|
Institutul
pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvănean în Context European ACTA TERRAE SEPTEMCASTRENSIS IIISSN 1583-1817 Editura Economică, Sibiu 2003 Autor: Thomas NÄGLER pag.(pages): 167-175 |
Evoluţia
demografică a Biertanului [1]
Thomas NÄGLER
Teritoriul actualei comune
Biertan a fost locuit din preistorie, mai cunoscută fiind tabla
ansată din secolul IV e.n. cu emblemă creştină şi
inscripţia votivă: „Ego Zenovius votum posui”.[2]
Descoperirile arheologice întâmplătoare atestă şi locuiri din a
doua jumătate a mileniului I şi la începutul mileniului II,
fără cercetări sistematice acestea neputând fi datate şi
descrise. Bine cunoscute sunt în schimb aşezările şi necropolele
de pe hotarul comunei învecinate Bratei.
În timp ce populaţia
romanică sau slavo-română era organizată în obşti şi
în formaţiuni politice prestatale, în secolul al XI-lea a pătruns
statul maghiar arpadian, pe valea Târnavei Mari fiind aşezaţi secuii
ca populaţie organizată pe principii militare, privilegiată de
regalitate. Populaţia mai veche a părăsit cel puţin
parţial unele zone strategice cum a fost Târnava Mare care în secolul al
XII-lea a marcat limita de sud a Ungariei medievale. Prezenţa secuilor a
fost marcată în teren prin prisăci constituite din construcţii
de lemn dublate de şanţuri cu val, pe căile de acces sud-nord
fiind angajate porţi de trecere bine păzite.
Prezenţa secuilor este
documentată în zonă prin nume maghiare cum sunt Mediaş (Megyas),
Copşa Mare (Nagykapus-Poarta Mare), Copşa Mică (Kiskapus-Poarta
Mică), eventual şi de numele Biertan (Berethalom, Birthälm), de
origine incertă.
Situat în teritoriul celor
două scaune de mai târziu, Biertanul este amintit pentru prima dată
în anul 1283 când capitlul bisericesc Mediaş, format la acea dată
numai din opt localităţi, îşi răscumpără decima
datorată episcopului Transilvaniei pentru suma de 40 mărci de argint.
De evoluţia Biertanului
sub raport economic, administrativ şi social nu ne vom ocupa,
menţionând doar că până în jurul anului 1500 localitatea a fost
cea mai populată din scaunul Mediaş, fiind întrecută de abia în
secolul al XVI-lea de către Mediaş. În 1418 Biertanul a fost ridicat
la rangul de târg (ce se ţinea în fiecare sâmbătă),
obţinând şi dreptul de judecată superioară.
Din secolul al XVI-lea sunt
cunoscute şi statuetele mai multor bresle. Ele aduceau venitul cel mai
important locuitorilor, meşteşugul situându-se înaintea viticulturii
şi agriculturii în economia târgului.
În urma adoptării
Reformei luterane a saşilor, în anul 1572 Biertanul devine
reşedinţă episcopală până în 1867 când aceasta a fost
mutată iarăşi la Sibiu. Alegerea Biertanului ca
reşedinţă episcopală s-a efectuat în principal din
două motive: situarea sa în centrul zonelor locuite de saşi şi
proprietăţile extinse pe care la avea parohul din Biertan, episcopul
având suficiente venituri chiar de pe propriul alodiu.
