Universitatea

ARHEOLOGIA DIN TRANSILVANIA
HOME English version
MEMBRII : REVISTA : ŞANTIERE ARHEOLOGICE : CĂRŢI : FORUM : CĂUTARE
   

BIBLIOTHECA SEPTEMCASTRENSIS

XVIII

Descoperiri arheologice din Banatul Românesc

- Repertoriu-

Autor: Sabin Adrian LUCA. Editura Altip, Sibiu 2006. Cu contribuţii de: Cosmin SUCIU şi Silviu Istrate PURECE, Editor. S. A. Luca, Web: Cosmin Suciu

Versiune full text Fisier

Versiune full text Fisier

CADRUL GEOGRAFIC

 

Banatul corespunde spaţiului delimitat de Mureş, Tisa, Dunăre şi extremitatea vestică a Carpaţilor Meridionali. Din punct de vedere administrativ sunt luate în considerare judeţele Timiş, Caraş-Severin, parţial judeţul Arad (doar zona dispusă la sud de râul Mureş) şi Mehedinţi (câteva localităţi aflate la vest de Orşova şi – bineînţeles – această localitate).

 

Harta 1. România şi dispunerea geografică a judeţelor cercetate.

 

Zona Banatului se caracterizează printr-o diversitate a reliefului care are aspectul unui amfiteatru care coboară de la este spre vest. În cadrul său se pot distinge  trei zone mari, respectiv zona montană, zona piemontană şi zona de câmpie, structurate la rândul lor pe mai multe trepte şi subzone având caractere specifice. [1]

Zona montană. Cea mai mare parte a sectorului montan este localizată în judeţul Caraş-Severin, unde unităţile montane predomină în proporţie de 65,4 %, în interiorul cărora se găsesc întinse arii depresionare. Unităţile montane aparţin atât Carpaţilor Meridionali (Godeanu, Ţarcu, Cerna, Mehedinţi) unde se înregistrează şi cele mai mari înălţimi (peste 2000 m), cât şi Carpaţilor Banatului (Almăj, Locva, Semenic, Anina, Dognecea, Poiana Ruscă), ale căror altitudini scad treptat sub 1400 m către vest. [2] Culoarele depresionare Bistra şi Timiş – Cerna, cu relief colinar şi de terase despart cele două ramuri carpatice. [3] Acestea reprezintă, pe circa 160 km, cel mai extins areal depresionar carpatic insinuat pe văi şi prin pasuri, o mai veche cale de legătură între bazinul transilvan, panonic şi getic. [4] Sunt alcătuiţi predominant din formaţiunile pânzei getice (Poiana Ruscă, Semenic, Dognecea, Locva, Godeanu şi petecele de la Plavişeviţa şi Ogradena) şi ale autohtonului danubian, restrâns numai în perimetrul Munţilor Almăj, la care se adaugă depozitele sedimentare aparţinând celor două domenii. [5]

Munţii Godeanu, situaţi în partea de est, la limita cu judeţele Gorj şi Hunedoara, cu înălţimi de peste 2000 m (Gugu 2291m, Godeanu 2229 m) sunt alcătuiţi din culmi netezite fragmentate de văi adânci, la obârşia cărora se găsesc circuri glaciare (Moraru, Gugu). Spre sud-vest, între Râul Rece şi Cerna, se continuă cu munţii mai joşi ai Cernei (Vârful Dobrii 1928 m, Arjana 1513 m) ale căror culmi calcaroase străjuiesc valea Cernei până aproape de Băile Herculane. Pe stânga se află o parte din Munţii Mehedinţi (Colţu Pietrii 1229 m, Domogled 1105 m), o culme predominant calcaroasă cu abrupturi şi ţarcuri către valea Cernei. Munţii Ţarcu, cu înălţimile cele mai mari, peste 2000 m (Vârful Pietrii 2192 m, Ţarcu 2190 m, Baicu 2123 m), situate în Culmea Ţarcu – Petreanu, coboară în trepte către Depresiunea Timişului (Poiana Înaltă 1432 m, Pleşa Mare 1414 m, Muntele Mic 1802 m etc.). Munţii Poiana Ruscă, la nord de culoarul Bistrei, sunt prezenţi prin culmile secundare ce se desprind din culmea centrală (Vârful Padeş 1374 m, Rusca 1355 m) [6] , cu limita mergând aproximativ la est de cumpăna bazinelor Bega şi Nădragu (Vârful Cireşu 916 m, Padeşu 1374 m, Chicera 1160 m) [7] . Spre sud Munţii Semenic, dominaţi de vârfurile Piatra Goznei 1447 m, Semenic 1446 m şi Piatra Nedeii 1437 m,  sunt alcătuiţi din culmi netede şi domoale separate de văi adânci dispuse aproape radiar. În sud, Depresiunea Almăjului îi separă de Munţii Almăj, ale căror culmi centrale se menţin la 1000-1100 m (Vârful Svinecea Mare 1224 m, Cârşa Mare 1167 m). Munţii Aninei, predominant calcaroşi, prelungesc spre vest culmile Munţilor Semenic, cu înălţimi de 900-1000 m (Vârful Leordiş 1160 m, Radosca 1013 m, Cununa 1046 m). Cele mai scăzute altitudini montane se înregistrează în culmile domoale ale munţilor Locvei (Vârful Corhanu Mare 735 m, Tâlva Pietroasă 724 m) şi Dognecei (Vârful Culme Mare 617 m, Areniş 549 m). [8]

