Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvănean în Context European

ACTA TERRAE SEPTEMCASTRENSIS II

ISSN 1583-1817

Editura Economică, Sibiu 2003

Autor: Thomas NÄGLER

pag.(pages): 167-175

Evoluţia demografică a Biertanului [1]

 

Thomas NÄGLER

 

 

 

Teritoriul actualei comune Biertan a fost locuit din preistorie, mai cunoscută fiind tabla ansată din secolul IV e.n. cu emblemă creştină şi inscripţia votivă: „Ego Zenovius votum posui”.[2] Descoperirile arheologice întâmplătoare atestă şi locuiri din a doua jumătate a mileniului I şi la începutul mileniului II, fără cercetări sistematice acestea neputând fi datate şi descrise. Bine cunoscute sunt în schimb aşezările şi necropolele de pe hotarul comunei învecinate Bratei.

În timp ce populaţia romanică sau slavo-română era organizată în obşti şi în formaţiuni politice prestatale, în secolul al XI-lea a pătruns statul maghiar arpadian, pe valea Târnavei Mari fiind aşezaţi secuii ca populaţie organizată pe principii militare, privilegiată de regalitate. Populaţia mai veche a părăsit cel puţin parţial unele zone strategice cum a fost Târnava Mare care în secolul al XII-lea a marcat limita de sud a Ungariei medievale. Prezenţa secuilor a fost marcată în teren prin prisăci constituite din construcţii de lemn dublate de şanţuri cu val, pe căile de acces sud-nord fiind angajate porţi de trecere bine păzite.

Prezenţa secuilor este documentată în zonă prin nume maghiare cum sunt Mediaş (Megyas), Copşa Mare (Nagykapus-Poarta Mare), Copşa Mică (Kiskapus-Poarta Mică), eventual şi de numele Biertan (Berethalom, Birthälm), de origine incertă.

Situat în teritoriul celor două scaune de mai târziu, Biertanul este amintit pentru prima dată în anul 1283 când capitlul bisericesc Mediaş, format la acea dată numai din opt localităţi, îşi răscumpără decima datorată episcopului Transilvaniei pentru suma de 40 mărci de argint.

De evoluţia Biertanului sub raport economic, administrativ şi social nu ne vom ocupa, menţionând doar că până în jurul anului 1500 localitatea a fost cea mai populată din scaunul Mediaş, fiind întrecută de abia în secolul al XVI-lea de către Mediaş. În 1418 Biertanul a fost ridicat la rangul de târg (ce se ţinea în fiecare sâmbătă), obţinând şi dreptul de judecată superioară.

Din secolul al XVI-lea sunt cunoscute şi statuetele mai multor bresle. Ele aduceau venitul cel mai important locuitorilor, meşteşugul situându-se înaintea viticulturii şi agriculturii în economia târgului.

În urma adoptării Reformei luterane a saşilor, în anul 1572 Biertanul devine reşedinţă episcopală până în 1867 când aceasta a fost mutată iarăşi la Sibiu. Alegerea Biertanului ca reşedinţă episcopală s-a efectuat în principal din două motive: situarea sa în centrul zonelor locuite de saşi şi proprietăţile extinse pe care la avea parohul din Biertan, episcopul având suficiente venituri chiar de pe propriul alodiu.

Primele date concrete privind numărul locuitorilor din Biertan le avem de la începutul secolului al XVI-lea. Dar în cel mai vechi registru în care se menţionează numărul curţilor din localităţile celor Două Scaune (numite aşa după reşedinţele Mediaş şi Şeica), Biertanul lipseşte.[3] Cu ajutorul datelor cunoscute despre anii 1503-1510 este posibilă o apreciere generală despre numărul locuitorilor din cele 27 de localităţi ale celor Două Scaune. Rezumând într-un tabel datele privind credincioşii catolici din aceşti ani rezultă:

 

Felul gospodăriilor

Două Scaune în total

Dintre case

Mediaş

Biertan

Gospodării impozabile

2310

300

Cca 230

Curţi pustii

129

necunoscut

Cca 15

Săraci neimpozabili

10

4

probabil 1

Jeleri fără curte proprie

66

38

probabil 1

Păstori

74

2

probabil 7

 

Numărul curţilor după împărţirea în mărci şi „case de impozit”:

 

Localitatea

Mărci

Case de impozit

Anul 1510

Anul 1513

Anul 1526

Anul 1537

Două Scaune (în total)

298

46

14,75

42

Biertan

31

4

4

4

Mediaş

28

4

4

3

Moşna

24

4

4

4

Biertan în %

10,4 %

8,7 %

8,6 %

9,5 %

 

Celelalte localităţi din Două Scaune aveau impozit mai mic.

