu sau cutii de lemn au fost considerate ca un obicei caracteristic populaţiilor bulgare de pe Volga mijlocie [45] . Dacă pentru perioada secolelor X-XI obiceiul înmormântărilor cu sicriu sau targă (pentru că în cele mai multe cazuri au fost semnalate mai degrabă cadre de lemn în jurul scheletului decât un sicriu propriu-zis) poate fi pus în legătură cu aceste populaţii, pentru perioada secolelor XII-XIII o astfel de atribuire este riscantă, şi, oricum, obiceiul a mai fost atestat doar foarte puţin.

5. Poziţia defuncţilor

În necropolele studiate s-au înregistrat patru poziţii în care au fost aşezaţi defuncţii în groapă: a. decubit dorsal, b. culcat pe partea dreaptă sau stângă, c. cu faţa în jos şi d. chirciţi. Defuncţii au avut în fiecare din poziţiile menţionate anumite aranjări ale braţelor şi ale picioarelor.

5.a.În prima parte, voi analiza poziţia braţelor şi apoi a picioarelor pentru scheletele care au fost depuse culcate pe spate.

5.a.1.Poziţia braţelor

Poziţia braţelor a fost mai puţin studiată în literatura arheologică de specialitate. S-a considerat, de regulă, că nu are o valoare deosebită în datarea mormintelor şi a necropolelor. Totuşi, se pot face analize statistice pe regiuni şi pe loturi de morminte, apoi acestea pot fi comparate şi se pot observa cum au evoluat în diverse zone.

Pentru mormintele cu defuncţii depuşi în poziţia decubit dorsal se observă cinci variante de bază ale poziţiei braţelor: varianta A-braţele depuse pe lângă corp, varianta B-braţele depuse pe lângă corp, dar cu palmele aduse pe bazin, varianta C-braţele depuse pe abdomen, varianta D-braţele depuse pe cutia toracică, varianta E-braţele flectate din cot, cu palmele aduse la gât, pe clavicule sau umeri. În afara acestor cinci variante de bază, există şi subvariante, rezultate din combinaţii ale variantelor. În cazul fiecărui mormânt însă, trebuie analizat dacă este vorba de subvariante sau dacă nu au fost cumva accidente produse la înmormântare. Pentru necropolele avute în vedere, elementul de noutate care le pune în evidenţă îl constituie varianta E şi derivatele sale, care au devenit obiceiuri frecvente în aceste cimitire.

Varianta A (braţele depuse pe lângă corp) este atestată în trei necropole, cuprinzând un număr de nouă morminte (un mormânt de la Sviniţa-Km. fluvial 1004 cu două schelete). A fost descoperită în necropolele de la Gornea-Căuniţa de Sus (M.5, 15, 16, 34), Şopotu Vechi-Mârvilă (M.11, 12, 16, 21). Au fost identificate ca fiind ale unor copii cinci morminte [46] .

Această poziţie a braţelor a avut o largă răspândire în special în Bazinul Carpatic la Kistokaj-sec. X [47] , Tiszaeszlár-sec. X [48] , Sarkadkeresztúr-sec. X-XI [49] , Vörs-sec. X [50] , Majs-Udvari Rétek [51] , Eperjes-Takács-tábla-sec. X [52] , Szered, Komáromszentpéter, Szentes-derekegyházi oldal [53] (Ungaria), Nitra-Râul Šindolka [54] , Bánov [55] , Červeník [56] , Dolný Peter [57] , Chotín [58] , Sered II [59] , Vojnice [60] (Slovacia), şi mai puţin în Peninsula Balcanică, ca de exemplu în necropolele de la Donićko Brdo-sec. XII-XV [61] , Veliki Gradac-sec.XI-XIII [62] , Niš-sec. XI-XII [63] , Sremska Mitrovica-sec. XI-XII [64] , Mačvanska Mitrovica-sec. XI-XII [65] , Vajuga Pešak-necropola II-sec. XI-XII [66] (fosta Iugoslavie), Isaccea-sec. XI-XII [67] (Dobrogea). Pentru necropolele sud-dunărene se constată că această poziţie a braţelor se concentrează în bazinul Dunării, fiind foarte rar întâlnită în sud. La est de Carpaţi, defuncţii inhumaţi cu braţele depuse pe lângă corp, au fost cercetaţi la Tudora, Corjova [68] , Selişte [69] , Zărneşti [70] . Acestea din urmă au fost atribuite, pe baza pieselor de inventar şi a ritului şi ritualului de înmormântare, nomazilor tiurcici.

Varianta B (braţele depuse pe lângă corp, cu palmele aduse pe bazin), a fost găsită la 16 morminte din patru necropole [71] . A apărut într-o necropolă dintr-o fortificaţie hallstattiană (Şopotu Vechi-Mârvilă), într-o necropolă pe tell [72] . Această poziţie a braţelor a fost larg răspândită în Bazinul carpatic şi în Peninsula Balcanică. În primul caz, morminte cu această variantă a poziţiei braţelor, se întâlnesc în aproape toate necropolele cercetate şi publicate, ca de exemplu la Kistokaj-sec. X [73] , Majs-Udvari Rétek-sec. X-XI [74] , Szalbocs-sec. X-XI [75] , Tiszabercel-Ráctemető-sec. X [76] (Ungaria), Bánov [77] , Dvorníky [78] , Červeník [79] , Dolný Peter [80] , Sered II [81] , Vojnice [82] (Slovacia). La sudul Dunării morminte cu această poziţie a braţelor s-au înregistrat în necropolele de la Niš [83] , Lukovit-Mušat [84] , Vajuga-Pesac II [85] , Brza Palanka-sectorul II-III [86] , Čezava [87] , Boljetin [88] , Braničevo-Svetinja [89] , Deževo [90] , Hajduca-Vodenica [91] , Mačvanska Mitrovica [92] . Se constată la fel ca la varianta A a poziţiei braţelor că la sudul Dunării, şi aceasta apare în acele situri în care sunt piese tipice orizontului funerar de tip Bielo Brdo amestecate cu cele de tradiţie sud-dunăreană.

Varianta C (braţele depuse pe abdomen) este cunoscută în cinci necropole, din care una plană [93] , două amplasate pe dealuri [94] , una pe tell (Vojlovica-Humka Azotara-M. 2, 12) şi o alta în monument roman (Caransebeş-Măhala-M. 1, 2).

Varianta D (braţele depuse pe torace) este cunoscută în trei necropole, cuprinzând un număr de şase+x morminte [95] . Aceste morminte au fost găsite într-o necropolă plană [96] , două amplasate pe deal [97] .

Varianta E (braţele flectate din cot, cu palmele aduse în regiunea gâtului, pe umeri sau pe clavicule) a apărut în patru necropole, la opt morminte [98] . Asupra defuncţilor care au avut braţele flectate din cot cu palmele aduse pe clavicule sau la gât s-au emis două ipoteze. Prima dintre ele este aceea că este vorba de practici rituale de dinainte de înmormântare cu scopuri antivampirice, şi a fost legată în special de credinţe ale slavilor [99] . O a doua teorie este aceea că mormintele amintite aparţin unor persoane de credinţă bogumilă, răspândită la nordul Dunării în special din secolul XI [100] .

Subvariantele [101] , datorită poziţiei diferite a braţelor, necesită o analiză specială pentru a demonstra dacă sunt practici sau accidente produse la înmormântare. Aceasta presupune studierea raportului cu mormintele din variantele posibile din care ar deriva, precum şi poziţionarea în anumite cazuri în necropole.

Subvarianta AB (o mână pe lângă corp, iar cealaltă cu palma adusă pe bazin)

Variantele poziţiei braţelor A şi B sunt distincte. Pentru a vedea dacă poziţia braţelor AB se constituie în subvariantă, voi face o analiză privind frecvenţa cu care apare ea în morminte, pe fiecare necropolă la care poziţia braţelor a fost publicată. În cazul în care ea se constituie ca subvariantă, voi urmări şi zonele în care aceasta apare cu predilecţie. Procedeul va fi acelaşi pentru toate subvariantele posibile.

Astfel raportul dintre mormintele cercetate dintr-o necropolă şi cele care au avut braţele în această poziţie este următorul: Şopotu Vechi-Mârvilă-trei din 47 (M.6, 9, 42), Sviniţa-Km. Fluvial 1004-unul din 12 (M.8). În aceste necropole pare a fi vorba mai degrabă de accidente produse la înmormântare.

La Sviniţa-Km. fluvial 1004 nu s-au descoperit morminte din varianta B, iar AB este doar unul, ceea ce mă pune în imposibilitatea de a face vreo apreciere.

La Şopotu Vechi-Mârvilă sunt două morminte cu poziţia AB a braţelor, dar au fost şi patru din varianta B. Conform planimetriei, aceste morminte (AB) ocupau zona centrală (M.9) şi cea sudică (M.6) a necropolei. Nici unul nu a fost lângă morminte din varianta B. În acest stadiu, este irelevant de afirmat dacă este vorba de o subvariantă sau nu. Cel mai probabil au fost accidente de înmormântare. Cazul de la Şopotu Vechi-Mârvilă este singular în zona de sud, ceea ce ar putea indica faptul că în această zonă avem de-a face doar cu situaţii izolate provenite din accidente de înmormântare. Pe de altă parte nu este exclus să avem de-a face cu necropole de pe un spaţiu mai larg şi care au anumite trăsături comune la nivelul ritualului.

Subvarianta AC (o mână pe lângă corp, iar cealaltă pe abdomen). A apărut într-o necropolă, la un mormânt [102] . În aceste condiţii, poziţia AC a braţelor nu se poate constitui ca subvariantă.

Subvarianta AD (o mână pe lângă corp, iar cealaltă pe torace). Este atestată în două necropole, la un număr de două morminte [103] . Numărul redus de morminte cu poziţia braţelor AD nu se poate constitui ca subvariantă.

Subvarianta AE (o mână pe lângă corp, iar cealaltă flectată din cot şi adusă cu palma pe umăr sau la gât). Este cunoscut că a apărut în trei necropole la trei morminte (câte unul la Sviniţa-Km. fluvial 1004, Vojlovica-Humka Azotara şi Şopotu Vechi-Mârvilă). În nici una dintre aceste necropole numărul mormintelor AE nu este relevant. Cel mai probabil sunt accidente de înmormântare, defuncţii aparţinând variantei E sau subvariantelor derivate din ea.

Subvarianta AX (o mână pe lângă corp, iar cealaltă lipsă, din cot sau din umăr). Astfel de morminte nu se întâlnesc în număr mare în fiecare necropolă, dar sunt frecvente în spaţiul studiat. Sunt cunoscute trei morminte din două necropole [104] . Lipsa unei mâini trebuie căutată în practicile rituale de împiedicare a revenirii mortului.

Poziţia în necropole a mormintelor AX este următorea:

La Şopotu Vechi-Mârvilă-cele două morminte ocupau poziţii periferice, unul în est, celălalt în vest. Orientarea a fost NV-SE, diferită de cea a majorităţii.

La Gornea-Căuniţa de Sus-este destul de dificil de stabilit dacă este vorba de o practică sau de o deranjare recentă a mormântului pentru a trage anumite concluzii [105] .

Dacă avem în vedere poziţia în necropole a acestor morminte, în general marginală, am putea vorbi de un argument în plus în favoarea existenţei unor practici rituale de împiedicare a revenirii defunctului printre cei vii. Faptul că aceşti defuncţi sunt întâlniţi în toate zonele Banatului, în necropole din intervale cronologice diferite, cu practici funerare distincte, mă face să cred că este vorba de un fond de credinţe comun care trebuie căutat la populaţii probabil diverse etnic. Poziţia lor periferică în anumite situaţii, ar putea fi un argument în plus în demonstrarea faptului că este posibil să fi fost supuşi unor practici rituale aparte.

Subvarianta BC (o mână cu palma pe bazin, iar cealaltă pe abdomen). A fost înregistrată în două necropole, cuprinzând 13 morminte [106] . Subvarianta BC pare o subvariantă locală, tipică sudului Banatului, dar apare doar la Gornea-Căuniţa de Sus şi Cuptoare-Sfogea.

Subvarianta BD (o mână cu palma depusă pe bazin, iar cealaltă pe torace). Este atestată în patru necropole, cuprinzând şapte morminte [107] . Numărul redus de morminte descoperit în fiecare necropolă, nu pledează pentru încadrarea acestei poziţii a braţelor la o subvariantă. Dacă se are în vedere faptul că apar şi acolo unde este atestată poziţia CB, se poate vorbi în principiu de două subvariante aproape identice, cel puţin pentru câteva necropole (Cuptoare-Sfogea, Gornea-Căuniţa de Sus, Nicolinţ-Râpa Galbenă).

Subvarianta BE (o mână cu palma depusă pe bazin, iar cealaltă flectată din cot cu palma la gât sau pe umăr). Au fost găsite patru astfel de morminte în două necropole [108] . Subvarianta BE are deci un caracter local, tipic necropolelor din zona sud-estică a Banatului.

Subvarianta BX (o mână cu palma depusă pe bazin, iar cealaltă lipseşte din cot sau din umăr). Este cunoscut doar un mormânt în necropola de la Cuptoare-Sfogea. Această subvariantă poate fi întâlnită predominant în zona de câmpie a Banatului, în necropole timpurii. Cel mai probabil aceste morminte au fost supuse unor practici rituale înainte sau după înmormântare.

Subvarianta CD (o mână depusă pe abdomen, iar cealaltă pe torace). A apărut în patru necropole la 14 morminte [109] .

În urma analizei poziţiei braţelor de la variantele C şi D se pot formula anumite concluzii.

În primul, rând nici o necropolă nu cuprinde morminte doar cu o variantă a poziţiei braţelor C sau D şi nici cu vreuna din subvariante. Subvariantele CX, respectiv DX se exclud din această analiză deoarece sunt nesigure. Ele pot însă semnala că punerea măcar a unei mâini în una din poziţiile menţionate era cunoscută sau se practica.

Varianta C aproape nu a fost utilizată la câmpie, în cimitire din intervalele cronologice precedente sau paralele.

Varianta D-a apărut în aproape toate tipurile de necropole din Banat.

Combinaţia CD a fost descoperită masiv doar la Cuptoare-Sfogea şi Gornea-Căuniţa de Sus. Trebuie spus că predomină în necropolele în care existau şi morminte cu poziţia C a braţelor.

Probabil că în esenţă variantele C, D şi combinaţia CD au în ritualul creştin aceeaşi semnificaţie, dar se constată totuşi o preferinţă pentru poziţia C a braţelor. Aceste morminte luate în ansamblul fiecărei necropole reprezintă un număr important, aceasta fără a se lua în calcul şi derivatele.

Subvarianta CE (o mână depusă pe abdomen, iar cealaltă flectată din cot, cu palma adusă pe claviculă) a fost surprinsă în două morminte dintr-o necropolă [110] .

Subvarianta DE (o mână depusă pe torace, iar cealaltă flectată din cot cu palma pe umăr sau la gât) a fost surprinsă în patru necropole cuprinzând un număr de 11 morminte [111] . Cele două subvariante trebuie analizate împreună deoarece am precizat că poziţiile C şi D ale braţelor ar putea avea aceeaşi semnificaţie. De asemenea se va face o comparaţie cu mormintele din varianta E.

Poziţia DE pare a se fi practicat doar la Cuptoare-Sfogea, Nicolinţ-Râpa Galbenă, Gornea-Căuniţa de Sus. La Nicolinţ-Râpa Galbenă grosul mormintelor aparţine variantei E (în stadiul actual al cercetării).

Subvarianta CX (o mână depusă pe torace, iar cealaltă lipsă de la cot sau de la umăr) a fost descoperită în două necropole la un număr de cinci morminte [112] .

Subvarianta DX (o mână depusă pe torace, iar cealaltă lipsă din cot sau din umăr) a fost descoperită doar la trei morminte dintr-o necropolă [113] .

Sunt morminte asupra cărora s-a intervenit înainte sau după înmormântare, amputându-li-se unul din braţe, probabil în multe cazuri în scop ritual. Se constată că şi la variantele AX şi BX obiceiul se concentrează în SE-ul Banatului, mai rar în necropolele de la câmpie. La o parte a acestor morminte nu este exclus să fie vorba de accidente produse la cercetarea lor.

Dacă legăm aceste practici de superstiţii de împiedicare a revenirii mortului printre cei vii, atunci se poate spune că obiceiul era o caracteristică acestor comunităţi.

În analiza subvariantelor nu sunt reguli stricte. Acestea rezultă sau nu, în urma analizelor pe necropole, de la caz la caz (în funcţie de frecvenţa cu care apar, poziţia în cadrul planimetriei necropolelor, prezenţa sau absenţa variantelor din care ar fi putut deriva, etc).

Marea majoritate a poziţiei braţelor demonstrează câteva aspecte distincte ale practicării ritualului funerar:

În primul rând, biserica nu pare să fi impus un anumit stil în depunerea poziţiei braţelor celor decedaţi. Fiecare familie aranja sau nu braţele defuncţilor, probabil având în vedere şi alte credinţe, de origine păgână sau eretice, pe care le-au păstrat sau le-au adoptat [114] . Un alt element este lipsa monumentelor de cult în marea majoritate a cazurilor, fapt care poate fi semnificativ pentru modul în care biserica s-a impus comunităţilor rurale la sfârşitul secolului XI şi până în secolul XIII, în special în zona de munte şi deal a Banatului, indiferent de apartenenţa persoanelor la religia catolică sau ortodoxă.

În cadrul fiecărei comunităţi luate în parte se constată diferenţieri semnificative în practicarea ritualurilor, ceea ce demonstrează existenţa unor grupuri foarte eterogene din punct de vedere al păstrării unor credinţe precreştine (depuneri de ofrande alimentare în teritoriul cimitirelor, intervenţii asupra cadavrelor) sau chiar practicarea unor ritualuri considerate eretice, pătrunse aici din Balcani (poziţia E a braţelor). Cu toate acestea, comunităţile nu par a fi legate în mod necesar de aspectele menţionate, ci de cu totul alte motive, în primul rând de natură economică.

Punctele comune într-o astfel de societate sunt: o necropolă comună, nevoia de a respecta în principiu orientarea V-E cu anumite deviaţii (NV-SE sau SV-NE) a morţilor, în funcţie de anotimpul în care se făcea înmormântarea (cazurile izolate trebuie puse în legătură cu alte practici decât cele creştine), frecventarea măcar în aparenţă a unei biserici acolo unde există, practicarea inhumaţiei, persistenţa la nivelul unei comunităţi şi practicarea unor ritualuri necreştine pe care clerul le accepta tacit.

La nivelul ritualurilor de înmormântare, diferenţierile dintre membrii unei comunităţi constau în modul de practicare a riturilor creştine, sau mai exact felul în care au reuşit să păstreze vechi obiceiuri de înmormântare şi să le combine cu cele impuse de către reprezentanţii bisericii. Aici există mai multe aspecte discutabile: starea materială a celor inhumaţi (depunerea de piese de podoabă sau de port în morminte), influenţa bisericii asupra comunităţii credincioşilor care se inhumau într-un cimitir, starea socială a celor inhumaţi (manifestată în intervalul cronologic studiat prin depunerea de podoabe), pătrunderea unor erezii în rândul comunităţilor (poziţia E a braţelor, care ar putea fi atribuită bogumililor), pătrunderea unor indivizi din alte comunităţi, cu obiceiuri de înmormântare diferite (posibil chiar o parte a bogumililor, prezenţa ofrandelor alimentare în mod izolat în necropole).

5.a.2. Poziţia picioarelor defuncţilor este destul de puţin înregistrată, dar se poate observa că predomină picioarele întinse şi paralele. O poziţie mai puţin întâlnită este cea cu piciorul stâng întins, iar cel drept flectat din genunchi spre exterior, care a apărut în două morminte dintr-o necropolă [115] . O altă variantă întâlnită este cu piciorul drept întins, iar cel stâng flectat din genunchi spre exterior, care a apărut la un mormânte dintr-o necropolă [116] . Piciorul stâng întins, iar cel drept flectat de la încheietura femurului cu bazinul spre stânga, apoi din genunchi în jos a apărut la un mormânt, la Nicolinţ-Râpa Galbenă. Un mormânt similar a fost descoperit la Trnjane-M.230 [117] (la sudul Dunării). Piciorul stâng întins, iar cel drept depărtat de el în unghi-un astfel de schelet a fost găsit în cazul unui mormânt la Gornea-Căuniţa de Sus.