Sectorului montan îi sunt caracteristice culoarele tectonice erozive largi, cu o evoluţie complexă, drenate de Dunăre, Cerna – Timiş – Bistra şi Mureş [9] . Acestea au constituit de-a lungul timpului intense zone de locuire umană dar şi căi de legătură importante între regiunile învecinate (depresiunile Mehadica, Caransebeş, Ezeriş şi Lupacului). Alături de aceste depresiuni, culoare şi coridoare interne, un loc deosebit îl ocupă văile celor două mari cursuri de apă care delimitează Banatul la nord şi la sud, respectiv Mureşul şi Dunărea. [10]   Valea Dunării formează, între Baziaş şi Orşova, un sector de defileu, în care se succed sectoare înguste şi bazinete. Configuraţia actuală a văii trădează o intensă eroziune care a fost direcţionată de natura petrografică eterogenă (bazinetele Moldova, Liubcova, Iuţi – Plavişeviţa, Dubova şi Orşova şi sectoarele înguste, de la Baziaş, Pescari – Alibeg, Berzasca – Iuţi, Cazanele Mari, Cazanele Mici şi Porţile de Fier). [11] Acest sector deosebit din sudul Banatului este cunoscut sub denumirea generică de  Clisura Dunării. [12]

La nord, Banatul este mărginit de bazinul inferior al văii Mureşului, cu un culoar (cunoscut şi sub denumirea de Defileul Mureşului) care prezintă alternări de bazinete şi vale îngustă, pe o distanţă de aproximativ 70 km. La vest de acest culoar, după Lipova, Mureşul pătrunde limitat spre Câmpia Tisei printr-un curs foarte meandrat. [13]

Dealurile Banatului se desfăşoară de la Culoarul Mureşului, în nord, până aproape de Valea Nerei în sud. Apar ca o treaptă piemontană bine individualizată la marginea vestică a Munţilor Banatului. Formează un ansamblu de culmi ce înclină uşor spre câmpia de alături, de care sunt separate pe alocuri prin denivelări mici. Limita dinspre munte este marcată prin denivelări pronunţate ca urmare a diferenţelor tectonice şi a alcătuirii litologice dintre cele două entităţi. La contactul dealurilor cu munţii apar depresiuni mici de contact, iar văile se lărgesc dintr-odată. În cea mai mare parte se menţin între 200 şi 300 altitudine absolută. Valori mai mici de 300 de metri se găsesc în cele 3 depresiuni (ale Făgetului, Caraşului şi Brebului). [14] Se diferenţiază în cinci mari entităţi:

Dealurile Lipovei – delimitate de culoarul Mureşului, la nord, de Bega şi depresiunea Făget, la sud. Spre vest limita este dată de o denivelare de 40-50 m, ce se poate urmării pe linia localităţilor Alioş, Maşloc, Remetea Mică şi la est de Ianova. Spre est se îngustează simţitor. Înălţimea oscilează între 200 şi peste 300 m; [15]

