b  

Cuprins

   

Prescurtări

 

CUVÂNT ÎNAINTE

 

INTRODUCERE

 

CAPITOLUL I

 

CAPITOLUL II

 

CAPITOLUL III

 

CAPITOLUL IV

 

GLOSAR DE TERMENI

Abstract in English

 

 

 BRESLELE PRODUCĂTORILOR DE ARME DIN SIBIU, BRAŞOV ŞI CLUJ

SECOLELE XIV-XVI

 

Autor: Ioan Marian Ţiplic.

ISBN 973-651-337-8, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu 2001.

© copyright Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European, Marian Ţiplic

Seria Bibliotheca Septemcastrensis I, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Naţional în Context European.

 

 


Capitolul I

 

 

SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR

 

 

Istoriografia vest-europeană, spre deosebire de cea est-centrală europeană, este extrem de bogată în lucrări care tratează din mai toate privinţele fenomenul de cristalizare a asociaţiilor meşteşugăreşti medievale[1], fiind avantajată în demersul ei de bogăţia de documente referitoare la activităţile breslelor şi corporaţiilor  meşteşugăreşti. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că, deşi apar în mediul urban, fiind legate în mod direct de procesul de apariţie şi dezvoltare a oraşelor în evul mediu, multe bresle şi corporaţii meşteşugăreşti din Europa centrală şi vestică s-au dezvoltat şi pe teritoriul comitatelor în strânsă dependenţă de curtea seniorială, lucru mai rar întâlnit în spaţiul transilvan.

Istoriografia, atât cea a secolul al XIX-lea cât şi cea contemporană, a neglijat tratarea în manieră exhaustivă a breslelor şi funcţiilor acestora, oprindu-se doar asupra fenomenului de agregare a lor şi din această cauză nu există foarte multe studii, care să trateze monografic fiecare breaslă în parte. Istoriografia veche a manifestat o lipsă de interes faţă de această problemă, în raport cu preocupările insistente asupra unor probleme de natură politică sau religioasă. Chiar şi atunci când unii reprezentanţi ai istoriografiei secolului trecut au încercat să înfăţişeze unele aspecte ale producţiei meşteşugăreşti, s-au ocupat mai mult de influenţele politice şi economice pe care le-au avut breslele; de acest neajuns suferind atât cele dintâi studii în acest domeniu, de la mijlocul şi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ale lui  M. Horvath, A. Ipoly, O. Meltzl[2], cât şi studiile de la începutul secolului al XX-lea, cum este cel al lui L. Szádeczky[3], tipărit în două volume, dintre care primul cuprinde un studiu de interpretare, iar al doilea, documente. Ultima lucrare menţionată este cea dintâi  sinteză care încearcă să înfăţişeze toate meşteşugurile din Ungaria de la 1307 pâna la anul 1848, dar suferă de unele neajunsuri inerente în perioada în care a fost scrisă: prezintă meşteşugurile total nesistematic şi emană un spirit naţionalist, având drept scop scoaterea la lumină a conflictelor dintre meşterii unguri şi cei saşi[4].

Alături de L. Szádeczky în această perioadă de început de secol, asupra problematicii meşteşugurilor breslaşe s-a oprit şi istoricul Rudolf Rösler, care în 1912 îşi publică lucrarea intitulată Beitrag zur Geschichte des Zunftwesens. Älteres Zunftwesen in  Hermannstadt bis zum Jahre 1526 [5]. R. Rösler  se opreşte în cercetarea sa doar asupra breslelor din Sibiu şi reuşeşte să închege o lucrare de sinteză asupra meşteşugului breslaş din localitate, sinteză care va sta la baza viitoarelor studii asupra diverselor bresle sibiene. Autorul surprinde cu acurateţe fenomenul de închegare a organizaţiilor de breaslă, pătrunzând cu analiza şi în interiorul acestora, prezentându-le modul de organizare şi funcţiile specifice (economice, religioase şi militare), instituţia meşterilor şi cea a calfelor. Prin această disecare Rösler este primul care încearcă şi, în parte, chiar reuşeşte să realizeze un studiu mai aprofundat asupra organizaţiilor meşteşugăreşti de tipul breslelor.