Intervenţii asupra picioarelor defuncţilor anterioare sau posterioare înmormântării sunt cunoscute într-un număr relativ limitat de necropole (trei) [118] . Cel mai probabil obiceiul a fost legat de împiedicarea revenirii celui decedat printre cei vii. Aceste intervenţii pe fiecare necropolă din eşantion se manifestă diferit, dar sunt şi excepţii (Şopotu Vechi-Mârvilă-două). Repertoriul de forme al poziţiei picioarelor, cu rol de împiedicare a revenirii celor morţi, este destul de puţin variat pentru necropolele avute în vedere. Aceasta nu ţine de o anumită variantă a poziţiei braţelor şi se manifestă în toate mediile sociale. În cadrul necropolelor, mormintele nu ocupau un loc aparte, ceea ce vine să confirme încă o dată că fenomenul era perceput ca ceva obişnuit ce nu merita o atenţie specială, cum ar fi aceea de izolare faţă de ceilalţi indivizi decedaţi, şi inhumaţi într-o anume necropolă. Depunerea defuncţilor cu unul sau ambele picioare flectate a fost considerată o dovadă a practicilor de prevenire a vampirismului. Flectarea picioarelor era preventivă şi se făcea la depunerea celui decedat în groapă [119] .

Necropolele de la deal-munte au avut variante comune de aşezare a picioarelor, ca de exemplu necropolele de la Gornea-Căuniţa de Sus şi Şopotu Vechi-Mârvilă.

5.b.Morţi culcaţi pe partea dreaptă sau pe partea stângă

Este cunoscut un mormânt la (M.342) de la Cuptoare-Sfogea (culcat pe parte stângă).

5.c.Înmormântări duble

Acestea sunt cunoscute în două variante:

Morţii îngropaţi concomitent în aceeaşi groapă. Asemenea situaţii au fost înregistrate în necropolele de la Sviniţa-Km. Fluvial 1004 (M.4/a-b), Cuptoare-Sfogea (M.130, 131).

Schelet sau părţi de schelet reinhumate lângă cel depus în groapă. Cel de-al doilea schelet provine de regulă de la o înmormântare mai veche deranjată. Asemenea situaţii sunt cunoscute la Cuptoare-Sfogea (M.8+x). Reinhumarea a fost constatată şi în necropola de la Nicolinţ-Râpa Galbenă, unde între M7 şi 8 erau grupate oase provenite de la un alt schelet.

6. Ofrandele în recipiente de lut descoperite pe teritoriul necropolelor reprezintă o altă caracteristică a acestor cimitire. Mai rare sunt depunerea de vase în interiorul complexelor funerare. Acestea au fost găsite întregi sau doar fragmente.

În teritoriul necropolelor, ceramică a fost descoperită în două necropole [120] . Prin descoperirile de la Sviniţa-Km. Fluvial 1004 şi Nicolinţ-Râpa Galbenă a fost atestată distrugerea ceramicii. Nu trebuie exclusă nici varianta depunerii unor fragmente de oale scoase din uzul curent.

Prezenţa ceramicii în teritoriul necropolelor poate avea două explicaţii: fie provenea de la ospeţe funerare din timpul îngropării vreunui defunct, fie se leagă de practicări ale cultului morţilor la anumite date, după înmormântare. Şi în această situaţie recipientele au fost descoperite sparte, ca de exemplu la Nicolinţ-Râpa Galbenă. Depunerea de recipiente ceramice a fost considerată ca fiind un obicei slav [121] . Cu toate acestea, ceramica se depunea şi în mormintele nomazilor tiurcici de la nordul Mării Negre, obiceiul fiind semnalat şi în Pannonia ori în Balcani [122] . În aceste condiţii prezenţa ceramicii în morminte nu poate fi considerată un indicator etnic, aşa cum a încercat să sugereze o parte a arheologiei sârbe.

7. Unelte. În morminte, a aceste piese sunt relativ puţin întâlnite.

7.1. Seceră a fost descoperită doar într-un singur mormânt de la Vojlovica-Humka Azotara (M.11), la mâna stângă. Depuneri de astfel de obiecte cu caracter agricol au fost semnalate şi la Obârşia [123] (la Dunărea de Jos) şi Vajuga-Pesak necropola II [124] (la sudul Dunării). În Slovacia un mormânt care avea seceră în inventarul funerar a fost găsit la Trnovec nad Váhom (M.32) [125] (Slovacia). Obiceiul mai este semnalat şi în necropole de tip Köttlach, ca de exemplu la Zisterdorf (M.3) [126] .

8. Depuneri de monede. Constituie o altă practică rituală în acest lot de necropole. Poziţia lor în interiorul complexelor funerare este diversă.

Monede depuse în zona craniului s-au întâlnit în opt morminte din patru necropole [127] . Ele au fost emise în timpul regilor Bela IV (1235-1270), Ladislau I (1077-1095), Bela III (1172-1196) şi Ioan III Vatatzes. Monede depuse în gură-sunt cunoscute în două necropole cuprinzând un număr de cinci morminte [128] . Ele au fost emise în vremea regilor Coloman (1095-1116), Geza II (1141-1162) şi a împăratului Manuil I Comnenul (1143-1180). Fragmente de monede în gură s-au găsit într-o necropolă la un mormânt [129] . Depunerea monedei în zona craniului este utilizată cu intermitenţe, în a doua jumătate a sec. XI, în a doua jumătate a secolului XII şi în jurul mijlocului secolului XIII. Moneda găsită sub torace este cunoscută doar într-un singur caz, M.318 din necropola de la Cuptoare-Sfogea. Moneda a fost emisă în timpul regelui Ştefan V (1270-1272). Poziţia în care a fost descoperită piesa demonstrează că se practica aruncarea de monede în groapă şi înaintea depunerii mortului. Monedă descoperită sub bazin a fost găsită doar într-un mormânt (M.60), de la Gornea-Căuniţa de Sus, fiind emisă în timpul lui Isaac II Angelos.

Depunerea sau aruncarea monedelor pe torace este un obicei relativ răspândit, fiind cunoscut în două necropole, la un număr de şase morminte [130] . Monedele au fost emise în timpul lui Isaac II Angelos (1185-1195), Alexios III Angelos (1195-1203). Monede găsite pe bazin sunt cunoscute doar în două morminte provenite din două necropole (Cuptoare-Sfogea-M.127). Cele două monede au fost emise în timpul despotului sârb Ştefan IV Dragutin (1276-1282; 1316).

Despre monedele găsite în umplutura gropii nu se poate spune dacă este vorba de un obicei sau sunt piese antrenate în timpul săpării gropii ori au ajuns acolo datorită unor factori naturali. Moneda în umplutura gropii este semnalată în două morminte de la Cuptoare-Sfogea (M.173, 266). O monedă a fost descoperită în zona mâinii stângi, în necropola de la Cuptoare-Sfogea (M.329). În acest mormânt s-a mai găsit şi o monedă pe abdomen. Ambele piese sunt emisiuni bizantine de la sfârşitul secolului XII. Monede în regiunea mâinii drepte sunt cunoscute în două morminte în necropola de la Cuptoare-Sfogea (M.230, 306). Piesele sunt emisiuni Bernard II (M.306) şi Ioan III Vatatzes (M.230), deci ambele se datează în prima jumătate a sec. XIII.

Monede din secolul al XII-lea se împart din punct de vedere al emitentului în monede maghiare şi bizantine. Ele au fost descoperite în regiunea craniului-un caz-monedă Bela III (1172-1196) la Şopotu Vechi-Mârvilă, în gură-trei cazuri-monedă Coloman (1095-1116) la Şopotu Vechi-Mârvilă, Manuil Comnenul (1143-1180) la Şopotu Vechi-Mârvilă, Geza II (1141-1162) la Gornea-Căuniţa de Sus, sub bazin-un caz-Isaac II Angelos (1185-1195) la Gornea-Căuniţa de Sus, pe torace-două cazuri-Isaac II Angelos la Cuptoare-Sfogea şi Şopotu Vechi-Mârvilă, la mâna stângă-un caz-Alexios III Angelos la Cuptoare-Sfogea.

Pentru sec. XII-XIII a fost descoperită doar o monedă emisă la Friesach, în Austria, la sfârşitul secolului XII sau începutul secolului XIII. Defunctul o ţinea în palma stângă. Piesa a fost descoperită la Şopotu Vechi-Mârvilă

Monede din sec. XIII: s-au găsit în regiunea craniului-cinci cazuri (patru morminte cu monede Bela IV-Cuptoare-Sfogea şi un caz cu monedă de aur Ioan III Vatatzes, conform lui D. Ţeicu, tot la Cuptoare-Sfogea), sub torace-un caz (monedă Ştefan V, Cuptoare-Sfogea), sub cotul drept-un caz (monedă Bernard II, la Şopotu Vechi-Mârvilă), pe bazin-un caz (monedă Ştefan V Dragutin, la Cuptoare-Sfogea), în groapă-un caz (monedă Ştefan V, Cuptoare-Sfogea), în palmă-un caz, conform lui I. Uzum (pentru moneda Ioan III Vatatzes, Cuptoare-Sfogea). În secolul XIII, regula depunerii de monede din secolul precedent nu s-a schimbat foarte mult. Excepţie fac doar două morminte datate în a doua jumătate a secolului, cu monede Ştefan V. Ambele sunt descoperite în aceeaşi necropolă.

9. Analiza planimetrică a necropolelor, ca urmare a lipsei publicării planurilor, este limitată la două cimitire, anume cele de la Gornea-Căuniţa de Sus şi Şopotu Vechi-Mârvilă.

Necropola de la Gornea-Căuniţa de Sus cuprinde în general morminte dispuse în şiruri, acestea fiind împărţite în grupuri, dar sunt înregistrate şi altele izolate. Cercetarea nefiind încheiată, în viitor mai pot apărea şi anumite amendamente la observaţiile următoare.

Un prim aspect observabil este acela că şirurile de morminte sunt dispuse în formă de arc de cerc, unele după altele. De la vest la est se observă trei astfel de şiruri succesive (numerotate cu I, II, III). Şirurile IV şi V se împart fiecare în câte două suprafeţe de înmormântare distincte, între care s-a lăsat un spaţiu gol. În şirul al VI-lea se observă trei grupuri de morminte delimitate între ele prin spaţii libere. Şirul al VII-lea cuprinde două grupuri de morminte, dar este irelevant deoarece în acea zonă este limita săpăturii. Alte trei morminte aşezate în linie au mai fost descoperite în nord-estul necropolei, dar nici această situaţie nu este relevantă, deoarece este vorba de o secţiune trasată izolat.

Din datele avute până în prezent,se poate spune, pe baza cronologiei absolute, că cimitirul a funcţionat de la mijlocul secolului XII până la sfârşitul său. Conform cronologiei relative, probabil că începuturile sale pot fi plasate la sfârşitul sec. XI, pe baza verigilor de păr cu capătul îndoit în formă de S. Limita cronologică superioară nu pare a fi depăşit cu mult începutul secolului XIII. Conform tipologiei pieselor şi cronologiei lor, se poate deci încadra acest sit între sfârşitul secolului XI şi începutul secolului XIII.

Din punct de vedere planimetric, necropola cuprinde două tipuri de ordonare a mormintelor. Primul constă în şiruri paralele, în care se disting grupuri mici (posibil familii). Această caracteristică se observă în special în partea de vest a porţiunii sitului cercetat. Conform tipologiei şi cronologiei pieselor de inventar aparţinătoare orizontului funerar de tip Bielo Brdo, în aceeaşi zonă se concentrează şi cele mai timpurii morminte. Pe baza aceleiaşi tipologii, putem spune că necropola a avut de la început mai multe şiruri de morminte. Între ele există o relaţie de contemporaneitate. Al doilea tip de grupuri de morminte, dispuse destul de haotic, au fost descoperite în partea de sud şi de nord a sitului. Ambele grupuri se caracterizează prin sărăcia inventarului. Din punct de vedere al frecvenţei inventarului în morminte, se observă că cele mai bogate sunt în jumătatea de vest a cimitirului. Acestea cuprind atât piese de tip Bielo Brdo, cât şi piese din orizontul de necropole dunărean 2.

Din punct de vedere al ritualului de înmormântare, se constată existenţa unui amestec de practici funerare. Din punct de vedere al dispunerii planimetrice, mormintele care au avut braţele pe lângă corp, cu palmele aduse pe bazin (varianta B), se concentrează în partea de vest a necropolei. Ele sunt totuşi relativ puţine, sunt distanţate între ele şi amestecate în patru şiruri de morminte. Ele se regăsesc doar în familii diferite. Dacă facem abstracţie de grupurile stabilite până acum, acest tip de morminte se regăseşte pe trei linii paralele, dintre care cea mai bine reprezentată este cea centrală. Pe celelalte două s-a găsit doar câte un mormânt de acest tip. Cu o excepţie (M.65), nici unul nu a avut piese de inventar. Mormintele cu măcar un braţ flectat din cot şi cu palma adusă pe claviculă se găsesc în număr variabil în aproape toate grupurile de morminte, mai puţin în cel din partea de est. Aceste morminte nu au avut ca inventar verigi de păr cu capătul îndoit în formă de S, podoabele lor fiind de factură sud-dunăreană. Limita lor cronologică superioară este dată de o monedă Isaac II Angelos. Mormintele care aveau braţele pe abdomen sau pe torace (ori variante derivate din acestea), sunt predominante şi se găsesc în toate grupurile. Poziţia A a braţelor a fost folosită în cele mai multe cazuri pentru mormintele copiilor din partea de sud şi est a necropolei, deci acolo unde predomină mormintele cu braţele depuse pe abdomen, pe torace şi subvariantele lor. În cadrul aceleiaşi familii pot fi întâlnite poziţii diverse ale braţelor. Caracteristica menţionată este tipică în special părţii de vest a necropolei. În partea de sud şi est se observă deja o unificare a modului de depunere a braţelor defuncţilor în cadrul familiilor. Această caracteristică, la care se adaugă lipsa inventarului funerar, confirmă faptul că necropola s-a dezvoltat de la nord-vest spre est. Se mai poate susţine şi faptul că în timp a avut loc o unificare a practicilor rituale legate de depunerea braţelor. Pe de altă parte, în prima fază de utilizare a sitului, se observă că este vorba de populaţii cu obiceiuri diferite de înmormântare, inclusiv cu un port diferit. Se disting astfel morminte care au avut în inventar piese cu analogii în orizontul funerar de tip Bielo Brdo (M.26, M.50, M.51) şi pe de altă parte acele morminte în care predomină piesele de tradiţie sud-dunăreană (M.5, M.12, M.40, M.44, M.48, M.59). O altă parte a lor au avut inventar amestecat, sau irelevant (M.29, M.65).

Necropola de la Şopotu Vechi-Mârvilă este o necropolă fără monument. Mormintele sunt aşezate fie în şiruri paralele, fie haotic.

În această necropolă se pot distinge mai multe grupuri, cu obiceiuri de dispunere a mormintelor diferite, dar cu piese de podoabă predominant de tradiţie bizantină. La nivelul ritualului surprindem patru tradiţii diferite, legate probabil de anumite credinţe. Inhumările par să cuprindă trei generaţii, cuprinse în intervalul cronologic dintre sfârşitul secolului XI şi începutul secolului XIII. Cauzele abandonării necropolei nu se pot stabili în acest stadiu al cercetării. În comunitatea aceasta, la un moment dat, în cursul secolului XII, par să fi intrat şi câteva persoane din exterior, cu alte piese de port (verigi de păr cu un capăt îndoit în formă de S) decât cele utilizate în mod curent.

O altă observaţie se leagă de faptul că, după toate aparenţele, au avut loc amestecuri ale grupelor de populaţie. Obiceiurile familiilor din care provin se păstrează. Se remarcă în acest sens că mormintele din a doua generaţie, cele fără inventar, sau care au piese de podoabă mai degrabă tipic masculine (inele), au păstrat tradiţia inhumării cu depunerea braţelor aşa cum o aveau cele feminine din generaţia precedentă (pentru poziţia braţelor cu o palmă adusă pe claviculă, sau ambele şi pentru cele cu palmele pe bazin). La a treia generaţie nu se mai poate spune că există o regulă clară din acest punct de vedere, păstrarea poziţiei braţelor putând să fie moştenită atât de la tată cât şi de la mamă. Tot la generaţia a două se observă că la unele familii poziţia braţelor era aceeaşi, sau asemănătoare la soţi, urmând ca la a treia generaţie să se abandoneze acest obicei. În lipsa unor cercetări antropologice sau a ADN-ului nu se pot face şi alte precizări. 

10. Analiza inventarului funerar

Inventarul funerar al complexelor funerare este relativ limitat, şi constă în special în obiecte de podoabă. Nu toate piesele sunt însă neapărat relevante pentru a deosebi acest orizont funerar de celelalte contemporane lui. În acelaşi timp se poate observa o caracteristică, anume aceea a pătrunderii unor piese de podoabă din orizontul funerar vecin, anume cel de tip Bielo Brdo. Un alt element specific constă în faptul că nu au fost preluate depunerile de piese de armanent sau de harnaşament de la populaţiile tiurce vecine, din Banat, sau în cazul Olteniei, de la cele din Muntenia.

În analiza podoabelor, mă voi opri strict asupra celor specifice acestor necropole, limitându-mă doar la a le aminti pe cele pătrunse aici din orizontul funerar de tip Bielo Brdo.

Podoabe ale capului

I.1. Diademe-au fost descoperite în trei necropole din sud-estul Banatului: Cuptoare-Sfogea, Nicolinţ-Râpa Galbenă şi Şopotu Vechi-Mârvilă. Toate piesele au fost executate prin presarea unor plăcuţe de argint. Au fost utilizate pentru împodobirea capului, fiind fixate pe un suport textil. În morminte au fost descoperite în toate cazurile pe craniul defuncţilor. Aceste podoabe sunt tipic feminine şi au fost descoperite în special la sudul Dunării, mai ales în Serbia actuală.

I.1.1. Piese de formă cilindrică au fost executate din tablă de argint aurit. Provin din necropola de la Cuptoare (M.214) [131] . Au fost descoperite pe frunte, dispuse pe două rânduri paralele, în asociere cu piese având aceeaşi funcţionalitate, dar de formă semisferică [132] . Acestea au fost descoperite în asociere cu piese de diademă de tipul I.1.2.

I.1.2. Piese semisferice au fost confecţionate din tablă de argint aurit, prin presare. Au orificii de prindere pe un suport textil. Au fost găsite în M.214 de la Cuptoare, pe fruntea defunctului. În total au fost descoperite 16 piese [133] . Acest tip de plăcuţe de diademă, au mai fost descoperite în Ungaria [134] în necropola de la Iasz (M.89, 160, 152, 180, 175, 185, 230, 237, 251, 277, 285, 293, 353, 392, 397, 400, 440).

I.1.3. Plăcuţe de formă pătrată, din argint aurit, cu o protuberanţă centrală [135] . La colţuri au câte patru orificii de prindere pe un suport textil. Piesele au fost executate prin ciocănire sau presare. Au fost găsite în zona frontală a craniului lui M.225  de la Cuptoare (şase bucăţi). Se asociază cu un cercel de tâmplă decorat cu o montură sferică ornamentată cu granule şi un inel cu montură de piatră semipreţioasă pe chaton şi granule. În anul 1993, D. Ţeicu, republicând mormântul, nu mai aminteşte diadema şi nici cercelul, ci doar un inel [136] . Piese similare, din argint, provin din M. 63 de la Vinča, dar ca tehnică de execuţie este menţionată turnarea. Piesele au fost datate în secolele XI-XII [137] . Alte piese similare provin din necropola de la Brestovik [138] .

I.1.4. Plăcuţe de formă dreptunghiulară, din argint, cu două protuberanţe, executate în tehnica ”au repoussé” (tehnicile sunt considerate diverse, inclusiv martelare şi ciocănire). A fost decorată cu două protuberanţe, iar în jurul lor este un chenar dreptunghiular împărţit în două registre din protuberanţe mai mici. La colţuri sunt patru orificii pentru prindere pe un suport textil. Astfel de piese au fost recuperate din M.232 (o piesă), M.327 (un fragment) de la Cuptoare (fără a se putea spune cu exactitate cărui mormânt aparţin piesele), M.2 de la Nicolinţ-Râpa Galbenă (două piese) [139] şi M.2 (o piesă păstrată fragmentar) de la Şopotu Vechi-Mârvilă [140] . În toate cazurile piesele au fost recuperate din regiunea craniului [141] şi nu se asociază cu nici o altă piesă de inventar funerar. Piese similare au fost descoperite în necropolele de la Vinča [142] , Vajuga-Pešak-M.7 [143] , Ljubičevac-M.270, datat şi cu monedă de la sfârşitul secolului XII şi începutul secolului XIII [144] . La Hajdučka Vodenica, au fost descoperite în M.15 [145] . Datarea lor a fost destul de largă, din secolul XII până în XIV. Un fragment a fost recuperat şi de la Araca [146] .

