studiul antropologic


HOME	MEMBRII : REVISTA : ŞANTIERE ARHEOLOGICE : CĂRŢI :CURSURI : FORUM : CĂUTARE

BIBLIOTHECA SEPTEMCASTRENSIS VIII, D. Protase CIMITIRUL SLAV DE LA OCNA SIBIULUI (SEC. VIII-IX)

STUDIUL ANTROPOLOGIC

Din cele 135 de morminte au fost studiate antropologic resturile osoase provenite din 96 morminte, adică 69,8% din totalul mormintelor descoperite[1].

Prin cercetarea atentă a culorii osemintelor s-a stabilit că circa 85 urne conţineau resturi osoase de culoare albastră sau neagră-vineţie – arse reducător pe un rug cu focul mocnit – depozitate alături de oase de culoare albă-gălbuie, arse oxidant la un foc puternic.

Culoarea diferită a osemintelor, semnalată la copiii şi indivizii adult-maturi din cele două sexe, este pusă în legătură cu modul de amenajare a rugului, deschis pentru femei şi acoperit pentru bărbaţi, practică rituală căreia autorii studiului antropologic îi atribuie o semnificaţie simbolică, rămasă nelămurită[2].

În privinţa ritualului, toate mormintele de incineraţie sunt de tipul ustrinum cum sepulcro (rug cu mormânt), adică având locul de ardere (rugul) în altă parte[3], probabil la marginea cimitirului ori în aşezare sau chiar în curtea locuinţei familiei defunctului incinerat. Resturile osoase calcinate, împreună cu puţină cenuşă şi cărbune, precum şi obiectele defunctului erau culese selectiv din rug şi depuse în urnă, pentru a fi duse la locul de înmormântare.

Cantitatea de oseminte depozitate în urne – dacă se ţine seama de criteriul arderii şi se numără resturile scheletice din fiecare mormânt – diferă de la un caz la altul, în funcţie de vârsta indivizilor şi de răbdarea cu care au fost culese de la rugul de ardere în timpul cercetării. Astfel, numărul resturilor osoase calcinate în mediu oxidant până la calcificare şi identificate cu resturile indivizilor de sex feminin variază între 1 şi 1371 fragmente. În cadrul grupului de oase arse reducător şi atribuite indivizilor de sex masculin, cantitatea osemintelor culese este cuprinsă între 2 şi 672 fragmente, fiind în toate cazurile mai mică decât numărul osemintelor din prima grupă. Această situaţie statistică nu reprezintă toate segmentele scheletice incinerate, deoarece o parte din fragmentele osoase au rămas pe rugul funerar sau în groapă, de cele mai multe ori răvăşită.

Analiza antropologică se bazează pe observaţiile efectuate pe fragmente craniene, diafizele oaselor lungi şi segmentele scheletului. Stabilirea gradului de reprezentare a fiecărui schelet s-a făcut prin numărarea fragmentelor osoase, iar prin precizarea criteriului diferit de ardere, pe sexe, indiferent de vârstă (oxidant pentru femei şi reducător pentru bărbaţi) şi identificarea unui număr impar de segmente osoase omoloage, provenit de la schelete diferite, s-a căutat criteriul diferenţierii sexuale pentru determinarea numărului de indivizi depuşi în aceeaşi urnă. Pentru stabilirea vârstei şi sexului s-au folosit, de asemenea, observaţiile de natură morfologică şi scările dimensionale comparativ pentru bărbaţi şi femei[4].

S-au identificat 213/187 indivizi (5 nesiguri), fiind diagnosticaţi antropologic 131 indivizi (76/79 de sex feminin, din care 9 nesiguri, şi 68 de sex masculin, din care 13 nesiguri)[5]. La cei diagnosticaţi se mai adaugă încă 19 persoane cu grupa de vârstă apreciată doar aproximativ, în baza observaţiilor făcute pe osemintele nestudiate.

Statistica pe grupe de vârstă şi sex cuprinde 47 de indivizi din grupa de vârstă infans I – subadult (33 de sex feminin şi 14 de sex masculin) şi 1 senil de sex masculin, precum şi 52 de persoane cu sexul nedeterminabil.

Din cercetarea repartiţiei indivizilor pe morminte rezultă că 72 morminte au câte un singur individ, iar circa 58 morminte (2 incerte) conţin câte doi indivizi de sex opus.