Pornind de la aceste repere, au existat încercări de a se scrie studii cu caracter monografic consacrate unor bresle, dar ele sunt extrem de puţine. Dacă despre aurari s-au publicat numeroase studii şi chiar monografii, datate la începutul secolului XX, despre celelalte meşteşuguri ele lipsesc aproape complet. Doar despre croitorii din Cluj s-a scris o lucrare bună de către G. Rajka[6]  şi câte un sumar studiu despre măcelari, olari, turnători de cositor şi despre tunzătorii de postav din Braşov, de către A. Eichorn. Tot la capitolul sinteze se poate înscrie şi lucrarea lui A.Veress[7] despre viaţa breslelor de meşteşugari din Transilvania.

În privinţa studiilor cu privire la breslele din Sibiu, printre primele lucrări apărute se numără: G. Seivert, Die Stadt Hermannstadt; K. Fabritius, Schiţe despre activitatea meşteşugărească a saşilor din Transilvania, despre activitate lor în perioda razboiului dintre anii 1595-1605 cu deosebită privire asupra obiectelor de artă ale aurarilor din Sibiu; I. Mihalik, Sigiliul breslei aurarilor din Sibiu. La începutul secolului al XX-lea, în anul 1910, T. Gyarfas publică Tabla semnelor meşteşugăreşti ale aurarilor din Sibiu[8], studiu ce continua pe cel al lui Mihalik. Tot pe această linie publică şi E. Winkler,  în 1910, Câteva semne de meşteri de pe tabla de plumb din Sibiu[9].

Incepând cu cea de a doua decadă a secolului al XX-lea studiile cu privire la breslele meşteşugăreşti se diversifică şi apar o serie de lucrări de sinteză sau de colecţii de documente privitoare mai ales la legăturile breslelor sibiene şi  braşovene cu Ţara Românească şi cu Moldova. Faptul este explicabil în aceasta perioadă, deoarece noua organizare statală a României trebuia legitimată în primul rând istoric, astfel că istoricii au scos la lumina zilei acele documente care atestau vechi legături între ţările române, legături politice, cât şi economice. Este de remarcat lucrarea lui Ştefan Meteş, Relaţiile comerciale ale Ţerii Româneşti cu Ardealul până în veacul al XVIII-lea, care tratează schimburile comerciale făcute de domnii munteni cu breslele aurarilor, armurierilor şi alte bresle din oraşele Transilvaniei şi în special cu Braşovul şi Sibiul. El evidenţiază faptul că din Sibiu se importau în special scuturi, oţel, securi, buzdugane[10].

Bibliografia problematicii breslelor se îmbogăţeşte în anul 1927 cu o lucrare ce reuneşte mai multe documente privitoare la legăturile Sibiului cu Ţara Românească în secolele XV-XVI (Documente nouă privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Sibiul în sec.XV şi XVI). Lucrarea este o culegere de documente publicate în original şi cu traducere integrală, lucru ce a fost de folos mai târziu celor care au încercat scrierea unor monografii ale oraşului Sibiu. Un continuator contemporan al liniei lui Şt. Meteş a fost şi Victor Motogna, care în 1928 publica Relaţiile dintre Moldova şi Ardeal în veacul al XVI-lea. Cu acest studiu se completează sfera legăturilor comerciale ale breslelor transilvane cu ţările române transalpine.

Coroborând mai multe surse documentare, în 1930, Emil Sigerius scrie Chronik de Stadt Hermannstadt 1100‑1929, organizându-şi studiul ca o cronică, urmărind principalele evenimente politice şi economice legate de Sibiu pe parcursul perioadei 1100‑1929. In 1938 Petre P. Panaitescu scoate o nouă culegere de documente privitoare la relaţiile Sibiului cu Ţara Românească. Culegerea vede lumina tiparului la Bucureşti şi se intitulează Documente slavo-române din Sibiu (1470-1653), cuprinde toate documentele slavo-române aflate în arhivele sibiene şi este o continuare cronologica a celei publicate de S. Dragomir în 1927.

Ca urmare a implicării României în cel de al doilea război mondial se constată o stagnare în domeniul apariţiei de noi studii şi lucrări ample cu privire la problematica breslelor şi nu numai. Totuşi în 1940 se consemnează apariţia primei monografii în limba română a oraşului Sibiu, datorată lui Al. Dima. Informaţiile cu privire la sistemul de fortificaţii şi  la dotarea cu arme a turnurilor oraşului Sibiu sunt deosebit de preţioase, ele fiind preluate şi completate de N. Lupu în monografia sa Cetatea Sibiului.

