ARCHAEOLOGICAL STUDIES IN THE CAUCE CAVE (I) chapter4

CERCETĂRI ARHEOLOGICE ÎN PEŞTERA CAUCE (I)

(sat Cerişor, comuna Lelese, judeţul Hunedoara)

English Abstract: ARCHAEOLOGICAL STUDIES IN THE CAUCE CAVE (I)

Autori: Sabin Adrian LUCA,Cristian ROMAN, Dragoş DIACONESCU, ISBN 973-590-995-2

Cu contribuţii de: Eugen ORLANDEA, Cosmin SUCIU şi Corneliu BELDIMAN.

Prelucrare Web: Cosmin Suciu; Powered by: Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvanean în Context European (IPTCE)

Nivelul IV. Cultura Tiszapolgár

Structura depunerilor aparţinând culturii Tiszapolgár din peşteră arată caracterul sezonier al locuirii. De asemenea, observăm că structura formelor şi ornamentelor vaselor indică faptul că suntem în faţa unor resturi arheologice datorate locuirii şi nu unui cult sau depuneri cultice.

În lucrarea de sinteză dedicată descoperirilor Tiszapolgár din România de Gh. Lazarovici[1], o parte din punctele cu descoperiri arheologice din Transilvania figurează nu cu materiale ceramice, ci cu piese de cupru, care pot fi, tot atât de bine, din punct de vedere cultural, Petreşti, fiind situate în arealul de răspândire al acestei culturi. Punctele cu descoperiri în litigiu sunt: 139 – Târnăviţa; 10 – Bancu (jud. Harghita) care apare şi în zona Orăştie ! şi 81 – Mugeni, care este mai târziu (Bodrogkeresztúr). Alte puncte eronat plasate în Transilvania sunt: 46 care se află, de altfel, în Banat – Cornea !; 45 – reamintit tot în Banat, la Cuptoare-Sfogea; 126 – Şimian (jud. Bihor), deci nu în Ţara Haţegului; 102 – Reci, care aparţine culturii Ariuşd cu importuri Bodrogkeresztúr; 61 – Hărman aparţine, după câte se pare, culturii Ariuşd; 31 – Ciufud-Căstău pare a fi petreştean. Din această vedere critică rezultă că partea centrală a Transilvaniei nu a fost ocupată de purtătorii culturii Tiszapolgár, zona fiind locuită de purtătorii altor aspecte culturale ale epocii (Petreşti).

Descoperirile din peştera Cauce confirmă, în parte, această supoziţie, arătând şi o posibilă relaţie cronologică şi culturală cu cultura Petreşti, prin anterioritatea depunerilor aparţinând culturii Tiszapolgár. Tiszapolgárul de aici este târziu şi – poate – contemporan sau la baza culturală a aşezării de la Deva-Ciangăi.[2]

Observaţia noastră arată că Transilvania reflectă realitatea culturală din epocă. Purtătorii culturii Tiszapolgár sunt la marginea „frontierei” estice a arealului lor de răspândire. Aceasta cuprindea, ca proximitate, rama de est a munţilor Poiana Ruscă, rama de est a Munţilor Apuseni şi Someşurile. Partea centrală a Transilvaniei este ocupată de cultura Petreşti. Către sfârşitul culturii Tiszapolgár începe o pătrundere timidă spre această provincie. Finalizarea acestei „ofensive” dinspre câmpie este datorată migraţiei Bodrogkeresztúrului clasic[3], precedată, în parte de grupul Decea Mureşului care vine dintr-o cu totul altă direcţie.[4] Harta publicată de Gh. Lazarovici[5] confirmă supoziţia noastră. De fapt, şi modul de acoperire al teritoriului Sătmarului şi Crişanei[6] în vremea culturii Tiszapolgár arată că acest fenomen cultural se află către graniţa sa de est.

După părerea noastră, materialele Tiszapolgár din peştera Cauce se datorează avansării unor comunităţi dinspre Banat unde locuirea în timpul acestei culturi este documentată.

Banatul este mai puţin populat cu purtători ai culturii Tiszapolgár decât ne-o arată harta citată[7], deoarece punctul 123 nu este în dreptul oraşului Moldova Nouă, la explicaţie figurând Şag II; punctul 89 este Panic, în jud. Sălaj, iar Cuptoare-Sfogea - punctul 45, mai apare o dată în dreptul oraşului Călan.

Într-o altă lucrare[8], completată recent cu noi date[9], se face o radiografie e orizontului cronologic şi cultural în Banat. Se poate constata că. Tiszapolgárul ajunge şi aici la o frontieră, cu cultura Sălcuţa de această dată, la fel cum ajunge şi în Transilvania cu cultura Petreşti.

De altfel, mai demult, a fost sesizat un fenomen de interferenţă între cultura Tiszapolgár şi Sălcuţa, care generează un orizont cultural de sinteză, caracteristic doar culoarului Timiş – Cerna.. Staţiunile cu astfel de descoperiri se înşiruie pe culoar la Cuptoare-Sfogea[10] şi Slatina-Timiş[11], elemente ale culturii Tiszapolgár regăsindu-se până la Ostrovu Corbului.[12] Începutul acestui fenomen cultural de mixtură pare a fi Sălcuţa II b-c.[13]

La Slatina-Timiş există şi o categorie ceramică ce se dezvoltă sub forma fazei de tranziţie spre cultura Bodrogkeresztúr.[14]

Tot acestei încadrări – chiar dacă aici situaţia este mult mai clară – se supun şi descoperirile de la Pecica-Forgaci[15], şi, poate, groapa de la Ilidia-Funii.[16]

În Transilvania singura staţiune ce aparţine acestei faze este cea de la Deva-Ciangăi.[17]

Caracteristice perioadei sunt elementele Tiszaug întârziate[18] ce înaintează până pe Mureşul mijlociu, precum şi anumite forme ale oalei de lapte ce se vor mai regăsi doar în faza clasică a culturii.[19]

Cultura materială Tiszapolgár arată o strânsă legătură cu o populaţie nord-pontică, populaţie ce-şi înmormânta morţii în necropole de tip Decea Mureşului – Csongrád. Mărturii ale unei astfel de sincronizări sunt numeroasele elemente Tiszapolgár, aşa cum apar ele la graniţa de vest a culturii la momentul cronologic IIb-IIc – poate III – în aşezările din sud-estul Banatului. Acelaşi lucru este valabil şi pentru aşezarea Sălcuţa III de la Ostrovul Corbului.[20] Numeroasele şi strânsele relaţii dintre culturile Sălcuţa şi Tiszapolgár se pot constata şi prin existenţa unor aşezări de sinteză cum este ce de la Deva-Ciangăi tipică pentru perioada de tranziţie de la cultura Tiszapolgár la cultura Bodrogkeresztúr.

Spre această ultimă concluzie ne conduce şi structura materialului arheologic Tiszapolgár din peştera Cauce. Tipologia extrem de restrânsă a vaselor (mai ales vase mici, lipsa vaselor cu piedestal, lipsa ornamentelor şi uneltele extrem de puţine) arată caracterul sezonier al locuirii. Spre încadrarea culturală târzie ne duce factura generală a fabricării ceramicii

[14] Lazarovici et Munteanu 1982, categoria V.

[15] Nivel II – vechi – Luca 1993a, p. 52-59.