Author: Sabin Adrian Luca, Sibiu / Hermannstadt Universität

Revue: Apulum, 39, 2002, p. 31-56, ISSN 1013-428X.

NOI DESCOPERIRI DE PLASTICĂ ENEOLITICĂ

LA TĂRTĂRIA ŞI LUMEA NOUĂ, JUD. ALBA

…. ŞI CÂTEVA PROBLEME ALE TIPOLOGIEI ŞI CRONOLOGIEI ACESTORA [1]

Aşezările preistorice ce cuprind straturi neolitice şi eneolitice de la Tărtăria–Gura Luncii şi Alba Iulia–Lumea Nouă reprezintă, prin varietatea şi calitatea materialelor arheologice descoperite în cuprinsul lor, o piatră de încercare pentru orice cercetător care se ocupă cu studiul acestor perioade din Transilvania.

Aflându-se în zone agricole exploatate extrem de intens, materialele arheologice din cele două situri au fost şi sunt răscolite, scoase fortuit la suprafaţă. Din această cauză, cele două situri stau la baza unor colecţii particulare valoroase, dar au fost şi studiate, prin cercetări sistematice, de foarte multe ori. Rezultatele cercetărilor sistematice, dar şi a celor perieghetice, au adus celebritatea acestora.

Aşezarea de la Tărtăria este cunoscută în urma unor descoperiri întâmplătoare semnalate de M. Roska.[2] Situl arheologic de la Gura Luncii este cercetat sistematic, pentru prima dată, de K. Horedt între anii 1942–1943.[3] Următoarele săpături aparţin lui N. Vlassa şi s-au efectuat în anul 1961.[4] Ultimele săpături sistematice executate aici sunt cele din anul 1989. Aceste cercetări au fost conduse de I. Paul.[5]

**I. Descrierea plasticii neolitice şi eneolitice de la Tărtăria–Gura Luncii (colecţia Gheorghe Alungulesei)**

1. Fragment de statuetă (Pl. I/3; Foto 1/1). Se păstrează capul şi pornirea dinspre gât a corpului.

Fragmentul de statuetă este, după caracteristicile sale de bază, unul dintre cele mai timpurii din noul lot de la Tărtăria. Masca statuetei este evoluată şi uşor pentagonală. Ochii sunt redaţi prin două incizii, cea din dreapta feţei fiind mai oblică decât cea din stânga. Nasul este rotund, una dintre nări fiind realizată printr-o impresiune sub formă de lacrimă. Caracteristică foarte importantă pentru încadrarea cronologică a piesei, creştetul capului acesteia este tras spre spate, ca la atâtea alte reprezentări din Banat şi Transilvania, la acest orizont cronologic şi cultural.

Piesa este realizată dintr-o pastă brună, nisipoasă şi grosieră. Arderea la care a fost supusă statueta este bună.

Partea păstrată reprezintă zona superioară a unui „idol coloană” evoluat din cei atât de caracteristici culturii Starčevo-Criş şi întâlniţi mai ales la sfârşitul fazei timpurii a culturii Vinča.

2. Fragment de statuetă (Pl. I/4; Foto 1/5). Se păstrează capul.

Piesa prezintă o mască triunghiulară, cu nasul proeminent. Faţa este împărţită în două printr-o incizie foarte fină, întreruptă de nas. Creştetul piesei este teşit. După toate probabilităţile, privirea reprezentării era îndreptată în sus. Slipul din vechime al statuetei este căzut în totalitate.

Culoarea fragmentului este cărămizie, factura nisipoasă şi cu arderea slabă, coaptă.

Statueta poate aparţine, din punct de vedere cultural şi cronologic, unei faze a culturii Vinča, varianta transilvăneană.

3. Cap de statuetă (Pl. I/6; Foto 4/3).

După toate aparenţele, capul piesei nu are mască. Stilul de realizare a feţei (sprâncenele proeminente; ochii redaţi prin incizii puţin oblice faţă de nas; nasul redat realist, chiar şi nările fiind reprezentate prin două impresiuni; gura rotundă) ne indică faptul că piesa este realizată sub influenţa unei culturi extracarpatice (Gumelniţa, Sălcuţa, Precucuteni).

Fragmentul este brun, prezintă flecuri de ardere. Statueta este degresată cu nisip, pleavă şi are arderea foarte bună. Piesa este lustruită şi slipuită.

Reprezentarea poate fi încadrată cronologic şi cultural într-o etapă a culturii Petreşti sau, poate, Lumea Nouă..

4. Fragment de altăraş (Pl. II/3; Foto 1/2-3; 4/4).

Partea păstrată din altăraş are două picioare–postament şi o parte dintr-un mic recipient. De asemenea, se mai păstrează şi o protomă antropomorfă, cu mască pentagonală–rotunjită şi ochii aproape perpendiculari pe nas, redaţi prin incizii. De asemenea, constatăm redarea sprâncenelor cu precizie. Nasul protomei este proeminent şi prelung.