In perioada postbelică istoriografia legată de problematica breslelor, deşi cunoaşte o revigorare calitativă, nu mai are decât foarte puţine lucrări ce văd lumina tiparului. Astfel în 1954 apare prima şi singura lucrare de sinteză - în limba română - asupra meşteşugurilor breslaşe din Transilvania: Şt. Pascu, Meşteşugurile din Transilvania până în secolul al XVI-lea. Lucrarea urmăreşte pe perioada secolelor XIII-XVI naşterea şi dezvoltarea meşteşugurilor săteşti şi orăşeneşti şi organizarea lor în bresle. Fiind singura lucrare de sinteză, cu toate lipsurile sale, ea a stat la baza majorităţii studiilor apărute după 1954. Lucrarea păcătuieşte prin aservirea sa completă liniei marxiste de interpretare a istoriei, fiind scrisă clar din perspectiva unilaterală, "a luptei de clasă", de interpretare a istoriei; apariţia şi dezvoltarea breslelor având în opinia autorului ca origine şi forţă motrice lupta de clasă, care a fost şi principalul artizan al dispariţiei lor în secolul al XIX-lea.

Doi ani mai târziu, pornind de la Meşteşugurile din Transilvania, Şt. Pascu publică un articol[11] ce se opreşte doar asupra perioadei lui Ştefan cel Mare, urmărind aspectul legăturilor comerciale ale Ardealului cu Moldova. Păstrând această linie în istoriografia problemei Radu Manolescu publică în 1956 Relaţiile comerciale ale Ţării Româneşti cu Sibiul la începutul secolului al XVI-lea. Pornind de la documente inedite şi de la cele furnizate până la acea dată de Petre P. Panaitescu, Grigore Tocilescu şi S. Dragomir, Radu Manolescu face o evaluare mai aprofundată a importului şi exportului de mărfuri din Sibiu la începutul secolului al XVI-lea. El reuşeşte folosind registrele vigesimale ale Sibiului să introducă în circuitul ştiinţific o serie de diagrame de evoluţie a preţurilor diferitelor mărfuri pe parcursul secolelor XV-XVI. Continuând urmărirea relaţiilor de schimb comercial între oraşele sud-transilvănene cu voievodatele extracarpatice, va publica în 1965 una dintre cele mai importante lucrări de sinteză, Comerţul Ţării Româneşti şi Moldovei cu Braşovul în secolele XIV-XVI. Dezvoltând intenţia lui Manolescu, Samuel Goldenberg publică informaţii inedite cu privire la vama Sibiului în articolul Despre vama (vigesima) Sibiului în secolul al XVI-lea.

Un alt moment important în istoriografia problematicii meşteşugurilor breslaşe l-a reprezentat anul 1967, când Dinu C. Giurescu şi A. Pănoiu publică Feronerie veche românescă, încercând să cuprindă într-o singură lucrare toate meşteşugurile legate de prelucrarea fierului de pe teritoriul sud şi est carpatic. Încercarea lor a fost temerară dar a alunecat spre prezentarea schematică a principalelor zone de exploatare a fierului în cele trei ţări româneşti. Dar şi aşa lucrarea aceasta, alături de cea a lui Şt. Pascu pe care o completează pentru spaţiul extra-carpatic, rămâne una dintre puţinele sinteze din istoriografia românească cu privire la bresle. Pentru spaţiul extracarpatic lucrarea fundamentală este Meşteşugurile din Ţara Românească şi Moldova în evul mediu, apărută în anul 1969.

Pentru spectrul breslelor ce aveau ca obiect principal de producţie, armele, majoritatea lucrărilor şi articolelor s-au referit mai ales la punerea în circuitul ştiinţific a unor reglementări statutare sau chiar statute descoperite în arhivele din Sibiu, Braşov, Cluj şi Bistriţa. Un exemplu este dat şi de publicarea în anul 1968 a Statutului breslei arcarilor din Braşov, care până la acea dată era singura lucrare ce trata exclusiv un statut de breaslă, fără a se limita doar la prezentarea lui din punct de vedere arhivistic. Beneficiind şi de informaţiile puse la dispoziţie de studiul lui Gernot Nussbächer, Ion Bidianu a publicat două articole ce fac referire la organizarea şi rolul breslelor meşteşugăreşti din cetatea Braşovului în secolul al XV-lea şi al XVI-lea, cuprinzând date despre toate breslele meşteşugăreşti atestate în Braşov, dar limitându-se doar la o înşiruire a lor pe baza modelului oferit de Şt. Pascu în mai vechea sa lucrare, fără a încerca o abordare a fiecăreia în parte. Date generale despre breslele armurierilor braşoveni mai sunt puse la dispoziţie de M. Nistor în articolul Producţia şi negoţul cu feronerie, arme de foc, clopote şi mojare al Braşovului în secolele XV-XVIII, care se alătură puţinelor lucrări ce fac referire la comerţul, de altfel, foarte abundent, pe care meşteşugarii braşoveni l-au întreţinut cu regiunile din imediata apropiere. Alte informaţii sunt oferite de Maja Philippi în lucrarea Die Bürger von Kronstadt im 14. und 15. Jahrhundert, importantă pentru faptul că evidenţiază activitatea economică şi politică a meşteşugarilor braşoveni, prezentându-i alături de breslele din care făceau parte.