Primele date concrete
privind numărul locuitorilor din Biertan le avem de la începutul secolului
al XVI-lea. Dar în cel mai vechi registru în care se menţionează
numărul curţilor din localităţile celor Două Scaune (numite
aşa după reşedinţele Mediaş şi Şeica),
Biertanul lipseşte.[3]
Cu ajutorul datelor cunoscute despre anii 1503-1510 este posibilă o
apreciere generală despre numărul locuitorilor din cele 27 de
localităţi ale celor Două Scaune. Rezumând într-un tabel datele
privind credincioşii catolici din aceşti ani rezultă:
|
Felul
gospodăriilor |
Două Scaune
în total |
Dintre case |
|
|
Mediaş |
Biertan |
||
|
Gospodării
impozabile |
2310 |
300 |
Cca 230 |
|
Curţi pustii |
129 |
necunoscut |
Cca 15 |
|
Săraci
neimpozabili |
10 |
4 |
probabil 1 |
|
Jeleri
fără curte proprie |
66 |
38 |
probabil 1 |
|
Păstori |
74 |
2 |
probabil 7 |
Numărul curţilor
după împărţirea în mărci şi „case de impozit”:
|
Localitatea |
Mărci |
Case de impozit |
||
|
Anul 1510 |
Anul 1513 |
Anul 1526 |
Anul 1537 |
|
|
Două Scaune (în total) |
298 |
46 |
14,75 |
42 |
|
Biertan |
31 |
4 |
4 |
4 |
|
Mediaş |
28 |
4 |
4 |
3 |
|
Moşna |
24 |
4 |
4 |
4 |
|
Biertan în % |
10,4 % |
8,7 % |
8,6 % |
9,5 % |
Celelalte
localităţi din Două Scaune aveau impozit mai mic.
Amintim aici lucrul cunoscut
specialiştilor că în Transilvania şi Ungaria marca oscila pe
zone sau oraşe între 206,7 g şi 296, 7 g de argint. Casa de impozit (
Zohlhaus ) cuprindea un anumit număr de gospodării, uliţe sau
cvartale, stabilit de către fiecare comunitate.
După cea de-a doua
statistică Biertanul avea acelaşi impozit ca şi Mediaşul,
ambele comunităţi având vreo 1400 de locuitori.[4]
Două decenii mai târziu
aflăm dintr-o listă a gospodăriilor din Două Scaune că
Biertanul avea în 1532 un număr de 343: „Item Byrthalven hat Vyrt 343”.[5]
Fiind vorba de gospodari, deci curţi impozabile, fără jeleri,
păstori şi săraci, localitatea avea o populaţie de
1500-1700 de locuitori. Am admis pe curte cifra de 5 locuitori întrucât cel mai
adesea locuiau într-o curte două generaţii, dacă nu chiar trei
(bunici, părinţi şi copii).
Curând după cucerirea
Transilvaniei de către Austria, habsburgii au depus o conscripţie de
impozite în calitate de noi stăpâni care a avut loc în 1698.[6]
Atunci în Biertan erau următoarele categorii de locuitori:
|
Grupe de locuitori |
Saşi |
Români |
Total Biertan |
|
Gospodării, capi de familie |
132 |
6 |
138 |
|
Ajutoare şi slugi, necăsătoriţi |
6 |
- |
6 |
|
Văduve cu copii |
12 |
- |
12 |
|
Săraci neimpozitaţi |
14 |
- |
14 |
|
Păstori |
- |
8 |
8 |
Pentru întâia oară la
Biertan sunt menţionaţi în intravilan şi românii, majoritatea
dintre ei fiind păstori. Dacă la rubrica de „săraci
neimpozitaţi” avem de-a face cu jeleri nu este precizat.