I.1.5. Plăcuţe de formă dreptunghiulară, din argint, cu trei protuberanţe, executate în tehnica ”au repoussé”. Astfel de piese (14 în total din care două sunt rupte) au fost descoperite în M.4 de la Nicolinţ-Râpa Galbenă. Piesele au fost descoperite în asociere cu cele indicate la punctul I.1.4. Piesele au fost prinse pe un suport textil, iar între ele prinderea s-a realizat prin sârme mici îndoite circular şi introduse prin orificiile din plăcuţe. Piesele sunt decupate cu foarfeca de pe o tăbliţă mai mare. Dimensiunile lor sunt variabile în jurul următoarelor valori: L.=30 mm, l.= 13,5 mm, Gr.=0,3 mm, H.=4 mm. Datarea lor este aceeaşi cu a pieselor precedente. La sudul Dunării plăcuţe de diademă similare au fost descoperite la Hajdučka Vodenica, în M.2. Datarea lor a fost foarte largă, din secolul XII până în XIV [147] .

Din punct de vedere geografic, aceste piese, în teritoriul Banatului, ocupă zona montană, din partea de SE, dar poate fi vorba şi doar de un anumit stadiu al cercetării.

În nici unul dintre cazuri, piesele nu au fost descoperite în asociere cu monede. Datarea lor se poate face pe baza cronologiei relative.

Datarea acestor tipuri de piese este foarte largă. Ele sunt cunoscute atât în necropole avare, cât şi în cele iase târzii [148] . Aceasta mă face să cred că ar putea fi vorba de o modă răspândită la anumite populaţii de stepă care au pătruns în bazinul Carpatic la diverse momente. În cazul necropolei de la Cuptoare, apartenenţa pieselor la o necropolă avară este exclusă, de aceea ele trebuie datate cel mai probabil în secolul XIII, eventual la începutul secolului XIV. Piese similare de aceeaşi perioadă nu au mai fost descoperite în această regiune a bazinului Dunării.

I.2. Verigile de păr sunt podoabe care apar frecvent în morminte. Adeseori ele se confundă cu cerceii. Din această cauză, toate verigile le voi considera podoabe pentru prinderea părului, aceasta cu atât mai mult că ele au în multe cazuri o grosime mare a sârmei, iar în altele sunt realizate chiar din bară. Dacă avem în vedere că majoritatea pieselor sunt din bronz, cred că suntem îndreptăţiţi să le considerăm mai degrabă podoabe de păr. Acestea au fost descoperite în număr şi poziţii diverse în morminte: în spatele craniului (probabil ţineau strânsă o coadă), de o parte şi de alta a craniului (probabil tot pentru prinderea cozilor), pe piept, în diverse poziţii în cadrul unui mormânt, începând din spatele craniului, gât şi pe piept (situaţie în care probabil defunctul avusese o coadă prinsă cu mai multe verigi). Ele nu sunt specifice unui orizont funerar anume. Au fost semnalate următoarele variante:

I.2.1.Verigile de păr simple au fost confecţionate din sârmă şi se pot clasifica în funcţie de tipul barei (bară circulară în secţiune, bară faţetată, bară lentiliformă în secţiune) sau de modul în care sunt capetele unele faţă de altele (despărţite, apropiate sau suprapuse). În aceste necropole ele sunt destul de rare.

Verigi din bară circulară în secţiune, cu capetele depărtate provin de la Cuptoare-Sfogea-M.317, o piesă din bronz [149] , Şopotu Vechi-Mârvilă-M.21 [150] , două piese întregi, probabil din bronz, Vojlovica-Humka Azotara-M.12, o piesă de bronz [151] . Dat fiind faptul că au apărut în necropole precum Cuptoare-Sfogea [152] , Vojlovica-Humka Azotara [153] , putem considera că ele au fost în uz şi în decursul secolului XII.

Verigi din bară circulară în secţiune, cu capetele apropiate au mai fost găsite la Cuptoare-Sfogea-M.332, o piesă de argint [154] , Gornea-Căuniţa de Sus-M.57, o piesă de bronz [155] , Şopotu Vechi-Mârvilă-M.39, o piesă din argint, Vojlovica-Humka Azotara-M.14, verigă din fier [156] , Datarea lor s-a realizat pe baza pieselor din necropole. Acest tip de piese este specific secolelor X-XII. Ele nu au avut o cronologie specială. Se poate observa că nu au mai fost utilizate în ritualurile funerare de pe la sfârşitul secolului XII (poate începutul secolului XIII). Piesele au fost descoperite în aproape toate zonele Banatului, dar frecvenţa cea mai mare a fost în necropolele de la câmpie.

Verigi din bară circulară în secţiune, cu capetele suprapuse sau petrecute provin de la Gornea-Căuniţa de Sus-M.54, o piesă de bronz [157] , Şopotu Vechi-Mârvilă-M.21 [158] , una deformată, probabil din bronz.

Verigi de tip neprecizat au fost găsite în următoarele cimitire: Cuptoare-Sfogea-M.107, o piesă din material neprecizat [159] , M. 338, verigă lată de fier [160] , Moldova Veche-Malul Dunării-M.1, piesă din argint [161] .

I.2.1.Verigă din bară pătrată în secţiune, torsionată a fost descoperită la Şopotu Vechi-Mârvilă [162] , în M.47, şi era deformată. Datarea necropolei este în secolele XII-XIII. Materialul din care a fost confecţionată veriga, nu poate fi precizat, deoarece ea nu a fost curăţată.

I.2.2.Verigi de păr cu capătul aplatizat şi întors în formă de “S”-sunt cunoscute mai multe variante (verigi fără decor- Cuptoare-Sfogea-o piesă din argint [163] , Gornea-Căuniţa de Sus-o piesă din bronz din M.26, două piese din argint, din M.50 şi câte o piesă din material neprecizat din M.51 şi M.65 [164] , Şopotu Vechi-Mârvilă-două piese din material neprecizat din M.21 [165] (probabil din bronz, piesele nu sunt curăţate), şi două piese din M.39, Vojlovica-Humka Azotara-o piesă din bronz din M.13 [166] ; verigi cu granule lipite pe “S”-Şopotu Vechi-Mârvilă [167] ; verigi cu descriere insuficientă-Gornea-Căuniţa de Sus-câte o piesă din material neprecizat, cu capetele rupte, provin din M.48, M.57(?) şi M.63 [168] . Sunt considerate ca fiind piese tipice orizontului funerar de tip Bielo Brdo.

I.3.Cerceii sunt podoabele capului cel mai des întâlnite în morminte. Utilizarea lor ca inventar funerar a variat de la o perioadă la alta, în funcţie de puterea economică a unei familii şi de modul de practicare a ritualului. Ei apar într-o mare varietate, în funcţie de moda vremii şi de preferinţe, nu în ultimul rând de veniturile celui care îi comanda.

I.3.1.Cercei cu astragali

Au fost executaţi dintr-o bară de fier îndoită circular şi învelită în foiţă de argint sau din sârmă mai groasă de argint. Pe verigă, în jurul ei, au fost fixate granule de argint. De o parte şi de alta a mulurilor pot fi sau nu sârme de argint filigranat sau sârme simple de argint în formă de spirală. Acest tip de podoabe, în variante mai complicate (cu pandantiv uneori) a apărut în necropole de perioadă avarică [169] , dar fără a le fi specifice doar lor. Acest tip de cercei s-a descoperit în special în teritoriile stăpânite de bizantini, precum coasta dalmată. Din secolul XI, odată cu revenirea bizantinilor la Dunărea mijlocie, cerceii cu astragali, în format mult mai mare, dar mai simpli, au revenit în modă. Se observă însă că pandantivul central, din partea inferioară a verigii nu mai a apărut pe acest tip de podoabe, cel puţin pe piesele de la nordul fluviului. Acest tip de piesă a apărut sporadic şi la nordul Mării Negre [170] . Se împart în trei mari grupe:

I.3.1.1. Cercei cu astragali simpli-fără excepţie, sunt din argint şi au un singur rând de astragali în jurul verigii. Pentru fixare, de o parte şi de alta a verigii, a fost înfăşurată câte o sârmă de argint filigranat. Astfel de piese provin din necropolele de la Cuptoare-Sfogea-şapte piese [171] , Gornea-Căuniţa de Sus-două piese [172] , Şopotu Vechi-Mârvilă-trei piese (M.27, 33 şi 37) [173] . Exemplarul din M. 33 de la Şopotu Vechi-Mârvilă are montat la o distanţă de 4 mm de granule un fir în spirală, de jur-împrejurul verigii. Din punct de vedere al repartiţiei teritoriale, în Banat au fost descoperiţi doar în necropolele din regiunea de deal şi de munte. Astfel de piese au fost descoperite în necropolele din fosta Iugoslavie de la Dobraca-M.58 [174] , Trnjane-M.319, 355 [175] . În ambele cazuri se datează în secolului XII. Asemenea cercei au mai fost descoperiţi şi la Donićko Brdo, Braničevo-Rudine şi au fost dataţi în secolele XII-XIII [176] la Brestovik [177] , Mirijevo, Vinča, Dobraka, Rogojevac, Veliki Izvor, Prahovo, Korbovo, Niš, D. Toponica [178] , Mačvanska Mitrovica [179] . În general au fost considerate ca fiind podoabe care au fost în uz în secolele X-XII.

I.3.1.2. Cercei cu două rânduri de astragali-sunt podoabe de argint. Pentru fixarea astragalilor, în jurul verigii s-a înfăşurat sârmă simplă, filigranată sau spiralată, de argint. Astfel de piese au fost descoperite în necropola de la Cuptoare-Sfogea-patru piese [180] şi Şopotu Vechi-Mârvilă-o piesă (din M.30). Una dintre piesele de la Cuptoare, cea din M.291, are între muluri două discuri din foiţă de argint crestată. Cercei similari provin din necropolele de la Korbovo (M.18), Prahovo (passim, M.32, 34) [181] . Pe baza descoperirilor din Peninsula Balcanică, în special din necropolele din vecinătatea Dunării, au fost atribuiţi secolului XII şi eventual începutului secolului XIII, ca de exemplu în situl Braničevo-Svetinje. La Visoka Ravan, lângă Brestovik, au fost dataţi în secolele XI-XII [182] . În Bulgaria, la Loveč, piesele se datează în secolele XIII-XIV.

I.3.1.3. Cercei cu trei rânduri de astragali-a fost semnalat un exemplar la Banatska Palanka [183] . O piesă similară a fost descoperită în aşezarea de la Ilidia-Funii [184] şi a fost datată cu monede bizantine emise în timpul împăraţilor Manuil I Comnen (1143-1180), Isaac II Angelos (1185-1195), Alexios III Angelos (1195-1203) şi maghiare (Bela III-1172-1196) din secolele XII-XIII. În vestul Serbiei, la Bela Crkva, o piesă asemănătoare a fost datată în secolul XI [185] .

În Banat, aceste piese au fost descoperite strict în necropolele orizontului sud-dunărean-2. La sudul Dunării, verigile de păr decorate cu două rânduri de astragali au fost descoperite în necropola de la Trnjane-M.10, 308, 334, 307, 308, 224, 83 [186] . În cazul lui M.307, cercelul a fost descoperit în asociere cu o verigă de păr cu capătul îndoit în formă de S simplu, ceea ce mă face să cred că este vorba în acest caz de piese tipice secolului XI, eventual început de secol XII. Pe de altă parte descoperirea în M.239 a unei verigi de păr de acelaşi tip, în asociere cu monede Manuil I Comnenul, împinge spaţiul cronologic de circulaţie al acestor piese în a două jumătate a secolului XII. Faptul că un astfel de cercel în asociere cu brăţări torsionate cu bucle la capete, care au apărut şi ele la rândul lor în asociere cu cercei biconici decoraţi cu cercuri din fir filigranat pe montură (aceştia dataţi cu monedă Alexios III Anghelos), lărgesc aria lor cronologică de circulaţie până la sfârşitul secolului XII. Aceste piese sunt considerate de tradiţie bizantină, fiind produse ale atelierelor sud-dunărene din secolele XI-XII şi probabil, pe alocuri şi de la începutul secolului XIII. Datarea lor cea mai corectă se poate face în funcţie de piesele cu care au fost găsiţi în asociere, în cazul în care nu dispunem de monede [187] .

I.3.2. Cercei cu montură biconică pe verigă sunt podoabe de dimensiuni relativ mari şi au fost descoperiţi în regiunea craniului. Veriga, în cele mai multe situaţii, este foarte groasă, şi a fost confecţionată din argint. Mai rare sunt exemplarele cu verigă din sârmă subţire, care se puteau purta şi la urechi. În partea inferioară a verigii sunt fixate monturi din câte două conuri de foiţă de argint sau bronz, decorată sau nu cu sârmă filigranată şi granule. Anumite exemplare au de o parte şi de alta a monturii, înfăşurate în jurul verigii, câte două sârme de argint spiralate. Acest tip de piese se întâlneşte cu predilecţie la sudul Dunării şi la nordul Mării Negre [188] , în regiunea de influenţă bizantină. Aceasta poate demonstra faptul că originea lor este bizantină. Cercei asemănători, înrudiţi cu aceştia se întâlnesc şi în cimitirele de epocă avară din Pannonia [189] . Cuprind mai multe variante:

I.3.2.1. Cercei cu veriga subţire, cu montura din două conuri metalice pe care au fost lipite cerculeţe din sârmă de argint filigranată. Între cele două conuri este o bandă de argint pe care au fost fixate granule. Pandantivul a fost fixat cu sârmă de argint răsucită în jurul verigii. O astfel de piesă a fost descoperită în necropola de la Şopotu Vechi-Mârvilă-M.27 [190] . Podoabe similare, în necropola de la Trnjane [191] , se datează cu monede emise în timpul lui Alexios III Angelos, deci la sfârşitul secolului XII (M.349). Tot acolo au apărut (M.274) în asociere cu brăţări torsionate, cu bucle la capete [192] . Piese identice au fost descoperite la Humska Čuka, dar nedatate [193] , Mirijevo, Vinča [194] , Brestovik [195] .

I.3.2.2. Cercei cu veriga subţire, cu o montură biconică pe care au fost fixate granule metalice la capete şi pe centru (două brâuri de granule distanţate). Montura a fost fixată pe verigă cu sârmă. Starea avansată de degradare nu permite alte observaţii. Piesa provine de la Şopotu Vechi-Mârvilă [196] .

I.3.2.3. Cercei cu veriga groasă, din argint, pe care a fost fixată o montură biconică, din foiţă de argint. Spre vârfurile conurilor sunt granule de argint, dispuse una lângă alta. La baza conurilor sunt alte două rânduri de granule, iar între ele, două sârme de argint, spiralate. Montura a fost fixată pe verigă cu fir de argint spiralat. Alte două sârme de argint spiralat au fost lipite distanţat unele faţă de altele, două la stânga, două la dreapta monturii. Piesele (două), provin din M.8 de la Şopotu Vechi-Mârvilă [197] şi sunt mai puţin cunoscute.

I.3.2.4. Cercei cu veriga groasă, din argint, pe care a fost fixată o montură biconică din foiţă de argint. La baza şi la vârful conurilor sunt granule de argint distanţate. Între ele a fost lipită sârmă de argint filigranat. La baza conurilor sunt două sârme de argint spiralat. Pentru fixarea monturii pe verigă s-au folosit sârme de argint simple. Piesele provin din M.12 şi M.23 de la Şopotu Vechi-Mârvilă (câte o pereche în fiecare mormânt) [198] , Cuptoare-Sfogea [199] şi Gornea-Căuniţa de Sus. La sudul Dunării, acest tip de cercei a fost descoperit în M.11 de la Korbovo [200] .

I.3.2.5. Cercei cu montura biconică, nedecorată. Au montura fixată cu sârme răsucite în jurul verigii. A fost descoperită o piesă distrusă la Şopotu Vechi-Mârvilă [201] în M.18. Pe baza analogiilor de la Trnjane provenite din inventarul M.72, 5, 318 [202] , piesa se poate data în secolul XII. La Mala Vrbica, lângă Prizren, astfel de podoabe sunt datate larg, în secolele X-XII, iar la Braničevo-Svetinje în secolul XII şi începutul secolului XIII [203] . În Bulgaria, la Loveč, piese similare au fost datate în secolele XIII-XIV. Acest tip de piese a fost semnalat şi în Ucraina la Пивцьі şi Пишкі [204] .

I.3.3. Cercei cu montura globulară au fost executaţi dintr-o bară îndoită circular, iar în partea inferioară a fost fixat un pandantiv sferic. Diferenţierile între aceşti cercei constau în special în modul de execuţie al pandantivului: din foiţă de argint, din sârme filigranate şi cu granule, din foiţă de argint perforată sau decorată cu mici granule. Acest tip de piese a fost descoperit în special în provinciile bizantine, sau în cele în care Imperiul a avut o anumită influenţă, ca de exemplu în Ucraina sudică. Ei au cunoscut în timp o largă circulaţie, fiind atestaţi în diverse variante până în secolul XIV [205] . Sunt cunoscuţi în mai multe variante:

I.3.3.1. Cercei cu o montură sferică pe verigă, decorată cu mici proeminenţe dispuse în şiruri. Astfel de piese provin din necropola de la Cuptoare-Sfogea şi au fost datate în secolul XII [206] . În total au fost recuperate şapte astfel de piese. La Trnjane (M.248, 275, 278) au fost dataţi tot în secolul XII [207] . În necropola de la  Ljubičevac au fost găsiţi în M.10. Cimitirul îşi are începutul în secolul XII şi a funcţionat până la începutul secolului XIV. Piese similare au mai fost descoperite la Dobrača, Klinci, Prahovo (sec. XII-XIII), Kurjač (sec. XI-XIII), Biserica Albă-Bandera (datat în sec. X-XI) [208] , Popovac (sec. XI-XII), Vinča-M.548 (sec. XI-XII) [209] . Din Bulgaria astfel de cercei au fost descoperiţi la Kovacevo şi Koprinka şi au fost dataţi începând cu a doua jumătate a secolului XI până în secolul XIV [210] , dar în necropole sunt semnalaţi în secolele XI-XII.

I.3.3.2. Cercei cu montura sferică, executată în tehnica granulaţiei şi filigranului, fixată pe o verigă cu urechiuşă de prindere. Piesa a fost recuperată din necropola de la Vojlovica-Humka Azotara [211] . Datarea a fost realizată după cea generală a necropolei, deci în secolele XI-XII.

I.3.3.3. Cercel cu montura ajurată provine din M.228, Cuptoare-Sfogea. A fost executat din argint în tehnica granulaţiei şi filigranului. Montura este formată din două emisfere, fiecare având forma unei flori cu patru petale. Ele au fost lipite cu un brâu de sârmuliţe de argint, ornamentate cu granule distanţate. Montura a fost fixată pe verigă cu două sârme de argint, de-o parte şi de alta a ei [212] . O piesă asemănătoare, dar nu identică provine din M.9 de la Čezava [213] şi se poate data în secolul XII.

I.3.3.4. Cercel cu montura ajurată, decorat cu mici cerculeţe. Pentru fixarea pe verigă simplă, s-a utilizat o sârmă simplă, înfăşurată pe aceasta, de o parte şi de alta a sferei. A fost descoperită o singură piesă la Vojlovica-Humka Azotara, executată din bronz [214] . Este datată în secolele XI-XII, pe baza celorlalte podoabe descoperite în necropolă.

I.3.3.5. Cercel cu două sfere pe verigă, executat din argint aurit. Sferele au fost fixate pe veriga din argint aurit cu două sârme din aur. Monturile au avut aceeaşi dimensiune şi au fost ornamentate cu câte opt orificii marcate cu două cercuri concentrice de sârmă de argint aurită fiecare. Sferele, executate fiecare din două emisfere, au fost lipite între ele cu sârmă de aur filigranat. Veriga este ruptă . Piesa este un passim, provenit din necropola de la Cuptoare-Sfogea. Aceste podoabe au fost datate în secolul XI şi sunt de tradiţie bizantină [215] . O piesă asemănătoare a fost descoperită la Biserica Albă, în Serbia vestică unde este datată similar [216] .