O altă încercare de aprofundare a problematicii legate de breslele producătorilor de armament  a fost şi catalogul publicat de Cristian Vlădescu, Carol König şi Dumitru Popa Arme în muzeele din România, catalog care încearcă să prezinte o istorie a armamentului şi a armurierilor, ilustrată cu piese aflate în muzeele de istorie şi cele militare din România. Dezvoltarea acestei intenţii şi-a găsit consacrarea în ampla lucrare de sub coordonarea lui Şt. Pascu, Istoria militară a poporului român, apărută în 1986, lucrare ce se dorea a fi o sinteză a gândirii militare începând de la regatul lui Burebista şi până în secolul al XIX-lea, căutându-se astfel găsirea şi în acest domeniu a unei filiaţii multi-milenare unei instituţii – şi anume armata – care, de fapt, îşi are rădăcinile în perioada de după unirea Principatelor.

Anterior acestei ample sinteze au mai existat preocupări pentru surprinderea aspectelor legate de istoria militară ce implicau şi breslele; astfel în 1974-1975, P. Abrudan şi F. Szontag  publică un articol intitulat Sistemul de apărare al cetăţii Sibiu în secolele XV şi XVI, expresie a concepţiei războiului popular[12]. Recent, la acest aspect se adaugă şi articolele noastre referitoare la implicarea breslelor producătorilor de armament în acţiunile de întreţinere şi apărare a unor oraşe din sudul Transilvaniei[13].

O lucrare care ne oferă,  sub forma unui catalog de expoziţie, informaţii cu privire la o categorie aparte din cadrul breslelor producătoare de armament, este catalogul apărut în anul 1981, sub semnătura Elenei Roman, catalog care face referire doar la armele de foc portative aflate în colecţia Muzeului Naţional Brukenthal. In completarea acestui catalog aceeaşi autoare a publicat un articol intitulat Arme şi armuri din colecţiile Muzeului Brukenthal. I. Arme de foc portative medievale[14], articol care prezintă importanţă pentru lucrarea de faţă, deoarece prezintă câteva piese ce pot fi atribuite breslaşilor făuritori de arme sibieni. Ambele lucrări sunt singulare în cadrul bibliografiei locale sibiene apărute până în anii '90 ai secolului al XX-lea pe tema meşteşugurilor sibiene, ce aveau ca obiect de activitate producţia de armament.

Bibliografia problematicii meşteşugurilor şi rolului lor în cadrul oraşelor se încheie în anul 1989 cu apariţia unei sinteze privind legăturile comerciale ale celor trei ţări româneşti. In 1989 apare lucrarea lui Al. I. Gonţa Legăturile comerciale dintre Moldova şi Transilvania în secolele XIII-XVII.

După cum se poate observa, în istoriografia română trecută şi contemporană, precum şi în cea germană, deşi au apărut unele sinteze privitoare la meşteşuguri, nu există lucrări care să trateze în mod particular fiecare breaslă în parte.

Tratate de istorie economică au apărut mai ales după cel de al doilea război mondial, sub imperiul liniei marxiste de interpretare a fenomenelor istorice şi a cauzalităţilor acestora. De la Nicolae Iorga şi până în prezent au existat doar puţine tratări ale fenomenului legăturilor comerciale ale spaţiilor româneşti în cursul evului mediu. Recent un colectiv de autori au publicat o istorie a comerţului din sud-vestul României până în secolul al XX-lea[15]. Limita cronologică inferioară de la care se porneşte tratarea subiectului a fost stabilită pentru secolul al VIII-lea, fapt ce atrage o serie de întrebări: cum se poate vorbi de o activitate comercială într-o perioadă când nu exista o organizare statală sau o agregare politică în stare să supervizeze o astfel de activitate?