Ca urmare a
războaielor, epidemiilor şi a anilor de foamete în perioada 1532-1698
populaţia a scăzut foarte mult, putându-se aprecia că locuiau în
Biertan vreo 800 de persoane, circa 750 de saşi şi 50 de români. Deşi
erau în număr considerabil mai mic decât în anul 1532, saşii mai erau
în proporţie de 94 % la 1698.Conform conscripţiei din anul 1723 în
Biertan erau 150 de cetăţeni impozabili ai târgului, 30 de jeleri
(fără case şi curte, chiriaşi şi lucrători cu
ziua) şi 3 alţii. Erau 183 de gospodării, dintre care 163 erau
săseşti şi 20 româneşti (10,9 %).[7]
Datele din urmă permit
aprecierea că la 1723 în Biertan trăiau vreo 900 de suflete. La
Mediaş locuiau vreo 2500-3000 de oameni în 600 de gospodării în
acelaşi an. În această conscripţie au fost enunţaţi
şi meseriaşi din Biertan, existând următorul număr de
meşteşugari:
- 11
ţesători
- 11 pantofari
(şi cizmari)
- 9 croitori
- 6 dogari
- 6 măcelari
- 5 rotari
- 4 cojocari
- 3 croitori
- 2 dulgheri
- 2 tâmplari
- 1 cadru medical
şi doi din alte meserii
În ciuda
numărului scăzut de locuitori, în prima jumătate a secolului al
XVIII-lea Biertanul mai constituia un centru meşteşugăresc
pentru necesităţile proprii şi comunale din jur, anumite produse
fiind achiziţionate la Mediaş sau în alte oraşe.
În afara
conscripţiilor care urmăreau stabilirea impozitelor, habsburgii au
dispus şi efectuarea unor recensăminte despre confensiuni. Acestea
urmăreau scopul de recatolicizare a locuitorilor, printre care se
numără şi înfiinţarea bisericii greco-catolice pentru români.
În 1733 la Biertan
trăiau circa 35 de familii, deci aproximativ 150 de suflete de români
ortodocşi şi greco-catolice.[8]
La acea dată ei nu aveau nici preot şi nici biserică. În 1970 în
Biertan locuiau 200 de greco-catolici şi ortodocşi[9],
pentru ca la 1791 numărul lor să fie mai mic, 36 de gospodării
şi o văduvă, în total 150 de suflete a ambelor confesiuni.[10]
În anul 1766 la Biertan biserica evanghelică număra 191 stăpâni
de case cu 757 suflete.
În perioada 1698-1760
numărul saşilor a rămas acelaşi, în timp ce numărul
românilor şi al ţiganilor era în creştere. Numărul
saşilor a scăzut în acest tip de la 94 % la 75 %.[11]
În 1786 în Biertan a avut
loc primul recensământ după criterii moderne ordonat de
împăratul Iosif al II-lea, următorul efectuându-se abia în 1850.
În 1786 în Biertan erau 321
de case cu 357 de familii care numărau 1516 oameni. La data
recensământului 18 locuitori erau absenţi din Biertan, fiind
prezenţi 45 de „străini”, deci erau 1542 de persoane prezente. Dintre
cei 1516 locuitori stabili, 770 erau bărbaţi şi 746 femei.
Împărţiţi pe categorii, la Biertan locuiau 3 preoţi, 1
funcţionar, 1 orăşean, 233 cetăţeni ai târgului
(proprietari de case), 168 tineri necăsătoriţi, 131 jeleri, nici
un nobil, iar 37 făceau parte din alte categorii. În localitate erau 137
de copii până la 12 ani şi 59 de tineri între 13 şi 17 ani.[12]
Anii liniştiţi
între 1723 şi 1786 ca şi măsurile luate de habsburgi împotriva
epidemiilor au avut deci ca urmare o creştere sensibilă a
populaţiei.
În anul 1832 au fost
număraţi locuitorii evanghelici din Biertan. 642 de persoane erau
căsătorite, 113 erau văduvi şi văduve, 165 de tineri
erau necăsătoriţi. Mai erau 270 de copii saşi de
vârstă şcolară şi 191 de vârstă preşcolară.
