Institutul Pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvanean �n Context European

ACTA TERRAE SEPTEMCASTRENSIS I

ISSN 1583-1817

Autor: Nicolae LUPU

pag. 71-106

STAŢIUNEA ROMANĂ DE LA BOIŢA (JUD. SIBIU)[1]

Planse: 1, 2, 3, 4, 5.

DIE ARCH�OLOGISCHEN AUSGRABUNGEN

IN BOIŢA (CAPUT STENARUM)

�(Zusammenfassung)

Die Ausgrabungen in Boiţa (jud. Sibiu) begannen im Jahre 1957.

In diesem Jahre sollten sie nur die Existenz der r�mischen Station an Ort und Stelle feststellen. Es wurden 2 Schnitte ausgef�hrt die das Fundament der zwei Mauer der westlichen Seite des Lagers ans Licht brachten.

Im Jahre 1958 endeckte man die Thermen und die Zollstation (Portorium). Nach einer Unterbrechung von mehreren Jahren nahm man die Asugrabungen wieder auf.

Das Lager der Station dessen Existenz schon von lange her im Verdacht war, besteht aus zwei parallelen Mauern, deren Ausmass nur 46 m x 47 m betr�gt und in der Technik opus incertum gebaut worden ist. Es handelt sich um ein kleine Lager, das einer Vexillation der XIII Gemina Legion geh�rte. Von diesen Mauern ist die �usserste Mauer st�rker und nicht ringsherum mit der zweiten Mauer begleitet. Die �stliche und teilweise auch die s�dliche inwendige Mauer fehlt.

Im Schnitt nr. 15, in einer Tiefe von 1,70 m erschienen die Spuren eines Holtzbauwerkes, das dem fr�heren Lager geh�rte und von einer r�mischen Kohorte vorher gebaut worden war. Ein Zigelst�ck mit der Inschrift COH I wurde auch ans Licht gebracht, das die existenz eines Lager auch best�tigt.

Das einzige Tor des Lagers ist an der westlichen Seite vorgesehen.

In der nord-westlichen Richtung des Lagers ist der wirtschaftliche Komplex entdeckt worden. Seine Grundmauer waren nur 0,30 m in der Tiefe gesetzt und bestehen aus gerollten Stein. An einer Wand, ausserhalb, traff man einen m�nzhort mit 214 M�nzen (Denare und Antoniniane). Die letzte M�nze ist im Jahre 243 gepr�gt worden. Das arch�oligische Material besteht aus weniger Keramik, ein paar Eisengegenst�nden, M�nzen und Ziglen. Das Ende der Station Caput Stenarum ist im Jahre 245 datiert worden, ale sie durch die Karpen zerst�rt Worden ist.

�n istoriografia secolelor XIX şi XX este menţionată existenţa unor urne antice pe hotarul satului Boiţa, jud. Sibiu, sat aşezat la gura Str�mtorii Turnu-Roşu.[2] �n aceste menţiuni scrise se fac trimiteri asupra aşezării satului referindu-se şi la toponimul Caput Stenarum.[3]

Drumul care trece pe aici, intr�nd �n str�mtoare sau venind dinspre ea este numit de localnici �Drumul lui Traian�. Urmele sale mai pot fi urmărite din loc �n loc prin defileu, de o parte sau de alta a Oltului. Ele au fost observate şi de ţărani pe hotarul satului Boiţa şi anume pe dealul care desparte teritoriul acestuia de cel al Tălmaciului, mai precis pe coasta sudică a sa. Pe acest deal puţin mai la N, se află ruinele cetăţii medievale �Landskrone�, care de fapt este situată pe hotarul Tălmaciului.

�nspre N�E, teritoriul satului Boiţa este mărginit de dealul �Măgura�, care are o �nălţime de peste 600 m, �n timp ce spre S se mărgineşte cu teritoriul satului Turnu Roşu (fost Porceşti), de care �l desparte Oltul. �nspre V se deschide defileul Oltului care curmează aici Carpaţii ajung�nd p�nă la R�mnicul V�lcii şi apoi mai departe spre S.

Cu toate că această zonă a fost intens circulată, at�t �n Antichitate c�t şi �n Evul Mediu, descoperirile arheologice nu sunt deosebit de numeroase. De pe hotarul satului sunt menţionate: un ciocan perforat de piatră şlefuită din epoca neolitică şi un topor de silex, de asemenea din neolitic, descoperit pe �Colnice�. Repertoriul arheologic mai menţionează, ca provenind de aici, un vas cu două toarte dintr-o epocă nedeterminată şi două pietre de r�şniţă din �epoca sclavagistă�.[4]

De asemenea, de pe hotarul satului Turnu Roşu, provine un topor de piatră dat�nd din epoca bronzului, aparţin�nd culturii �Schneckenberg�, aflător �n Muzeul Brukenthal. �n fosta colecţie Ackner se aflau săgeţi scitice de bronz, respectiv v�rfuri de săgeţi, dat�nd din prima v�rstă a fierului, iar dintr-un loc neprecizat de pe hotarul aceleiaşi localităţi, mai sunt menţionate fragmente dintr-un chiup de culoare cenuşie, ornamentat cu linii ondulate din epoca romană, păstrate de asemenea la Muzeul Brukenthal.[5]

Pe hotarul localităţii Tălmaciu a fost menţionată existenţa unui castru roman.[6] Cu toate investigaţiile efectuate de noi �n mai multe r�nduri, nu au mai putut fi identificate urmele lui. Este adevărat că pe un loc din apropierea vetrei satului, pe o suprafaţă orizontală, arabilă, situată l�ngă drumul de ţară care duce din Tălmaciu la Sadu, am descoperit o toartă de la un vas mai mare din epoca romană. Alte resturi din această epocă nu au mai putut fi descoperite �n acest punct. Toarta respectivă a fost adusă aici �n �mprejurări pe care nu le putem preciza.

�ntr‑o fotografie aeriană se putea observa pe �nălţimea din vestul vetrei satului Boiţa, numită �Dealul Turcilor�, o fortificaţie de păm�nt, de forma unui patrulater. Deplas�ndu-mă la faţa locului nu am mai putut-o identifica pe teren.