Pentru perioada premergătoare apariţiei statului medieval Ţara Românească nu se poate vorbi de activitate de negoţ şi de comerţ instituţionalizat, ci de eventuale importuri ocazionale a unor obiecte de lux, mai ales podoabe.

 

 




[1] B. Scwineköper (ed.), Gilden und Zünfte: Kaufmänische und gewerbliche Genossenschaften im frühen un hohen Mittelalter, Sigmaringen, 1985; W. Herborn, Zunftwessen und Handwerk im Scalten einer Grosstadt. Das Beispiel Deutz, în Rheinische Vierteljahrsblätter, 45, 1981; M. Zmyslony, Die Brüderschften in Lübeck bis zur Reformation, Kiel, 1977; G. Clune, Medieval Gild System, London, 1943; E. Coornaert, Les ghildes medievales (Ve-XIVe), în Revue historique, 72, 1942; J.-P. Sosson, La structure sociale de la corporation medievale, în Révue belge de philologie et d’histoire, 49, 1966; F. Horsch, Die Konstanzer Zünfte in der  Zeit des Zunftbewegung bis 1430, Sigmaringen, 1979; K. Friedland (ed.), Gilde und Korporation in den nord-deutschen Städten des Spätmittelalters, Köln-Wien, 1984; L. Charewiczowa, Lwowskie organizacja zawodowe czasów Polski przedrozbiorowej, Lwów, 1929; H. Samsonowicz, Die Zünften im mittelalterlichen Polen, în APH, 52, 1985; S. Cavaciocchi (ed.), L’impresa, industria, commercio, banca, Florence, 1991; C. Gaier, L’industrie et le commerce des armes dans les anciennes principauté Belges du XIIIe ŕ la fin du XVe sičcles, Paris, 1973 ş.a.

[2] I. Horvath, Az erdélyi szász városok közgazdasági viszonyai a nemzeti fejedelemség megalakulásáig (Relaţiile economice ale oraşelor săseşti din Transilvania până la formarea principatelor), Gyula, 1905; A. Ipoly, Studii de istoria artei, Buda, 1888; O. Meltzl, Uber Gewerbe und Handel der Sachsen im XIV und XV Jahrhundert, Hermannstadt, 1892.

[3] L. Szadeczky, Iparfejlödés és czéhek története Magyarországon, vol.I, Budapesta, 1915.

[4] Şt. Pascu, Meşteşugurile din Transilvania până în secolul al XVI-lea, Bucureşti, 1954, p.5‑6. (Meşteşugurile).

[5] R. Rösler, Beitrag zur Geschichte des Zunftwesens. Älteres Zünftwesen  in Hermannstadt bis zum Jahre 1526, Hermannstadt, 1912.

[6] G. Rajka, A kolozsvári szaboczek  törtenete, Kolosvár, 1913.

[7] A. Veress, Az erdely ipari czehek elete, Cluj, 1929.

[8] T. Gyarfas, A nagyszebeni ötvösök mesterjegytáblája (Tabla semnelor meşteşugăreşti ale aurarilor din Sibiu), în AE, 1910, p. 407‑419.

[9] E. Winkler, Némely mesterjegyekről a nagyszebeni ólomtáblán (Câteva semne de meşteri de pe tabla de plumb din Sibiu), în AE, 1910, p. 419‑421.

[10] Şt. MeteŞ, Relaţiile comerciale ale Ţerii Româneşti cu Ardealul până în sec.XVII, Sighişoara, 1920, p. 103. (Relaţiile comerciale).

[11] Şt. Pascu, Relaţiile economice dintre Moldova şi Transilvania în timpul lui Ştefan cel Mare, în  Studii cu privire la Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1956, p.206 sqq. (Relaţiile economice).

[12] P. Abrudan, F. Sontag,  Sistemul de apărare al cetăţii Sibiului în sec.XV‑XVI, expresie a concepţiei războiului popular, în SMMIM, nr.7‑8/1974‑1975.

[13]  vezi Bibliografia selectivă.

[14] E. Roman, Arme şi armuri în colecţiile Muzeului Brukenthal.I. Arme de foc portative medievale, în StComB, nr.21/1981.

[15] C. Avram, D. Ciobotea, V. Joiţa, Vl. Osiac, I. Pătroiu, I. Petrescu, Istoria comerţului în sud-vestul României. Secolele VIII-XX, Craiova, 1999.