Observaţiile făcute asupra caracterelor morfologice (constituţia robustă şi dimorfismul sexual) şi datele obţinute prin măsurători efectuate pe resturile osoase din urnele cercetate, prin stabilirea unor elemente particulare şi caracteristici antropologice, distincte la ambele sexe, ne oferă o caracterizare generală a defuncţilor studiaţi.

Astfel, după aspectul general al osemintelor, din 94 indivizi adulţi şi maturi (58 femei şi 36 bărbaţi), reprezentând 92 urne şi 2 morminte de inhumaţie, 43,62% au constituţie gracilă, 17, 02% relativ gracilă, 15,96% relativ robustă şi 25, 40% dispun de o constituţie robustă.

Statura femeilor studiate: 2 schelete şi 9 morminte de incineraţie este supramijlocie (4 femei), mijlocie (3 femei), submijlocie (2 femei) şi mică (2 femei). Talia la femei este cuprinsă între 147,7 cm (M. 52, 92) şi 158,7 cm (M. 90), ajungând l bărbaţii din mormintele de incineraţie la 162,5 cm, estimată ca submijlocie.

Întregirea parţială a craniului şi a unor segmente din scheletul postcranian a permis, pe baza caracterelor antropologice, reconstituirea unei femei cu fruntea lată, occipitalul bombat, nasul de mărime mijlocie şi bărbie ascuţită sau uşor rotunjită. Femei din mormântul de inhumaţie nr. 115 are craniul dolicocran, înscriindu-se în grupul de forme est-europene ale antropologiei clasice[6]. Deoarece caracterele morfologice, aspectul constituţiei osemintelor şi statura femeilor din mormintele de inhumaţie nr. 115 şi 126 nu se deosebesc de cele ale femeilor incinerate, autorii cercetărilor antropologice atribuie ambele tipuri de morminte aceleiaşi populaţii, omogenă ca structură antropologică. Informaţiile obţinute pe resturile osoase, rareori reconstituibile parţial, provenite din mormintele de incineraţie, rămân izolate şi disparate, din cauza unor factori subiectivi şi obiectivi, care au contribuit la degradarea şi reducerea materialului osos utilizat ca eşantion de studiu. Totuşi, prin raportarea la caracterele femeii din M. 115, toată populaţia înmormântată în cimitir poate fi plasată în grupul de forme est-europoide clasice. În sensul arătat ar pleda – susţin autorii – şi alte argumente ca: observarea unei faţete articulare suplimentare pe marginea antero-inferioară a epifizei distale a tibiei şi a unei prelungiri corespunzătoare, de aspect articular, pe colul astragalului la doi bărbaţi şi două femei din mormintele de incineraţie(M. 9, 20, 43 şi 50), planimetria femurului şi platicnemia tibiei semnalate la trei femei etc., care subliniază mai pregnant un mod de viaţă nomad sau seminomad mai îndepărtat sau o vieţuire mai îndelungată într-o zonă de dealuri şi munte, timp de mai multe generaţii[7].

Observaţiile efectuate pe resturile scheletice ale femeilor din M. 11, M. 122 şi M. 124 au sesizat unele neconcordanţe de dezvoltare a oaselor braţului şi antebraţului, faţă de craniu şi membrele inferioare. Acestea presupun o dezvoltare puternică a muşchilor pectoralului şi braţelor, în condiţiile unei activităţi îndelungate de ridicare şi transportare, legată eventual de exploatarea sării la Ocna Sibiului[8].

Observaţiile făcute asupra copiilor rămân nesemnificative, dar nici cele efectuate pe oase de la 36 de bărbaţi, care au constituţia robustă sau relativ robustă, nu sunt în măsură să precizeze, pe baza structurii lor morfo-funcţionale, comportamentul şi ocupaţiile acestora[9].