Dealurile Lăpugiului şi Lugojului – se află în partea de nord-vest a Munţilor Poiana Ruscă. Cele două entităţi sunt despărţite  de râul Bega Luncanilor. În ansamblu sunt formate din culmi scurte, netezite, care se desprind din marginea munţilor după o ruptură de pantă evidentă la contactul dintre rocile friabile şi şisturile cristaline. În general, culmile depăşesc cu puţin 300 m dar sunt şi înălţimi mai mari, ca urmare a înscrierilor pe roci mai rezistente, de aici şi gradul mai mare de fragmentare. Depresiunea Făget se desfăşoară de-a lungul râului Bega şi are o formă alungită. Contactul cu unităţile vecine este marcată prin denivelări bine înscrise în teren; [16]

Dealurile Pogănişului – sunt situate în partea de nord a munţilor Dognecei şi Semenic, pe o fâşie îngustă de 50 km între Câmpia Buziaşului şi depresiunea Caransebeşului. Altitudinea se păstrează la nivelul de 300 m iar văile sunt relativ largi. Cuprinde subunităţile: Dealurile Buziaşului, Dealurile Poienii, Dealurile Zorlenţului şi depresiunea Brebu; [17]

Dealurile Dognecei – mărginesc ca o prispă munţii de la care îşi iau numele, între văile Pogănişului, la nord şi Caraşului, la sud. Nu depăşesc înălţimea de 300 m şi scad ca altitudine către Câmpia Banatului şi depresiunea Caraşului şi se ramifică în culmi secundare; [18]

Dealurile Oraviţei – se desfăşoară la vest de Munţii Aninei, între Caraş, la nord şi Nera, la sud. În apropierea munţilor înălţimile ajung până la 500 m, dar coboară spre Depresiunea Caraşului la 200 m. Depresiunea Caraşului se dezvoltă pe stânga Caraşului, între Dealurile Dognecei şi Dealurile Oraviţei. În ansamblu este o câmpie de terase, situată la 160-170 m. [19]

Câmpia Banatului – reprezintă cea mai coborâtă treaptă de relief a Banatului şi se află în extremitatea sa vestică, fiind încadrată de frontierele de stat cu Yugoslavia şi Ungaria. [20] Limita s-a estică ridică o serie de probleme, datorită pătrunderii ei sub formă de „golfuri” în cuprinsul dealurilor, de-a lungul râurilor, ca şi a uşoarei inflexiuni ce apare la contactul treptelor superioare de glacis cu cele mai vestice prelungiri ale dealurilor. [21] Relieful Câmpiei apare dispus în trei trepte – Câmpia Înaltă, Câmpia Intermediară şi Câmpia Joasă. Astfel câmpia piemontană înaltă, de origine pleistocenă, slab fragmentată, este formată din alternanţe de nisipuri cu pietrişuri de provenienţă carpatică şi argile loessoide. La periferia câmpiei piemontane înalte, se desfăşoară sub forma unei fâşii înguste, câmpia piemontană joasă, care face trecerea către ariile de subzistenţă. Cea mai joasă treaptă din Câmpia Banatului (de obicei sub 100 m) o constituie câmpia aluvionară holocenă de divagare care se caracterizează prin lipsa teraselor, pantă foarte redusă, albii meandrate şi puţin adânci, numeroase albii părăsite, crovuri, suprafeţe lacustre şi mlăştinoase. În ultimele două secole s-au desfăşurat acţiuni ample de desecare a mlaştinilor şi regularizare a râurilor. [22] În această zonă se înalţă frecvent terase, grinduri şi platforme neinundabile care au constituit zone propice locuiri. [23]

Câmpia Bârzavei – situată la vest de dealurile Buziaşului şi Dognecei are în componenţă patru subunităţi: Câmpia Buziaşului, între Câmpia Lugojului şi râul Pogăniş; Câmpia Tormacului, între râurile Pogăniş şi Bârzava; Câmpia Gătaiei, situată între valea Bârzavei şi frontiera cu Yugoslavia este fragmentată de afluenţii Bârzavei; Câmpia Moraviţei, este constituită din lunca largă a Moraviţei, însoţită de o fâşie cu caracter de câmpie piemontană. [24]

Câmpia Lugojului – delimitată de Câmpia Timişului la vest, Dealurile Lipovei, la nord, Dealurile Lugojului la est şi Dealurile Pogănişului la sud. Se întinde de-a lungul Timişului şi Begăi. [25]

Câmpia Timişului, este mai joasă decât câmpiile alăturate (80-90 m) şi nu este delimitată de acestea prin denivelări. Panta de scurgere foarte mică şi adâncimea redusă a apelor freatice favorizează existenţa unor întinse suprafeţe mlăştinoase, a braţelor şi gârlelor părăsite. [26]