Amintim aici lucrul cunoscut specialiştilor că în Transilvania şi Ungaria marca oscila pe zone sau oraşe între 206,7 g şi 296, 7 g de argint. Casa de impozit ( Zohlhaus ) cuprindea un anumit număr de gospodării, uliţe sau cvartale, stabilit de către fiecare comunitate.

După cea de-a doua statistică Biertanul avea acelaşi impozit ca şi Mediaşul, ambele comunităţi având vreo 1400 de locuitori.[4]

Două decenii mai târziu aflăm dintr-o listă a gospodăriilor din Două Scaune că Biertanul avea în 1532 un număr de 343: „Item Byrthalven hat Vyrt 343”.[5] Fiind vorba de gospodari, deci curţi impozabile, fără jeleri, păstori şi săraci, localitatea avea o populaţie de 1500-1700 de locuitori. Am admis pe curte cifra de 5 locuitori întrucât cel mai adesea locuiau într-o curte două generaţii, dacă nu chiar trei (bunici, părinţi şi copii).

Curând după cucerirea Transilvaniei de către Austria, habsburgii au depus o conscripţie de impozite în calitate de noi stăpâni care a avut loc în 1698.[6] Atunci în Biertan erau următoarele categorii de locuitori:

 

Grupe de locuitori

Saşi

Români

Total Biertan

Gospodării, capi de familie

132

6

138

Ajutoare şi slugi, necăsătoriţi

6

-

6

Văduve cu copii

12

-

12

Săraci neimpozitaţi

14

-

14

Păstori

-

8

8

 

Pentru întâia oară la Biertan sunt menţionaţi în intravilan şi românii, majoritatea dintre ei fiind păstori. Dacă la rubrica de „săraci neimpozitaţi” avem de-a face cu jeleri nu este precizat.

Ca urmare a războaielor, epidemiilor şi a anilor de foamete în perioada 1532-1698 populaţia a scăzut foarte mult, putându-se aprecia că locuiau în Biertan vreo 800 de persoane, circa 750 de saşi şi 50 de români. Deşi erau în număr considerabil mai mic decât în anul 1532, saşii mai erau în proporţie de 94 % la 1698.Conform conscripţiei din anul 1723 în Biertan erau 150 de cetăţeni impozabili ai târgului, 30 de jeleri (fără case şi curte, chiriaşi şi lucrători cu ziua) şi 3 alţii. Erau 183 de gospodării, dintre care 163 erau săseşti şi 20 româneşti (10,9 %).[7]

Datele din urmă permit aprecierea că la 1723 în Biertan trăiau vreo 900 de suflete. La Mediaş locuiau vreo 2500-3000 de oameni în 600 de gospodării în acelaşi an. În această conscripţie au fost enunţaţi şi meseriaşi din Biertan, existând următorul număr de meşteşugari:

-    11 ţesători

-    11 pantofari (şi cizmari)

-    9 croitori

-    6 dogari

-    6 măcelari

-    5 rotari

-    4 cojocari

-    3 croitori

-    2 dulgheri

-    2 tâmplari

-    1 cadru medical şi doi din alte meserii

În ciuda numărului scăzut de locuitori, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea Biertanul mai constituia un centru meşteşugăresc pentru necesităţile proprii şi comunale din jur, anumite produse fiind achiziţionate la Mediaş sau în alte oraşe.

În afara conscripţiilor care urmăreau stabilirea impozitelor, habsburgii au dispus şi efectuarea unor recensăminte despre confensiuni. Acestea urmăreau scopul de recatolicizare a locuitorilor, printre care se numără şi înfiinţarea bisericii greco-catolice pentru români.

În 1733 la Biertan trăiau circa 35 de familii, deci aproximativ 150 de suflete de români ortodocşi şi greco-catolice.[8] La acea dată ei nu aveau nici preot şi nici biserică. În 1970 în Biertan locuiau 200 de greco-catolici şi ortodocşi[9], pentru ca la 1791 numărul lor să fie mai mic, 36 de gospodării şi o văduvă, în total 150 de suflete a ambelor confesiuni.[10] În anul 1766 la Biertan biserica evanghelică număra 191 stăpâni de case cu 757 suflete.