Pe dealul din st�nga Oltului, numit de localnici �Feştung� (de la termenul german Festung � �ntăritură), au fost observate de asemenea valuri de păm�nt, dar care reprezentau de fapt amplasamente de tunuri din primul război mondial.

Punctul toponimic al staţiunii romane de la Boiţa poartă denumirea de ��n Rude� şi se află la o depărtare de cca. 500 m, �n direcţie estică de vatra satului. Merg�nd �n amonte pe marginea Oltului, după ce treci de vechea �Ţiglărie�, se observă uşor un teren mai ridicat, pe care se află aşezarea. �n Tabula Peutingeriană zona de la gura str�mtorii, �n care se află şi staţiunea romană, este consemnată sub denumirea de Caput Stenarum, respectiv �n traducere Capătul Str�mtorilor.

Cunoscutul istoric vienez Carl Patsch, relu�nd pe Iordanes, �l cita c�nd afirma: �... quae patria (Dacia) in conspectu Moesiae sita trans Danubium corona montium cingitur, duos tantum habens accessum unum per Boutas, alternum per Tapas�.[7] Patsch arată mai departe că termenul Boutae era denumirea str�mtorii care �n timpul �mpăratului Traian purta acest nume, iar Caput Stenarum este denumirea pe care a primit-o mai t�rziu, dar �nainte de secolul III e.n., sau mai �nainte de jumătatea lui, căci Tabula Peutingeriana a fost �ntocmită �n jurul anilor 260�270, precum a arătat C. Daicoviciu.[8]

Staţiunea romană din acest punct a intrat şi �n atenţia lui Grigore Tocilescu şi a lui P. Polonic care au vizitat locul, precum se pare, dar care nu au �ntreprins cercetări aici.[9]

�ntr-o lucrare cu caracter monografic, Ioan Albescu, fost profesor �n Sibiu, originar din Boiţa, menţionează că la punctul denumit de localnici ��n Rude� se observă pe teren urme ale unor foste construcţii.[10] Ele sunt răsp�ndite pe suprafaţa terenului şi constau din fragmente de ţigle, olane şi cărămizi. Acest lucru ni s-a confirmat cu ocazia unei deplasări pe teren pe care am efectuat-o �mpreună cu Mihail Macrea, fost profesor la Universitatea din Cluj, �n scopul de a observa situaţia de pe teren şi a stabili data �nceperii săpăturilor arheologice.

Precum am afirmat deja, staţiunea se află pe un platou care reprezintă de fapt cea de a doua terasă a Oltului.[11] R�ul curge la o distanţă de 60 m �n sudul aşezării. Platoul a fost �ncă �n antichitate orizontalizat şi amenajat. El are latura de S, respectiv cea dinspre Olt, fortificată cu un zid construit din piatră de st�ncă legată cu mortar �n tehnica opus incertum. Lungimea acestei fortificaţii măsoară 70 m. Zidul care a menţinut p�nă astăzi linia dreaptă, orizontală, a v�rfului pantei platoului a fost �nfipt direct �n păm�nt. Astfel panta terasei s-a păstrat nealterată p�nă astăzi şi ea comportă o �nălţime de 3,50 sau uneori 4 m �nălţime faţă de cea următoare, respectiv faţă de prima terasă a Oltului, după cum am afirmat mai sus. Grosimea zidului este de 0,80 m, av�nd din loc �n loc, la distanţa de 7�8 m mici contraforturi (Fig. 2) �n scopul de a susţine zidul propriu zis.[12] Şi pe latura de V platoul este mai �nălţat cu 2,50�3 m faţă de terenul din faţa sa. Spre N, terenul coboară lin de pe platou, p�nă ajunge după vreo 50 m �ntr-un loc cu multă apă, aproape mlăştinos, motiv pentru care suprafaţa sa nu este cultivată de către localnici.

Spre E terenul coboară de asemenea treptat, iar după cca. 100 m ajunge să se confunde cu prima terasă a Oltului.

Suprafaţa pe care au fost ridicate castrul şi construcţiile este folosită de locuitorii satului Boiţa, an de an, pentru cultivarea cartofilor şi porumbului, exist�nd pe alocuri şi c�te o parcelă de ovăz. Din loc �n loc, printre parcele, au fost adunate şi depozitate fragmente de cărămizi, ţigle şi pietre, care ieşeau �n urma plugului şi care constituiau impedimente �n desfăşurarea muncii c�mpului.

Săpăturile arheologice au �nceput �n vara anului 1957 fiindu-le fixate următoarele obiective:

1) stabilirea caracterului �ntregii aşezări şi cercetarea acesteia;

2) stabilirea mai exactă a rostului pe care l-a avut fiecare parte a ei;

3) cronologia aşezării şi a construirii ei.

Porţiunea de teren care a intrat mai �nt�i �n atenţia noastră, respectiv a lui M. Macrea şi a semnatarului acestei lucrări, se afla pe latura de vest a platoului, care � dat fiind că nu era cultivată şi era acoperită de tufişuri şi bălării � a oferit posibilitatea imediată de �ncepere a lucrărilor.

Terenul supus cercetării se afla �n pantă, care urcă relativ abrupt pe platou. Săpăturile au �nceput �n luna august 1957, prin secţionarea laturii de V a platoului. Rezultatul acestei secţiuni a fost relevant �ntruc�t a pus �n evidenţă baza a două ziduri de piatră la o distanţă de 2 m unul de celălalt. Cele două ziduri erau construite din piatră de st�ncă legată cu mortar �n tehnica opus incertum. �n jurul lor s-a descoperit mulă piatră de carieră căzută din ziduri, datorită căreia delimitarea zidurilor propriu-zise s-a făcut destul de greu (v. şi Fig. 27 din MCA 6, p. 431). Baza zidului exterior are o grosime de 2,5 m, iar cea a zidului interior este de 1,20 m. �ntre cele două ziduri păm�ntul depus are o culoare de un galben�verzuie şi este lipsit de impurităţi. Este vorba de fapt de agger-ul zidului de incintă.

