Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvanean în Context European

ACTA TERRAE SEPTEMCASTRENSIS IV

ISSN 1583-1817

Editura Economică, Sibiu 2004

Author : Maria-Emilia Crîngaci ŢIPLIC

Pages: 227-221

 

 

 

 

RECENZIE

In memoriam Radu Popa: temeiuri ale civilizaţiei româneşti în context european, coord. Daniela Marcu Istrate, Angel Istrate, Corneliu Gaiu, Cluj-Napoca, 2003, 507 p. il.

 

În primăvara anului 2003 la Sighişoara, în cadrul unei sesiuni omagiale, arheologici şi istorici, prieteni şi colaboratori, au sărbătorit, pe de o parte, 70 de ani de la naşterea arheologului, profesorului şi îndrumătorului Radu Popa, iar pe de altă parte au comemorat 10 ani de când a plecat în nefiinţă. Prezentul volum cuprinde majoritatea memoriilor, studiilor sau notelor dedicate memorie lui Radu Popa şi prezentate în conferinţa memorială.

Radu Popa, unul dintre promotorii arheologiei medievale româneşti, este autorul a numeroase studii şi cercetări, dintre care cele referitoare la istoria Transilvaniei erau mai apropiate de sufletul Magistrului. Importanţa radicală a activităţii sale constă în crearea unei adevărate şcoli de cercetare pentru arheologia medievală din ţara noastră.

Volumul se deschide cu un firesc şi emoţionant cuvânt înainte al unuia dintre discipoli (dr. Daniela Marcu Istrate), urmat de trecerea în revistă a cărţilor, studiilor şi comunicărilor, cronicilor, ghidurilor şi recenziilor semnate de profesorul Radu Popa.

Diversitatea tematică a articolelor şi largul interval cronologic al cercetărilor din cadrul volumului reflectă multitudinea preocupările arheologului Radu Popa. Scrierile din interiorul volumului sunt grupate în trei părţi, ele fiind încadrate în funcţie de tematica pe care au tratat-o.

Prima parte cuprinde memorii, amintiri şi note ale celor care l-au cunoscut şi care au dorit să aducă un elogiu scris lui Radu Popa, fiecare descriindu-l din perspectiva lui, aşa cum l-a văzut şi în acelaşi timp accentuând cele mai importante realizări ale activităţii sale: Fire deosebit de generoasă şi înzestrat cu mult umor şi căldură, a atras în preajma sa un mare număr  de studenţi, de tineri […], devenind un adevărat şef de şcoală, demn de tradiţia înaintaşilor. […] a luat iniţiativa reorganizării activităţii de restaurare a monumentelor istorice contribuind direct la înfiinţarea CNMASI al cărei vicepreşedinte a devenit (Ion Motzoi-Chicideanu, In memoriam Radu Popa, p. 18-19); …am admirat la Radu Popa modul extrem de migălos în care urmărea şi rezolva problemele ridicate de săpătură (…), dar şi felul în care îşi  organiza şi conducea colectivul … (Carol Kacsó, Radu Popa şi cercetarea arheologică din România, p.37); …după exemplul magiştrilor săi Ion Nestor şi Virgil Vătăşianu, Radu Popa era un îndrumător (Sergiu Iosipescu, Radu Popa. Confluenţe 1967-1993, p. 43).

Partea a doua a volumului cuprinde un număr de 15 articole cu teme diverse De la antichitate la evul mediu şi anume: interpretare a izvoarelor literare (Alexandru Vulpe, Cum să-l înţelegem pe Herodot), comportament mortuar (Ion Motzoi-Chicideanu, Câteva remarci asupra studiului descoperirilor mortuare), arhitectură romană (Monica Mărgineanu Cârstoiu, The Rhythm of Columns with Vitruvius. Remarks on the Geometric Principle in Roman Architecture), materiale arheologice (Benkő Elek, Note privind descoperirile de bronzuri medievale din Transilvania, Nicolaus Boroffka, O piesă de argint din zona Târnavelor, Adrian Ioniţă, Bogdan Ciupercă, Depozitul de la Plopu (jud. Prahova), Dan Gh. Teodor, Topoare medievale timpurii în regiunile carpato-nistriene, Ioan Crişan, Doi pinteni medievali descoperiţi pe valea Crişului Negru, Aurel Dragotă şi colab., Archaeological Researches in Alba-Iulia – “Spitalul Veterinar” and “Canton CFR”(1961-1962), Maria Venera Rădulescu, Cahle medievale din Muntenbia decorate cu scena “cavalerul cu mantie” (secXV-XVI); Szőcs Péter Levente, Vase ceramice de uz comun descoperite cu tezaure monetare din Transilvania (sec. XVI-XVII)); arheologia aşezării (Ioan Stanciu, Tiberius Bader, O nouă aşezare medievală timpurie din zona nord-vestică a României (Turulung-Vii, jud. Satu-Mare); Cornel Gaiu, Locuirea medievală timpurie (sec. VIII-IX) de la Stupini “Vătaştină”, jud. Bistriţa Năsăud; Radu Popa, Gh. Matei, Virgil Şt Niţulescu, Elena Renţa, Aşezarea meideval timpurie de la feteşti – Vlaşca, jud. Ialomiţa); istorie socială (Viorel Achim, Stăpânirile cneziale în Banat. Consideraţii asupra cotelor patrimoniale).