Crescuse deci numărul saşilor la 1381 de suflete, 691 fiind
bărbaţi, 690 femei.[13]
De la începutul secolului al
XVI-lea până în 1966 putem rezuma situaţia demografică din
Biertan prin următorul tabel:
|
Anul |
Total persoane |
% |
Date în % |
||||
|
Germani |
Români |
Maghiari |
Ţigani |
Alţii |
|||
|
Pe la 1510 |
cca 1400 |
|
|
|
|
|
|
|
Pe la 1530 |
cca 1600 |
|
|
|
|
|
|
|
1698 |
cca 800 |
100 |
cca 94 |
cca 6 |
|
|
|
|
1723 |
cca 900 |
100 |
cca 89 |
cca 11 |
|
|
|
|
1786 |
1542 |
|
|
|
|
|
|
|
1850 |
2235 |
|
|
|
|
|
|
|
1857 |
2377 |
100 |
64,3 |
25,9 |
1,0 |
|
8,8 |
|
1880 |
2487 |
100 |
61,7 |
29,1 |
1,2 |
4,0 |
4,0 |
|
1890 |
2245 |
|
|
|
|
|
|
|
1900 |
2280 |
100 |
57,7 |
33,7 |
2,4 |
6,2 |
|
|
1910 |
2259 |
100 |
53,8 |
38,4 |
2,1 |
5,7 |
|
|
1930 după lb |
2331 |
100 |
53,1 |
44,9 |
2,0 |
|
|
|
1930 etnie |
2331 |
100 |
52,9 |
44,6 |
1,9 |
0,1 |
|
|
1941 etnie |
2310 |
100 |
48,1 |
42,8 |
3,1 |
6,0 |
|
|
1956 |
2263 |
|
|
|
|
|
|
|
1966 |
2144 |
|
|
|
|
|
|
Menţionăm că
numărul ţiganilor este imprecis întrucât cel puţin o parte din
ei şi-au ascuns originea declarând o altă etnie, de regulă cea
română.
Din tabelul de mai sus
reiese că în perioada 1530 până la 1698 populaţia Biertanului
s-a redus la jumătate, odată cu scăderea rolului de centru
economic şi în ciuda faptului că a rămas
reşedinţă episcopală evanghelică până la 1867. A
urmat apoi o creştere a populaţiei până la 1880, urmată
iarăşi de o descreştere generală. Un rol însemnat a jucat
şi emigrarea, mai ales a saşilor, în SUA. În 1910 trăiau 1215
saşi în Biertan, aproximativ 140, deci a zecea parte fiind în
străinătate.
În perioada interbelică
situaţia demografică în Biertan a rămas relativ stabilă. Se
constată o scădere a numărului saşilor, o creştere a
numărului românilor, în timp ce ţiganii nu indicau originea lor sau
declarau o altă etnie. După confesiune saşi evanghelici au fost
în majoritate până după al doilea război mondial.
În a doua jumătate a
secolului al XX-lea numărul saşilor a mai fost în creştere,
după cum reiese din statisticile bisericii evanghelice:
|
Anul |
Suflete
bărbaţi |
Suflete femei |
Total |
|
1863 |
720 |
718 |
1438 |
|
1865 |
727 |
725 |
1452 |
|
1870 |
770 |
761 |
1532 |
|
1880 |
810 |
711 |
1582 |
|
1885 |
848 |
791 |
1639 |
|
1890 |
794 |
808 |
1602 |
|
1899 |
823 |
843 |
1666 |
Din perioada
interbelică avem şi date cu privire la plecarea unor saşi din
Biertan şi venirea altora în această localitate:
|
Anul |
Plecaţi |
Reîntorşi |
Noi veniţi |
|
1922 |
52 |
15 |
16 |
|
1923 |
76 |
4 |
38 |
|
1924 |
84 |
15 |
17 |
|
1925 |
68 |
37 |
47 |
|
1926 |
59 |
16 |
33 |
|
1927 |
39 |
33 |
41 |
|
1928 |
72 |
32 |
17 |
|
1929 |
61 |
18 |
41 |
|
1930 |
41 |
27 |
42 |
|
Total |
652 |
197 |
292 |
În nouă ani dup datele
statistice ale bisericii evanghelice a scăzut deci populaţia
săsească cu 163 de peroane. În anii dinaintea şi în timpul celui
de-al doilea război mondial numărul saşilor a rămas stabil
datorită creşterii natalităţii.[14]
Începând cu anul 1944
numărul saşilor a scăzut continuu, mai ales după anul 1990.