Alte două secţiuni au fost executate �n anii următori tot aici pe latura vestică. Ele au confirmat existenţa celor două ziduri oarecum paralele, ca şi existenţa unui şanţ din faţa zidului de incintă, �n exterior, pe aceeaşi latură vestică. Grosimea zidurilor nu este egală peste tot, fapt care s-a constatat de fiecare dată, ele variind �ntre 2,40 m şi 2,50 m, cel exterior şi �ntre 1,20 şi 0,85 m cel interior. Aceste diferenţe erau sesizabile �n funcţie de depărtarea faţă de poarta de intrare, unde ele erau mai groase. De asemenea, de-a lungul �ntregului traseu, zidurile nu-şi păstrau aceeaşi grosime, ele fiind mai groase la colţurile castrului. La poartă, distanţa dintre cele două ziduri se micşora, ea măsura doar 0,80 m.

Sub zidul de incintă, care a fost secţionat, au fost descoperite fragmente de tegule, mărturie că �nainte de construirea castrului au mai fost ridicate aici şi alte construcţii. �n exteriorul zidului de incintă au fost descoperite puţine fragmente ceramice şi un v�rf de lance cu tocul puţin ştirbit.

Sond�nd platoul castrului cu mai multe secţiuni, s-a putut constata că zidurile sale sunt mult mai restr�nse dec�t se credea. Cele patru laturi ale lui �nchid o suprafaţă de 46 x 47 m, fiind, deci, aproape pătrată. Datorită dimensiunilor sale modeste, am fost tentaţi să folosim �n lucrarea de faţă termenul de �castellum�, aşa cum erau denumite �n antichitate fortificaţiile ridicate de romani �n apropierea drumurilor de circulaţie şi pentru faptul că aici avem de-a face cu o mică şi singură unitate, respectiv detaşament, din legiunea a XIII-a Gemina.

Colţurile zidului de incintă, respectiv cel exterior, nu se �mpreună �n unghi drept, ci se rotunjesc, iar laturile propriu zise sunt uşor bombate spre exterior (vezi Fig. 4).

Castrul de la Boiţa prezintă unele particularităţi, precum afirma şi Mihai Macrea.[13] �n primul r�nd, zidul de incintă este flancat �n interior, la o distanţă variabilă, de către cel de al doilea zid, observat pentru prima dată �n secţiunea I din 1957, despre care am relatat mai sus. P�nă la o anumită �nălţime, spaţiul dintre cele două ziduri a fost umplut cu păm�nt, el constituind de fapt agger-ul propriu-zis, a cărui suprafaţă reprezenta �n antichitate drumul de rond. Zidul din interior avea scopul de a apăra zidul de incintă de presiunea agger-ului şi de a asigura o mai bună circulaţie pe agger. Se constată �nsă că pe laturile de est şi parţial pe cea nordică zidul interior lipseşte, ceea ce ne facem să presupunem că aici a fost construit un pod de lemn, iar accesul pe el era realizat cu ajutorul păm�ntului care era depus pe marginea acestui pod. Asemenea ziduri care flanchează zidul de incintă au mai fost construite şi la alte castre de pe marginea Oltului, ca cele de la Hoghiz sau de la Angustia (Breţcu).[14]

Săpăturile executate pe laturile de sud şi parţial pe cea de vest au dus la constatarea că pe aceste laturi zidul interior lipseşte. Lipsa zidului interior pe laturile estică şi �n parte pe cea sudică, poate se datorează şi faptului că fortificaţia este apărată pe aceste laturi de mlaştinile din imediata apropiere, sau agger-ul a fost �nlocuit de un presupus pod de lemn.

Zidul de incintă de pe latura vestică şi �n parte de pe cea nordică s-a răsturnat! Cel de pe latura nordică a căzut spre S, respectiv �nspre zidul din interior, �n timp ce zidul vestic a căzut �n afară, adică spre exterior, poate şi datorită faptului că fusese construit pe pantă. Lăţimea zidului căzut la păm�nt nu era peste tot egală, ea măsur�nd uneori 2,20 m, alteori 1,80 m sau chiar mai puţin. Pe latura de N el măsura �n lăţime 3,70 m.

Castrul dispunea de o singură poartă situată pe latura vestică. Cele două ziduri �paralele� se apropie aici mai mult unul de altul, aşa cum am menţionat mai sus. Deschiderea porţii era relativ mică, măsur�nd doar 2,60 m, iar �n mijlocul acestei deschideri au fost depuse �ncă din antichitate nişte pietre sub forma unui st�lp inform, legat cu mortar, �n tehnica folosită la ziduri. Acesta ocupa mijlocul deschiderii porţii, pe o lăţime de 0,80 m. �nălţimea sa era la data dezvelirii de 0,45 m.

Pe suprafaţa interioară a castrului nu au fost puse �n evidenţă construcţii de nici un fel, ceea ce reduce semnificaţia fortificaţiei, rezerv�ndu-i doar funcţia de apărare.

�n secţiunea 1 (1973), practicată şi �n interiorul incintei, plec�nd de l�ngă zidul nordic al castrului, au fost observate resturi de cărbune şi cenuşă, dovadă că aici a avut loc un incendiu, �nainte de construirea fortificaţiei; urmele de cărbune se află la o ad�ncime de 0,30 m sub nivelul antic de călcare şi au fost acoperite o dată cu lucrările de amenajare a platoului �nainte, deci, de construirea castrului. Din secţiune a fost scoasă o cărămidă cu inscripţia LEG.XIII G. �n şanţul acestei secţiuni au fost descoperite şi două piroane de fier, pe porţiunea din interiorul castrului, precum şi urme de arsură �n strat compact pe o lungime de 1,10 m.

Zidul interior de pe latura nordică face un frumos arc de cerc, �nconjur�nd platoul castrului pe colţul de N�V, continu�nd apoi pe latura vestică p�nă la poartă. Aici, la extremitatea sa, am �nt�lnit o gaură de st�lp pe care am evacuat-o fără să descoperim nimic �n interiorul său. L�ngă ea, pe marginea estică, am găsit o bucată de zgură, un fragment de lucernă şi o mică bucată de sticlă irizată, precum şi un fragment dintr-o cărămidă cu un motiv obişnuit const�nd dintr-o linie �n zig-zag pe dosul ei.

