Authors:Sabin Adrian Luca, Constantin Ilieş

Revue: AICSUS, 4, 1997, p. 35-41, ISSN 1223-1088

Powered by: Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvanean în Context European (IPTCE)

UNELTE ŞI ARME DE CUPRU, BRONZ ŞI PIATRĂ AFLATE ÎN COLECŢIILE LICEULUI „EMANOIL GOJDU” DIN ORADEA

– în memoria lui Marian Gumă –

German: KUPFERNE, BRONZENE UND STEINERNE WERKZEUGE UND WAFFEN AUS DEN SAMMLUNGEN DES „EMANOIL GOJDU” – LYZEUMS AUS GROSSWARDEIN / ORADEA / NAGYVÁRAD

Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea este una dintre instituţiile de învăţământ liceal reprezentative pentru vestul României care posedă, între altele, o valoroasă colecţie de antichităţi adunate cu pasiune şi conştiinciozitate de-a lungul timpului de unul dintre slujitorii învăţământului orădean, profesorul Titus Roşu. Pasionatul profesor nu s-a limitat numai la strângerea obiectelor ce constituie colecţia, ci a încercat – în limitele cunoştiinţelor sale arheologice – să şi valorifice ştiinţific materialele adunate [1].

Vizitând mini – muzeul amenajat într-una dintre sălile liceului atrag atenţia, pe lângă uneltele şi vasele întregi aparţinând la epoci istorice diferite [2], şi materialele arheologice preistorice ce ne-au oferit prilejul redactării acestor rânduri. Acestea sunt un topor realizat din piatră (Fig. 2/1 a-b), două topoare de cupru (Fig. 1/1 a-b – 2 a-b) şi cinci celturi din bronz (Fig. 2/2 a-b; 3/1 a-b – 2 a-b; 4/1 a-b – 2 a-b). Cu excepţia piesei de la Fig. 4/1 a-b care provine de la Şuncuiuş, toate celelalte artefacte au fost descoperite pe hotarul comunei Palota (jud. Bihor). Donaţia acestor piese s-a făcut în anul 1958. Chiar dacă majoritatea uneltelor şi armelor au fost aduse în acelaşi timp, ele reflectă o realitate istorico – arheologică complexă.

Vom descrie, în primul rând, piesele de cupru:

a. Topor de tip Pločnik (Fig. 1/1 a-b). Dimensiunile piesei sunt de 17,5 / 3,6 (la tăiş) şi 2,3 (la ceafă) cm. Toporul are o patină verzui – roşiatică şi suprafaţa vălurită, corodată. Inventar G. 61. Provenienţă: Palota (jud. Bihor).

b. Topor – ciocan (Fig. 1/2 a-b). Dimensiunile piesei sunt de 15,4 / 6,1 cm. Toporul are patină verzuie cu reflexe arămii. Ceafa piesei este tocită din cauza folosirii. Tot din aceeaşi cauză se constată şi un început de fisurare în dreptul găurii de prindere în mâner. Inventar G. 59. Provenienţă: Palota (jud. Bihor).

Cele două piese de cupru sunt deosebite atât din punct de vedere cronologic, cât şi tipologic. În timp ce topoarele de tip Pločnik sunt caracteristice eneoliticului de început şi dezvoltat, deschizând şi seria tipologică a topoarelor de cupru [3], toporul – ciocan pare un tip interimar, de tranziţie, în evoluţie între tipul Székely şi Agnita [4]. Pentru prima piesă, analogiile directe nu pun probleme deosebite [5], fapt ce nu se poate spune şi despre al doilea topor [6].

Toporul – ciocan pare a fi caracteristic eneoliticului dezvoltat, poate şi celui târziu.