I.3.3.6. Pereche de cercei din argint, având ca pandantivi două sfere identice ca formă şi dimensiuni. Veriga este din bară de argint laminată, cu o urechiuşă de prindere la capăt. Sferele au perforaţii şi au fost fixate de verigă prin fir de argint. Între ele este o mulură de granule. Piesele provin din M.252 de la Cuptoare-Sfogea [217] . Aceste piese, ca mod de execuţie, pot fi considerate podoabe care se încadrează secolelor XII-XIII. Până în acest moment, nu se cunosc piese similare în regiunea balcanică şi nici în bazinul mijlociu al Dunării. Încadrarea lor se poate face doar pe baza tipului de montură utilizat şi a verigii cerceilor. Acest tip de montură se întâlneşte în special la cercei de tip Tokay, iar în Banat apare pe cerceii de la Reşiţa-Ogăşele, Vojlovica-Humka Azotara şi Cuptoare-Sfogea. Pe baza acestor analogii se poate asigura doar o datare orientativă, din veacul XII până la începutul secolului XIII. Firul de argint în spirală care asigură fixarea monturilor a fost utilizat şi el în special în aceeaşi perioadă. Bara pe care au fost montate cele două sfere ale fiecărui cercel, nu a mai fost utilizată însă mai mult de sfârşitul secolului XIII [218] , ceea ce mă face să cred că limita cronologică superioară nu poate fi împinsă după sfârşitul secolului amintit. Singura regiune unde au fost descoperiţi cercei de tâmplă cu doi pandantivi sferici pe verigă este cea de la nordul Mării Negre, dar fără a fi identici ca mod se execuţie [219] .

I.3.4. Cerceii de tip Tokay (cu trei monturi inegale pe verigă) [220] sunt piese de tradiţie bizantină, care au avut o largă circulaţie în timp. Cele mai timpurii exemplare de la nordul Dunării, din Pannonia, au fost datate la mijlocul secolului XI [221] . Aceşti cercei de tâmplă au fost lucraţi din argint. Cele mai vechi exemplare au avut veriga executată dintr-o bară de argint îndoită circular. Pe aceasta, în partea inferioară, se monta un pandantiv mai mare, care era compus din două conuri de foiţă de argint, lipite bază în bază. În zona de îmbinare între cele două conuri se fixau sârme de argint filigranat şi granule de argint, pe toată circumferinţa pandantivului. Acelaşi tip de granule de argint erau fixate şi la vârfurile conurilor, de jur împrejurul verigii. Pentru o fixare mai bună a pandantivului pe verigă, de o parte şi de alta a sa, în jurul ei se înfăşura o sârmă de argint filigranat. De o parte şi alta a pandantivului central se fixau fie alte două monturi sferice mai mici, fie câte un rând sau două de astragali. Variantele mai târzii, cele din a doua jumătate a secolului XIII din Banat, şi nu numai, au veriga dintr-o sârmă de argint pusă în două şi torsionată (Vršac, Sviniţa, Cuptoare-Sfogea), iar uneori, printre aceste sârme groase se introducea o alta de argint filigranat. Montura centrală mai era uneori executată din sîrmă de argint filigranat şi granule de argint (Reşiţa-Ogăşele). Sunt cunoscuţi în mai multe variante:

I.3.4.1. Cercel cu veriga simplă cu o montură din două conuri de foiţă de argint, decorate la vârf şi la bază cu granule de argint lipite una lângă alta, flancate de astragali. Conurile au fost lipite între ele prin două sârme de argint filigranat. Montura centrală a fost fixată pe verigă cu sârmă de argint înfăşurată în jurul ei. De o parte şi de alta a sa se află două monturi de astragali. Piesele provin din necropolele de la Şopotu Vechi-Mârvilă [222] , din M.25 şi Cuptoare-Sfogea (M.17, dar descrierea este sumară şi fără desen) [223] . La Şopotu Vechi-Mârvilă, cercelul a fost găsit în asociere cu o monedă emisă în timpul regelui Bela al III-lea (1172-1196). Piese similare au fost descoperite în necropola de la Vinča, în M.518 şi au fost datate în veacurile XI-XII [224] . Tot în sudul Dunării, cercei asemănători provin din zona Skopje, însă piesele nu au fost datate decât generic [225] . Ele pot fi atribuite şi secolului XI, cel puţin cele din sudul Dunării.

I.3.4.2. Cercei cu veriga simplă, cu o montură centrală executată din foiţă de argint pe care au fost lipite granule la bază şi spre vârfuri. Între granulele de la bază şi cele de la vârf a fost lipit fir de argint filigranat. Cele două conuri au fost lipite între ele printr-un brâu de argint filigranat. De o parte şi de alta a monturii centrale se află câte două grupuri de astragali distanţaţi între ei prin sârmă de argint filigranat răsucită în jurul verigii. Piesele provin din necropola de la Cuptoare-Sfogea, din M. 17 [226] .

I.3.5. Cercel cu pandantiv monedă a fost descoperit doar într-un exemplar în necropola de la Cuptoare-Sfogea. Constă dintr-o verigă de sârmă pe care a fost introdusă o monedă perforată. Moneda este romană [227] .

II. Podoabe ale gâtului

II.1. Mărgele au fost fost descoperite fie singulare, fie coliere în care se combină mai multe tipuri de piese. În Banat sunt cele mai răspândite podoabe ale gâtului. Conţin în cele mai multe cazuri piese diverse, din pastă de sticlă, lut pictat, scoici kauri sau de râu, vertebre de peşte, pandantivi clopoţel, pietricele şlefuite, biluţe sau tuburi de metal, etc. Datorită faptului că cele mai multe piese au fost publicate defectuos, fără o descriere amănunţită (dimensiuni, culoare, material) este foarte greu de realizat o tipologie foarte strictă a lor [228] .

Cuptoare-Sfogea-M.218-a fost găsit un colier de mărgele compus din trei şiruri paralele de mărgele dispuse alternativ în următoarea ordine coloristică: negre, galbene, roşii şi verzi. Piesele sunt din pastă de sticlă, de formă tubulară, subţiri, cu lungimi variabile de 10-15 mm [229] .

Cuptoare-Sfogea-M.328-a fost descoperit un colier de câteva zeci de mărgele. Acestea au fost din pastă de sticlă portocalie (2), pastă de sticlă verde (13+câteva zeci sparte), lut ars, pictat cu ochiuri de culoare albă şi galbenă pe fond negru [230] .

Cuptoare-Sfogea-M.343-s-a găsit o mărgea de sticlă albastră şi una de lut pictată, de culoare galbenă. Mormântul a fost deranjat [231] . Este posibil şi să fie vorba de mărgele cu rol de amuletă (?).

Cuptoare-Sfogea-în necropolă au mai fost descoperite cinci mărgele fără context clar. Două au fost confecţionate din sticlă de culoare mov [232] .

Gornea-Căuniţa de Sus-M.44-a avut un colier de scoici kauri, pandantiv clopoţel din bronz şi mărgele de sticlă de culoare verde şi albastră, perle din bronz argintat, mărgele din ceramică şi pietricele şlefuite [233] . Un colier asemănător a fost recuperat din necropola de la Trnjane (M.273) şi se poate data în secolul XII [234] .

Gornea-Căuniţa de Sus-M.48 a avut ca inventar şi un colier din scoici kauri, mărgele de lut de tip pepene, din pastă de sticlă şi din lut colorate cu albastru, galben etc [235] .

Moldova Veche-Malul Dunării-M.1 avea în inventar şi două mărgele de sticlă, ceea ce mă face să cred că ar putea fi vorba de o amuletă [236] .

II.2. Medalioanele sunt podoabe ale gâtului, de regulă rar întâlnite. În acest tip de necropole a fost descoperit un singur exemplar în necropola de la Cuptoare-Sfogea, dar nu în context stratigrafic clar. Piesa, de formă ovală, executată din argint, are fixată pe ea, în caboşon, o piatră de cuarţ ametistizat. În partea superioară a fost prevăzut cu o verigă pentru a putea fi atârnată [237] . Acest tip de piese sunt rare şi nu putem oferi analogii pentru ea în acest moment. Nu este exclus să fie o piesă romană reutilizată.

II.3. Cruciuliţă pectorală a fost descoperită la Moldova Veche-Ogaşul cu spini. Acest tip de piese, de regulă, sunt descoperite foarte rar în morminte. Obiceiul depunerii lor nu este specific neapărat unui anume interval cronologic sau unei anume regiuni. La nordul Mureşului, o piesă a fost găsită la Arad-Câmpul din afara cetăţii, şi se poate data în secolele X-XI. O altă piesă, tot dintr-un complex funerar, provine din M.454 de la Jasz [238] .

III. Podoabe ale braţelor sunt reprezentate de brăţări şi inele. Moda purtării lor a avut probabil un caracter permanent, dar depunerea în morminte cunoaşte diferenţieri de la un interval cronologic la altul. În lotul de necropole avut în vedere aici, moda inhumării cu brăţări era frecventă.

III.1. Brăţări. În funcţie de materialul utilizat (bară metalică, sticlă, platbandă, fire metalice) brăţările se împart în mai multe grupe şi subgrupe.

III.1.1. Brăţări din bară de bronz sau argint

Sunt confecţionate prin turnare, apoi în anumite cazuri, decorate prin incizie. Au fost descoperite atât în morminte de femei cât şi de bărbaţi ori de copii. Aria lor de răspândire este foarte largă în sud-estul Europei, dar se întâlnesc în special în Pannonia, la est de Carpaţi [239] şi în Ucraina [240] .

III.1.1.1.Brăţară din bară, ovală în secţiune, cu capetele despărţite-a fost descoperită o piesă în M.332 de la Cuptoare-Sfogea. Nu a fost datată de către autorul cercetării [241] . În lipsa unei descrieri mai amănunţite nu mă pot pronunţa asupra datării ei. Acest tip de piese a apărut deja doar în morminte ale unor persoane de sex feminin, asemeni celor cu secţiunea triunghiulară şi cu terminaţiile lăţite, cele cu secţiunea dreptunghiulară sau cele lenticulare în secţiune (tot cu terminaţiile lăţite). Faţă de piesele precedente, la care se observă că au apărut în morminte indiferent se sex sau de vârstă, acestea, prin faptul că nu le găsim decât în morminte ale unor femei sau fetiţe, ar putea indica faptul că avem de-a face cu două grupe de populaţie cu obiceiuri diferite de port.

III.1.1.2. Brăţări cu corpul lenticular în secţiune, cu capetele lăţite şi rotunjite-este descoperită o piesă la Gornea-Căuniţa de Sus (M.12) [242] . La sudul Dunării, ca de exemplu la Trnjane (M.270) [243] , au fost datate în secolul XII.

III.1.1.3.Brăţări cu corpul triunghiular în secţiune, cu capetele lăţite şi rotunjite, decorată pe corp cu trei registre de linii incizate, iar pe capete cu incizii rombice-o astfel de piesă a fost descoperită la Şopotu Vechi-Mârvilă (M.12) [244] . O brăţară similară a fost descoperită la Trnjane (M.217) şi se datează în secolul XII [245] .

III.1.1.4. Brăţară cu corpul dreptunghiular în secţiune, cu capete despărţite şi uşor aplatizate, decorul constă din grupuri de crestături (câte 3-4) transversale, plasate la distanţe de câte 2 cm. provine din necropola de la Cuptoare-Sfogea [246] . Acest tip de piese este specific mediului sud-dunărean. Brăţările cu secţiunea dreptunghiulară, în Bulgaria, au fost datate foarte larg, în secolele X-XIV [247] . La sudul Dunării, în regiunea vecină Banatului, brăţările din bară dreptunghiulară în secţiune, iar capetele aplatizate, sunt atribuite în special secolului XII şi începutul celui următor.

III.1.2. Brăţările din sârme torsionate sunt confecţionate în marea lor majoritate din sârme de bronz, în diverse moduri.

III.1.2.1. Brăţări din sârme torsionate, cu două ochiuri la capete; în fiecare ochi au fost lăsate capetele sârmei. Se confecţionau din două sârme, fiecare pliată în două, care se uneau în aşa fel încât în cele două bucle rezultate ca urmare a îndoirii sârmelor să rămână puţin din capetele celeilalte sârme. Apoi urma torsionarea şi îndoirea piesei în formă de “C”. Astfel de piese au fost descoperite în necropolele de la Cuptoare-Sfogea, Gornea-Căuniţa de Sus şi Şopotu Vechi-Mârvilă (M.10, 12, 16, 27, 28) [248] . Pe baza analogiilor din necropolele din bazinul mijlociu al Dunării au fost datate în secolele XI-XII, chiar începutul secolului XIII. La Trnjane ele pot fi datate în secolul XII, chiar începutul secolului XIII (M.278, 309, 318, 276, 277, 275, 274, 268, 234, 252, 224, 227, 230, 217, 221, 217, 216, 178, 149, 129, 127, 83, 91, 72, 80, 61, 70, 58, 60) [249] , Djerdap-Brza Palanka (passim şi în M.19) [250] , Kurjača, lângă Požarevac (în mormânt a apărut o monedă emisă în timpul lui Manuel I Comnen) [251] , Braničevo-Svetinje (sec.XII-începutul sec. XIII) [252] şi Rudina [253] , Vajuga-Pesac (Necropola 2, M.1, 65), Popovac (sec. XI-XII), Brestovik [254] . În actualul spaţiu bulgar, la Hisar, aceste piese sunt considerate ca fiind specifice secolelor X-XI [255] . O piesă similară se află şi la Muzeul din Dălgopol, dar datarea sa lasă de dorit, ea fiind încadrată în cursul secolelor X-XIV [256] .

III.1.2.2. Brăţări din sârme torsionate, cu două ochiuri la capete, în fiecare ochi au fost lăsate capetele sârmei, iar printre sârme au fost introduse altele mai subţiri, filigranate. Sunt piese mai luxoase, care au fost descoperite la Şopotu Vechi-Mârvilă, în M. 46 [257] .

Aceste ultime două tipuri de piese se întâlnesc doar în necropolele de la sudul Dunării. În nordul fluviului sunt întâlnite doar în colţul de sud-est al Banatului şi în Oltenia.

III.1.3. Brăţări din platbandă

III.1.3.1. Brăţară din platbandă, cu terminaţiile rotunjite. Este o simplă tablă de bronz, îndoită în formă de “C”. Terminaţiile sunt mai înguste decât restul piesei. A fost descoperită la Vojlovica-Humka Azotara; decorul constă într-o linie în val, incizată. Ea a fost datată în secolele XI-XII [258] .

III.1.3.2. Brăţări din platbandă cu capetele rotunjite, perforate şi decorate pe tot corpul prin incizii punctate. Pe teritoriul Banatului, au fost găsite în necropolele de la Sviniţa-Km. Fluvial 1004 (un exemplar din secolele XII-XIII) [259] şi Vojlovica-Humka Azotara [260] . În cel de al doilea caz, datarea a fost realizată după tipologia pieselor de inventar descoperite în necropolă, în secolele XI-XII. Piese asemănătoare au fost descoperite la sudul Dunării în necropola de la Vajuga-Pesak [261] .

III.1.4. Brăţări din pastă de sticlă

Sunt considerate ca fiind podoabe specifice secolelor XI-XII, însă marea majoritate, la nordul Dunării, aparţin secolului XII.

Trebuie precizat faptul că, probabil, o parte a lor se produceau în secolul XII la Popovica, în sudul Dunării [262] . Cele mai simple exemplare au fost confecţionate din bare de pastă de sticlă (cu secţiuni diverse, circulare, ovale etc.) îndoite şi lipite la cald. O altă parte a lor sunt din benzi de pastă de sticlă pe care au fost realizate incizii la cald. Unele exemplare au fost decorate şi cu baghete subţiri (una sau mai multe), din acelaşi material, lipite de-a lungul corpului piesei, dar de altă culoare. În Banat gama de culori este limitată, cele mai multe fiind negre, albastre, verzi, decorate sau nu cu pastă roşie.

III.1.4.1. Brăţări din pastă de sticlă, circulare în secţiune provin din descoperirile de la Caransebeş-Măhala (piesă de culoare albastră închis) [263] şi Cuptoare-Sfogea [264] . Piesele au fost datate în secolele XI-XII. La Hisar, în Bulgaria actuală, aceste piese se consideră că au circulat în secolele X-XI [265] . Piese de culoare albastră, asemenea celor din Banat, au fost datate cu monede emise în timpul domniei lui Bela II (1131-1141), în M.6 de la Lešje, lângă Paraćin [266] .

III.1.4.2. Brăţări din pastă de sticlă, cu secţiune ovală provin din descoperirile de la Cuptoare-Sfogea [267] şi Şopotu Vechi-Mârvilă (M.17) [268] . Şi acest tip de piese are aceeaşi datare ca şi precedentul.

III.1.4.3. Brăţări din pastă de sticlă, cu secţiunea ovală, ornamentată în relief cu o nervură au fost descoperite în necropola de la Cuptoare-Sfogea [269] .

III.1.4.4.Brăţări din pastă de sticlă cu secţiunea ovală ornamentată în relief cu două nervuri provin din necropola de la Cuptoare-Sfogea [270] .

III.1.4.5.Brăţări din partă de sticlă ornamentată cu două caneluri au fost descoperite în necropola de la Cuptoare-Sfogea.

III.1.4.6. Brăţări din pastă de sticlă ornamentată cu patru caneluri au fost găsite în necropola de la Cuptoare-Sfogea [271] .

III.2. Inelele sunt podoabe ale braţelor şi sunt cantitativ cele mai utilizate pe întreg intervalul cronologic avut în vedere (secolele XI-XIII). Toate piesele descoperite sunt din bronz şi din argint. Tehnicile de execuţie diferă (ciocănire şi turnare). Tehnicile de decorare sunt diferite, fiind întâlnite în special incizia, granulaţia, filigranul, dar şi montarea de pietre semipreţioase sau geme antice în caboşoane. Alte piese au rămas cu decorul iniţial din turnare. Motivele decorative utilizate şi întâlnite pe teritoriul Banatului sunt şi ele foarte diverse: geometrice, cruci, animaliere, antropomorfe, scut, vegetale sau combinate, dar sunt şi piese nedecorate. Un număr foarte mic de piese a avut monograme (Cuptoare-Sfogea, un inel roman de la Gornea-Căuniţa de Sus). Toate inelele descoperite până acum în spaţiul studiat sunt din metal.

III.2.1. Inele simple bandiforme. Au fost confecţionate fără excepţie din platbandă.

III.2.1.1. Inele simple, fără decor sunt descoperite în trei exemplare din necropolele de la Cuptoare-Sfogea (M.5/1983 sau M213/1983 şi în cercetările din 1981). Aceste inele, au fost lucrate din bară lenticulară în secţiune şi au avut capetele petrecute [272] . În primul caz, piesa este lucrată din bară de argint laminat, iar la al doilea exemplar provenit din aceeaşi necropolă nu se poate preciza materialul din cauza faptului că inelul nu a fost curăţat.

III.2.1.2. Inele simple, cu decor. Este un exemplar din bandă de bronz, lată, cu capetele despărţite. Marginile benzii au fost pe toată lungimea piesei ridicate uşor în sus. Partea superioară a inelului are incizate două puncte, unul lângă celălalt. Acest inel a fost descoperit în necropola de la Gornea-Căuniţa de Sus, în M. 38 [273] . O piesă similară, însă fără decor, a fost găsită la Braničevo-Svetinje şi se poate data în secolul XII [274] .

III.2.2. Inele cu chaton care au corpul comun cu veriga

Au fost executate în tehnica ciocănirii şi a turnării, din argint şi bronz. Decorul este foarte variat, rar întâlnindu-se două sau trei exemplare cu acelaşi motiv ornamental. Piesele, executate prin ciocănire, au capetele verigii suprapuse ori apropiate.

III.2.2.1. Inele cu chaton aplatizat au fost descoperite într-o multitudine de variante.

1.Inele cu chatonul circular, cu chenar circular în care au fost două figuri umane stilizate (Sviniţa-Km. fluvial 1004) [275] . O piesă care are un decor similar a fost descoperită în necropola de la Trnjane (M.94) [276] . Acest tip de inel s-a considerat că face parte din categoria inelelor amuletă, cu reprezentarea împăratului protector Constantin şi a împărătesei Elena. În ceea ce priveşte interpretarea motivului celor două figuri umane, întâlnit pe inele de la Sviniţa şi Isaccea, L. Dumitriu consideră că este vorba de sfinţi militari [277] . Exemplarul de la Sviniţa, deşi cu figuri umane, nu este totuşi relevant pentru această interpretare, deoarece le lipsesc atributele, anume armele. La Požarevac a fost datat cu monedă din secolul XII. Descoperirea din acest din urmă punct este foarte importantă, pentru că asigură încă o dată datarea unor piese (printre acestea sunt brăţările din sârme torsionate, cu câte un ochi la fiecare capăt) în decursul secolul XII, cu monedă emisă în timpul împăratului Manuel I Comnenul (1043-1180) [278] .