Săpăturile din zona porţii au scos �n evidenţă zidurile care flancau intrarea de o parte şi de alta. Acestea erau durate din pietre de aceeaşi natură, dar de dimensiuni mult mai mari. Zidurile erau amplasate pe marginea unui şanţ �n formă de ic, care se �ntindea pe toată latura vestică a platoului, respectiv a fortificaţiei, fapt constatat şi de celelalte secţiuni de pe această parte. �n componenţa umpluturii cu păm�nt au intrat şi fragmente de ţigle şi pietre de diferite mărimi. Şanţul are o deschidere de 5,25 m şi o ad�ncime de 1,70 m. Acestora li se mai adaugă nişte mici fragmente de vase ceramice şi două obiecte de bronz de dimensiuni mici patinate �n verde.

Mai multe secţiuni care �ncepeau de pe latura de nord şi se succedau p�nă �n apropierea porţii, pe latura de vest, urmăreau zidul interior. S-a constatat că acesta s-a păstrat, �n ce priveşte temelia, mulţumitor. �n una din ele, situată la o distanţă de 18 m de colţul de NV al castrului, pe latura de V, au fost descoperite pietre de relativ mici dimensiuni, �n mare parte rulate, depuse sub forma unui strat pe o grosime de 15�20 cm. Din săpătură au ieşit fragmente de vase, nişte piese de fier cărora nu li s-a putut stabili rostul, puternic oxidate, alături de fragmente de tegule. Fragmentele ceramice proveneau de la vase de culoare neagră cu buza orizontală, prevăzută cu cercuri concentrice imprimate �n pasta moale. La 0,70 m ad�ncime s-a descoperit o monedă de bronz cu efigia lui Antoninus Pius (?), puternic corodată, a cărei legendă nu s-a mai putut observa, fiind complet ştearsă. Secţiunea a mai pus �n evidenţă urmele unui şanţ antic pe o distanţă de 3 m, după care acestea au dispărut. Nu i s-a putut descoperi semnificaţia.

Secţiunea 1 (1973), care traversa suprafaţa castrului de la N la S, cum am avut ocazia să mai menţionăm, a oferit observaţia unui şanţ orientat E�V �n formă de ic (m 27�32 ai secţiunii), la 19 m depărtare de zidul nordic. Ad�ncimea lui este de 2,60 m de la suprafaţa actuală a terenului. Mai precizăm că �n secţiunea nr. 15 am surprins urmele unei construcţii de lemn, care fusese arsă, urmele de cărbune apăr�nd �n săpătură de la 1,50 m. �n parte, forma sa nu s-a mai putut stabili deoarece se afla la o ad�ncime prea mare (m 17�25 ai secţiunii).

TERMELE

Construcţia termelor este situată pe partea de S a platoului. Săpăturile au pus �n evidenţă mai �nt�i o construcţie situată la baza terasei pe care se află clădirea propriu-zisă a băilor, �n parte �nfiptă �n panta sa. Săpăturile au �nceput �ncă �n 1957, tocmai �n acest punct unde a fost dezvelită o construcţie �n opus incertum, tencuită. �n partea sudică, această construcţie are un perete drept care �n extremitatea dreaptă face un arc de cerc �n direcţia estică şi apoi nordică, p�nă la 180 de grade, după care se �ndreaptă direct spre N. �n partea st�ngă, spre V, construcţia dispune de un zid asemănător, mult mai scund la data dezvelirii, orientat S�N, care continuă pe o distanţă de 2 m c�nd �ncetează. �n partea inferioară, zidurile �nchid un spaţiu cu două laturi drepte, spre S şi spre V. La o depărtare de 1,70 m �n direcţie vestică a fost dezvelit un alt zid, orientat S�N, a cărui grosime este de 2 m, executat �n aceeaşi tehnică. �n extremitatea sudică a acestuia se păstrează şi urmele unui alt zid E�V, pe o distanţă de 6,50 m, după care �şi schimbă direcţia şi se �ndreaptă spre N, potrivit indicaţiei pe care o prezintă cele patru pietre ce se păstrează in situ.

Din punctul de vedere al amplasării, construcţia pe care am descris‑o este situată pe suprafaţa primei terase a Oltului şi se află astfel �n afara suprafeţei platoului destinat clădirii băilor propriu-zise. �n interiorul acestei construcţii, au fost descoperite fragmente de tegule, de cărămizi, bulgăraşi de mortar, toate amestecate cu păm�nt. Mai menţionăm ca provenind tot de aici şi unele fragmente de tegule mammate şi de tubuli. După �ndepărtarea dăr�măturilor şi păm�ntului din interior, am putut face constatarea că pavimentul din interior era bine netezit const�nd dintr-un strat de opus caementicium de 6,5 cm grosime, la care s-a folosit mult mortar. Sub stratul de opus caementicium s-au găsit �n continuare fragmente de cărămizi şi de tegule şi tegule mammate sparte şi �nnegrite de fum şi funingine. Datorită stratului de apă freatică foarte apropiat de suprafaţa terenului, săpătura nu a mai prezentat interes, dat fiind faptul că nu se mai putea continua, spre a constata felul �n care s-a construit. O bună parte din interiorul clădirii era căptuşit cu tegule şi cu cărămizi pentru a-i asigura rezistenţa necesară şi a-i face pereţii impenetrabili din partea apei.[15] După părerea noastră, această construcţie trebuie să fi fost un rezervor de apă de tipul celui descris de Vitruvius (V, 10, 1), folosit la băi, pentru �ncălzirea apei, cu at�t mai mult cu c�t şi �n cazul de aici au fost puse �n evidenţă urmele existenţei unui hipocaust, prin cărbunii descoperiţi, prin fragmentele de tegule mammate şi de tubuli, toate �nnegrite de fum. Apa �ncălzită aici era transportată spre băile din imediata apropiere, de pe terasa situată alături (v. şi Pl. II din MCA 7, pp. 412-413). Cărămizile descoperite aici aveau dimensiunile de 42 x 18 x 5 cm.