Un an important în emigrarea saşilor a fost 1978, când Nicolae
Ceauşescu şi Helmut Schmidt au semnat un acord privind emigrarea
germanilor din România, urmând ca Germania Federală să
plătească României o anumită sumă în valută pentru cei
emigraţi. În prezent numărul saşilor din Biertan este
nesemnificativ.
În ceea ce-i priveşte
pe români numărul lor a crescut aproape constant din secolul XVII-lea
până în prezent. Românii au fost aduşi la Biertan de către
comunitatea politică săsească datorită neputinţei
acesteia din urmă de a plăti impozitul către Universitatea
Săsească sau statul austriac. Chiar şi fără drepturi
politice, românii primeau un lot de pământ în folosinţă,
plătind comunităţii o sumă de bani care era folosită
ca şi contribuţia saşilor pentru necesităţile
comunale. O parte a românilor lucrau ca şi zilieri în gospodăriile
saşilor, cu precădere la familiiile meşteşugarilor care
aveau nevoie de forţă de muncă pentru agricultură şi
creşterea vitelor. Pentru aceştia s-a generalizat termenul de
măiereni.
Gospodari români cu proprie
dotare (case şi teren) apar mai întâi în socotelile târgului din 1713,
când aceştia trebuiau să plătească pentru datoriile
comunale suma de 21 de florini şi 91 de denari. Tot pentru stabilirea impozitelor
s-a întocmit în 1715 şi primul registru al românilor din Biertan. Existau
atunci 19 gospodării care posedau şi animale şi alte 15
fără animale, deci în total 34 de gospodării. În acel an românii
de aici erau datori să predea comunităţii 244 florini, 25 câble
grâu şi 32 câble ovăz.
În secolul XVIII-lea, când
se înmulţise din nou populaţia săsească, crescuse şi
numărul românilor. În 1757 s-au numărat deja 44 de gospodării
româneşti, la care se mai adăugau patru văduve, care plăteau
un impozit de 351 florini. În 1765 la Biertan locuiau 28 de familii
româneşti ortodoxe iar pe locul satului dispărut „Fettendorf” 16. În
anul 1780 întâlnim 50 de familii şi şapte văduve care lucrau,
după modul de măsurare a timpului, 111 parcele de pământ. În
anul 1784 la Biertan locuiau români la 48 numere de casă şi în 1790
deja 68, alături de care se mai aflau 31 jeleri (fără case
şi loturi de pământ), deci în total 99 de familii. Registrul de
impozite din anul 1810 menţionează 99 de gospodării, 19
văduve şi 14 „noi veniţi” în 1809, astfel încât până în
anul 1819 în Biertan erau 110 gospodari şi 15 văduve,
înregistrându-se o creştere considerabilă a românilor.
La sfârşitul veacului
al XVIII-lea (1799) a fost construită o biserică ortodoxă, fiind
angajat şi un preot.
Românii uniţi sau
greco-catolici locuiau la Biertan abia din anul 1820 care au format în anul
1825 o comunitate sub preotul Petru Florea. Ei ţineau slujba
religioasă alternativ cu ortodocşii în biserica acestora, până
ce şi-au construit o biserică proprie în 1858.
Pentru a fi sprijinite cele
două confesiuni au obţinut sume de bani prin aşa-zisa Portio
Canonica. În secolul al XIX-lea a existat o convieţuire bună între
saşi şi români. Acest lucru este demonstrat şi prin faptul
că deja în anii 1766 şi 1785
A fost
împărţită o nouă suprafaţă de fânaţ
desţelenit, deci pământ arabil, în mod egal între locuitorii români
şi saşi. Toate cofesiuni aveau părţi din pădurea
bisericească ce fusese separată de pădurile alodiale ale comunei,
după cum foloseau în comun moara bisericească ridicată în 1850.