Câmpia Vingăi, este o câmpie piemontană tipică care apare ca o dezvoltare a Podişului Lipovei cu altitudini 180-100 m. Unele văi largi au fost considerate ca vechi cursuri ale Mureşului. [27]

Câmpia Jimboliei, situată la 90 m altitudine absolută. Este o câmpie tabulară de loess, nefragmentată, cu suprafaţa afectată de crovuri rare. [28]

Câmpia Arancăi, se întinde la sud de Mureş, de o parte şi de alta a vechiului curs Aranca, până la o linie care uneşte localităţile Comlăuşu Mare, Lovrin şi Secusigiu. Altitudinea oscilează între 80 m (vest) şi 90 m (est). Este alcătuită de loess şi depozite loessoide pe care se dezvoltă numeroase crovuri. În preajma localităţii Teremia Mare se găsesc dune fixate. Drenajul apelor este foarte redus şi apar băltiri. [29]

Clima – zona Banatului se află sub influenţa dominantă a maselor de aer vestice, dar se resimt şi influenţe de natură mediteraneană. Verile sunt calde, cu precipitaţii relativ bogate, iar iernile sunt blânde. Temperatura medie anuală este, în general, sub 11°C (10,9°C la Timişoara şi Lugoj, 10,8°C la Sânnicolau Mare, 10,7°C la Jimbolia). [30] În zona de deal, valorile termice medii anuale se menţin în jur de 11°C, cu scăderi până la 9-10°C în regiunile mai înalte ale dealurilor Lipovei şi creşteri peste 11°C în depresiuni. [31] Faţada montană vestică, mai deschisă, face posibilă pătrunderea maselor de aer din sud-vest şi duce la temperaturi medii anuale mai ridicate de 11,1°C la Oraviţa şi 10,5°C la Caransebeş. [32] Creşterea altitudinii duce la scăderea temperaturii medii anuale până la 9-6°C în Munţii Almăjului şi Munţii Aninei, până la 9-4°C în Munţii Poiana Ruscă şi în Munţii Semenic, şi până la 0°C în Munţii Ţarcu şi Godeanu, care păstrează caracterul unui climat mai rece şi mai umed. [33] Influenţa activităţii ciclonice dinspre Marea Mediterană, cu frecvente procese frontale generează timp umed, precipitaţii şi încălziri locale persistente. Defileul Dunării prezintă, în acest context, condiţii climatice particulare care au dus la crearea unui fond propriu de păstrare a unor caracteristici de tip submeditaranean. [34]

Precipitaţiile medii anuale sunt de 1200 mm în munţii Semenic, Poiana Ruscă şi Aninei iar pe culmile cele mai înalte ale munţilor Cernei, Ţarcu şi Godeanu ating 1400 mm. [35] În partea deluroasă precipitaţiile medii anuale scad la 700-800 mm şi chiar sub 700 mm în depresiuni. [36] În câmpie precipitaţiile medii anuale se situează între 550 şi 650 mm. [37]

Reţeaua hidrografică. Fluviul Dunărea formează pe circa 64 km graniţa cu Yugoslavia şi are un debit mediu multianual de 5390 m3/s. [38] Râul Mureş (cu o lungime de 220 km pe teritoriul judeţelor Arad şi Timiş), care reprezintă limita de nord a arealului discutat, are un debit mediu multianual de 165m3/s la intrarea în judeţul Arad şi 177 m3/s la frontieră. Are o pantă redusă de numai 0,3 0/00. [39] Între Dunăre şi Mureş Banatul are o reţea de densă şi echilibrată de ape curgătoare şi cuprinde cea mai mare parte din bazinele râurilor Cerna (cu principalul afluent Belareca), Nera (cu principalii afluenţi: Minişul, Lăpuşnicul, Mocerişul, Prigorul, Rudăria, Bănia şi Şopotul), Caraş, Moraviţa, Timişul (cu afluenţii: Bârzava, Hidegul, Bistra şi Pogănişul) şi Bega (având ca afluent principal Beregsăul). [40]