Clădirea propriu-zisă a băilor a fost deci amplasată pe platoul cu margine consolidată. Legătura dintre rezervorul de apă şi clădirea băilor se făcea pe sub un acoperiş de ţiglă, care surp�ndu-se se găseşte sub forma unor fragmente, foarte numeroase de altfel, care descriu ductul său. Ele descriu un acces �n pantă uşoară şi ajung pe platou p�nă l�ngă peretele vestic al termelor.

Forma construcţiei lor este caracteristică termelor romane mici, av�nd şase �ncăperi la fel de modeste. Zidurile sale nu sunt peste tot la fel de groase. Cele ale laconicum-ului sunt de 0,70 m, iar spre partea sa ovală ele măsoară 0,63 m. �nălţimea la care se păstrează nu atinge �nălţimea pragurilor de la uşi, �nc�t acestea nu au putut fi cu certitudine stabilite şi măsurate. Laconicum-ul avansează spre N şi se termină, ca de obicei, �ntr-o rotondă cu deschizătura la mijloc. �n interior, această �ncăpere măsoară 7 m �n lungime şi 4,70 m �n lăţime. �n interiorul său trebuie că se intra prin �ncăperea a, care trebuie să fi fost un relativ mic apodyterium (vestiar), �n care cei ce făceau baie �şi lăsau hainele. Urma apoi un modest tepidarium, iar apoi se intra �ntr-un spaţiu tot at�t de mic, caldarium şi, �n fine, �n laconicum. Celelalte �ncăperi trebuie să fi fost un frigidarium şi eventual un unctorium, dacă ar fi să ţinem seama de �ncăperile de bază ale băilor romane mai mari, pe care nu se ştie dacă le putem aplica şi termelor de aici.

Din pavimentul laconicului se mai păstrează o porţiune situată l�ngă peretele dinspre �ncăperea b, av�nd o formă patrulaterică, aproape pătrată, groasă de 10 cm, const�nd din balastru cu mortar şi mici bucăţi de cărămidă pisată. Această rămăşiţă este ceea ce s-a mai păstrat din stratul de opus signium, care acoperea �ntreaga suprafaţă a �ncăperii.

Dintre pilele de sub această �ncăpere, �n care venea aerul cald, se mai păstrau, l�ngă peretele vestic, patru dintre ele, pe care era sprijinită suspensura. Ele erau realizate din cărămizi bine arse de formă pătrată, cu latura de 18,5 cm şi cu grosimea de 6 cm. Unele aveau pe suprafaţa lor inscripţia LEG XIII G. Distanţa dintre aceste pilae era diferită: 0,44�0,40 şi 0,32 m. �n peretele vestic a fost descoperită o porţiune dintr-un olan fixat �n orificiu, av�nd diametrul interior de 11 cm. Prin el se aducea apa. �n interiorul �ncăperii au fost de asemenea descoperite mai multe pietre de r�u, folosite foarte probabil la producerea aburului, căci erau trecute prin foc. Mai facem precizarea că la mijlocul zidului rotondei exista o deschidere care măsura 0,80 m. Din săpătura efectuată �n complexul acestor terme au mai fost recuperate: o mărgea �n formă de butoiaş din lut vitrifiat, pe peretele estic, l�ngă �ncăperea e, un picior de uscior, o fibulă de fier �n �ncăperea c şi tot aici alte două fibule de bronz (v. Pl. III/3, 4, 5 din MCA 7 pp. 413-414). �n partea de S�E a pavajului �n opus caementicium au fost descoperite nişte balamale de fier (v. Pl. III/6, MCA 7 şi p. 414) care provin de la o poartă, ce dovedesc că �ntreaga construcţie a băilor era �nchisă, cel mai probabil, cu un gard de lemn.

Spaţiul din E-ul laconicum-ului, pe o lăţime de 6 m, a fost frumos netezit şi realizat �n opus caementicium, care flanchează partea de E a construcţiei. Acest strat se �ntinde şi �n jurul colţului de SE al clădirii băilor, fiind limitat de un zid �n opus incertum care de asemenea �nconjură marginea de răsărit a construcţiei, dar care nu s-a păstrat dec�t pe o mică porţiune.

Din interiorul băilor mai provine o monedă de bronz, descoperită la 0,20 m sub nivelul actual al solului cu efigia lui Antoninus Pius, bătută sub domnia lui Marcus Aurelius (v. MCA 7 p. 413).

PALESTRELE (PALAISTRA)

�n partea dinspre E a pavajului de opus caementicium, care se termină �ntr-o linie dreaptă N�S, au fost trasate două secţiuni, nr. 15 şi nr. 21 din planul general, orientate E�V. �ntre ele suprafaţa terenului era pardosită cu nisip şi pietriş mărunt pe o distanţă de 22 m lungime şi de 11 m lăţime. Grosimea acestui �nveliş este de 5�6 cm (secţiunea 21). �n secţiunile menţionate au fost descoperite c�te două gropi de st�lp, �nconjurate cu mari blocuri de piatră la suprafaţă. Diametrul gropilor măsura 48�50 cm, egal cu grosimea unui st�lp puternic. Ad�ncimea lor era de 0,65 m, de la suprafaţa actuală a terenului. Cele 4 gropi de st�lpi sunt situate la colţurile unui patrulater, pe suprafaţa căruia nu au fost �nt�lnite urme de strat de cultură. Nici stratul de pietriş mărunt şi de nisip nu mai este prezent aici. Suprafaţa pe care o �ncadrau aceşti st�lpi se extinde �n continuarea spaţiului pardosit cu pietriş şi nisip al palestrelor, care � precum arătam � pleacă de l�ngă terme.

Apreciem aşadar că spaţiul dintre cei patru st�lpi, c�t şi cel acoperit de pietriş mărunt şi nisip dintre secţiunile 15 şi 2, servea ca palestră (palaistra), unde soldaţii dintre staţiune şi comandanţii lor �şi practicau exerciţiile de gimnastică. Am mai face precizarea că aici stratul de depunere modernă este foarte subţire măsur�nd abia 15�20 cm şi că prin el apa de ploaie se strecura foarte uşor, usc�ndu-se repede. Consider că spaţiul dintre cei 4 st�lpi era acoperit şi servea ca loc de adăpost pentru oameni şi eventual şi pentru animale care ocazional veneau aici, conduse de stăp�nii lor. �n acest spaţiu nu am descoperit fragmente de ţigle.