Eşantionul de unelte şi arme studiat are şi o piesă de piatră:

c. Topor cu disc realizat din piatră (Fig. 2/1 a-b). Piesa este realizată deosebit de îngrijit dintr-o rocă dură de culoare deschisă. Perforarea este realizată dintr-o singură parte. Şlefuirea piesei este deosebit de bună. Starea de conservare lasă să se înţeleagă că piesa a fost folosită intens deoarece are ştirbituri atât la tăiş, cât şi pe disc. Dimensiunile toporului sunt de 14,3 / 5,1 cm. Grosimea piesei este de 4 cm la gaura de prindere şi 3,8 cm la tăiş. Diametrul discului este de 4 cm. Inventar G. 51. Provenienţă: Palota (jud. Bihor).

Piesa de piatră este – după toate probabilităţile – o încercare de imitare a topoarelor de bronz cu disc răspândite în epoca bronzului [7]. Apariţia acestor topoare este caracteristică unor manifestări culturale din epoca bronzului transilvănean [8], dar nu numai [9].

În continuare vom enumera piesele de bronz existente în colecţia liceului orădean. Credem că este important să specificăm, în primul rând, că structura eşantionului denotă existenţa a două loturi de materiale. Lotul nr. 1 este alcătuit din patru celturi de bronz [10], iar lotul al doilea dintr-unul singur (Fig. 4/1).

Primul lot are următoarea componenţă:

d. Celt realizat din bronz (Fig. 2/2 a-b). Patina piesei este de culoare verde închis. În partea superioară piesa prezintă două nervuri puternic profilate. Din acestea – mai precis din cea dispusă în partea inferioară, către tăiş – pornesc o serie de nervuri care se arcuiesc către laturile piesei. Dimensiunile celtului sunt de 11,5 cm lungime şi 5 cm lăţime (maximă), grosimea piesei nedepăşind 3 cm. Inventar G. 63a. Provenienţă: Palota (jud. Bihor).

e. Celt realizat din bronz (Fig. 3/1 a-b). Piesa – având o patină verde închis – este ornamentată cu nervuri ce pornesc imediat de sub partea superioară şi se arcuiesc către marginile acesteia, aidoma ornamentului celtului descris anterior. Piesa s-a păstrat în condiţii proaste fiind ruptă în partea superioară din cauza folosirii (?). Dimensiunile celtului sunt de 10,2 cm lungime / 4,4 cm lăţime maximă, în timp ce grosimea maximă este de 3,3 cm. Inventar G. 63b. Provenienţa: Palota (jud. Bihor).

f. Celt realizat din bronz (Fig. 3/2 a-b). Această piesă are o patină nobilă, de culoare verde închis. La o distanţă de aproximativ 1 cm de gaura pentru fixarea în coada de lemn, piesa este ornamentată cu caneluri paralele delimitate prin nervuri. La baza acestora, de jur-împrejurul piesei, se află un ornament realizat dintr-o nervură dispusă în zig – zag. În partea opusă urechiuşei de prindere celtul este fisurat din cauza folosirii – după câte se pare. Dimensiunile celtului sunt de 10,4 cm lungime / 5,3 cm lăţime maximă. Grosimea maximă a piesei este de 4 cm. Inventar G. 60. Provenienţă: Palota (jud. Bihor).

g. Celt realizat din bronz (Fig. 4/2 a-b). Această piesă este una dintre cele mai frumoase din depozit având o patină nobilă de culoare verde închis. Nervurile ce pornesc dinspre gaura de fixare în coadă către tăiş sunt arcuite către laturile piesei şi sunt foarte proeminente. Şi această piesă este puţin fisurată în partea opusă urechiuşei de fixare. Remarcăm tăişul arcuit şi echilibrul estetic al ornamentării celtului. Dimensiunile piesei sunt de 9,4 cm lungime / 4,9 cm lăţime maximă. Grosimea celtului este de 2,9 cm. Inventar G. 63c. Provenienţă: Palota (jud. Bihor).