2. Inel cu chatonul rotund, cu chenar circular pe margine. În chenar este un “X” în aşa fel încât se formează patru sferturi de cerc, fiecare haşurat cu linii oblice, perpendiculare pe cele din sfertul de cerc pe care îl flanchează. Piesa a fost executată prin ciocănire, din bronz, iar veriga are capetele suprapuse. Pe umerii verigii au fost incizate linii oblice, de o parte şi de alta a chatonului. O asemenea piesă a fost descoperită în M. 12 de la Vojlovica-Humka Azotara [279] . Motivul decorativ al inelului a mai fost întâlnit pe o brăţară de la Trnjane (M.249), care mai avea ca inventar funerar verigi de păr simple şi o verigă cu un capăt îndoit în forma literei S [280] .

3. Inel cu chatonul circular, cu chenar pe margine. A fost decorat cu motivul frânghiei, dispus perpendicular pe verigă. Motivul a fost intersectat de o linie incizată, perpendiculară, care are la fiecare capăt câte două incizii semicirculare, de o parte şi de alta a liniei. Piesa, lucrată din bronz prin ciocănire, cu capetele verigii suprapuse, a fost recuperată din M. 6 de la Vojlovica-Humka Azotara [281] .

4. Inel cu chatonul circular, decorat cu un “X” punctat şi alte puncte incizate, fără o anume regularitate. Spre umerii verigii este câte o linie punctată, incizată pentru a face delimitarea de chaton. Această piesă a fost descoperită în necropola de la Vojlovica-Humka Azotara, în M. 7 şi a fost executată din bronz, prin ciocănire [282] .

5. Inel cu chaton rombic, executat din argint, prin ciocănire. A fost decorat printr-o cruce înscrisă într-un cerc. Piesa provine din M. 2 de la Vojlovica-Humka Azotara [283] .

6. Inele din bronz executate prin ciocănire, cu chatonul oval, decorate cu motivul câinelui, au fost descoperite la Cuptoare-Sfogea (două piese: M.29/1977-executată prin ciocănire; 1980, S.43, caroul 9-executată prin ciocănire) [284] . Inele similare provin din necropola de la Trnjane (M.178, 186, 212, 268) şi se pot data în secolul XII [285] . Acest motiv decorativ este întâlnit cu predilecţie pe piese de la sudul Dunării.

7. Inel cu chatonul oval, cu inscripţie, a fost descoperit la Cuptoare-Sfogea. Piesa a fost confecţionată prin ciocănire [286] .

8. Inel cu chatonul oval, nedecorat. Capetele verigii sunt petrecute. Piesa provine din M.65 de la Gornea-Căuniţa de Sus [287] . O altă piesă de acelaşi tip a fost descoperită la Şopotu Vechi-Mârvilă în M.37.

9. Inel cu chatonul hexagonal, nedecorat, executat prin ciocănire. A fost descoperit în M. 38 de la Şopotu Vechi-Mârvilă [288] .

10.Inel cu chatonul circular, cu chenar circular, lucrat din argint prin turnare, decorat pe chaton cu o floare de crin stilizată, flancată de două cruci. Pe umerii verigii, de o parte şi de alta a chatonului au fost gravate două registre de linii perpendiculare pe acesta. Piesa a fost descoperită în M. 217 de la Cuptoare-Sfogea [289] .

11. Inel cu chatonul circular, cu chenar circular, lucrat din argint prin turnare, decorat în partea dreaptă cu o cruce ale cărei braţe au fost intersectate de câte o linie, în centru o semilună, iar în stânga două steluţe. Piesa provine din M.241 de la Cuptoare-Sfogea [290] .

12. Inel cu chatonul circular, decorat pe umerii verigii. Pe chaton a fost decorat cu o cruce cu braţele egale dispusă în interiorul unui chenar circular. Între braţele crucii sunt patru raze. A fost descoperit în M.264 de la Cuptoare-Sfogea [291] .

13. Inel cu chatonul circular, lucrat din argint, decorat cu puncte incizate şi două “bastoane” cu mânerele spre exterior. Deasupra fiecărui manşon este câte o incizie semicirculară, cu deschiderea în sus. Piesa a fost găsită la Cuptoare-Sfogea [292] .

14.Inel cu chatonul circular, lucrat din argint, decorat cu o floare cu şase petale înscrise în cerc. Pe umerii verigii sunt două registre de linii paralele, perpendiculare pe chaton. Piesa a fost descoperită la Cuptoare-Sfogea [293] .

15.Inel cu chatonul circular. Pe umerii verigii, de o parte şi de alta a chatonului, este incizat motivul crenguţei de brad. Chatonul este parţial distrus şi nu se poate spune dacă a avut decor sau nu. Provine din M.13 de la Şopotu Vechi-Mârvilă [294] .

16.Inel cu chatonul oval, executat prin turnare, din bronz. Chatonul a fost decorat cu patru raze. Piesa provine din M.40 de la Gornea-Căuniţa de Sus. Piese similare au fost descoperite în necropola de la Dobraca (M.16, 21, 42, 47, 35, 22) [295] . Acestea au fost datate în secolele X-XII. La Kovačevo, în Bulgaria se consideră că au fost în circulaţie în secolul XII [296] . În alte necropole din aceeaşi ţară, la Hvoina, Koprinka, Loveć şi Madara au fost în circulaţie din secolul X până spre sfârşitul secolului XII [297] .

17.Inel cu chatonul oval, executat prin turnare, din bronz. Chatonul a fost împărţit în două registre printr-o linie transversală. În fiecare registru este câte un romb, împărţit în două jumătăţi printr-o linie punctată. Piesa provine din M.40 de la Gornea-Căuniţa de Sus [298] . O piesă similară dar decorată cu două cercuri provine de la Hisar (Bulgaria) şi a fost datată în secolele X-XI [299] .

III.2.3.Inele cu chaton supraînălţat, fără pietre ornamentale

III.2.3.1.Inele cu chaton supraînălţat, de formă circulară, care au fost executate prin turnare şi cuprind mai multe variante de decor:

1.Inel cu motive vegetale dispuse în cruce în jurul unui mic romb central. Piesa a fost descoperită în necropola de la Şopotu Vechi-Mârvilă, în M.37 [300] . O piesă aproape identică provine din M.187 de la Trnjane, datată în secolul XII [301] .

2.Inel cu motivul scutului, tăiat oblic de o linie. Piesa provine din necropola de la Cuptoare-Sfogea [302] .

3.Inel decorat cu patru litere ”T”, dispuse în cruce, în jurul unui cerc cu un punct în interior. Între “T”-uri este câte un punct înscris în cerc. Piesa provine din necropola de la Sviniţa-Km. Fluvial 1004 [303] .

4.Inel decorat cu figură antropomorfă cu braţele ridicate în sus. În mâna dreaptă este un fel de cârjă. Piesa provine din M. 20 de la Şopotu Vechi-Mârvilă şi a fost executată din argint prin turnare. De o parte şi de alta a chatonului, pe verigă sunt incizate romburi [304] . Piese decorate cu figuri antropomorfe în diverse poziţii sunt specifice regiunii de la sud de Dunărea mijlocie (Trnjane) [305] . Aceste imagini s-a considerat că pot fi atribuite unor sfinţi militari [306] .

5.Inel pe al cărui chaton a fost montată o plăcuţă circulară turnată, decorată cu motiv zoomorf, deasupra căruia este o cruce flancată de două linii paralele. Plăcuţa are de jur-împrejurul său o sârmă filigranată. Piesa provine din M.44 de la Gornea-Căuniţa de Sus [307] .

III.2.3.2.Inel cu chaton supraînălţat, de formă ovală nedecorat, de o parte şi de alta a monturii cu doi mici pinteni laterali. Pe umerii verigii există câte o incizie care delimitează montura de verigă. Veriga are capetele despărţite. Această piesă provine din M.40 de la Gornea-Căuniţa de Sus) [308] .

III.2.3.3.Inel cu chaton supraînălţat, de formă hexagonală decorat cu o figură antropomorfă cu braţele ridicate, iar în fiecare mână are câte o cruce. Provine din M.65 de la Gornea-Căuniţa de Sus [309] . Asemenea exemplare cu motive antropomorfe în diverse poziţii provin în număr mare din necropola de la Trnjane, şi se datează în secolul XII [310] .

III.2.4.1.Inele cu chatonul în formă de casetă circulară, decorată în tehnica granulaţiei şi a filigranului

Acest tip de piese a avut o largă circulaţie în timp, fiind cunoscute în mai multe variante. Constau într-o verigă pe care a fost montat chatonul. Acesta, în cele mai multe cazuri, constă dintr-o casetă de argint sau bronz în interiorul căreia a fost montată o piatră semipreţioasă. De jur-împrejurul casetei au fost lipite granule sau grupuri de granule de argint.

1.Piesă decorată pe margini cu granule dispuse în jurul monturii, iar în exteriorul plăcuţei care formează chatonul sunt grupuri de granule. Provine din necropola de la Cuptoare-Sfogea [311] .

2.Piesă decorată pe marginea plăcuţei care constituie baza chatonului, cu granule care formează un brâu în jurul monturii. Inelul a fost descoperit la Cuptoare-Sfogea [312] .

3.Piesă cu o mică piatră centrală pe chaton. În jurul monturii sunt două brâuri de sârmă filigranată dispuse concentric, iar pe marginea chatonului sunt lipite granule distanţate. Inelul provine de la Cuptoare-Sfogea [313] .

4. O piesă, sumar descrisă, a avut încastrată o bucată de sticlă (?) albastră, şi este găsită în M.1 de la Moldova Veche-Malul Dunării [314] .

III.2.4.2.Inele cu veriga din bandă metalică imitând sârmele filigranate alăturate. La îmbinarea capetelor benzii a fost lipită o granulă de bronz. Piesa provine din M.5 de la Vojlovica-Humka Azotara [315] .

III.2.5.Un inel roman refolosit este cunoscut din necropola de la Gornea-Căuniţa de Sus, în M.29. Piesa a fost executată prin turnare, din bronz şi are pe chaton inscripţia “OPR” [316] .

Observaţii generale

Principala caracteristică a acestor necropole o constituie prezenţa în cantităţi destul de mari a pieselor de podoabă de tradiţie sud dunăreană, precum şi poziţia E în număr mare a braţelor defuncţilor într-un număr mare. Dispunerea mormintelor în cadrul planimetriei necropolelor, din ceea ce s-a putut observa [317] , este în şiruri paralele care se divid în alte grupuri mai mici, probabil pe familii, precum şi în grupuri de morminte dispuse haotic [318] . Cronologic, aceste necropole îşi au începuturile la sfârşitul secolului XI sau începutul celui următor, şi au durat până în primii 15-20 de ani ai veacului XIII. Sunt şi excepţii, ca de exemplu necropolele de la Cuptoare-Sfogea şi Sviniţa-Km. Fluvial 1004, care au fost utilizate şi după această dată, dar caracteristicile lor ca necropole care au aparţinut acestui grup s-au schimbat, în special din punct de vedere al inventarului funerar. Un alt caz aparte îl constituie necropola de la Banatska Palanka, unde s-au descoperit şi piese mai timpurii. Între acest tip de necropole şi precedentele, se pot observa anumite puncte comune. În primul rând, se observă că, asemeni unor necropole din orizontul stepic, mormintele sunt dispuse în şiruri (Şopotu Vechi-Mârvilă, Gornea-Căuniţa de Sus). De asemenea, unele poziţii ale braţelor unei părţi a defuncţilor sunt similare cu a mormintelor din necropolele din orizontul Bielo Brdo, dar fără a fi un argument hotărâtor [319] . Spre deosebire însă, de aceleaşi necropole, armele şi piesele de port orientale lipsesc. Acelaşi lucru se poate spune şi asupra depunerii de ofrande alimentare în recipiente, excepţie făcând doar un mormânt de la Sviniţa-Km. Fluvial 1004, în care a fost descoperit un fragment de căldare de tip peceneg. Comparativ cu necropolele de secol X cu podoabe bizantine sau imitaţii ale lor, se poate spune că, din punct de vedere al tipologiei acestora, ele nu mai au vreo legătură. Podoabele şi piesele de port, deşi tot de origine sud-dunăreană, sunt de cu totul altă factură, fapt care poate însemna fie o transformare a culturii materiale, fie că este vorba de o populaţie care avea sau şi-a schimbat piesele de port sub influenţa bizantină. Ceea ce mai aduc nou aceste tipuri de necropole, este o schimbare destul de mare la nivelul practicilor rituale. În primul rând, este vorba de atestarea unei noi poziţii a braţelor faţă de corpul defunctului (varianta E, cu mâinile flectate din cot, şi palmele aduse pe clavicule, gât sau umeri, şi subvariantele ei), ca de exemplu la Vojlovica-Humka Azotara, unde M.13 a avut o mână flectată din cot şi cu palma adusă pe claviculă [320] . Asemenea morminte au mai fost descoperite în situl amintit. Din ceea ce s-a săpat şi publicat până în prezent, se poate spune doar că în această necropolă sunt elemente de populaţie amestecate. Piesele sunt fie de influenţă sud-dunăreană (cercel decorat cu o montură sferică, din fir filigranat şi granule), fie cu însemne creştine (inel de deget, cu o cruce cu braţe egale, incizată pe chaton), dar foarte puţine amintesc de orizontul funerar de tip Bielo Brdo (o verigă de păr cu un capăt îndoit în formă de S). Din punct de vedere al ritualului, situaţia este similară, doar mormintele 1 (cu palmele aduse pe bazin) şi 6 sugerând prezenţa unor alte elemente de populaţie, care aveau obiceiuri funerare diferite [321] . Situaţii similare sunt în majoritatea necropolelor aparţinînd acestui orizont funerar.

La nivelul practicilor funerare ulterioare, în anumite situri, precum cele de la Şopotu Vechi-Mârvilă şi Nicolinţ-Râpa Galbenă, s-a constatat prezenţa unor recipiente ceramice în teritoriul cimitirului.

Sunt necropole de diverse dimensiuni, ale unei populaţii amestecate din punct de vedere al ritualului de înmormântare. În urma analizei planimetrice, coroborat cu tipologia şi cronologia pieselor de inventar, s-a observat că, spre ultimele faze de funcţionare, piesele de tradiţie bizantină sau sud-dunăreană au devenit din ce în ce mai rare. Faptul că este vorba de populaţii diferite care se inhumau în aceleaşi necropole este demonstrat de piesele tipice orizontului funerar de tip Bielo Brdo, cele bizantine (nu reproduse după modele), poziţia diversă a braţelor (mai multe variante şi subvariante utilizate decât în mod obişnuit în necropolele din orizonturile precedente) şi modul de dispunere al mormintelor unei familii. Diferenţele cronologice, absolute şi relative, care se observă între piesele de tradiţie bizantină din diverse regiuni ale Peninsulei Balcanice, rezultă din faptul că la sudul Dunării o parte a siturilor a fost utilizată o perioadă mai îndelungată de timp, fără să fie afectate de pătrunderea unei alte populaţii sau de influenţa bisericii catolice. În Banat, portul tipic acestor comunităţi a continuat şi este atestat prin descoperiri de piese de această factură în diverse tezaure (Dubovac, Orşova şi Macovişte), chiar şi în anumite necropole, precum şi prin anumite tipare descoperite în regiunea oraşului Vršac. Practicile funerare ale acestor comunităţi au suferit însă anumite modificări după mijlocul secolului XIII, ele mai fiind sesizate doar sporadic, la Cuptoare-Sfogea, Vršac, Sviniţa şi la Reşiţa-Ogăşele.

Populaţia care se inhuma în aceste necropole, avea practici rituale legate de împiedicarea revenirii defunctului printre cei vii. Acesta era un obicei funerar anterior creştinării, întâlnit la mai multe populaţii (slavi dar şi la populaţiile de stepă nomade). Modul său de manifestare este însă asemănător. Depunerea de ofrande alimentare în interiorul mormintelor, în recipient, sau fără, a fost semnalată doar într-un singur caz, la Sviniţa-Km. fluvial 1004. Acest obicei, considerat a fi legat de slavi, dar întâlnit şi în mediul nomad stepic, lipseşte deci în aceste morminte, ceea ce reprezintă un argument în plus în favoarea faptului că între aceste comunităţi sunt diferenţieri semnificative la nivelul desfăşurării practicilor funerare.

Pentru regiunea Banatului montan, la nivelul populaţiei care se inhuma în aceste necropole, nu putem vorbi de o schimbare a tradiţiei culturii materiale faţă de perioada precedentă. Dacă acest fenomen a avut loc, atunci el s-a produs doar pentru acele elemente care au pătruns aici mai degrabă sporadic decât masiv. Un alt argument îl constituie faptul că acest tip de necropole a funcţionat în paralel cu cele de tip Bielo Brdo din regiunea de câmpie, iar abandonarea obiceiurilor funerare (de inhumare a defunctului cu un anumit tip de piese de podoabă sau port) la ambele tipuri de populaţie s-a petrecut concomitent. La aceasta se adaugă faptul că, în zona de câmpie, tipurile de piese de port şi de podoabă au rămas şi în secolul XII şi la începutul lui XIII aceleaşi, cele de tradiţie sud-dunăreană fiind o raritate. Pentru zona de munte, rarităţile constau în prezenţa pieselor de tip Bielo Brdo. Aceasta înseamnă că, în linii generale, între cele două regiuni, portul indică două populaţii diferite (privind prin prisma podoabelor din mormintele de femei). Acest orizont funerar (pe baza cronologiei absolute şi relative a pieselor de port, podoabă şi a depunerii de monede ca obol funerar) poate fi surprins de la sfârşitul secolului XI până la începutul sec. XIII.

Elemente de legătură între necropolele de tip Bielo Brdo şi cele din orizontul dunărean

Un grup de necropole, în care sunt întâlnite elemente ale acestui orizont funerar (verigi de păr cu un capăt îndoit în forma literei S), este constituit de cimitirele de la Cuptoare-Sfogea, Gornea-Căuniţa de Sus, Şopotu Vechi-Mârvilă, Banatska Palanka [322] şi Vojlovica-Humka Azotara [323] , dar ele nu mai pot fi atribuite lui. Acestea sunt concentrate în zona de munte a Banatului, cu o excepţie. Singurele elemente care le marchează prezenţa sunt verigile de păr cu capătul îndoit în forma literei S. În aceste situri, amestecul de piese este foarte redus. Doar două morminte (M.48 de la Gornea-Căuniţa de Sus şi M.291 de la Cuptoare-Sfogea) au avut piese în asociere cu podoabe sud-dunărene, sau mai exact, caracteristice Dunării de Jos.