Examinând articolele cu privire la evul mediu ne-am oprit doar asupra celor care reprezintă un caracter inedit sau lansează noi teorii. Ion Motzoi-Chicideanu atrage atenţia prin studiul său asupra importanţei examinării obiceiurilor funerare, care pot oferi date de ordin mai ales social şi cultural şi religios în completarea preocupărilor de ordin strict cronologic, care precumpănesc astăzi în literatura de specialitate. Autorul încearcă o definire a caracterului funerar pentru deosebirea descoperirilor mortuare certe faţă de alte situaţii/complexe arheologice conţinând resturi osteologice umane, dar având un alt caracter.

Benkő Elek reanalizează  patru obiecte de bronz din Transilvania, încercând printr-o exploatare de analogii, să facă o datare mai exactă sau atribuire corectă. Astfel, vasul turnat din bronz cu trei picioare descoperit în hotarul localităţii Baraolt este atribuit, pe bună dreptate, coloniştilor saşi, după ce literatura de specialitate a considerat că ar fi aparţinut pecenegilor. Benkő Elek readuce în discuţie celebrul obiect medieval de bronz – aquamanila cu cap uman de la Şelimbăr, punând sub semnul întrebării teoria conform căreia piesa ar indica locul de origine al coloniştilor saşi. Autorul mai analizează critic încă două piese: un fragment de cădelniţă descoperită la cetatea Bud şi un fragment de corpus de Christos descoperit la Cristuru Secuiesc şi datat la începutul secolului al XIV-lea. Felul în care s-au prezentat problemele conturează o imagine cu multe elemente nesigure (problema existenţei şi relaţiilor atelierelor locale), dar foarte interesante. Însă concluziile la care ajunge autorul nu sunt deloc noi, ştiut fiind faptul că comunitatea germană medievală a avut un rol însemnat în influenţarea culturii materiale din Secuime şi din Transilvania.

Ioan Stanciu şi Tiberius Bader aduc în discuţie aşezarea medievală timpurie de la Turulung Vii (jud. Satu-Mare), ce prezintă un interes deosebit deoarece situl apare la extremitatea nord-vestică a României, la marginea vestică a Depresiunii Oaş, şi care are punctul de greutate în a doua jumătate a secolului al VII-lea şi prima jumătate a secolului al VIII-lea. Autorii presupun că locuitorii aşezărilor din nord-vestul României, de felul celei de la Turulung-Vii ar fi fost, probabil, slavi. În finalul studiului este prezentată o repertoriere a aşezărilor din nord-vestul României databile în a doua jumătate a sec. VII şi prima jumătate a sec. VIII şi o listă a obiectivelor slave timpurii din a doua jumătate a sec. VI – sec. VII timpuriu (orizontul Lazuri-Pişcolţ).

O descoperire arheologică cu totul insolită pentru teritoriul de la nord de Dunăre este depozitul de la Plopu (jud. Hunedoara). Depozitul cuprinde un cazan din aramă, un topor din fier, piese din fier de la car şi 11 monede bizantine şi are un caracter unicat, deoarece atât din punct de vedere numismatic este singurul tezaur de monede bizantine din bronz de secol XI găsit în spaţiul dintre Carpaţii Meridionali şi Dunăre, cât şi a celorlalte piese, în primul rând al cazanului. Adrian Ioniţă şi Bogdan Ciupercă atribuie depozitul pecenegilor refugiaţi din cetăţile dobrogene în Muntenia în timpul sau după revolta oraşelor, pentru a se pune la adăpost de pedepsele ce au urmat în 1078.

Dan Gh. Teodor  face o analiza de ordin tipologic a topoarelor din fier cu aripioare din perioada secolelor VII-XI d. Chr. din regiunile carpato-nistrene. Din cadrul perioadei şi teritoriului amintit autorul listează un număr de 35 de piese, deosebind în principal trei tipuri de topoare şi făcând bune analogii cu spaţiile din jur. Descoperirea şi prezenţa unui număr mare de topoare de luptă din regiunile de la est de Carpaţi este pusă, fără certitudine, pe seama existenţei unor formaţiuni militare, bine organizate în perioada secolelor IX-X, sau a unor formaţiuni politice.