În perioada 1698-1760 numărul saşilor a rămas acelaşi, în timp ce numărul românilor şi al ţiganilor era în creştere. Numărul saşilor a scăzut în acest tip de la 94 % la 75 %.[11]

În 1786 în Biertan a avut loc primul recensământ după criterii moderne ordonat de împăratul Iosif al II-lea, următorul efectuându-se abia în 1850.

În 1786 în Biertan erau 321 de case cu 357 de familii care numărau 1516 oameni. La data recensământului 18 locuitori erau absenţi din Biertan, fiind prezenţi 45 de „străini”, deci erau 1542 de persoane prezente. Dintre cei 1516 locuitori stabili, 770 erau bărbaţi şi 746 femei. Împărţiţi pe categorii, la Biertan locuiau 3 preoţi, 1 funcţionar, 1 orăşean, 233 cetăţeni ai târgului (proprietari de case), 168 tineri necăsătoriţi, 131 jeleri, nici un nobil, iar 37 făceau parte din alte categorii. În localitate erau 137 de copii până la 12 ani şi 59 de tineri între 13 şi 17 ani.[12]

Anii liniştiţi între 1723 şi 1786 ca şi măsurile luate de habsburgi împotriva epidemiilor au avut deci ca urmare o creştere sensibilă a populaţiei.

În anul 1832 au fost număraţi locuitorii evanghelici din Biertan. 642 de persoane erau căsătorite, 113 erau văduvi şi văduve, 165 de tineri erau necăsătoriţi. Mai erau 270 de copii saşi de vârstă şcolară şi 191 de vârstă preşcolară. Crescuse deci numărul saşilor la 1381 de suflete, 691 fiind bărbaţi, 690 femei.[13]

De la începutul secolului al XVI-lea până în 1966 putem rezuma situaţia demografică din Biertan prin următorul tabel:

 

 

Anul

Total

persoane

 

%

Date în %

Germani

Români

Maghiari

Ţigani

Alţii

Pe la 1510

cca 1400

 

 

 

 

 

 

Pe la 1530

cca 1600

 

 

 

 

 

 

1698

cca 800

100

cca 94

cca 6

 

 

 

1723

cca 900

100

cca 89

cca 11

 

 

 

1786

1542

 

 

 

 

 

 

1850

2235

 

 

 

 

 

 

1857

2377

100

64,3

25,9

1,0

 

8,8

1880

2487

100

61,7

29,1

1,2

4,0

4,0

1890

2245

 

 

 

 

 

 

1900

2280

100

57,7

33,7

2,4

6,2

 

1910

2259

100

53,8

38,4

2,1

5,7

 

1930

după lb

2331

100

53,1

 

44,9

 

2,0

 

 

1930

etnie

2331

100

52,9

 

44,6

 

1,9

 

0,1

 

1941

etnie

2310

100

48,1

 

42,8

 

3,1

 

6,0

 

1956

2263

 

 

 

 

 

 

1966

2144

 

 

 

 

 

 

 

Menţionăm că numărul ţiganilor este imprecis întrucât cel puţin o parte din ei şi-au ascuns originea declarând o altă etnie, de regulă cea română.

Din tabelul de mai sus reiese că în perioada 1530 până la 1698 populaţia Biertanului s-a redus la jumătate, odată cu scăderea rolului de centru economic şi în ciuda faptului că a rămas reşedinţă episcopală evanghelică până la 1867. A urmat apoi o creştere a populaţiei până la 1880, urmată iarăşi de o descreştere generală. Un rol însemnat a jucat şi emigrarea, mai ales a saşilor, în SUA. În 1910 trăiau 1215 saşi în Biertan, aproximativ 140, deci a zecea parte fiind în străinătate.

În perioada interbelică situaţia demografică în Biertan a rămas relativ stabilă. Se constată o scădere a numărului saşilor, o creştere a numărului românilor, în timp ce ţiganii nu indicau originea lor sau declarau o altă etnie. După confesiune saşi evanghelici au fost în majoritate până după al doilea război mondial.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea numărul saşilor a mai fost în creştere, după cum reiese din statisticile bisericii evanghelice:

 

Anul

Suflete bărbaţi

Suflete femei

Total

1863

720

718

1438

1865

727

725

1452

1870

770

761

1532

1880

810

711

1582

1885

848

791

1639

1890

794

808

1602

1899

823

843

1666

 

Din perioada interbelică avem şi date cu privire la plecarea unor saşi din Biertan şi venirea altora în această localitate:

 

Anul

Plecaţi

Reîntorşi

Noi veniţi

1922

52

15

16

1923

76

4

38

1924

84

15

17

1925

68

37

47

1926

59

16

33

1927

39

33

41

1928

72

32

17

1929

61

18

41

1930

41

27

42

Total

652

197

292

 

În nouă ani dup datele statistice ale bisericii evanghelice a scăzut deci populaţia săsească cu 163 de peroane. În anii dinaintea şi în timpul celui de-al doilea război mondial numărul saşilor a rămas stabil datorită creşterii natalităţii.[14]

Începând cu anul 1944 numărul saşilor a scăzut continuu, mai ales după anul 1990. Un an important în emigrarea saşilor a fost 1978, când Nicolae Ceauşescu şi Helmut Schmidt au semnat un acord privind emigrarea germanilor din România, urmând ca Germania Federală să plătească României o anumită sumă în valută pentru cei emigraţi. În prezent numărul saşilor din Biertan este nesemnificativ.

În ceea ce-i priveşte pe români numărul lor a crescut aproape constant din secolul XVII-lea până în prezent. Românii au fost aduşi la Biertan de către comunitatea politică săsească datorită neputinţei acesteia din urmă de a plăti impozitul către Universitatea Săsească sau statul austriac. Chiar şi fără drepturi politice, românii primeau un lot de pământ în folosinţă, plătind comunităţii o sumă de bani care era folosită ca şi contribuţia saşilor pentru necesităţile comunale. O parte a românilor lucrau ca şi zilieri în gospodăriile saşilor, cu precădere la familiiile meşteşugarilor care aveau nevoie de forţă de muncă pentru agricultură şi creşterea vitelor. Pentru aceştia s-a generalizat termenul de măiereni.

Gospodari români cu proprie dotare (case şi teren) apar mai întâi în socotelile târgului din 1713, când aceştia trebuiau să plătească pentru datoriile comunale suma de 21 de florini şi 91 de denari. Tot pentru stabilirea impozitelor s-a întocmit în 1715 şi primul registru al românilor din Biertan. Existau atunci 19 gospodării care posedau şi animale şi alte 15 fără animale, deci în total 34 de gospodării. În acel an românii de aici erau datori să predea comunităţii 244 florini, 25 câble grâu şi 32 câble ovăz.

În secolul XVIII-lea, când se înmulţise din nou populaţia săsească, crescuse şi numărul românilor. În 1757 s-au numărat deja 44 de gospodării româneşti, la care se mai adăugau patru văduve, care plăteau un impozit de 351 florini. În 1765 la Biertan locuiau 28 de familii româneşti ortodoxe iar pe locul satului dispărut „Fettendorf” 16. În anul 1780 întâlnim 50 de familii şi şapte văduve care lucrau, după modul de măsurare a timpului, 111 parcele de pământ. În anul 1784 la Biertan locuiau români la 48 numere de casă şi în 1790 deja 68, alături de care se mai aflau 31 jeleri (fără case şi loturi de pământ), deci în total 99 de familii. Registrul de impozite din anul 1810 menţionează 99 de gospodării, 19 văduve şi 14 „noi veniţi” în 1809, astfel încât până în anul 1819 în Biertan erau 110 gospodari şi 15 văduve, înregistrându-se o creştere considerabilă a românilor.

La sfârşitul veacului al XVIII-lea (1799) a fost construită o biserică ortodoxă, fiind angajat şi un preot.

Românii uniţi sau greco-catolici locuiau la Biertan abia din anul 1820 care au format în anul 1825 o comunitate sub preotul Petru Florea. Ei ţineau slujba religioasă alternativ cu ortodocşii în biserica acestora, până ce şi-au construit o biserică proprie în 1858.

Pentru a fi sprijinite cele două confesiuni au obţinut sume de bani prin aşa-zisa Portio Canonica. În secolul al XIX-lea a existat o convieţuire bună între saşi şi români. Acest lucru este demonstrat şi prin faptul că deja în anii 1766 şi 1785

A fost împărţită o nouă suprafaţă de fânaţ desţelenit, deci pământ arabil, în mod egal între locuitorii români şi saşi. Toate cofesiuni aveau părţi din pădurea bisericească ce fusese separată de pădurile alodiale ale comunei, după cum foloseau în comun moara bisericească ridicată în 1850.