Din punct de vedere al ritualului, există câteva morminte care ar putea trăda elemente ale unei populaţii stepice (poziţia B a braţelor, des întâlnită la mormintele din regiunea de câmpie a Banatului, datate în secolele X-XI). În afara celor cu palmele depuse pe bazin şi care au avut verigi de păr cu capătul întors în forma literei S, au mai fost găsite şi alte morminte cu braţele pe lângă corp şi palmele aduse pe bazin. Acestea au avut fie alt tip de piese de podoabă în inventar (tipice în special pentru Bazinul Dunării de Jos), fie nu au avut deloc. Se constată că, în regiunea de deal/munte, mormintele care au avut ca inventar verigile de păr menţionate doar în puţine cazuri au avut braţele cu palmele aduse pe bazin. Aceasta este încă o dovadă a faptului că, între populaţiile de stepă şi purtătorii culturii Bielo Brdo, în Banat, relaţiile la nivelul culturii materiale şi al practicilor funerare au fost pe ansamblu reduse. Totuşi trebuie făcute diferenţieri de la o comunitate la alta şi evidenţiate cazurile particulare. Nu acelaşi lucru se poate spune despre influenţa culturii materiale sud-dunărene asupra mormintelor care pot fi din fazele târzii ale orizontului stepic. Se observă că acestea au preluat piese de port de tradiţie bizantină pe de o parte, iar pe de alta se inhumau în număr mare fără inventar. În ceea ce priveşte prezenţa verigilor de păr cu un capăt îndoit în formă de S, în acest stadiu al cercetării, este mai greu de spus dacă sunt piese de import în acest mediu sau se poate vorbi de pătrunderea unei alte populaţii dinspre regiunea de câmpie în cea de deal şi munte. Cea mai plauzibilă ipoteză pare a fi cea din urmă, importul unor piese de port sau podoabă inferioare calitativ într-un mediu unde piesele de tradiţie sud dunăreană erau în circulaţie în cantităţi apreciabile, fiind mai greu de justificat. În această ordine de idei, putem crede că elementele de populaţie care au purtat verigi de păr cu capătul întors în formă de S au suferit influenţe la nivelul culturii materiale (în acest sens ar fi relevante asocierile de piese din mormintele care conţin astfel de verigi), cât şi la nivelul practicilor de înmormântare (prezenţa poziţiilor C, D, E a braţelor) din partea populaţiei din regiunea Dunării de Jos. Pentru toate grupele de populaţie se observă utilizarea unor practici comune privind împiedicarea încercării de revenire a defunctului printre cei vii (diverse poziţii ale picioarelor, intervenţii asupra cadavrelor înainte de înmormântare sau la un anumit interval de timp după acest eveniment). Conform credinţelor slave, depunerea de alimente în morminte se făcea cu scopul de a păstra hrana pentru defunct, ca acesta să nu revină printre cei vii [324] . Lipsa depunerii de ofrande alimentare în recipiente poate demonstra că este vorba de o altă populaţie, sau de abandonarea vechilor practici funerare. Aici se poate ridica o altă problemă, anume aceea a atribuirii etnice a populaţiilor aparţinătoare orizontului Bielo Brdo şi cele din regiunea sud-dunăreană. În general s-a încercat acreditarea ideii că purtătorii civilizaţiei Bielo Brdo sunt slavi în amestec cu maghiari [325] . La sudul Dunării, s-a încercat demonstrarea faptului că avem de-a face tot cu o populaţie slavă [326] , şi, chiar mai mult, că şi acolo avem de-a face cu acelaşi orizont funerar, aparţinător slavilor. O astfel de interpretare este greu de demonstrat datorită unor argumente simple. Primul este acela că orizontul stepic, la nivelul culturii materiale şi al practicilor funerare, se diferenţiază puternic de cel de tip Bielo Brdo. Aceste două orizonturi nu se întrepătrund decât pe alocuri, şi doar atunci când orizontul nomad stepic începuse să se altereze. Relaţiile între cele două populaţii au fost reduse. Influenţa pe care au suferit-o populaţiile de stepă a fost în special de factură bizantină, nu dinspre elementele slave din Pannonia care nu au avut o cultură materială superioară lor. Elementele slave cel mult au reprodus la comandă piese de port şi podoabă bizantine, nu au creat ceva nou. La sudul Dunării, populaţiile de acolo, aflate sub influenţa culturii materiale bizantine, au adoptat-o şi au adaptat-o. La nordul Dunării, în Banatul montan, se poate vorbi de difuziune a acestei culturi materiale, pe diverse căi. La nordul Dunării, în Banatul montan, cultura materială sud-dunăreană, superioară celei din aria orizontului funerar de tip Bielo Brdo, s-a impus acesteia, eventualele elemente de civilizaţie fiind asimilate.

Aceasta demonstrează creştinarea masivă a acestor elemente nou pătrunse în zona montană şi preluarea unui inventar, care în secolele IX, X şi început de XI nu îi era specific. Pe de altă parte, aceasta şi-a păstrat elemente specifice de ritual, precum anumite poziţii a braţelor. Un fenomen similar s-a constatat şi în Slovacia, unde din anii ‘30 ai secolului X, mormintele atribuite maghiarilor aveau pe ansamblu un anumit tipic de poziţionare a braţelor în raport cu corpul defunctului [327] . Restul sunt deja morminte ale unei populaţii creştinate, iar altele aparţin unor grupuri care se inhumau după ritualuri eretice.

Piesele de inventar, însă, nu mai atestă acelaşi lucru. Aceasta poate fi şi dovada că deja la sfârşitul secolului XI, în secolul XII şi începutul celui următor populaţiile din zona de munte erau într-o fază avansată de omogenizare la nivelul culturii materiale. Influenţa sau difuzarea pieselor caracteristice orizontului funerar de tip Bielo Brdo este minoră şi nu afectează în mod special caracteristicile de bază ale acestor necropole.

Exceptând mormintele cu caracteristici ale orizontului funerar de tip Bielo Brdo, practicile funerare utilizate la mormintele din aceste necropole denotă un amestec de populaţii şi de credinţe aparte în ceea ce priveşte viaţa de după moarte. Acest amestec de practici funerare şi tipurile de piese de port sau de podoabă utilizate (predominanţa pieselor de podoabă bizantine) sunt o caracteristică a necropolelor din regiunea de deal şi munte a Banatului. Prezenţa masivă a pieselor de tradiţie sud-dunăreană le particularizează în raport cu cele Bielo Brdo clasice, contemporane lor pe anumite segmente cronologice. Faptul că există în paralel determină existenţa a două tipuri de necropole. Din acest grup de necropole mai fac parte cele de la Caransebeş-Măhala, Nicolinţ, Moldova Veche-Malul Dunării, Sviniţa-Km. Fluvial 1004 şi probabil cele de la Caransebeş-Centru (mormintele din jurul bisericii), Drencova, Moldova Veche-Rât. Piese similare sau de aceeaşi tradiţie au mai fost descoperite la Banatska Palanka, Vojlovica-Humka Azotara şi în aşezarea contemporană necropolei de la Ilidia-Funii. Despre cele de la Drencova, Moldova Veche-Rât, Caransebeş-Măhala, Nicolinţ, Caransebeş-Centru, Moldova Veche-Malul Dunării şi Sviniţa-Km. Fluvial 1004 se ştie, până în acest stadiu al cercetării, că nu au conţinut piese din orizontul funerar de tip Bielo Brdo. Faptul că sunt cunoscute în număr ridicat astfel de cimitire şi au aceleaşi caracteristici cu cele de la sudul Dunării pune câteva probleme legate atât de tipul de inventar, cât şi de ritualul de înmormântare. Prima este aceea că piesele bizantine, în marea lor majoritate sunt de import. A doua se referă la probleme de ritual funerar. Prezenţa mormintelor cu braţele flectate din cot şi cu palmele aduse pe claviculă sau în regiunea gâtului, este atestată doar în anumite situri, preponderent în cele din sudul Dunării. Situaţia este identică şi în zona montană a Banatului. Ambele elemente pledează în favoarea faptului că în regiunea Dunării s-a dezvoltat într-o anumită porţiune o cultură materială şi spirituală relativ unitară. Faptul că morminte care prezintă anumite caracteristici de ritual (depunerea braţelor într-un anumit fel) se circumscriu cronologic unor evenimente politice şi ecleziastice le poate lega de ele. Probabil că o parte a complexelor funerare de un anume tip pot fi atribuite unei alte populaţii, care s-a deplasat dintr-o regiune în alta, ca urmare a unor evenimente de natură politică sau religioasă. Aceste deplasări de populaţie, pentru Banat pot fi sesizate din două direcţii, în valuri succesive. O primă direcţie poate fi urmărită dinspre nord-vest şi a fost reprezentată de către populaţiile de stepă. În urma lor au pătruns elemente de populaţie care se exprimă la nivelul culturii materiale prin necropole de tip Bielo Brdo. Dinspre sud, au pătruns grupe de populaţie din Imperiul Bizantin. Din păcate, alte necropole din secolul X, diferite de cele ale orizontului stepic, nu au fost cercetate sistematic în Banat şi nu mă pot raporta din punct de vedere al caracteristicilor faţă de cele de la sudul fluviului. De aceea, abundenţa de piese de factură bizantină de la sfârşitul secolului XI, din secolele XII şi XIII a fost considerată ca un import masiv de piese. Consider că şi puţinele obiecte de tradiţie sau chiar de producţie bizantine, descoperite în Banat şi datate în secolul X, sunt dovada existenţei unei culturi materiale comune între populaţia de pe ambele maluri ale Dunării. Abundenţa de piese din secolele amintite trebuie pusă doar pe seama revenirii Bizanţului în aceste regiuni, până la linia fluviului. Faptul că avem de-a face cu aceeaşi cultură materială pe ambele maluri demonstrează existenţa unei populaţii cu aceleaşi tradiţii la nivelul portului. Prezenţa elementelor orizontului funerar de tip Bielo Brdo şi la sudul Dunării trebuie pusă pe seama infiltrării acolo şi în zona de munte a Banatului a unei noi populaţii venită din Regatul maghiar ca urmare a luptelor dintre cele două state. Situaţia s-a perpetuat în acelaşi mod şi în veacul XIII, cu deosebirea că statul bizantin a fost înlocuit cu cel de-al doilea Ţarat bulgar. Cultura materială a rămas în linii mari aceeaşi, la fel şi ritualurile de înmormântare.

În cadrul acestor necropole se diferenţiază mai multe tipuri de practici rituale legate de depunerea defunctului în mormânt. Aceste practici se observă în special la modul de aşezare a braţelor în raport cu corpul. Mormintele care au avut braţele pe lângă corp, de regulă sunt sărace în inventar, excepţie făcând un mormânt de la Şopotu Vechi-Mârvilă (M.12). Mormintele cu braţele având poziţia B (cu palmele aduse pe bazin) sunt printre cele mai bogate, însă doar în necropola de la Cuptoare-Sfogea. Piesele pe care le conţin sunt amestecate ca tradiţie. Mormintele inhumate cu braţele pe abdomen sunt într-o situaţie similară variantei precedente.

Din punct de vedere al dispunerii planimetrice se observă două practici diferite. Pe de o parte sunt morminte dispuse în şiruri, iar pe de alta, există grupuri în care mormintele sunt haotice. Primul tip de dispunere a mormintelor, în şiruri, se poate observa în primul rând la necropolele din orizontul stepic (Timişoara-Cioreni), dar şi în cele mai târzii de la sudul Dunării (Niš). Ideea că aceste necropole, din secolele XI-XIII aparţin unui anume tip de populaţie, trebuie abandonată. Aceste secole, şi mai ales XI şi XII, pentru Banat, trebuie văzute exact ca fiind perioada de amestec a unor populaţii cu un etnic şi religii diverse. Din punct de vedere al culturii materiale, se observă acelaşi lucru. Revenirea Bizanţului în regiunea dunăreană a avut o mare influenţă asupra culturii materiale şi spirituale a acestei populaţii. Se observă o influenţă masivă la nivelul ritualului de înmormântare, prin apariţia pe scară largă a depunerii unui braţ sau a ambelor pe clavicule, obicei extrem de rar semnalizat în necropole până la acea dată.

ANEXE

 

Lista necropolelor (pentru Banat)

  1. Caransebeş-Măhala (Jud. Caraş-Severin)
  2. Cuptoare-Sfogea (Jud. Caraş-Severin)
  3. Drencova (Com. Berzeasca, Jud. Caraş-Severin)
  4. Gornea-Căuniţa de Sus (Com. Sicheviţa, Jud. Caraş-Severin)
  5. Moldova Veche-Rât (Jud. Caraş-Severin)
  6. Moldova Veche-Malul Dunării (Jud. Caraş-Severin)
  7. Moldova Veche-Ogaşul cu Spini (Jud. Caraş-Severin)
  8. Nicolinţ-Râpa Galbenă (Com. Ciuchici, Jud. Caraş-Severin)
  9. Sviniţa-Km. fluvial 1004 (Com. Sviniţa, Jud. Mehedinţi)
  10. Şopotu Vechi-Mârvilă (Com. Dalboşeţ, Jud. Caraş-Severin)
  11. Vojlovica-Humka Azotara (Opšt. Pančevo)

 

Lista aşezărilor în care s-au găsit obiecte

de tradiţie sud-dunăreană

  1. Berzovia-Pătruieni (Com. Berzovia, Jud. Caraş-Severin)
  2. Gornea (Com. Sicheviţa, Jud. Caraş-Severin)
  3. Ilidia-Funii (Com. Ciclova Română, Jud. Caraş-Severin)

Lista necropolelor cu piese izolate sau morminte

cu piese de tradiţie sud-dunăreană

  1. Reşiţa-Ogăşele (Jud. Caraş-Severin)
  2. Ilidia-Obliţa (Com. Ciclova Română, Jud. Caraş-Severin)

Lista punctelor cu piese de tradiţie sud-dunăreană,

din descoperiri neclare

  1. Banatska Palanka (opšt. Bela Crkva)  

Lista punctelor cu necropole sau piese izolate

(pentru Oltenia) [328]

  1. Drobeta Turnu Severin (Jud. Mehedinţi)
  2. Ferigele (Com. Costeşti, Jud. Vâlcea)
  3. Izâmşa (Com. Obârşia de Câmp, Jud. Mehedinţi)
  4. Izvoarele (Com. Gruia, Jud. Mehedinţi)
  5. Orlea (Com. Orlea, Jud. Olt)
  6. Ostrovul Mare (Com. Gogoşu, Jud. Mehedinţi)

  << TOP >>

fig. 1 Oriyontul sud-dunărean 2

 

<< TOP >> /

BIBLIOGRAFIE

álint 1991 – Cs. Bálint, Südungarn im 10. Jahrhundert, Budapesta, 1991

Boroneanţ 1985 – V. Boroneanţ, Cimitirul feudal timpuriu de la Sviniţa Km. fluvial 1004, în Drobeta, 6, 1985, 111-118

Cantacuzino 1979 – G. Cantacuzino, Renseignements nouveaux concernant les tombes de bogomiles découvertes in Roumanie et leur rituel funéraire, în ZNM, Beograd, IX-X, 1979, 359-372

Cantacuzino, Trohani 1981 – Gh. Cantacuzino, G. Trohani, Cercetările arheologice de la Cernica-Mănăstire, în Cercetări Arheologice, IV, 1981, 200-239

Ćorović-Ljubinković 1956 – M. Ćorović-Ljubinković, La nécropole slave de Brestovik. Rapport préliminaire des fouilles en 1953-1954, în AI, II, 1956, 131-137

Cosma 2001 – C. Cosma, Necropole, morminte izolate şi descoperiri funerare cu caracter incert din secolele al IX-lea şi al X-lea din vestul şi nord-vestul României, în Ephemeris Napocensis, XI, 2001, 165-269

Csallány 1970 – D. Csallány, Weiblicher Haarflechteschmuck und Stiefelbeschläge aus der Ungarischen Landnahmezeit im Karpatenbecken, în Acta Arch. Acad. Sc. Hung., XXII, 1-4, 1970, 261-299

Dumitriu 2001 – L. Dumitriu, Der Mittelalterliche Schmuck des Unteren Donaugebietes im 11.-15. Jahrhundert, Bucureşti, 2001

Džambov 1977 – I. Džambov, Parures médiévales de Hisar, în Arheologia, Sofia, XIX, 3, 1977, 56-59

Ercegović-Pavlović 1966 – S. Ercegović-Pavlović, Contribution à l'étude des nécropoles médiévales en Serbie, în Starinar, XVII, 1966, 143-152

Ercegović-Pavlović 1972 – S. Ercegović-Pavlović, Contribution à l'étude des boucles d'oreilles en Serbie du IXe au XIIIe siécle, în Starinar, XXI, 1972, 41-58

Ercegović-Pavlović 1976 – S. Ercegović-Pavlović, Nécropole médiévale à Niš, în Starinar, XXVII, 1976, 83-100 şi T.I-XVI

Ercegović-Pavlović 1979 (apărut 1977) – S. Ercegović-Pavlović, Bijoux médiévaux à plaquettes ornamentales, în ZNM, Beograd, IX-X, 1979, 279-283

Ercegović-Pavlović 1980 – S. Ercegović-Pavlović, Les nécropoles romaines et médiévales de Maćvanska Mitrovica, în Sirmium, XII, Beograd, 1980

Ercegović-Pavlović 1982-1983 – S. Ercegović-Pavlović, Boljetin, agglomeration et nécropole médiévales, în Starinar, XXXIII-XXXIV, 1982-1983, 227-230

Ercegović-Pavlović, Minić 1984 – S. Ercegović-Pavlović, D. Minić, Brza Palanka.Secteur II-III.Fouilles de 1980 (Moyen Age), în Cahierd des Portes de Fer, II, 1984, 171-174

Ercegović-Pavlović, Minić 1986 – S. Ercegović-Pavlović, D. Minić, Le site d'habitation et la necropole de Pozamište, în Cahierd des Portes de Fer, III, 1986, 346-361

Fehér, Éry, Kralovánszky - G. Fehér, K. Éry, A. Kralovánszky, A közep-Duna-medence magyar honfoglalás-és kora Árpád-kori Sírleletei. Leletkataszter, în Reg. Tan., II, 1962

Feneşan 1974 - C. Feneşan, Câteva consideraţii privind circulaţia monetară în Banat în timpul feudalismului timpuriu, în Crisia, 4, 1974, 107-111

Fodor & colaboratorii 1996 – I. Fodor & colaboratorii, The Ancient Hungarians, Budapesta, 1996

Fülöp, Jungbert 1983 - Gy. Fülöp, B. Jungbert-Őrspuszta-ein Gräberfeld aus der Landnahmezeit und der Frühen Arpadenzeit, în „Alba Regia”, 20/1983, 233-234

Fusek 1998 – G. Fusek, Gräber mit Arpademünzen aus dem Gräberfeld von Šindolka in Nitra, în Slov. Arch., XLVII, 1, 1998, 71-118

Garašanin, Garašanin 1956 – M. Garašanin, D. Garašanin, La nécropole serbe médiévale de Dobrača, în Starinar, V-VI, 1956, 191-204

Garašanin, Garašanin 1956-1957 – M. Garašanin, D.Garašanin, Les tertres funéraires de Belotić et de Bela Crkva (Serbie de l'ouest), în ZNM, Beograd, I, 1956-1957, 17-50

Gatev 1977 – P. Gatev, Parures de sépultures des XIe-XIIe s., în Arheologia, Sofia, XIX, 1, 1977, 30-46

Gatev 1985 – P. Gatev, Agglomeration médiévale et nécropole du XIIe s. aux environs du village de Kovačevo, départament de Pazardžik, în Fouilles et recherches, XII, 1985, Sofia

Giesler 1981 – J. Giesler, Untersuchungen zur Chronologie der Bjelo Brdo Kultur. Ein Beitrag zur Archäologie des 10. und 11. Jahrhunderts im Karpatenbecken, în Prähistorische Zeitschrift, 56, 1, 1981, Bonn

Glück 1978 – E. Glück, Câteva consideraţii preliminare privind lucrarea “Deliberatio” (sec. al XI-lea), în Ziridava, X, 1978, 189-197

Halikova 1976 – E.A. Halikova, Ősmagyar temető a Káma Ménten, în A.É., 103, 1, 1976, 53-78

Hampel 1894 - J. Hampel, A régibb középkor (IV-X. század) Emleké Magyarhonban, vol. I, Budapest, 1894

Hampel 1897 - J. Hampel, A régibb középkor (IV-X. század) Emleké Magyarhonban, vol. II, Budapest, 1897

Hanuliak 2000 – M. Hanuliak, Burial Grounds-Source of Knowledge about the Great Moravian Period, în Slovaks in the Central Danubian Region in the 6th to 11th century, Bratislava, 2000, 133-147

Iaroslavschi 1975 – E. Iaroslavschi, O villa rustica la Caransebeş, în Banatica, 3, 1975, 355-363

Janković 1975 – M. Janković, Deux nécropoles médiévales en Serbie de l'est, în Starinar, XXIV-XXV, 1975, 227-241

Janković 1983 – M. Janković, Some Informations on Production of Objects of Non-ferrous Metals in the Region of Ključ in the Danube Valley from 9th to 11th Century, în ZNM, Beograd, 1, 1983, 99-118 şi planşele

Jelovina 1963 – D. Jelovina, Starohrvatske nekropole. Na području između rijeka zrmanje I cetine, Split, 1963

Jovanović 1977 – V. S. Jovanović, Contribution à la chronologie des necropoles médiévales de Yougoslavie et de Bulgarie (I), în Balcanoslavica, Prilep, 6, 1977, 141-187

Jovanović 1987 – V. Jovanović, Considération sur la nécropole médiévale Lukovit-Mušat près de Loveč en Bulgarie, în Starinar, XXXVIII, 1987, 111-132

Kalić, Popović 1985 – J. Kalić, M. Popović, L'eglise de Deževo, în Starinar, XXXVI, 1985, 115-149

Khalikova 1971 - A. E. Khalikova, Composant éthnique commun dans les populations de la Bulgaire de la Volga et de la Hongrie de Xe siècle, în Mitt.Arch.Inst., Budapesta, 1, 1971 (apărut 1972), 177-194