Lacurile completează imaginea hidrografică a Banatului. Dintre lacurile naturale sunt de menţionat: Lacul Dracului (Cheile Nerei), Lacul Ochiul Beiului (Cheile Beiului) ambele de origine carstică, Lacul Iezerul Ţarcului (la nord de Muntele Ţarcu, în căldarea glaciară Oboroacele) şi Lacul Pietrele Albe, ambele de origine glaciară; Lacul Satchinez şi lacurile de la Becicherecu Mic. [41] În întreaga câmpie de subzistenţă sunt prezente lacuri instalate în coturi de meandre sau în braţe părăsite în bazinele Timişului, Pogănişului, Bega, Aranca, etc. Foarte multe crovuri adăpostesc lacuri, cum sunt cele de la Biled şi Vălcani.  Pentru reţinerea apelor la viituri s-au amenajat numeroase lacuri pe diverse cursuri de apă. O categorie aparte o constituie lacurile rezultate în urma exploatării de material pentru fabricile de cărămidă. Apele freatice sunt aproape de suprafaţă, pe o bună parte din câmpie fiind la numai 0,5-2 m adâncime şi contribuind la excesul de umiditate în perioadele ploioase. [42]

Solurile. În zona de câmpie solurile formează un adevărat mozaic. În câmpia piemontană predomină cernoziomurile vermice, cambice şi argiloiluviale, solurile brune argiloiluviale, luvisolurile albice, vertisolurile şi lăcoviştile. În câmpia de subzistenţă sunt mai răspândite cernoziomurile tipice carbonatice, cernoziomurile vermice, cernoziomurile gleizate şi cambice, vertisolurile şi lăcoviştile, lăcoviştile şi cernoziomurile gleizate şi solurile gleizate emerse. [43] În Dealurile Banatului predomină solurile brune luvice (podzolite) şi luvisolurile albice (soluri podzolice argiloiluviale). Pe şisturile cristaline se află soluri brune luvice şi psamosolurile, iar pe magmatite solurile brune acide şi andosolurile. În spaţiile depresionare şi în văile largi predomină solurile aluviale şi protosolurile aluviale. [44] În zona montană domină solurile brune acide, iar în părţile mai înalte solurile brune podzolice şi podzolurile humico-feriiluviale. [45]

Vegetaţia. Banatul este caracterizat printr-o mare varietate a vegetaţiei, a cărei repartiţie altitudinală este condiţionată de relief şi condiţii topoclimatice specifice. Etajele alpin şi subalpin ocupă un areal restrâns în Munţii Ţarcu şi Godeanu fiind constituite din pajişti de coarnă (Carex curvula), rugină (Juncus trifidus), păruşcă (Festuca supina) şi tufişuri de smârdar, sălci pitice şi ienupăr. Etajul molidului are un areal redus numai la bazinul Bistrei. Etajul pădurilor de foioase este alcătuit din păduri de fag (Fagus silvatica), păduri de amestec (fag, molid, brad) şi păduri de gorun (Quercus dale-champii, Q. polycarpa) în alternanţă cu terenuri agricole şi pajişti mezoxerofile. S-au conservat şi elemente submediteraneene, ca ghimpele (Ruscus hypoglossum) şi cărpiniţă (Carpinus Orientalis). Se mai întâlnesc pinul negru (Pinus nigra var. banatica), arţarul trilobat (Accer monspessulanum), sâmbovina (Celtis australis) şi pajiştile de stâncărie (Stipa eriocaulis, Sesleria filifolia, Centaurea atropurpurea etc.). [46] Zona pădurilor de foioase este alcătuită din păduri de stejari (Quercus robur), păduri de cer (Q. cerris) şi gârniţă (Q. frainetto) ce alternează cu pajişti de Festuca valesiaca, F. Sulcata. Zona silvostepei (pajişti puternic modificate, risipite printre terenurile agricole) se caracterizează prin sărăcia vegetaţiei lemnoase, de apariţia frecventă a vegetaţiei hidrofile şi higrofile (în lunci şi câmpii joase cu exces de umiditate) precum şi a vegetaţiei halofile. [47]

Fauna reprezintă un element important şi este foarte diversificată. Caracteristic zonei forestiere: cerbul, ursul, mistreţul, căpriorul, capra neagră, veveriţa, râsul, fazanul, ierunca, cocoşul de munte [48] , broasca de munte, tritonul, salamandra, piţigoiul de munte, sturzul de munte, gaiţa, corbul, mierla etc. În sectoarele uscate apar: şoarecele de câmp şi coronela (dintre reptile), ciocârlanul, potârnichea, prepeliţa, ciocârlia (dintre păsări), popândăul, iepurele, şoarecele de câmp (dintre mamifere). În sectoarele umede există o mare bogăţie de amfibieni şi reptile, stârci, raţe, gâşte, pescăruşi etc. [49] În defileul Dunării şi pe valea Cernei elementele mediteraneene au cea mai mare densitate din ţară: dihorul pestriţ, potârnichea de stâncă, vipera cu corn, broasca ţestoasă de uscat, broasca dalmatică, scorpionul, termitele, cicadele etc. În fauna acvatică abundă păstrăvul, lipanul, mreana vânătă, scobarul şi mai rar cega şi viza. [50]