O soartă aparte a avut colonia românească aşezată de episcopul Graffius în locul aşezării dispărute „Fettendorf”. Jelerii de aici formaţi la început din zece familii încheiaseră un tratat până în anul 1747 cu episcopul amintit, plătind o arendă între 111-1119 florini pe lângă livrarea de iarbă, fructe şi 100-150 funii de tutun.

După ce s-a sfârşit înţelegerea cu episcopul Grafiius, colonia a plătit aceleaşi taxe târgului, la care se mai adăuga peste 155 florini pentru folosirea păşunii pentru animale.

După ce crescuse considerabil populaţia din Biertan, iar locuitorii din „Fettendorf” au pricinuit pagube serioase pe hotar, în 1757 înţelegerea a fost anulată. Locuitorilor li s-a lăsat recolta pentru anul respectiv, cu condiţia ca cele şapte familii să se aşeze în altă localitate. Întrucât ei nu plecaseră după începerea anului nou, Biertanul s-a adresat magistrului din Mediaş. Astfel în 1759 s-a încheiat un nou contract rămas aproape în vigoare până în anul 1774.

Întrucât Biertanul vroia să achite datoriile pe care le avea faţă de nobilii maghiari, a fost acceptată înmulţirea familiilor din „Fettendorf”. În 1774 acolo locuiau deja 21 de familii ce numărau 99 de persoane. Ei aveau 55 de boi, 15 cai, 41 de vaci, 99 de cornute, 1070 de oi şi capre şi 360 de porci, lucrau pământul arabil pentru 207 câble de grâne şi recoltau 133 care de fân. Într-un răspuns la o plângere din acea vreme se arată că există suficient teren în „Fettendorf” pentru a hrăni acest număr de animale.

Întrucât locuitorii amintiţi au fost cuprinşi corespunzător unei hotărâri a împărătesei Maria Tereza în registrul de impozite, locuitorii credeau că nu mai erau legaţi de vechiul contract. Ei susţineau că pământul este al lor, dorind să-şi construiască acolo şi o biserică. Pe hotarul comunei făcuseră pagube mari, inclusiv pe hotarul comunelor Copşa Mare şi Apoşu.

În 1774 şi în nul următor Biertnanul a solicitat magistratului din Mediaş să-i îndepărteze pe locuitorii din „Fettendorf”. O comisie numită de guberniu a hotărât că aceşti locuitori nu pot fi îndepărtaţi. Între timp au fost îndepărtate şase din cele douăsprezece familii, mai rămânând şase. Acestea plăteau o arendă de 81 de florini şi încă 25 de florini pentru păşunat. Iarba sau fânul rămas de la cei izgoniţi au fost împărţite şi vândute.

Posesorii terenului „Fellendorf” se credeau îndreptăţiţi să-i expedieze pe toţi de aici. Pentru a nu se ajunge la conflict cu guberniul s-a aşteptat moartea celor cinci capete de familie. După ce a survenit aceasta, un grup de călăreţi a porni în frunte cu judele Biertanului spre „Fellendorf”, insistând ca cei rămaşi să plece de bună voie de aici. Întrucât ultimii rămaşi aici nu au vrut să plece au fost incendiate colibele lor în afară de trei case care au fost păstrate pentru paznicii pădurii. Astfel s-a încheiat habitatul cătunului „Fettendorf”.

Ţiganii, originari din sudul Asiei, au apărut în secolul al XIV-lea în regiunile extracarpatice, curând după aceea şi în Transilvania. La Biertan primii sosiţi au fost fierari, începând din anul 1639, când târgul a construit o fierărie pentru un ţigan. Unii dintre ei vor fi menţionaţi în 1757 ca plătitori de impozite, în 1790 fiind deja 32 de familii de ţigani în Biertan. În 1822 ţiganii locuiau în 36 de „case” şi patru „colibe”. Ţiganii fierari şi-au putut exercita meseria chiar şi după reînfiinţarea breslei făurarilor.

Cel mai târziu s-au stabilit în Biertan băieşii, care la origine erau spălători de aur, mai târziu şi lingurari. Ei formau o colonie în amonte de Biertan, fiind plătitori de impozite pentru aurul găsit începând din 1757. În 1810 cele 10 familii de băieşi plăteau impozitul, devenind sedentari. Toţi băieşii Transilvaniei erau supuşi fiscului (tezaurariatului), fiind conduşi de un voievod. Acesta călătorea prin ţară strângând pentru stat impozitul pentru aurul obţinut din râuri. Când încetase spălatul aurului în secolul XIX-lea, băieşii au devenit meseriaşi în prelucrarea lemnului, o parte lucrând ca zilieri în cuprinsul Transilvaniei.