A treia parte a volumului intitulată Monumente şi ansambluri istorice adună un număr de19 articole, din care menţionăm doar câteva: Romanische Dorfkirchen des 13. Jahrhunderts in Westungarn (Ilona Valter), Rotonda de la Orăştie (Zeno-Karl Pinter), Monasterium Kenez (Suzana Móré Heitel), Elemente de fortificare la vechea reşedinţă domnească din Câmpulung (Gheorghe. I. Cantacuzino), Feldioara / Marienburg, in the Last Middle Age. Archeological  Contributions to the History of the Settlement in the 15th – 16th Centuries (Daniela Marcu Istrate), La manoir Apafi de Mălâncrav (Dép. De Sibiu). Une description Archéologique (Angel Istrate), Repertoriul fortificaţiilor medievale din piatră aflate în partea central sudică a Transilvaniei (secolele XIII-XVI) (Thomas Nägler, Petre Munteanu Beşliu), Sântana de Mureş. Picturile murale din biserica reformată (Dana Jenei, Kiss Lorand, Pál Péter), Împărăţia lui Dumnezeu – o propunere iconografică (Ecaterina Cincheza-Buculei),Sântana de mureş. Picturile murale din biserica reformată (Dana Jenei şi col.) Cercetări de arheologie medievală pe valea Bistrei (Dumitru Ţeicu, Dacian Rancu), Biserica Sf. Nicolae din Bălineşti. Campania din anul 2002 (Voica Maria Puşcaşu), Despre interesul lui Andrei Veress pentru cetăţile Transilvaniei (Ioan Opriş).

Din cadrul celor enumerate ne oprim doar asupra celor care constituie un caracter insolit sau inedit pentru istoriografia şi spaţiul românesc. Astfel, studiul Ilonei Valter ne aduce la cunoştinţă o parte din rezultatele cercetărilor ungureşti despre bisericile romanice din secolul al XIII-lea din Ungaria de vest, schiţând evoluţia planimetrică a tipului de biserică parohială din secolele XI-XIII.

Una dintre piesele grele ale acestui volum este articolul arheologului Zeno-Karl Pinter despre rotonda de la Orăştie. Acest edificiu ecleziastic datorită arhitecturii sale neobişnuite pentru spaţiul românesc este de o importanţă deosebită şi crucială pentru istoria şi arhitectura medievală a Transilvaniei. În prima fază a construcţiei, rotonda  construită pe cel puţin două etaje, cu navă circulară şi absidă semicirculară, a făcut parte dintr-un complex nobiliar, o curte seniorială, ce se dezvoltă pe un grind de mlaştină, amplificând şi consolidând o incintă din pământ şi lemn, alături de un turn locuinţă din piatră. Rotonda era în prima jumătate a secolului al XII-lea, capelă de curte, respectiv o capelă dublă (Doppelkapelle), cu un subsol ce putea asigura locul de criptă a familiei ctitorilor, cu parterul înalt ce deservea necesităţile cultice şi poate cu un  etaj de luptă, având în vedere poziţionarea pe valul fortificaţiei cu palisadă. Într-o a doua etapă, în secolul al XIII-lea, edificiul este lărgit cu un portic, devenind astfel tranzitoriu biserică parohială, până la ridicarea primei biserici romanice. După edificarea bisericii romanice, rotonda va deveni într-o a treia etapă, capelă cimiterială, iar subsolul va deveni osuar.

Suzana Móré Heitel completează repertoriul bisericilor medievale de pe valea inferioară a Mureşului prin descoperirea şi publicarea unor sumare descrieri şi a unei schiţe de plan, aflate în manuscris, privind vestigiile medievale existente încă la Nădlac în secolul al XIX-lea. Dacă autoarea reuşeşte localizarea ruinelor bisericii descrise de Pál Molnár, ce par a fi vestigiile fostei Monasterium Kenez, în privinţa încadrării cronologice îşi păstrează oarecare rezerve, de altfel întemeiate, în lipsa unor cercetări arheologice.

 Noi informaţii etalează şi studiul Danielei Marcu Istrate ce prezintă din perspectivă arheologică unele aspecte ale localităţii Feldioara din secolele XV-XVII. După un scurt istoric al cercetărilor arheologice referitoare la Feldioara şi după o sumară descriere stratigrafică şi istorică a sitului arheologic, accentul este pus pe descrierea atelierului de olar şi a cahlelor plăci cu decor în relief  produse de acest atelier.

Angel Istrate face un raport detaliat al cercetărilor arheologice realizate în anul 2001 la conacul Apafi din Mălâncrav, clarificând în linii mari evoluţia monumentului actual (secolele XVI-XX) şi soluţionând principalele etape de construcţii şi modificări ale conacului (secolele XVI-XX), ce reprezenta clădirea cea mai importantă a unui ansamblu care presupunea grădini, 2 curţi, o clădire separată pentru intrare şi un sistem complex pentru anexe.

În final, nu putem decât să apreciem pozitiv majoritatea articolelor ce aduc informaţii valoroase şi inedite pentru istoria şi cultura materială din România. Câteva studii sunt scrise direct într-o limbă de circulaţie internaţională, iar cele care sunt scrise în limba română sunt însoţite de rezumate în limba engleză, franceză sau germană, astfel rezultatele cercetărilor fiind accesibile şi specialiştilor străini.