STAŢIA VAMALĂ (PORTORIUM)

Urmărind secţiunea nr. 15, trasată �n direcţie estică, la o depărtare de 22 m de terme, a fost descoperită o construcţie cu zidurile de piatră legată cu mortar, după tehnica binecunoscută �nt�lnită şi la construcţiile prezentate p�nă aici. Forma clădirii este rectangulară, aproape pătrată, av�nd laturile de 11 x 10,50 m �n exterior. �ntre clădire şi zidul de protecţie a terasei este o distanţă de 4 m. Baza construcţiei despre care este vorba se află la o ad�ncime de 0,68�0,70 m. Zidurile sunt �ngrijit lucrate şi bine păstrate. Compartimentarea suprafeţei sale nu s-a mai putut stabili, deoarece urmele zidurilor nu au mai putut fi sesizate. Nu este exclus ca �ntregul spaţiu al �ncăperii să fi fost folosit fără a fi compartimentat. Cu toate acestea, pe o f�şie de 2 m l�ngă peretele sudic, a fost descoperită o �pardoseală� de tegule sparte şi tegule mammate şi cărămizi mari (v. Fig. 1 din MCA 7, p. 418). Sub aceste dăr�mături, la suprafaţa pardoselii, a fost descoperit un denar de la Marcus Aurelius (v. MCA 7, p. 414, Pl. III/2). Fundaţiile acestei construcţii prezintă unele variaţiuni, �n ceea ce priveşte grosimea lor, �ntruc�t �n timp ce peretele estic atinge �ntr-o parte 1 m, cel vestic măsoară doar 0,75 m. Pietrele sunt aşezate ��n pieptene�. Zidul prezintă, pe toate laturile, aceeaşi �nălţime, ceea ce dovedeşte că această fundaţie era pregătită spre a se aşeza pe ea b�rnele de lemn, deoarece nu continua �n elevaţie.

Fundaţia zidurilor continuă fără �ntrerupere spre E printr-un zid gros de 1 m de piatră, care pleacă perpendicular din peretele �ncăperii descrise şi anume de la jumătatea sa, respectiv de la 4,25 m de colţul ei de SE. Zidul acesta continuă spre E pe o distanţă de 9 m şi formează peretele nordic a două �ncăperi (2 şi 3) mai mici, de proporţii egale una cu cealaltă. Interiorul lor era sclivisit cu un strat de mortar de 1 cm grosime, sau uneori ceva mai mult. Pe porţiunea de jos a �ncăperii peretele era colorat �n roşu�vişiniu. Acelaşi lucru s-a putut observa şi la cealaltă cameră (3) alăturată, unde pereţii prezentau la bază tencuială de culoare vişinie, sau porţiuni de un galben�deschis.

�n jumătatea nordică a camerei 3 a fost pusă �n evidenţă o groapă circulară cu un diametru de 2 m, �n care au fost introduse bucăţi de piatră de st�ncă, uneori arse puternic, băt�nd din această cauză, pe anumite porţiuni spre o culoare roşiatică. La ad�ncimea de 1,10 m de la nivelul pavimentului, piatra continua, sub ea găsindu-se multe urme de cărbune şi cenuşă. Printre bucăţile de piatră s-au descoperit sporadic şi fragmente de cărămizi de formă rectangulară, fragmente de tegule mammate şi de tubuli. Toate acestea constituie un indiciu că şi aici a existat un hypocaust. Mai precizăm că �n peretele nordic al �ncăperilor 2 şi 3 au fost descoperite tegule obişnuite, prinse puternic �n mortar, ale căror dimensiuni erau de 48 x 38 cm sau de 56 x 40 ori 42 cm. O piesă recuperată �n �ntregime are dimensiunile de 56 x 42 cm. Pavimentul �ncăperilor 2 şi 3 era realizat �n tehnica de opus signium.

�n continuarea �ncăperilor 2 şi 3 au fost descoperită o altă cameră situată �n direcţia estică şi legată organic de cele de p�nă acum, cu dimensiunile egale cu �ncăperea nr. 1. Din interiorul ei n-au fost recuperate multe materiale arheologice, acestea rezum�ndu-se la unele fragmente de tegule.

�ncăperea nr. 4 continuă spre est cu o altă cameră similară celei descrise, av�nd aceleaşi dimensiuni, respectiv 12,50 x 12,60 m, lucrată din acelaşi material şi �n aceeaşi manieră. Ea poartă �n planul nostru nr. 5. Terenul pe care a fost ridicată �ncepe chiar de aici să coboare �ntr-o uşoară pantă spre N. Pereţii săi au o grosime de 0,80�0,90 m şi sunt construiţi din aceeaşi piatră. De fapt este vorba de aceeaşi mare clădire, ale cărei ziduri sunt mai bine realizate dec�t zidul de susţinere a terasei. Totuşi el prezintă uşoare curburi şi se află doar la o ad�ncime de 0,15 m.

�n interiorul acestei �ncăperi, după �ndepărtarea stratului de depunere modernă, au �nceput să apară numeroase fragmente de tegule şi olane. Cu deosebire acest lucru a fost observat �n colţul de S�E, pe o porţiune de 5 m de-a lungul peretelui sudic (A). Grosimea stratului de cultură măsura aici 0,30 m. De la această ad�ncime �n jos, păm�ntul care p�nă aici avea o culoare �nchisă se schimbă devenind galben�verzui, fără urme de cultură.

�n dreptul �ncăperii nr. 5 zidul de susţinere a terasei se află la o distanţă de 3,30 m.

�n interiorul �ncăperii acesteia şi anume �n colţul nord-estic, au fost descoperiţi 16 denari imperiali, �mprăştiaţi pe o suprafaţă care de-a lungul peretelui estic măsoară 4 m, iar de-a lungul celui nordic 3 m, �n acelaşi strat de păm�nt de culoare �nchisă. Aceşti denari se �nscriu �ntre anii 141�193 e.n. după cronologia lui Cohen.