Depozitul de obiecte de bronz (celturi) descris de noi are o soartă curioasă în ceea ce priveşte atribuirea la un loc sigur de descoperire. Creatorul muzeului, profesorul Lucian Roşu, publică colecţia şi nu aminteşte locul sigur al descoperirii [11]. Cercetătorii care s-au ocupat ulterior cu studierea colecţiei de faţă au opinii diferite în ceea ce priveşte localizarea acestei descoperiri. S. Dumitraşcu crede că depozitul provine dintr-o localitate a judeţului Bihor, fără alte precizări [12], iar N. Chidioşanu crede că depozitul este de pe teritoriul Oradei [13], idee preluată de C. Kacsó [14] şi C. Ilieş [15]. Părerea cea mai pertinentă asupra acestui depozit o găsim la M. Petrescu-Dâmboviţa [16] care observă că depozitul este găsit în jurul oraşului Oradea. Această supoziţie este confirmată de cercetarea actuală, inventarul colecţiei arătând clar provenienţa pieselor din hotarul comunei Palota (jud. Bihor) punându-se pune, astfel, semnul egalităţii între depozitul Crişana I [17] şi cel de la Palota astfel că avem locul sigur de descoperire al pieselor!

Din punctul de vedere al încadrării cronologice şi culturale, depozitul de la Palota se încadrează – după cu specifică profesorul M. Petrescu-Dâmboviţa [18]– în seria Jupalnic – Turia, din Hallstattul A₂.

Ultima descoperire o vom cunoaşte prin următoarele rânduri:

n. Celt realizat din bronz (Fig. 4/1 a-b). Celtul prezintă o patină nobilă verde închis fiind foarte uzat în partea superioară (rupt în urma unei întrebuinţări îndelungate?). Suprafaţa piesei nu prezintă urme de ornamentare prin procedeul nervurilor. Dimensiunile celtului sunt de 9,3 cm lungime / 4,3 cm lăţime maximă. Grosimea maximă a piesei este de 2,6 cm. Inventar G. 54. Provenienţă: Şuncuiuş (jud. Bihor).

Caracteristicile piesei ne fac să o încadrăm în bronzul târziu, în seria Uriu – Domăneşti [19].

În concluzie, considerăm că publicarea sau republicarea unor piese din colecţia Liceului „Emanoil Gojdu” din Oradea arată – pe de o parte – deosebita valoare a colecţiei, iar – pe de altă parte – că, uneori, se por strecura greşeli în localizarea pe teren a descoperirilor.

Credem că materialele din colecţie ce provin de la Palota (Fig. 1/1-2; 2/1-2; 3/1-2 şi 4/2) reprezintă o colecţie personală achiziţionată in integrum de pasionatul profesor Lucian Roşu. Varietatea pieselor, care sunt – în mod sigur – descoperiri izolate, disparate sau depozite, încadrate cronologic din neolitic până în hallstattul A₂, demonstrează faptul că acestea au fost făcute în timp îndelungat şi că scopul colecţionarului a fost canalizat către adunarea uneltelor şi armelor din piatră, cupru şi bronz din zona localităţii amintite (Palota). Faptul că preocupările sale tindeau spre colecţionarea acestui tip de obiecte se demonstrează şi prin existenţa piesei de la Şuncuiuş (Fig. 4/1). În inventarul liceului nu aflăm de la cine s-a achiziţionat această colecţie, dar unitatea categorială a acesteia ne îndreptăţeşte să afirmăm că aceasta a fost alcătuită de o singură persoană, cu dorinţa de a aduna un tip anume de obiecte.

Publicarea acestor materiale arheologice rotunjeşte imaginea asupra ocupaţiilor vechilor locuitori din judeţul Bihor, cu vizare directă a celor de pe valea Crişului Repede.

LISTA ILUSTRAŢIILOR

Abb. 1. 1. Topor de cupru de tip Pločnik. Palota (jud. Bihor). 2. Topor – ciocan din cupru. Palota (jud. Bihor).