Kiss 1983 – A. Kiss, Baranya megya X-XI. századi sírleletei, Budapest, 1983

Költő 1993 - L. Költő, Honfoglalás kori tegeyes sír Vöröson, în Évkönyve, A Herman Ottó Múzeum, XXX-XXXI, 2, 1993, 433-445

Korzuhina 1954 - G. F. Korzuhina, Русские кладьі IX-XIII вв., Moscova-Leningrad, 1954

Kovács 1989 - L. Kovács, Münzen aus der Ungarischen Landnahmezeit, în Fontes Archaeologici Hungariae, 1989, 7-189 şi planşele

Kovács 1994 – L. Kovács, Das Früharpadenzeitliche Gräberfeld von Szalbocs, în V.A.H., VI, 1994

Kovács 1994-1995 – L. Kovács, A Kárpát-medence kétélû kardjai a 10. század 2. felébõl, în CAH, 1994-1995, 153-189

Lazarov 2001 – L. Lazarov, Historical museum-Dalgopol. Ancient Bronze. Katalog, Varna, 2001

Lazarovici, Maxim, Ţeicu, Oprinescu 1993 – Gh. Lazarovici, Z. Maxim, D. Ţeicu, A. Oprinescu, Şantierul arheologic Gornea 1989, în Banatica, 12, I, 1993, 295-319

Marjanović 1967 – G. Marjanović, Un tombeau médiéval des environs de Požarevac, în Starinar, XVIII, 1967, 217-220 şi pl. 1-2

Marjanović-Vujović 1976 – G. Marjanović-Vujović, La diffusion des boucles d'oreille granulées en Serbie, în Starinar, XXVII, 1976, 101-109 şi T.I-IV

Marjanović-Vujović 1982-1983 – G. Marjanović-Vujović, Čezava-Nécropole médiévale, în Starinar, XXXIII-XXXIV, 1982-1983, 123-126

Marjanović-Vujović 1984 – G. Marjanović-Vujović, Trnjane. Serbian necropolis (11th-13th century), Beograd, 1984

Marjanović-Vujović 1985 – G. Marjanović-Vujović, Contribution à l'etude des résultats des fouilles des nécropoles médiévale en Serbie, în Starinar, XXXVI, 1985, 105-114

Marjanović-Vujović 1986 – G. Marjanović-Vujović, Vajuga-Pešac. La nécropole médiévale II, în Cahiers des Portes de Fer, III, 1986, 184-237

Marjanović-Vujović, Tomić 1982 – G. Marjanović-Vujović, G. Tomić, Jewellery on the Territory of Serbia. From Mediaeval Necropolises from the 9th to the 15th centuries, Beograd, 1982

Mesterházy 1990 – K. Mesterházy, Bizánci és balkáni eredetű tárgyak a 10-11. századi magyar sírleletekben I, în F.A., XLI, 1990, 87-115

Mesterházy 1991 – K. Mesterházy, Bizánci és balkáni eredetű tárgyak a 10-11. századi magyar sírleletekben II, în F.A., XLII, 1991, 145-177

Mesterházy 1994 – K. Mesterházy, Azún. Tokaji kinks revíziója, în F.A., XLIII, 1994, 193-242

Milošević 1961 – D. Milošević, Les fouilles de conservation d'une nécropole du Moyen-âge dans le village Lešie prés Paraćin, în ZNM, Beograd, III, 1961, 141-163 şi planşele

Minić 1970 – D. Minić, La nécropole médiévale de Veliki Gradac, près de Doni Milanovac, în Starinar, XX, 1970, 233-248

Minić 1982-83 (1984) – D. Minić, Ribnića, site prehistorique et antique, agglomeration médiévale avec necropole, în Starinar, XXXIII-XXXIV, 1982-1983 (apărut 1984),

Minić 1987 – D. Minić, Le fil tordu en spirale dans les bijoux médiévaux de Serbie, în Starinar, XXXVIII, 1987, 73-81

Minić 1995-1996 – D. Minić, Decorative Plateles from the Vrcalo's Water-Mill near Ruma, în RAD, Muzeja Vojvodine, Novi Sad, 37-38, 1995-1996, 113-121

Oţa 1998 – S. Oţa, Mormintele bogomile din sudul Banatului (secolele XII-XV), în AM, II, 1998, 113-123

Pál 1993 - M. Pál, 10-11. századi temető Sarkadkerestúr határában (előzetes jelentes), în Évkönyve, A Herman Ottó Múzeum, XXX-XXXI, 2, 1993, 487-511

Parović-Pešikan 1980 – M. Parović-Pešikan, Nécropole médiévale à Sremska Mitrovica, în Starinar, XXXI, 1981, 179-191

Petrović 1962-63 – D. M. Petrović, Nécropole médiévale dans la localite Donićko Brdo à Gradac, în Starinar, XIII-XIV, 1962-1963, 275-291

Popović-Ivanisević 1988 – M. Popović-Ivanisević, Braničevo, cité médiévale, în Starinar, XXXIX, 1987, 125-179

Premk, Popović, Blelajak 1984 – A. Premk, P. Popović, L.Blelajak, Vajuga-Pesac. Fouilles de sondage de 1980, în Cahiers des Portes de Fer, II, 1984, 118-124 şi ilustraţia

Radoslavljević-Krunić 1986 – S. Radoslavljević-Krunić, Une nécropole médiévale à Ljubičevac, în Cahiers des Portes de Fer, III, 1986, 329-341

Radu, Ţeicu 2003 –A. Radu, D. Ţeicu, 127.Nicolinţ, com. Ciuchici, jud. Caraş-Severin, punct Daia Parte, Crăguieţ, Râpa Galbenă, în CCA, campania 2002, Bucureşti, 2003, 212-213

Ryabsteva 2000 – S.S. Ryabsteva, Three Bead Rings from Vistula to Volga, în Stratum plus, 5, 2000, 161-182

Selmeczi 1992 – L. Selmeczi, A Négyszállási I. Számú Iasz Temető, Budapesta, 1992

Spinei 1985 – V. Spinei, Realităţi etnice şi politice în Moldova meridională în secolele X-XIII. Români şi turanici, Iaşi, 1985

Stanojev 1989 – N. Stanojev, Nekropolen aus dem 10.-15. Jahrhundert in der Vojvodina. 712 Katalogabschnitte. Katalog 1, Novi Sad, 1989

Szőke 1962 – B. Szőke, A honfoglaló és kora Árpád-kori magyarország régészeti emlékei, în Rég. Tan., 1, 1962

Točík 1968 – A. Točík, Altmagyarische Gräberfelder in der Südwestslovakei, Bratislava, 1968

Točík 1971 – A. Točík, Flachgräberfelder aus dem IX. Und X. Jahrhundert in der Südwestslowakei, în Slov. Arch., XIX, 1, 1971, 135-276

Ţeicu 2003 – D. Ţeicu, Necropola de la Şopotu Vechi, în Studii istorice, Reşiţa, 2003, 23-60

Ţeicu 1993 – D. Ţeicu, Necropole medievale (sec. X-XIV) din sudul Banatului, în Banatica, 12, I, 1993, 229-272

Ţeicu 1998 – D. Ţeicu, Banatul montan în evul mediu, Timişoara, 1998

Ţeicu, Bozu 1982 – D. Ţeicu, O. Bozu, Crucea engolpion descoperită la Moldova Veche, în AMN, 19, 1982, 393-395

Ţeicu, Lazarovici 1996 – D. Ţeicu, Gh. Lazarovici, Gornea. Din arheologia unui sat medieval din Clisura Dunării, Reşiţa, 1996

Uzum 1981Necropola feudal timpurie de la Gornea-Căuniţa de Sus (jud. Caraş-Severin), în Banatica, 6, 1981, 181-210

Uzum 1987 – I. Uzum, Consideraţii pe marginea cercetărilor din anii 1983-1985 în necropola feudală timpurie de la Cuptoare (com. Cornea, jud. Caraş-Severin), în Banatica, 9, 1987, 281-315

Uzum 1989 – I. Uzum, Ilidia, o reşedinţă puţin cunoscută a cnezilor români din sudul Banatului, în RMM-MIA, 2, 1989, 39-44

Vasiliu 1984 – I. Vasiliu, Cimitirul feudal-timpuriu de la Isaccea, în Peuce, IX, 1984, 107-141, 521-540

Vaña 1954 – Z. Vaña, Les Magyars et les Slaves à la lumière des fouilles archéologiques du X-XIIe siècle, în Slov. Arch., II, 1954, 51-104

Végh 1991-1992 – K. Végh, A Kistokaji honfoglalás kori temető, în Évkönyve, A Herman Ottó Múzeum, XXX-XXXI, 1991-1992, 53-103

Velter 1997 – A. M. Velter, lucrare de doctorat, Descoperirile monetare din Transilvania şi Banat din secolele VI-XII. Importanţa lor istorică şi numismatică, 1997

Vukmanović 2001 – M. Vukmanović, Medieval Settlements and Necropolises at Vajuga-Pesak, în ZNM, Beograd, XVII, 1, 2001, 349-370

Živković 1997 – J. Živković, Some New Discoveries in South Banat, în RAD, Muzeja Vojvodine, Novi Sad, 39, 1997, 143-154

  << TOP >>



[1] Ostrovul Mare, Izvoarele, Com. Gruia, Jud. Mehedinţi, Ferigele, Com. Costeşti, Jud. Vâlcea, Orlea, Com. Orlea, Jud. Olt, Drobeta Turnu Severin, Jud. Mehedinţi.

[2] Ţeicu 2003, 23-60.

[3] Informaţie D. Ţeicu (cercetări din 1987).

[4] Uzum 1989, 39-44.

[5] Ţeicu, Lazarovici 1996, 59, 61, Fig.31/1-3.

[6] Barački, Brmbolić 1997, 211.

[7] Ţeicu 1998, 162, Fig.45/4.

[8] Mulţumesc domnului D. Ţeicu pentru informaţie.

[9] Numărul mare de morminte distruse, precum şi semnalarea unor secţiuni mai vechi, vin să confirme acest lucru.

[10] S. Oţa, Câteva observaţii privind brăţările executate din sârme de bronz torsionate. Articol sub tipar.

[11] Mesterházy 1990, 87-115, Mesterházy 1991, 145-177.

[12] Fülöp, Jungbért 1983, 233-234.

[13] Stanojev 1989, 72, 80, Fig.379-380.

[14] Stanojev 1989, 97, Fig.514-515.

[15] Pentru exemplificare vezi datările pieselor publicate de Stanojev 1989 (nota 11) sau Mesterházy pentru cercelul cu trei muluri de la Banatska Palanka. O piesă similară a fost descoperită în aşezarea de la Ilidia-Funii, şi a fost datată cu monede bizantine din sec. XII.

[16] Kovács 1994-95, 170, Pl.11/5, 172.

[17] Fodor & colaboratorii 1996, 346.

[18] Vezi în acest sens descoperirile de la Ruse sau colecţiile Muzeului din Varna.

[19] Kovács 1989, 25, 51, 51/262, 43/62/214, Fehér, Éry, Kralovánszky 1962, 48,Velter 1997, Anexa II, 40, Velter 1997, vol.II, Repertoriul I, 13, nr. cat.116, nr. cat.117, 14, nr. cat.118, nr. cat.119, nr. cat.120, nr. cat.121 , nr. cat.122, nr. cat.123, Feneşan 1974, 108.

[20] Vezi Kovács 1994-95.

[21] Morminte în care au fost depuse monede ca obol funerar sunt la Uivar, Deta şi posibil la Orşova.

[22] Caransebeş-Măhala-cinci, Cuptoare-Sfogea-16, Gornea-Căuniţa de Sus-59, Moldova Veche-Ogaşul cu spini-unul, Sviniţa-Km. Fluvial 1004-13, Şopotu Vechi-Mârvilă-34, Vojlovica-Humka Azotara-nouă.

[23] Cuptoare-Sfogea-16, Şopotu Vechi-Mârvilă-19, Gornea-Căuniţa de Sus-zece, Vojlovica-Humka Azotara-nouă, Nicolinţ-Râpa Galbenă-Râpa Galbenă-opt, Caransebeş-Măhala-cinci, Moldova Veche-Ogaşul cu Spini-unul, Sviniţa-Km. Fluvial 1004-13.

[24] Gornea-Căuniţa de Sus-47, Şopotu Vechi-Mârvilă-patru.

[25] Şopotu Vechi-Mârvilă-11, Gornea-Căuniţa de Sus-două, Nicolinţ-Râpa Galbenă-Râpa Galbenă-două.

[26] Khalikova 1971, 178, Spinei 1985, 197, Fig.25/4, 5.

[27] Gornea-Căuniţa de Sus-38 morminte (M.3, 4, 5, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 21, 23, 29, 31, 34, 30, 32, 33, 35, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 50, 51, 53, 59, 60, 62, 63, 64, 65), Sviniţa-Km. fluvial 1004-12 morminte (M.1-12).

[28] Gornea-Căuniţa de Sus (M.4, 5, 10, 11, 15, 32, 50, 51), Sviniţa-Km. fluvial 1004 (M.2, 4 a, b şi 5).

[29] Gornea-Căuniţa de Sus (M.12, 44).

[30] Gornea-Căuniţa de Sus (M.6, 16, 19, 17, 20, 22, 27, 36, 52, 61).

[31]   Gornea-Căuniţa de Sus (M.6, 16, 22, 61).

[32] Točík 1968, 46, Fig.17.

[33] Kovács 1994, 71, Fig.20/M.321, etc.

[34] Kiss 1983, 79, Fig.52, M.67

[35] Cosma 2001, 191, Pl. 3.

[36] Spinei 1985, 197, Fig. 25/6.

[37] Fusek 1998, 79, Fig.7/254, etc.

[38] Gornea-Căuniţa de Sus (M.56, 57).

[39] Kovács 1994, Fig.20/M.327, 73, Fig.21/M.331, etc.

[40] Kiss 1983, 81, Fig.53, M.53.

[41] Fusek 1998, 79, Fig.7/288.

[42] Spinei 1985, 198, Fig. 26/1.

[43] E.A.I.V.R. III, 2000, 213.

[44] Şopotu Vechi-Mârvilă (M.21).

[45] Khalikova 1971, 179.

[46] Gornea-Căuniţa de Sus (M.6, 15, 16, 34), Sviniţa-Km. fluvial 1004 (M.5).

[47] Végh 1991-1992, 55-56, 84, Pl.11, 85. Pl.12, 86, Pl.13, 88, Pl.15.

[48] Csallány 1970, 261, 264, Fig. 3, 265-266, Fig.5, 267, 268, Fig.8.

[49] Pál 1993, 497, Pl.V/1.

[50] Költő 1993, 434, 439, Fig.1.

[51] Kiss 1983, 85, Fig.54, 90, 96, 99, Fig.56.

[52] Bálint 1991, 60, 61, 62, Pl.XVI.

[53] Bálint 1991, 68, Pl. XX.

[54] Fusek 1998, 74, 75, Fig.3/F95, 77, Fig.5/F225, 78, Fig.6/F292.

[55] Točík 1968, 9, 11, Fig.3/1.

[56] Točík 1968, 18, 19, Fig. 7, 3, 5, 6.

[57] Točík 1968, 22, 23, Fig.9/1, 3.

[58] Točík 1968, 28, 31, Fig.12/1.

[59] Točík 1968, 50, 51, Fig.18/2, 4 etc.

[60] Točík 1968, 61, Fig.25/6.

[61] Petrović 1962-1963, 275-291.

[62] Minić 1970, 233-248.

[63] Ercegović-Pavlović 1976, 83-100.

[64] Parović-Pešikan 1980, 190-191.

[65] Ercegović-Pavlović 1980, 22, Plan III, 26, Plan IV.

[66] Premk, Popović, Bjelajac 1984, 118-124.

[67] Vasiliu 1984, 127, 128.

[68] Spinei 1985, 111, 115, 197, fig. 25/1, 2.

[69] Spinei 1985, 116-117, 198, fig. 3, 5, 6.

[70] Spinei 1985, 118, 198, fig. 26/4.

[71] Cuptoare-Sfogea (M.213, 232, 241, 291, 332), Gornea-Căuniţa de Sus (M.19, 41, 43, 52, 65), Şopotu Vechi-Mârvilă (M.19, 30, 37, 40), Vojlovica-Humka Azotara (M.1, 6).

[72] Vojlovica-Humka Azotara.

[73] Végh 1991-1992, 55, 82, Pl.9 /18, 56, 85, Pl.12 /25, 87, Pl.14 /32, 57, 90, Pl.17/43

[74] Kiss 1983, 101, 103, Fig.57 /369

[75] Kovács 1994, p. 20, 23, Fig.4/15, p. 28, 29, Fig.6/61, 71, p. 30, 32, 33, Fig. 7/90, 95, p. 34, etc.

[76] Csalláni 1970, 272, 273, Fig. 12

[77] Točík 1968, 10, 11, Fig.3/3, 15, 16, Fig.5/4

[78] Točík 1968, 25, Fig.10/3, 5, 130, Pl. LXIV/2, 3, 4

[79] Točík 1968, 17, 18, 19, Fig.7/2

[80] Točík 1968, 22, 23, Fig.9/2

[81] Točík 1968, 56, Fig.21/2

[82] Točík 1968, 58, 59, Fig.24/2, 6, 60

[83] Ercegović-Pavlović 1976, 83-100

[84] Jovanović 1987, 111-132

[85] Premk, Popović, Bjelajac 1984, 118-124, Marjanović-Vujović 1986, 184-237

[86] Ercegović-Pavlović, Minić 1984, 171-174

[87] Marjanović-Vujović, 1982-1983, 123-126

[88] Ercegović-Pavlović 1982-1983, 228, Fig. 3

[89] Popović-Ivanisević 1988, 165, Fig. 35

[90] Kalić, Popović 1985, 115-149

[91] Ercegović-Pavlović 1982-1983, 336

[92] Ercegović-Pavlović 1980, 21, Plan III, 24, 26, 27, 28, 29, Plan IV, 31, Plan IV

[93] Sviniţa-Km. fluvial 1004

[94] Cuptoare-Sfogea (M.130-131, 173, 214, 260, 312, 332), Gornea-Căuniţa de Sus (M.3, 8, 35, 36, 57)

[95] Cuptoare-Sfogea (M.8, 293, 329), Gornea-Căuniţa de Sus (M.21, 30, 48), Sviniţa-Km. fluvial 1004-?. La Sviniţa-Km. fluvial 1004 nu este cunoscut numărul lor exact.

[96] Sviniţa-Km. fluvial 1004

[97] Gornea-Căuniţa de Sus, Cuptoare-Sfogea

[98] Gornea-Căuniţa de Sus-M.5, 23, 24, 44, 60, Cuptoare-Sfogea-M.209, Nicolinţ-Râpa Galbenă-Râpa Galbenă-M.5, Şopotu Vechi-Mârvilă-M.38.

[99] Hanuliak 2000, 140, 141, Fig. 3/1-3

[100] Cantacuzino 1979, 359-372, Glück 1978, 189-196, Oţa 1998, 113-123

[101] Analiza subvariantelor, în ceea ce priveşte răspândirea lor, este oferită pentru teritoriul Banatului, ceea ce nu înseamnă că ele nu pot fi întâlnite în alte regiuni ale sud-estului Europei.

[102] Cuptoare-Sfogea (M.127)

[103] Gornea-Căuniţa de Sus (M.17), Vojlovica-Humka Azotara (M.11)

[104] Şopotu Vechi-Mârvilă-două, Gornea-Căuniţa de Sus-unul

[105] Mormântul aparţinea unui copil, iar posibilitatea de a fi deranjat în timpul cercetării este destul de mare.