O soartă aparte a avut
colonia românească aşezată de episcopul Graffius în locul
aşezării dispărute „Fettendorf”. Jelerii de aici formaţi la
început din zece familii încheiaseră un tratat până în anul 1747 cu
episcopul amintit, plătind o arendă între 111-1119 florini pe
lângă livrarea de iarbă, fructe şi 100-150 funii de tutun.
După ce s-a
sfârşit înţelegerea cu episcopul Grafiius, colonia a plătit
aceleaşi taxe târgului, la care se mai adăuga peste 155 florini
pentru folosirea păşunii pentru animale.
După ce crescuse
considerabil populaţia din Biertan, iar locuitorii din „Fettendorf” au
pricinuit pagube serioase pe hotar, în 1757 înţelegerea a fost
anulată. Locuitorilor li s-a lăsat recolta pentru anul respectiv, cu
condiţia ca cele şapte familii să se aşeze în altă
localitate. Întrucât ei nu plecaseră după începerea anului nou,
Biertanul s-a adresat magistrului din Mediaş. Astfel în 1759 s-a încheiat
un nou contract rămas aproape în vigoare până în anul 1774.
Întrucât Biertanul vroia
să achite datoriile pe care le avea faţă de nobilii maghiari, a
fost acceptată înmulţirea familiilor din „Fettendorf”. În 1774 acolo
locuiau deja 21 de familii ce numărau 99 de persoane. Ei aveau 55 de boi,
15 cai, 41 de vaci, 99 de cornute, 1070 de oi şi capre şi 360 de porci,
lucrau pământul arabil pentru 207 câble de grâne şi recoltau 133 care
de fân. Într-un răspuns la o plângere din acea vreme se arată că
există suficient teren în „Fettendorf” pentru a hrăni acest
număr de animale.
Întrucât locuitorii
amintiţi au fost cuprinşi corespunzător unei hotărâri a
împărătesei Maria Tereza în registrul de impozite, locuitorii credeau
că nu mai erau legaţi de vechiul contract. Ei susţineau că
pământul este al lor, dorind să-şi construiască acolo
şi o biserică. Pe hotarul comunei făcuseră pagube mari,
inclusiv pe hotarul comunelor Copşa Mare şi Apoşu.
În 1774 şi în nul
următor Biertnanul a solicitat magistratului din Mediaş să-i
îndepărteze pe locuitorii din „Fettendorf”. O comisie numită de
guberniu a hotărât că aceşti locuitori nu pot fi
îndepărtaţi. Între timp au fost îndepărtate şase din cele
douăsprezece familii, mai rămânând şase. Acestea plăteau o
arendă de 81 de florini şi încă 25 de florini pentru
păşunat. Iarba sau fânul rămas de la cei izgoniţi au fost
împărţite şi vândute.
Posesorii terenului
„Fellendorf” se credeau îndreptăţiţi să-i expedieze pe
toţi de aici. Pentru a nu se ajunge la conflict cu guberniul s-a
aşteptat moartea celor cinci capete de familie. După ce a survenit
aceasta, un grup de călăreţi a porni în frunte cu judele
Biertanului spre „Fellendorf”, insistând ca cei rămaşi să plece
de bună voie de aici. Întrucât ultimii rămaşi aici nu au vrut
să plece au fost incendiate colibele lor în afară de trei case care
au fost păstrate pentru paznicii pădurii. Astfel s-a încheiat
habitatul cătunului „Fettendorf”.
Ţiganii, originari din
sudul Asiei, au apărut în secolul al XIV-lea în regiunile extracarpatice,
curând după aceea şi în Transilvania. La Biertan primii sosiţi
au fost fierari, începând din anul 1639, când târgul a construit o
fierărie pentru un ţigan. Unii dintre ei vor fi menţionaţi
în 1757 ca plătitori de impozite, în 1790 fiind deja 32 de familii de
ţigani în Biertan. În 1822 ţiganii locuiau în 36 de „case” şi
patru „colibe”. Ţiganii fierari şi-au putut exercita meseria chiar
şi după reînfiinţarea breslei făurarilor.