O categorie deosebită în comitate,. dar şi în teritoriul regal o formau iobagii târgului Biertan. Ei erau un fel de sclavi care executau munci inferioare pentru comunitate, ei fiind cumpăraţi de la stăpânii lor. Cândva aceşti iobagi făcuseră datorii s-au au comis infracţiuni şi neputând achita sumele datorate se supuneau unor stăpâni, putând fi cumpăraţi şi vânduţi. Originea lor era foarte diferită, printre ei aflându-se prizonieri tătari sau turci. Aşa a fost cumpărat de către consiliul Biertanului violonistul Merten (după nume un sas) pentru 100 de florini şi o sută de găleţi de must de la Radu Span (după nume român). În cazul în care asemenea iobagi aveau copii, rămâneau şi aceştia în stare de sclavie. În 1715 un iobag sas avea în posesie patru boi şi două vaci, fără să aibă pământ sau casă proprie. Aceşti iobagi ai târgului au devenit oameni liberi în urma revoluţiei de la 1949-1849. În Biertan au sosit uneori şi maghiari sau secui, prin căsătorie cu saşi pierzându-se originea lor în a doua generaţie. Ei deveneau luterani şi vorbeau săseşte, chiar dacă au rămas unele nume de familie maghiare în localitate.[15]

La sfârşitul acestei comunicări redăm într-un tabel datele demografice pe naţionalităţi, începând cu anul 1715 până în anul 2002, fiind posibil ca în datele din arhive sau lucrări de specialitate să se fi strecurat şi mici erori:

 

Anul

Total

Saşi

Români

Ţigani

Băieşi

Maghiari

1715

 

672

170

 

 

 

1723

 

695

200

 

 

 

1757

 

 

224

90

 

 

1765

 

 

220

 

 

 

1775

 

 

 

 

35

 

1780

 

1119

257

 

115

 

1790

 

1276

435

160

 

 

1809

 

 

 

 

45

 

1810

 

 

514

 

 

 

1812

 

 

 

 

60

 

1819

 

1503

565

 

 

 

1822

 

1590

 

200

 

 

1850

2235

 

 

 

 

 

1869

2388

1520

860

 

 

8

Anul

Total

Saşi

Români

Ţigani

Băieşi

Maghiari

1920

2251

 

 

 

 

 

1947

2087

1021

1004

 

 

62

1956

2263

 

 

 

 

 

1966

2144

 

 

 

 

 

1998

1759

78

1020

541

 

120

2002

 

 

 

 

 

 


 



[1] Studiul de faţă constituie un capitol din lucrarea monografică amplă dedicată Biertanului ce va fi publicată în Germania.

[2] K. Horedt, Eine lateinische Inschrift des 4 Jahrhunderts aus Siebengürgen, în AISC, vol. IV (1941-1942).

[3] AVSL, 10, 1872, p. 230 şi urm.

[4] KVSL, 17, 1894, p. 74.

[5] QGSK, 2, 1889, p. 283.

[6] H. Siegmund, Deutschen-Dämmerung in Siebenbürgen, Hermannstadt, 1931, p. 77.

[7] Magyaroszág Vnépessége a Pragmatico Sanctio korábon, Budapest, 1899, p. 224, 270.

[8] Transilvania, 29, 1898, p. 178.

[9] Transilvania, 32, 1901, p. 251.

[10] H. Siegmund, op.cit, p. 79.

[11] Statistisches Jahrbuch der evangelischen Landeskirche A.B. im Großfürstenthum Siebenbürgen, 2, 1870, p. II.

[12] Az elsö Magyaroszŕgi népszámlalás, Budapest, 1970, p. 348.

[13] AVSL, seria veche, II, 1846, p. 254 şi urm.

[14] Datele privind populaţia săsească se găsesc la Arhiva saşilor originari din Biertan (HOG Birthälm), copiate din arhivele comunale ale bisericii. Arhiva este păstrată de către domnul Hermann Richter în locuinţa sa din 72178 Waldachtal, Sonnenhang 10, Germania.

[15] Datele privind românnii, ţiganii, băieşii etc. le-am extras din lucrarea lui J.M.Salger, Der römiglich freie Market Bierthälm in Siebenbürgen, Wien, 1881, capitolul VII.