Resurse ale subsolului – în zona de sud vest a României, cele mai importante resurse minerale metalifere se găsesc în Masivul Poiana Ruscă şi în Munţii Banatului. [51] Natura petrografică, structura geologică şi tectonica imprimă o suită de aspecte specifice şi diferenţieri teritoriale. Pentru structura Munţilor Semenic se remarcă prezenţa anticlinalului Slatina-Timiş – Poneasca, cu un corp granitoid în ax şi o serie de cute anticlinale şi sinclinale care se desfac din acesta. Intensitatea eroziunii se observă din apariţia complexului profund al seriei mezometamorfice de care se leagă zăcămintele de mangan de la Delineşti. În Munţii Locvei şisturile cristaline alcătuiesc o masă compactă dură în care se întâlnesc şisturi sericito-cloritoase cu porfiroblaste de albit, gnaise, şisturi tufogene etc. Munţii Dognecei sunt alcătuiţi din şisturi cristaline epimetamorfice. În strânsă dependenţă de procesele magmatice sunt minereurile de fier de la Dognecea şi Ocna de Fier. Şisturile cristaline epimetamorfice din Munţii Poiana Ruscă prezintă un metamorfism progresiv. Seria vulcanogenă bazică sau de Ghelar este alcătuită din şisturi grafitoase, şisturi sericito-cloritoase, dolomite, calcare şi calcare-marmoreene. Mai sunt caracteristice şi minereurile reprezentate prin siderit. Sedimentarul pânzei getice este prezent în zona Reşiţa – Moldova Nouă, zona Dognecea şi Rusca Montană. Reprezentative sunt formaţiunile din Munţii Aninei, ceea ce explică varietatea morfologiei carstice, şisturile cărbunoase şi straturile de cărbuni de vârstă carboniferă. O zonă de sedimentare este reprezentă de sinclinalul Dognecea unde magmatismul laramic a generat concentraţii de limonit şi magmatit. Activitatea magmatică din senonian-paleocen  a dus la crearea unor asociaţii de roci magmatice, banatite, însoţite de variate transformări în masa formaţiunilor înconjurătoare, ca şi de mineralizaţii de fier, cupru, plumb, zinc, molybdenum, wolfram, aur, argint, cobalt, arsenic, antimoniu (Sb), barium. Magmatitele aflorează pe trei aliniamente: Moldova Nouă – Sasca – Dognecea; cel de-al doilea aliniament apare la Berzasca, până în Munţii Poiana Ruscă şi al treilea se urmăreşte până în estul Munţilor Semenic. [52]

În zona de deal există un fundament de şisturi cristaline mezo- şi epimetamorfice (care apar la zi în dealurile Lugojului, Buziaşului, Dognecei şi Oraviţei) la care se adaugă mase de roci eruptive (cu iviri în dealurile Lipovei, Lugojului, Dognecei şi Oraviţei). Peste acest fundament se află calcare masive, gresii cuarţoase şi argile cretacice care se află la zi, pe suprafeţe reduse, în Dealurile Bulzei. Formaţiunile acvitaniene (conglomerate, gresii grosiere şi argile) se găsesc la Soceni. Depozitele tortoniene aflorează în dealurile Bulzei şi Lăpugiului şi sunt formate dintr-o gamă litologică variată de conglomerate, nisipuri, marne, marne argiloase, calcare şi piroclastite. Sarmaţianul apare la zi pe suprafeţe mai întinse în dealurile Dognecei şi Oraviţei reprezentat de nisipuri, pietrişuri, argile, calcare şi gresii. Cele mai răspândite depozite din dealurile Banatului aparţin panonianului, alcătuite din marne, argile marnoase, nisipuri şi pietrişuri. Depozitele cuaternare (nisipuri, luturi, loessuri) acoperă periferia Dealurilor Banatului şi pătrund în lungul râurilor, până în munte, ca depozite de terasă şi luncă. Fundamentul cristalin a fost afectat de numeroase falii care au înlesnit apariţia magmatitelor din dealurile Lipovei, Lugojului, Dognecei şi Oraviţei şi a izvoarelor termominerale de la Buziaş. Aşa apar erupţiile banatitice în partea de est a Dealurilor Oraviţei dar şi aflorarea cristalinului la Buziaş. [53]