Cel mai târziu s-au stabilit
în Biertan băieşii, care la origine erau spălători de aur,
mai târziu şi lingurari. Ei formau o colonie în amonte de Biertan, fiind
plătitori de impozite pentru aurul găsit începând din 1757. În 1810
cele 10 familii de băieşi plăteau impozitul, devenind sedentari.
Toţi băieşii Transilvaniei erau supuşi fiscului
(tezaurariatului), fiind conduşi de un voievod. Acesta călătorea
prin ţară strângând pentru stat impozitul pentru aurul obţinut
din râuri. Când încetase spălatul aurului în secolul XIX-lea,
băieşii au devenit meseriaşi în prelucrarea lemnului, o parte
lucrând ca zilieri în cuprinsul Transilvaniei.
O categorie deosebită
în comitate,. dar şi în teritoriul regal o formau iobagii târgului
Biertan. Ei erau un fel de sclavi care executau munci inferioare pentru
comunitate, ei fiind cumpăraţi de la stăpânii lor. Cândva
aceşti iobagi făcuseră datorii s-au au comis infracţiuni
şi neputând achita sumele datorate se supuneau unor stăpâni, putând
fi cumpăraţi şi vânduţi. Originea lor era foarte
diferită, printre ei aflându-se prizonieri tătari sau turci. Aşa
a fost cumpărat de către consiliul Biertanului violonistul Merten
(după nume un sas) pentru 100 de florini şi o sută de găleţi
de must de la Radu Span (după nume român). În cazul în care asemenea
iobagi aveau copii, rămâneau şi aceştia în stare de sclavie. În
1715 un iobag sas avea în posesie patru boi şi două vaci,
fără să aibă pământ sau casă proprie. Aceşti
iobagi ai târgului au devenit oameni liberi în urma revoluţiei de la
1949-1849. În Biertan au sosit uneori şi maghiari sau secui, prin
căsătorie cu saşi pierzându-se originea lor în a doua
generaţie. Ei deveneau luterani şi vorbeau săseşte, chiar
dacă au rămas unele nume de familie maghiare în localitate.[15]
La sfârşitul acestei
comunicări redăm într-un tabel datele demografice pe
naţionalităţi, începând cu anul 1715 până în anul 2002,
fiind posibil ca în datele din arhive sau lucrări de specialitate să
se fi strecurat şi mici erori:
|
Anul |
Total |
Saşi |
Români |
Ţigani |
Băieşi |
Maghiari |
|
1715 |
|
672 |
170 |
|
|
|
|
1723 |
|
695 |
200 |
|
|
|
|
1757 |
|
|
224 |
90 |
|
|
|
1765 |
|
|
220 |
|
|
|
|
1775 |
|
|
|
|
35 |
|
|
1780 |
|
1119 |
257 |
|
115 |
|
|
1790 |
|
1276 |
435 |
160 |
|
|
|
1809 |
|
|
|
|
45 |
|
|
1810 |
|
|
514 |
|
|
|
|
1812 |
|
|
|
|
60 |
|
|
1819 |
|
1503 |
565 |
|
|
|
|
1822 |
|
1590 |
|
200 |
|
|
|
1850 |
2235 |
|
|
|
|
|
|
1869 |
2388 |
1520 |
860 |
|
|
8 |
|
Anul |
Total |
Saşi |
Români |
Ţigani |
Băieşi |
Maghiari |
|
1920 |
2251 |
|
|
|
|
|
|
1947 |
2087 |
1021 |
1004 |
|
|
62 |
|
1956 |
2263 |
|
|
|
|
|
|
1966 |
2144 |
|
|
|
|
|
|
1998 |
1759 |
78 |
1020 |
541 |
|
120 |
|
2002 |
|
|
|
|
|
|