�n colţul sud-vestic al �ncăperii a fost �nt�lnită o altă groapă rotundă, cu diametrul de 2,10 m, al cărei centru se situează la 3,20 m de zidul vestic (B) şi la 2,60 de cel sudic (A). Şi interiorul acestei gropi era umplut cu pietre de st�ncă şi cu rare fragmente de cărămizi şi de tubuli p�nă la ad�ncimea de 1,20 m, c�nd s-a ajuns la fundul ei. Această groapă fiind identică cu cele de mai sus, formează la r�ndul ei dovada că şi aici era un mic hypocaust.

�n exteriorul �ncăperii acesteia săpătura a fost ad�ncită p�nă sub nivelul fundaţiei, respectiv p�nă la 0,30�0,40 m şi limitată, �n lăţime, la o f�şie de 1 m de-a lungul peretelui. Au mai ieşit la lumină fragmente de tegule, de olane şi mai rar de cărămizi. Sub nivelul fundaţiei, l�ngă zidul sudic (A), la o distanţă de 3,80 m de colţul sud-estic, a fost descoperită o fr�ntură de tegulă purt�nd inscripţia COH I ..., provenind de la unitatea militară care a staţionat aici �naintea detaşamentului care a construit băile şi vama, ca şi castrul prezentat mai sus.

CONSTRUCŢII CU CARACTER GOSPODĂRESC

Pe terenul cultivat cu porumb şi cartofi situat �n NV-ul castrului, au fost observate fragmente de cărămizi şi de vase ceramice. �n urma secţiunii nr. 43a, orientată E�V, pe o lungime de 14 m, au �nceput să apară fragmente de vase �n cantitate mai mare şi variate ca formă. Din secţiune au mai fost recuperate şi fragmentul unei cărămizi cu inscripţia LEG XIII G, precum şi un cuţit de fier şi fragmente de tegule obişnuite. Pe marginea sudică a unui zid căruia i s-a păstrat fundaţia, a fost descoperit un tezaur monetar const�nd din 214 monede, denari şi antoninieni, depuse �ntr-un mic vas ceramic. Văsciorul se afla la 0,20 m sub nivelul de călcare. Fiind subaerate, monedele erau oxidate �n verde şi lipite una de alta, form�nd un bulgăre.

Lărgind suprafeţele dezvelite au fost puse �n evidenţă urmele unor construcţii �n ale căror fundaţii au fost folosite pietre de r�u. Lipsa cărămizilor este dovadă că pereţii acestora erau din lemn, iar acoperişul era �nvelit cu ţigle. Nu putem preciza cu certitudine orientarea construcţiei, dat fiind că urmele zidurilor nu au fost păstrate dec�t parţial. Totuşi, observ�nd ceea ce s-a păstrat �nclinăm să credem că această construcţie era orientată cu latura lungă pe direcţia N�NE � S�SV.

�n plan, pot fi văzute fundaţiile zidurilor consemnate �n secţiunile 43a şi 43b, 44 şi 45. La capătul estic al secţiunii 43a au fost �nt�lnite mai multe pietre de st�ncă, �ngrămădite, iar l�ngă ele o vatră mare măsur�nd 2,20 m �n diametru şi o mulţime de fragmente ceramice, precum şi mult cărbune.

�n direcţie vestică, �n secţiunea nr. 43a au fost descoperite, din nou, numeroase fragmente ceramice. Aici a fost găsită şi o monedă de la Iulia Domna şi un opaiţ fragmentar.

Privind dinspre V spre zidul peretelui secţiunii nr. 43a, se observă că �n dreapta sa, �n profil, sub humusul modern, apare o mare pată roşie care �ncepe la 0,45 m ad�ncime, av�nd o grosime de 0,20 m. Pata avea o formă lenticulară, iar ca lungime măsura 0,45�0,50 m. Sub pată a fost descoperit mult cărbune, iar sub acesta, un păm�nt galben de aceeaşi culoare cu cel de deasupra petei respective. Sub păm�ntul galben urma un strat de nisip gros de 10 cm, iar apoi un păm�nt mai negru cu multă cenuşă şi cărbune. Toate acestea sunt urmele altui hypocaust care a fost construit aici �n apropierea unui puţ cu piatră de st�ncă, pe care l-am deschis şi l-am ad�ncit p�nă la 2,80 m, fără să atingem fundul gropii. Am renunţat de teamă să nu se dăr�me marginile sale şi să surprindă pe săpător. �n apropiere au mai fost găsite două cărămizi pătrate cu inscripţia LEG XIII G. At�t groapa cu piatră, cărbunele şi cenuşa precum şi cărămizile sunt tipice pentru asemenea construcţii. Alte trei cărămizi de acelaşi tip au mai fost recoltate din partea cealaltă a zidului 43a, care au aceeaşi inscripţie şi provin de la acelaşi hypocaust, cu multă probabilitate.

�n N-ul peretelui secţiunii 43a din suprafaţa C, care se extindea şi �n această parte, au mai fost descoperite două colţuri de tegulă mammată. Multe fragmente ceramice au fost recoltate şi din suprafaţa D, laolaltă cu numeroase fragmente de tegule, precum şi două lucerne fragmentare şi două cuie de fier.

Avans�nd cu săpătura spre N-ul zonei, au mai fost dezvelite şi fundaţiile construcţiilor �n continuare, prin punerea �n evidenţă a zidului secţiunii nr. 45, paralelă cu secţiunea 43a, la o distanţă de 6 m. Aceasta face �n capătul estic o cotitură �n unghi obtuz, �ndrept�ndu-se spre punctul cu pietrele despre care am relatat mai sus. Nu este exclus ca acesta să facă legătura cu zidul lung care mărgineşte dinspre E zona construcţiilor acestora şi care se �ntinde pe o distanţă de 20 m.

�n zona nordică au mai fost dezvelite două suprafeţe E şi F, care au oferit multe resturi ceramice, tegule fragmentare şi pietre şi care reprezintă dovada că şi �n această parte se prelungeau construcţiile cu spaţii acoperite care nu au numai putut fi puse �n evidenţă datorită culturilor. �n suprafaţa E a fost descoperită o monedă (denar) de la Alexander Severus şi un piron de fier foarte mare.