Ofranda animală

Din 88 morminte studiate, numai în 20 s-au găsit alături de oseminte umane şi resturi de ofrandă animală, arsă pe rug, odată cu defunctul. Ofranda animală întâlnită în 17 morminte constă în fragmente de oase de pasăre, bou, porc, ovicaprine sau câine, puternic calcinate pe rugul funerar, odată cu defunctul. Majoritatea mormintelor (13) conţin 2-54 fragmente osoase arse oxidant, provenite de la păsări de curte (găină), asociate pe rug cu osemintele de femei din grupe de vârstă adult-matur. Alte patru morminte de femei conţin fragmente osoase de ovicaprine, în trei cazuri împreună cu oase de pasăre (M. 74 şi M. 105), porc sau câine (M. 90). În două morminte (M. 10 şi M. 65) de la ofrandă au rămas câteva oase animale, de talie diferită, nedeterminate ca specie. Într-un singur mormânt (M. 50), atribuit unui individ matur de sex masculin, se păstrează de la ofrandă trei fragmente de bovideu, iar pe lângă scheletul copilului sugar din M. 89 provine un cuneiform de cal[10].

Resturi de la ospăţul funebru

Identificarea în 11 morminte de incineraţie, acestea provin de la animale sacrificate la ospăţul funerar. Resturile de la bucăţile de carne, friptă sau fiartă erau aruncate pe rugul funerar al bărbatului sau femeii.

Rămăşiţele osoase ale ospăţului funerar provin de la aceleaşi specii de animale (pasăre, bovideu, porc), întâlnite şi la ofrandă, pasărea, prezentată prin fragmente de schelet (craniu, gheară etc.) în trei morminte de femei (M. 8, 9 şi 39), se asociază cu resturile osoase ale altui animal nedeterminabil ca specie. Osemintele de bovideu sunt semnalate în două morminte (M. 28 şi 38), iar resturile osoase atribuite porcului (2-20 fragmente) s-au identificat în trei morminte (M. 34, 77 şi 103). În cele două morminte de copii au fost determinate resturi de cal şi bovideu (?).

Din analiza repartiţiei resturilor osoase de animale pe grupe de vârstă şi sex ale defuncţilor rezultă că majoritatea urnelor de ofrandă şi ospăţ funerar se întâlnesc în morminte de femei şi bărbaţi şi numai în două cazuri la copii (M. 27 şi M. 89). Ofranda este cel mai des întâlnită în mormintele de femei (16 cazuri), în timp ce urmele ospăţului funebru sunt semnalate doar în patru morminte. Din 69 morminte de femei un număr de 20 conţin resturi de ofrandă şi ospăţ funerar, reprezentând 24,63% din totalul mormintelor cu defuncţi de sex feminin. Femeile sunt însoţite de resturi de pasăre (găină) în 16 morminte, asociate numai cu ovicaprine (4 morminte), cu porc sau câine (1 mormânt), animale de talie mică nedeterminabile ca specie (4-5 morminte).

Bărbaţii au resturi osoase de ofrandă într-un singur mormânt (M. 50) şi ospăţ funerar în 7 morminte. Animalele sacrificate ritual sunt bovinele (M. 27?, 38, 50), porcul (M. 34, 58, 77, 103?), la care se adaugă şi oase de la alte animale de talie şi vârstă diferită, nedeterminată ca specie. La moartea defunctului, pe lângă ofranda aşezată pe rug, erau sacrificate mai multe păsări şi animale de specii, vârstă şi talii diferite.

Prin urmare, sacrificarea unor anumite specii de animale la femeie (pasăre, ovicaprine, rar porc sau câine) şi bărbaţi (bovideu, porc) are o semnificaţie simbolică, cu caracter ritual[11]. Prezenţa în morminte a mai multor animale sacrificate arată caracterul sedentar al populaţiei, care se ocupa cu agricultura şi creşterea animalelor, fiind relevată totodată starea prosperă a gospodăriei individuale.

[1] Dardu Nicolaescu-Plopşor, Wanda Wolski, Elemente demografice şi ritual funerar la populaţiile vechi din România, Bucureşti, 1975, p. 165. Osemintele din 14 morminte de incineraţie păstrate la Muzeul Brukenthal şi Institutul de Arheologie din Cluj-Napoca au rămas nestudiate, iar oasele din 25 morminte – deoarece erau doar sub formă de praf - nu au putut fi recuperate.

[2] Dardu Nicolaescu-Plopşor, Wanda Wolski,, op. cit., p. 219-220.

[3] Vezi şi Eugenia Zaharia, Populaţia românească în Transilvania în sec. VII-VIII (Cimitirul nr. 2 de la Bratei), Bucureşti, 1977, p. 196.

[4] Dardu Nicolaescu-Plopşor, Wanda Wolski,, op. cit., p. 195.