Abb. 2. 1. Topor cu disc de piatră. Palota (jud. Bihor). 2. Celt de bronz. Palota (jud. Bihor).

Abb. 3. 1. Celt de bronz. Palota (jud. Bihor). 2. Celt de bronz. Palota (jud. Bihor).

Abb. 4. 1. Celt de bronz. Şuncuiuş (jud. Bihor). 2. Celt de bronz. Palota (jud. Bihor).

---

[1] T. L. Roşu, Colecţia arheologică a Liceului Nr. 1 din Oradea, în Revista Muzeelor, IV, 1967, 4, p. 354-355.

[2] Colecţia este deosebit de bogată şi reprezentativă pentru istoria municipiului Oradea şi împrejurimile acestuia. Există materiale arheologice adunate de la Oradea-Salca ca şi din alte puncte arheologice ale oraşului care pot fi atribuite epocilor neolitică, eneolitică, a bronzului, fierului, perioadei dacice şi romane, precum şi celei a migraţiilor şi evului mediu. Eşantioanele şi piesele expuse sunt extrem de tipice pentru perioadele amintite, făcând din această colecţie una foarte completă.

[3] Al. Vulpe, Die Äxte und Beile in Rumänien, II, München, PBF, Bd. IX, 5, 1975, Abb. 1/2.

[4] Idem., Abb. I/39, 52.

[5] Idem., Abb. 1/1-3, 5-6, 8-9, 11-12; 2/14-15.

[6] Idem., Tafel 4/39-43; 5/44-48A; 6; 7/54-57. Menţionăm că în colecţie a mai fost un topor cu braţe în cruce, actualmente pierdut, variantă a tipului Jászladány (Idem., Abb. 1/128) gab: T. L. Roşu, op. cit., Fig. 2 (jos). Aceeaşi piesă este semnalată şi de S. Dumitraşcu, Note privind colecţia arheologică a Liceului „Emanoil Gojdu“ din Oradea. Contribuţia profesorului T. L. Roşu la cunoaşterea şi salvarea patrimoniului cultural orădean, în Crisia, IX, 1979, p. 809, Pl. III/6; ca şi de acelaşi T. L. Roşu, în Oradea – Cetatea Bihor, străveche vatră românească, Oradea, 1992, p. 28, Pl. XXI/2.

[7] M. Petrescu-Dâmboviţa, Depozitele de bronzuri din România, Bucureşti, 1977, p. 39-51 (epoca mijlocie a bronzului).

[8] N. Boroffka, Die Wietenberg– Kultur. Ein Beitrag zur Erforschung der Bronzezeit in Südosteuropa, Bonn, 1994, planşa tipologică 30/16.

[9] Varianta este caracteristică epocii mijlocii a bronzului.

[10] M. Petrescu-Dâmboviţa, op. cit., p. 122, Fig. 288/3-6.

[11] T. L. Roşu, op. cit., p. 354-355, Fig. 2.

[12] S. Dumitraşcu, op. cit., p. 809.

[13] N. Chidioşanu, Note referitoare la prima epocă a fierului pe teritoriul municipiului Oradea, în Crisia, IX, 1981, p. 70.

[14] C. Kacsó, Precizări cu privire la câteva descoperiri de bronzuri din Bihor (I), în Crisia, XX, 1990, p. 27.

[15] C. Ilieş, în Istoria oraşului Oradea, Oradea, 1995, p. 38.

[16] M. Petrescu-Dâmboviţa, op. cit., loc. cit..

[17] Ibidem.

[18] Idem., p. 121-125.

[19] Idem., S. 51-73. O piesă asemănătoare publicată recent: N. Boroffka – S. A. Luca, Archäologische Metallfunde aus der Schulsammlung Beliu, Kr. Arad, în Bronzefunde aus Rumänien, PAS, Bd. 10, Berlin, 1995, p. 226, Abb. 1/15.