�n direcţie sudică de la S 43a, au fost dezvelite suprafeţele A, B, C şi D, �n care au fost găsite fragmente ceramice şi care au traversat un şanţ antic, paralel cu zidul 43a, unde a fost amplasat un perete care pare a indica o altă construcţie, mai ales ţin�nd seama că peretele 43a, din N-ul său era un perete exterior, l�ngă el descoperind tezaurul monetar.

Spre V au fost continuate săpăturile pun�ndu-se �n evidenţă fundaţiile construcţiei care se leagă de S 43a. Aceste fundaţii constau şi aici din piatră rulată. La temelie s-a identificat un şanţ uşor ad�ncit cu 0,15 m din subsol. S-au observat la fundaţii uneori două sau chiar trei lespezi de piatră păstrate una peste alta p�nă le-am dezvelit. Fundaţiile construcţiei constau din piatră, �n timp ce pereţii erau ridicaţi din b�rne de lemn, acoperite cu ţiglă. Temelia avea lăţimea de 0,60�0,80 m. Construcţia avea mai multe �ncăperi, dintre care una măsura 6 m �n lungime. Lăţimea nu i s-a putut lua. O �ncăpere alăturată măsura 1,50 m �n lăţime, fiind mai degrabă un coridor (pridvor?) la cea precedentă. �ncăperile sunt orientate cu axa lungă S�N. Temelia care le desparte este la fel de lată av�nd 0,80 m şi a fost urmărită �n direcţia nordică, �ncă 6 m, fără a se fi ajuns la capătul ei. Pe latura de E a acesteia a fost dezvelită o a treia �ncăpere ale cărei dimensiuni nu au mai putut fi stabilite. Interiorul acestor spaţioase �ncăperi era acoperit cu foarte numeroase fragmente de ţiglă şi cu mai puţine fragmente de olane (imbrices).

�n interiorul acestei construcţii au fost descoperite de asemenea şi două monede: de la Iulia Domna un denar de argint şi o piesă de bronz (mediu) de la Antoninus Pius. Au mai fost scoase la suprafaţă fragmente ceramice, cuie de fier, o brăţară de uscior şi două fragmente de lucerne, unul din ele prezent�nd pe fund inscripţia FLAVI mult tocită. Celălalt opaiţ este anepigarf.

Zidul exterior estic, care este orientat N�S şi se �ntinde pe marginea estică a construcţiilor, continuă spre S p�nă la distanţa de 15 m de zidul nordic al castrului. Nu am constatat nici o legătură organică a acestui zid cu vreuna din construcţiile din apropierea sa. El trebuie să fi fost un zid de protecţie al construcţiilor din vestul său. Săpăturile au continuat şi pe latura de V a acestui zid. Ele nu au �nt�lnit resturi de ziduri. Ceea ce am descoperit sunt doar fragmente ceramice, de ţigle şi mai rar pietre. S-a constatat că resturile de cultură sunt aici mai puţin numeroase.

CERAMICA

Trebuie să facem precizarea că pe platoul principal, pe care au fost construite termele, vama şi castrul, au fost descoperite foarte puţine fragmente ceramice. Acestea au fost foarte făr�miţate, deoarece aici s-a cultivat terenul cel mai mult, dar şi datorită faptului şi depunerea care forma humusul actual era foarte subţire.

Cele mai multe fragmente ceramice de dimensiuni care ne oferă c�t de c�t posibilitatea de a �ntrevedea o imagine a formelor de la care provin, au fost descoperite �n zona construcţiilor cu caracter civil, administrativ. Aici, �n locul �n care a fost identificat cuptorul (S 43a), au fost descoperite multe fragmente ceramice, masate �ntr-un punct central. Cele mai multe aveau o culoare galben�gălbuie, cu uşoare reflexe roşiatice. Printre acestea se găseau şi exemplare de culoare neagră�cenuşie. Cele galben�gălbui sunt de o calitate mai bună, dintr-o pastă �ngrijită, �n timp ce vasele negre erau confecţionate dintr-o pastă ordinară, amestecată adesea şi cu pietricelele mărunte. Ambele categorii de ceramică sunt bine arse. Culoarea galbenă a primei categorii se datorează unui strat de angobă dat pe �ntreaga suprafaţă a vasului. Au mai fost găsite şi fragmente roşii-cărămizii, foarte asemănătoare din punctul de vedere al culorii cu tegulele şi cu cărămizile din aşezare. Acestea sunt de dimensiuni mici.

Am afirmat că este destul de dificil a ne referi la forma vaselor. Unele din fragmente fiind mai mari ne oferă totuşi posibilitatea de a le clasifica, cu toate că �posibilitatea� aceasta comportă oarecare riscuri. �nt�lnim astfel vase relativ mari, cu pereţii obligi spre exterior, din categoria castroanelor, apoi oale de tip borcan de diferite mărimi, unele mai mici, cu toartă, altele mai mari, eventual cu două toarte, ulcioare, vase cu buza �n formă de chiup, farfurii. Astfel de vase mari cu pereţii oblici mai deschişi spre gură sunt mai des �nt�lnite. Multe dintre ele provin de la oale de tip borcan, iar altele sunt vase folosite la prepararea sau păstrarea alimentelor. Dintre acestea ar face parte cele cu forma apropiată de cea a ulcioarelor. Există şi străchini care prin dimensiuni pot fi socotite străchini, sau tăvi. O formă cu totul specială este cea, cu buza evazată şi cu decor pe cantul ei. Un decor const�nd din alveole este redat pe un vas cu gura largă.

De altfel, ornamentaţia este rară. Ea constă din linii paralele, obţinute cu �pieptenul� sau dintr-un şanţ �n serpentină. Am mai menţiona liniile orizontale de pe corpul vasului, care sunt, dealtfel, şi cele mai numeroase. Mai adăugăm şi unele dungi �n relief, mai ales sub buză. Există şi vase mari din pastă ordinară de culoare neagră şi unele cu buza �n forma celei de chiup.

Un vas mic de culoare neagră av�nd forma unei oale, a fost descoperit �n săpăturile din anul 1958 şi a fost reprodus şi �n MCA 7, p. 414. Tot atunci a fost descoperită şi o lucernă romană executată din lut ars, databilă �n sec. II e.n.

MONEDELE DESCOPERITE �N AŞEZARE

TEZAURUL MONETAR