[106] Gornea-Căuniţa de Sus-opt Cuptoare-Sfogea-cinci

[107] Gornea-Căuniţa de Sus-trei, Nicolinţ-Râpa Galbenă-două, Cuptoare-Sfogea-unul, Şopotu Vechi-Mârvilă-unul

[108] Gornea-Căuniţa de Sus-trei, Cuptoare-Sfogea-unul

[109] Cuptoare-Sfogea-şapte, Gornea-Căuniţa de Sus-cinci, Caransebeş-Măhala-unul, Şopotu Vechi-Mârvilă-unul

[110] Cuptoare-Sfogea-două

[111] Cuptoare-Sfogea-şase, Nicolinţ-Râpa Galbenă-două, Gornea-Căuniţa de Sus-două, Vojlovica-Humka Azotara-unul

[112] Şopotu Vechi-Mârvilă (trei), Cuptoare-Sfogea (două)

[113] Nicolinţ-Râpa Galbenă (trei)

[114] Pentru această situaţie aş enumera câteva aspecte care mi se par relevante. De exemplu, în necropolele din sudul fostei Iugoslavii, unde ortodoxia s-a impus destul de dur, marea majoritate a mormintelor au avut braţele aşezate pe abdomen sau pe torace, încă destul de timpuriu. În aceste regiuni este de presupus că biserica a reuşit să impună anumite reguli de depunere a morţilor în groapă, lucru mai puţin reprezentativ pentru mediul rural, de exemplu cel de la nordul Dunării. În localităţile rurale din Banatul montan, se constată o mare diversitate a obiceiurilor de aşezare a braţelor morţilor. Situaţia este similară şi pentru zona de câmpie, excepţie făcând mediul mănăstiresc. Aceasta mă face să cred că acolo au persistat o vreme mai îndelungată anumite practici din perioada anterioară creştinării (în cazul acesta ale populaţiilor de stepă-maghiari, chazari, pecenegi, cumani, slavi), sau dintr-o vreme în care biserica nu a reuşit să se impună clar în faţa diverselor comunităţi, în aşa fel încât să schimbe fundamental vechile practici. La aceasta se adaugă, de la sfârşitul secolului XI şi începutul secolului XII, pătrunderea masivă a unor alte obiceiuri de înmormântare în Banat, anume acelea legate de flectarea din cot a braţelor defuncţilor şi aducerea palmelor pe clavicule sau pe umeri. Acest obicei a fost considerat ca fiind în legătură cu practicile funerare ale ereticilor bogumili. Pentru perioada timpurie, în special secolele IX-X, în Slovacia, acest obicei rar întâlnit a fost considerat o practică antivampirică a populaţiei slave. În Banat poziţia E a braţelor şi eventual subvariantele sale a fost însă îndelung utilizată, ea fiind atestată arheologic până la sfârşitul secolului XV.

[115] Şopotu Vechi-Mârvilă-două

[116] Gornea-Căuniţa de Sus-unul

[117] Marjanović-Vujović 1984, 39, Fig. 80

[118] Şopotu Vechi-Mârvilă, Gornea-Căuniţa de Sus, Nicolinţ-Râpa Galbenă

[119] Hanuliak 2000, 140-141, Fig. 3/1-3

[120] Şopotu Vechi-Mârvilă şi Nicolinţ-Râpa Galbenă.

[121] Premk, Popović, Bjelajac 1984, 118-124

[122] Khalikova 1971, 179-180, Živković 1997, 145-146

[123] E.A.I.V.R. III, 2000, 213

[124] Marjanović-Vujović 1986, 184-237

[125] Toćík 1971, 216, Pl.II/1

[126] Korošec 1979 b, Pl.115/2

[127] Cuptoare-Sfogea (M.216, 230, 260, 276, 342), Gornea-Căuniţa de Sus (M.15), Moldova Veche-Malul Dunării (M.1), Şopotu Vechi-Mârvilă (M.25).

[128] Gornea-Căuniţa de Sus (M.10, 49, 54), Şopotu Vechi-Mârvilă (M.3, 23)

[129] Gornea-Căuniţa de Sus (M.10)

[130] Cuptoare-Sfogea (M.229, 262, 312, 329), Şopotu Vechi-Mârvilă (M.7, 40)

[131] Aceste tipuri de piese nu au fost publicate cu un desen, iar fotografiile din revista Banatica 9/1987 sunt irelevante.

[132] Uzum 1987, 392, 393, Fig.2, Ţeicu 1993, 233

[133] Uzum 1987, 392, 393, Fig.2, Ţeicu 1993, 233

[134] Selmeczi 1992, 105-121

[135] Uzum 1987, 292, 293, Fig. 2

[136] Ţeicu 1993, 233

[137] Marjanović-Vujović, Tomić 1982, 59 şi ilustraţia

[138] Ćorović-Ljubinković 1956, 135, Fig.4

[139] Radu, Ţeicu 2003, 213. Mulţumesc pe această cale Adrianei Radu şi lui Dumitru Ţeicu pentru materialul pus la dispoziţie provenit din necropola de la Nicolinţ-Râpa Galbenă-Râpa Galbenă.

[140] Ţeicu 1993, 240, 242, 263, Fig.6/13, 264, Fig. 7/c, Ţeicu 1998, 156, Fig. 38/13

[141] Uzum 1987, 294, 293, Fig.2, Radu, Ţeicu 2003, 213

[142] Ţeicu 1993, 242

[143] Vukmanović 2001, 353, 354, 369, Fig. 11/8

[144] Radoslavjević-Krunić 1986, 328-341

[145] Ercegović-Pavlović 1979, 280, Pl. 4

[146] Minić 1995-96, 121, Pl.I/6

[147] Ercegović-Pavlović 1979, 279-280, Pl.2

[148] Vezi nota 17

[149] Uzum 1987, 300

[150] Piese inedite aflate la MBM Reşiţa. Mulţumesc pe această cale lui Dumitru Ţeicu pentru materialul pus la dispoziţie.

[151] Stanojev 1989, 40, 42/214

[152] Uzum 1987, 299, 300

[153] Stanojev 1989, 40, 42, Marjanović-Vujović, Tomić, 1982, 50

[154] Uzum 1987, 290

[155] Ţeicu, Lazarovici 1996, 85, 86, Fig.51

[156] Stanojev 1989, 41

[157] Ţeicu, Lazarovici 1996, 85, 86, Fig.51

[158] Piese inedite aflate la MBM Reşiţa. Mulţumesc pe această cale lui Dumitru Ţeicu pentru materialul pus la dispoziţie.

[159] Ţeicu 1993, 232

[160] Uzum 1987, 290

[161] Fehér, Éry, Kralovánszky 1962, 54

[162] Materialul este inedit

[163] Uzum 1987, 294

[164] Ţeicu 1998, 134, 154, Fig.36, 155, Fig. 37

[165] Ţeicu 1993, 241

[166] Stanojev 1989, 40, 42

[167] Ţeicu 1998, 158, Fig. 40/10

[168] Ţeicu, Lazarovici 1996, 85, 86, Fig. 51, 87

[169] Vezi pentru aceasta Hampel 1897, 385, Pl.CCLXXII/M.27, 29, CCLXIV/M.2, CCXLVIII/27-29 etc sau Jelovina 1963

[170] Korzuhina 1954, Pl.L/3

[171] Ţeicu 1998, 160, Fig. 42/1-2, 4-6, 9

[172] Ţeicu 1998, 160, Fig.42/3

[173] Ţeicu 1998, 160, Fig.42/10

[174] Ercegović-Pavlović 1972, 54, Fig.4

[175] Marjanović-Vujović 1984, 51, 57

[176] Popović-Ivanisević 1988, Fig.10/9

[177] Ćorović-Ljubinković 1956, 135, Fig.4

[178] Ercegović-Pavlović 1972, 43, 54, Pl.4

[179] Ercegović-Pavlović 1980, 20, Pl. XX, M. 51, datat la sf. sec. X şi începutul celui următor.

[180] Ţeicu 1998, 160, Fig.42, 7, 11-13

[181] Minić 1987, 74, Pl. I/11, 78

[182] Marjanović-Vujović 1976, 102-103, Pl. II/2

[183] Mesterházy 1990, 98

[184] Uzum 1989, 41, Fig. 6/a, 43, Pliant, D/1, fără an

[185] Garašanin, Garašanin 1956, 33, Pl.11/b, 35

[186] Marjanović-Vujović 1984, 14, 21, 37, 38, 49, 53-54

[187] În Banat datarea se poate face diferenţiat de la sit la sit. În general se poate observa că aici au circulat în special în cursul secolului XII şi începutul celui următor. O datare mai timpurie, asemeni unor necropole sau aşezări din sudul Dunării, în acest moment este riscantă. Pătrunderea acestui tip de podoabă în colţul de sud-est al Banatului şi pe linia Dunării trebuie pusă pe seama revenirii Bizanţului la Dunăre.

[188] Korzuhina 1954, Pl.LIV/1-2, 4-5 (Пивцьі şi Пишкі)

[189] Hampel 1894, Pl.LX/8, Pl.CXVI/19, 17

[190] Ţeicu 1993, 267, Fig. 10/1

[191] Marjanović-Vujović 1984, 56

[192] Marjanović-Vujović 1984, 44-45

[193] Marjanović-Vujović 1985, 109, 110, Fig. 8

[194] Ţeicu 1993, 244

[195] Ćorović-Ljubinković 1956, 135, Fig. 4

[196] Piesa este inedită.

[197] Ţeicu 1993, 263, Fig.6/1-2

[198] Ţeicu 1993, 263, Fig.6/3-4

[199] Uzum, Pliant, Podoabe pentru cap, Fig. D/4

[200] Janković 1975, 232, Pl. XI/5

[201] Piesa este inedită

[202] Marjanović-Vujović 1984, 13, 19-20, 50-51

[203] Popović-Ivanisević 1988, 164, Fig.34/3

[204] Korzuhina 1954, 132, Pl.LIV/1-2, 4-5

[205] Pentru tipologia şi cronologia acestor piese vezi Ryabsteva 2000

[206] Ţeicu 1993, 244, 266, Fig.7, 9-12, Ţeicu 1998, 161, Fig. 43/1-7

[207] Marjanović-Vujović 1984, 40, 41, 45, 46

[208] Garašanin, Garašanin 1957, 33, Pl.11/c

[209] Marjanović-Vujović, Tomić 1982, 59

[210] Gatev 1977, 33, 35

[211] Stanojev 1989, 40, 42/208, Marjanović-Vujović, Tomić 1982, 50

[212] Uzum 1987, 287, 297, Fig.4/a, 298

[213] Marjanović-Vujović 1982-83, 125, 126, Fig.6

[214] Stanojev 1989, 39

[215] Uzum 1987, 300, 297, Fig.4/e

[216] Garašanin, Garašanin 1956-57, 33, Pl.11/a

[217] Uzum 1987, 298-299

[218] Ćorović-Ljubinković 1954, 81-93

[219] Korzuhina 1954, Pl.XXIX/7-8, Pl.XXX/3, XXXIII/10, XXXIV/8 (Kiev)

[220] Mesterházy 1994, 193-242

[221] Giesler 1981, 19

[222] Inedită

[223] Ţeicu 1993, 244. Nu pot spune care sunt elementele definitorii ale acestui tip de piesă descoperit la Cuptoare, analogiile oferite putând plasa piesa în secolele XII-XIII. O piesă asemănătoare celei de la Şopotu Vechi-Mârvilă a fost publicată într-un pliant cu podoabe medievale tipărit de către M.J. Caraş-Severin. Diferenţa vizibilă între cele două piese, este aceea că cercelul de la Cuptoare-Sfogea are lipite pe sfera centrală granule mari, la baza şi la vârful conurilor, iar între ele este o sârmă de argint filigranat (Uzum, Pliant, Podoabe pentru cap Fig. E/3 şi F/1).

[224] Marjanović-Vujović, Tomić 1982, 59

[225] Ćorović-Ljubinković 1954, 83, Pl.3. Aceste piese sunt foarte asemănătoare cu o parte a celor din tezaurul descoperit la Tokaj, databil în secolul XI.

[226] Ţeicu 1993, 244, 268, Fig.11/1-2, Ţeicu 1998, 136, 163, Fig. 45/1-2

[227] Uzum 1987, 297, Fig.4/d, 299

[228] Mă voi rezuma la a enumera complexele sau cimitirele de unde au fost recuperate asemenea piese şi la a le reda chiar şi descrierea lor sumară acolo unde am dispus de ea.

[229] Uzum 1987, 301

[230] Uzum 1987, 302

[231] Uzum 1987, 302

[232] Uzum 1987, 302

[233] Uzum 1981, 185, 210, Fig.16/a

[234] Marjanović-Vujović 1984, 44-45

[235] Lazarovici, Maxim, Ţeicu, Oprinescu 1993, 297

[236] Fehér, Éry, Kralovánszky 1962, 54, 92

[237] Uzum 1987, 302

[238] Selmeczi 1992, 108, Pl.IV/M.87/1, 110, Pl.VI/M161/43, 113, Pl.IX/M.236/55, 121, Pl.XVII/M.454/21

[239] Vezi notele de la fiecare tip

[240] Korzuhina 1954, Pl.II/2, Pl.X/1-2, Pl.XII/1, Pl.XXXIV/1 (Угодичи, Киев, Хайча, Софийского соьора)

[241] Uzum 1987, 307

[242] Uzum 1985, 189

[243] Marjanović-Vujović 1984, 44, Pl. XVII, M. 270

[244] Ţeicu 1993, 263, Fig. 6

[245] Marjanović-Vujović 1984, 36

[246] Uzum 1987, 307

[247] Gatev 1977, 40

[248] Ţeicu 1998, 165, Fig.47, 166, Fig.48, 167, Fig.49

[249] Marjanović-Vujović 1984

[250] Ercegović-Pavlović 1966, Pl.IV, Fig. 6, 7, Pl.V, Fig.1-4

[251] Jovanović 1977, 149, 172, Pl. VIII/1, 1a, 2 a-e, Marjanović 1967, 217-220

[252] Popović-Ivanisević 1988, 164, Pl.34/12, 13

[253] Popović-Ivanisević 1988, 139, Pl.10/4

[254] Ćorović-Ljubinković 1956, 135, Fig. 4

[255] Džambov 1977, 58, Fig. 2/?

[256] Lazarov 2001, 72, 167, nr. cat. 172

[257] Piese inedite. Pentru analogii vezi Korzuhina 1954, Pl.LXII/1.

[258] Stanojev 1989, 40, 42

[259] Boroneanţ 1985, 112, pl.1. Cronologia acestor piese pentru teritoriul de la nord de Dunăre nu depăşeşte începutul secolului XIII, când acest tip de necropole a încetat să mai funcţioneze.

[260] Stanojev 1989, 40, 42

[261] Marjanović-Vujović 1986, 216, Fig.16/M.65, 211, Fig.27/M.109/3

[262] Janković 1983, 99-118

[263] Iaroslavski 1975, 361, 363

[264] Uzum 1987, 308, Fig.8/d, 309, Fig.9/a-d, 310, 311

[265] Džambov 1977, 56, 57, Fig.1

[266] Jovanović 1977, 155, Milošević 1961, 143

[267] Ţeicu 1998, 169, Fig.51/2

[268] Ţeicu 1998, 156, Fig.38/12

[269] Uzum 1987, 309-310

[270] Uzum 1987, 309

[271] Uzum 1987, 310

[272] Uzum 1987, 303-304

[273] Uzum 1981, 191

[274] Popović-Ivanisević 1988, 164, Fig.34/10

[275] Boroneanţ 1985, 114

[276] Marjanović-Vujović 1984, 22-23

[277] Dumitriu 2001, 54

[278] Marjanović 1967, 217-220

[279] Stanojev 1989, 40, 42

[280] Marjanović-Vujović 1984, 41, 95, Pl.XVI, M.249

[281] Stanojev 1989, 40, 42

[282] Stanojev 1989, 40, 42

[283] Stanojev 1989, 40, 42

[284] Ţeicu 1998, 170, Fig.52/5, 6

[285] Marjanović-Vujović 1984, 31, 33, 36, 44

[286] Ţeicu 1998, 170 Fig.52/7

[287] Lazarovici, Maxim, Ţeicu, Oprinescu 1993, 299

[288] Piesă inedită aflată la M.B.M. Reşiţa. Mulţumesc lui Dumitru Ţeicu pentru piesa pusă la dispoziţie.

[289] Uzum 1987, 304

[290] Uzum 1987, 304

[291] Uzum 1987, 304

[292] Pliant, B/10

[293] Pliant B/11

[294] Ţeicu 1993, 263, Fig.6/10

[295] Garašanin, Garašanin 1956, 201, Fig.14

[296] Gatev 1985, 149, Fig. 64/6

[297] Gatev 1977, 42-43

[298] Uzum 1981, 192

[299] Džambov 1977, 56, 58, Fig.2/M

[300] Piesă inedită aflată la M.B.M. Reşiţa. Mulţumesc lui Dumitru Ţeicu pentru piesa pusă la dispoziţie.

[301] Marjanović-Vujović 1984, 33

[302] Piesă inedită aflată la M.B.M. Reşiţa. Mulţumesc lui Dumitru Ţeicu pentru piesa pusă la dispoziţie.

[303] Boroneanţ 1985, 114

[304] Ţeicu 1993/I, 263, Fig. 6/14

[305] Marjanović-Vujović 1984, 88, Pl.188, 89, Pl.191, 192, 193, 194

[306] Dumitriu 2001, 54

[307] Uzum 1981, 192

[308] Uzum 1981, 192

[309] Lazarovici, Maxim, Ţeicu, Oprinescu 1993, 299

[310] Marjanović-Vujović 1984, 39, 92

[311] Ţeicu 1998, 170, Fig.52/1

[312] Ţeicu 1998, 170, Fig.52/2

[313] Ţeicu 1998, 170, Fig.52/3

[314] Fehér, Éry, Kralovánszky 1962, 54

[315] Stanojev 1989, 40, 42

[316] Uzum 1981, 190-191

[317] Pentru necropolele de la Şopotu Vechi-Mârvilă şi Gornea-Căuniţa de Sus

[318] Ambele situaţii, în paralel, au fost întâlnite în aceste cimitire.

[319] Aceste poziţii ale braţelor sunt tipice şi orizontului funerar de tip Bielo Brdo, în care fie că este vorba de o preluare a practicii din orizontul stepic, fie erau obiceiuri comune la cele două populaţii.

[320] Această poziţie a braţelor a fost extrem de rar surprinsă în necropolele de tip Bielo Brdo, iar în cele ale orizontului stepic nici nu apare. În necropolele dunărene şi din Balcani, ea este destul de des întâlnită, deci originea ei trebuie căutată în acest tip de cimitire. M. Hanuliak a considerat această poziţie a braţelor ca fiind o practică antivampirică, specifică slavilor şi practicată înaintea inhumării. În România s-a încercat atribuirea acesteia ereticilor bogumili (Cantacuzino, Oţa, Glück).

[321] Despre această poziţie a braţelor, în urma unor studii pe un lot mai mare de morminte din Slovacia, s-a ajuns la concluzia că a început să fie practicată odată cu pătrunderea populaţiilor de stepă de la sfârşitul secolului IX în Pannonia, până atunci ea fiind doar rar utilizată. În cimitirele din Slovacia este sesizabilă începând din jurul anului 915.

[322] În acest sit, mai degrabă se poate spune că sunt observabile piese de tip Köttlach în amestec cu cele din orizontul dunărean, dar stadiul cercetărilor mă împiedică să fac alte aprecieri. Singurul element de legătură pare a fi perechea de cercei cu pandantiv tip măciucă, decorat cu patru rânduri de spini.

[323] Această necropolă constituie până în prezent, pentru teritoriul Banatului, un alt caz particular, aici fiind întâlnite piese şi obiceiuri de înmormântare specifice mai multor orizonturi funerare, anume piese de tip Bielo Brdo, dar în număr foarte redus, depunerea de seceră (tipică şi pentru orizontul funerar de tip Köttlach), inele, brăţări şi cercei care se întâlnesc în orizontul sud-dunărean, precum şi poziţia E a braţelor sau subvariantele ei.

[324] Premk, Popović, Bjelajac 1984, 118-124, Minić 1978, 87-95

[325] Vezi Ercegović-Pavlović 1972, 41-58, Vana 1954, 51-104, Bálint 1991, Szöke 1962, etc.

[326] Toate articolele apărute în Serbia, precum şi diversele monografii din spaţiul amintit cu privire la problema necropolelor subliniază fără excepţie acest lucru.

[327] Pentru aceasta vezi Hanuliak 2000, 133-147, unde sunt explicate transformările la nivelul ritualului funerar care au avut loc în zona slovacă după venirea ungurilor şi comparaţia cu perioada anterioară.

[328] Pe teritoriul Olteniei, piese de tradiţie sud-dunăreană, au continuat să fie depuse frecvent în complexele funerare şi în a doua jumătate a secolului XIII, precum şi în sec. XIV (Turnu Severin, Craiova). Din sec. XIV astfel de piese au început să fie utilizate şi în Muntenia, spre deosebire de Banat unde mai sunt depuse doar izolat. Descoperirile de piese din Banat demonstrează că ele se utilizau frecvent (Macovişte, Vršac, Orşova, Cuptoare-Sfogea, Sviniţa-punct necunoscut, Dubovac), dar nu se mai depuneau în complexele funerare

 Volum finanţat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României

HOME English version
Simpozioane
Statistici site
Legături
Contact
ARHEOLOGIA DIN TRANSILVANIA

<< TOP >>

webmaster: Cosmin Suciu, e-mail to: cos_suciu@yahoo.com