MEMBRII : REVISTA : ŞANTIERE ARHEOLOGICE : CĂRŢI :CURSURI : FORUM : CĂUTARE |
---|
BIBLIOTHECA SEPTEMCASTRENSIS VIII, D. Protase CIMITIRUL SLAV DE LA OCNA SIBIULUI (SEC. VIII-IX)
Cimitirul de la Ocna Sibiului a intrat în
câmpul cercetătorilor arheologice în anul 1961, în urma unei norocoase
împrejurări, când în primăvara aceluiași an, la arat, au ieșit la iveală,
scoase de fierul plugului, mai multe morminte de incinerație cu urnă, dintre
care cinci au fost recuperate de Gh. Ruga, pe atunci profesor de istorie în
localitate. Această descoperire întâmplătoare, care ne-a fost adusă la cunoștință
în scurt timp după ce ea s-a produs, a format mobilul pentru începerea primelor
sondaje de informare în locul respectiv, pe platoul numit de localnici Lab,
situat foarte aproape, spre sud-vest, de băile sărate. Inițial, am fost
informați că la Ocna Sibiului s-a descoperit un cimitir de incinerație cu urne
din epoca romană. La fața locului, însă, văzând și primele urne funerare, ne-am
dat seama imediat că, de fapt, mormintele descoperite aici nu aparțin epocii
romane, ci unei comunități de populație slavă.
Săpăturile sistematice, mai întâi cu caracter
de informare, au fost începute în cursul lunii august 1961. Atunci s-au
descoperit 13 morminte de incinerație și unu de inhumație, pe baza cărora am
ajuns la concluzia că aici nu este vorba de morminte izolate, ci de un cimitir
slav de mai mare întindere, care prezintă interes pentru perioada de trecere la
evul mediu. Aceste constatări preliminare, certe, ne-au determinat să luăm
hotărârea de a dezveli prin săpături organizate întregul cimitir de la Ocna Sibiului.
Explorarea arheologică a continuat astfel
cu mijloace materiale și financiare puse la dispoziție de Academia Română în
anii 1962-1965, perioadă în care s-au
dezgropat în total 135 de morminte, dintre care 15 de inhumație și 120 de
incinerație[1]. Deși în
afara perimetrului cercetat mai pot exista, desigur, unele înmormântări
periferice nedezgropate, totuși considerăm că prin săpăturile noastre au fost
dezvelite aproape toate mormintele care alcătuiau acest cimitir, fapt care
rezultă și din planul general. Prin urmare, cu cimitirul de la Ocna Sibiului se
poate opera, sub raport statistic, antropologic, al concluziilor de ordin
ritual și istoric, așa cum se operează de obicei cu un complex arheologic
explorat integral[2].
Metoda de cercetare în teren, pe care am
adaptat-o și am aplicat-o din primul și până în ultimul an al investigațiilor,
a constat în dezvelirea cimitirului în sistem covor, cu săparea de
parcele largi de 3m și de 10-25 m lungime, adâncite totdeauna până în stratul
de pământ neumblat. Fiecare mormânt descoperit a fost înregistrat separat cu
toate datele și observațiile aparținătoare, inclusiv ridicarea oaselor pentru
analiza antropologică. Marcarea mormintelor pe planul general la cimitirului,
întocmirea de desene, schițe și executarea de fotografii, ori de câte ori am
considerat necesar, au fost operații care făceau parte din maniera de lucru
obișnuită.
Faptul că din primul moment ne-am dat seama
că ne aflăm într-un cimitir ale cărui morminte, din cauza adâncimii prea mici,
Au fost atinse și deteriorate în mare măsură de lucrările agricole periodice,
ne-a determinat să luăm măsurile cuvenite, spre a evita amestecarea
inventarelor funerare și a urnelor rupte de plug și răspândite, sub forme de
fragmente ceramice, pe teren. Astfel, am preîntâmpinat pericolul real de a
considera drept morminte și niște membra disiecta din una și aceeași
înmormântare, ceea ce ar fi putut duce la o denaturare a situației existente.
Cât privește studiul materialului, al riturilor și al practicilor funerare, încadrarea cronologică și aprecierea lor etno-culturală, am ținut seama de stadiul cercetărilor, criteriilor, și cunoștințelor pe plan științific național și internațional, oprindu-ne la concluziile care ni s-au părut cele mai verosimile. Indiferent la încheierile la care am ajuns, susceptibile totdeauna de modificările firești impuse de progresul cercetării și opticii istorice, cimitirul de la Ocna Sibiului rămâne un document arheologic important, în contextul problemelor etnice care se pun pentru istoria românilor și a sud-estului european în secolele VIII-IX. Oricum, acest cimitir nu poate fi scos din rândul descoperirilor analoage cunoscute acum, atât pe teritoriul țării noastre cât și în unele țări vecine, ci se cere încadrat în același orizont arheologic, cronologic și de rit funerar specific, spre a putea determina cât mai corect etnicul populației. de aceste considerente majore am fost călăuziți în prelucrarea științifică a întregului material.
[1] La săpături care au fost efectuate sub directa supraveghere și conducere a subsemnatului au participat, repartizați la practica de specialitate, următorii studenți de la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: Ioan Glodariu (acum profesor universitar, Cluj-Napoca), Maria Munteanu (căs. Bărbulescu, profesor universitar, Constanța), Ioana Bogdan (cercetător științific I, Cluj-Napoca) și Elisabeta Tibád (profesoară, Bistrița).
[2] Un raport preliminar asupra primelor 19 morminte, raport intitulat Cimitirul slav de la Ocna Sibiului, am publicat în volumul Omagiu lui P. Constantinescu-Iași, cu prilejul împlinirii a 70 de ani, București, 1965, p. 153-159, susținând că acest cimitir datează din secolul al IX-lea.