Câmpia are un fundament cutat, carpatic, reprezentat de extinderea către vest a transilvanidelor sau a rocilor magmatice mezozoice din sudul Munţilor Apuseni. Limita sudică a transilvanidelor este marcată de falia Lucareţ, de origine subcrustală. Sub depozitele neogene au fost puse în evidenţă arii cu intruziuni banatitice Ivanda, Utvin, Bazoş şi Găvojdia diferite de cele care aflorează la Bocşa, Surduc şi Gătaia. [54] La suprafaţă este compusă dintr-o succesiune de nisipuri, argile şi pietrişuri, toate de vârstă cuaternară. [55] Subsolul conţine acumulări de ţiţei şi gaze naturale, exploatările actuale (în arealul aflat în discuţie) se bazează pe două arii distincte: centrală (Călacea, Satchinez, Şandra, Variaş) şi vestică (Teremia Mare, Cherestur, Cheglevici). Câmpia Banatului posedă şi un ridicat potenţial geotermic dar şi peste 15 zone, cu importante rezerve de dioxid de carbon. [56]

Banatul a constituit, din paleolitic şi până astăzi (prin caracteristicile sale fizico geografice), un spaţiu propice dezvoltării comunităţilor omeneşti dar şi o arie importantă de legătură între zonele înconjurătoare.

Versiune full text Fisier

Copyright © 2006 Institutul pentru Cercetarea si Valorificarea Patrimoniului Cultural Transilvanean in Context European

© 2005 You can use this copy only for educational and non commercial purposes. Acest material este protejat şi poate fi folosit doar pentru scopuri educaţionale, noncomerciale.

Google
WWW http://arheologie.ulbsibiu.ro/


[1] Gumă 1993, p. 101.

[2] Velcea şi Savu 1982, p. 184.

[3] *** 1982a, p. 337.

[4] Velcea şi Savu 1982, p. 188.

[5] Ibidem., p. 181.

[6] *** 1982a, p. 337-338.

[7] Ibidem., p. 738.

[8] Ibidem., p. 337-338.

[9] Velcea şi Savu 1982, p. 188.

[10] Gumă 1993, p. 104.

[11] Velcea şi Savu 1982, p. 187-188.

[12] Gumă 1993, p. 104.

[13] Ibidem.

[14] *** 1982a, p. 337; *** 1992, p. 71-72.

[15] *** 1992, p. 78.

[16] Ibidem., p. 81-83.

[17] Ibidem., p. 84-86.

[18] Ibidem., p. 86.

[19] Ibidem., p. 84-90.

[20] Gumă 1993, p. 105.

[21] *** 1992, p. 90-91.

[22] Ibidem., p. 134.

[23] Gumă 1993, p. 106.

[24] *** 1992, 157.

[25] Ibidem., 154.

[26] Ibidem., 147-150.

[27] Ibidem., p. 146.

[28] *** 1982a, p. 738.

[29] *** 1992, p. 144.

[30] *** 1982, p. 743.

[31] *** 1992, p. 73.

[32] Velcea şi Savu 1982, p. 190-191.

[33] *** 1982a, p. 343.

[34] ***1969, p. 175.

[35] *** 1982a, p. 343.

[36] *** 1992, p. 73.

[37] Ibidem., 134.

[38] *** 1982a, p. 339.

[39] Ibidem., p. 195.

[40] Gumă 1993, p. 106.

[41] *** 1982a, p. 343.

[42] Ibidem., p. 743.

[43] *** 1992, p. 134-135.

[44] Ibidem., p. 73.

[45] *** 1982a, p. 346; Velcea şi Savu 1982, p. 190.

[46] *** 1982a, p. 346.

[47] Ibidem., p. 746.

[48] Ibidem., p. 346.

[49] Ibidem., p. 746.

[50] Ibdem., p. 346.

[51] Gumă 1993, 108.

[52] Velcea şi Savu 1982, p. 183.

[53] *** 1992, p. 71-72.

[54] Ibidem., p. 133-134.

[55] *** 1982a, p. 737.

[56] *** 1992, p. 136.