Piesa este de culoare cărămizie (interiorul vasului este negru), cu factura semifină, nisipoasă, spatulată şi cu arderea bună (secundară în urma unui incendiu, după câte se pare).

Altăraşul face parte dintre piesele nivelurilor eneolitice, după factură şi modul de realizare, poate Petreşti sau Lumea Nouă, de aici.

5. Fragment de statuetă (Pl. II/4; Foto 3/3) din care se păstrează capul.

Piesa avea pe faţă o mască pentagonală din care nu se mai păstrează partea inferioară, ruptă de mai mult timp. Ochii sunt redaţi prin incizii adânci, iar nasul este modelat sub forma unui gurgui de mici dimensiuni. De sub nas porneşte o altă incizie, adâncă. Nu ştim cât de mult va fi continuat aceasta. Bănuim că nu foarte mult, ea reprezentând mai mult ca sigur o nară. Ceafa statuetei este teşită. Sânii piesei sunt teşiţi

Reprezentarea este de culoare gălbuie, cu factura fină, nisipoasă. Piesa este slipuită şi cu arderea foarte bună.

Toate aceste caracteristici ne îndeamnă să atribuim fragmentul de statuetă nivelurilor târzii, eneolitice, din acest sit.

6. Fragment de statuetă (Pl. II/6; Foto 4/2).

Una dintre cele mai frumoase piese ale acestui lot i s-a păstrat doar torsul. Capul, braţele – de la umeri până la încheieturi – şi picioarele – din dreptul coapselor în jos – sunt rupte din vechime. Partea păstrată arată o grijă deosebită a autorului străvechi de a reda corect amănunte anatomice (de exemplu, numărul degetelor). După toate aparenţele aceasta era aşezată pe un tron asemenea multor statuete din cultura Tisa I.

Statueta este maronie cu slip cenuşiu şi arderea foarte bună (miezul piesei este negru). Piesa este degresată cu nisip fin.

Caracteristicile statuetei ne fac să o încadrăm, eventual, nivelurilor Petreşti sau Lumea Nouă din acest sit.

7. Cap (?) realizat dintr-o piatră de râu (Foto 1/6).

De la Tărtăria provine şi un bolovan de râu rotunjit, pe care se disting trăsăturile unei feţe de om. Aceasta are sprâncenele şi ochii semicirculari. Gura este, de asemenea, semicirculară, largă. Amănuntele de redare a feţei, mai degrabă groteşti decât realiste, chiar dacă schematizate, aşa cum este arta neoliticului în general, ne îndeamnă să gândim că ne aflăm – în cel mai fericit caz – în faţa unui joc al naturii.

Aşezarea preistorică de la Tărtăria–Gura Luncii este unul dintre cele mai importante situri arheologice transilvănene.[6] Am putea încadra, măcar tipologic, unele dintre piesele descoperite întâmplător aici în stratigrafia deja cunoscută.

Primele săpături sistematice efectuate în anii 1942–1943 publicate, cele ale lui K. Horedt[7], sunt – după cum ne-o arată ilustraţia articolului[8] – mult mai ample decât cele executate de N. Vlassa în anul 1961[9]. Acesta din urmă a mai adăugat secţiunilor şi suprafeţelor A, C, D, E şi BF, cercetate în anii 1942–1943, secţiunea H şi suprafaţa G, ambele executate în anul 1961.[10] Cercetările cele mai consistente sunt cele din suprafaţa G care a verificat, de fapt, profilurile suprafeţei C cercetate de savantul sibian.

K. Horedt ne spune că în săpătura A stratul de cultură are 1,15 m. Chiar dacă şi-a adâncit cercetările până la 2,80 m, acesta nu a mai găsit nimic. Cea mai interesantă observaţie a lui K. Horedt este cea după care ceramica turdăşană apare la orice adâncime.[11]

Alta este situaţia în săpătura B. Acum, stratul de cultură s-a adâncit până la 2,60 m, iar locuinţa adâncită descoperită cu acest prilej a fost cercetată până la 3,80 m.[12]

În săpătura C ceramica pictată pătrunde până la 1,40 m, ceramica turdăşană fiind prezentă, din nou, în toate nivelurile.[13]

În suprafaţa E s-a ajuns la pământul virgin la 3,20 m.[14]

După toate aceste săpături, K. Horedt denumeşte nivelurile descoperite (Tărtăria I – cu bordeie; Tărtăria IIa, b şi c – cu locuinţe de suprafaţă).[15] Foarte importantă este şi paralelizarea nivelului Tărtăria IIb cu Boian A, pe baza unui import ceramic.[16]

Săpăturile lui N. Vlassa au fost – după cum mai afirmam – doar verificări ale stratigrafiei cunoscute anterior. Concluziile lui N. Vlassa le-am folosit într-o lucrare foarte recentă pentru a paraleliza stratigrafia de la Tărtăria–Gura Luncii cu cea de la Turdaş–Luncă.[17]

Stratul 1 de la Tărtăria este similar – cel puţin în mare – cu nivelul I de la Turdaş–Luncă.[18] Stratul de cultură este subţire şi întrerupt, pe alocuri, în ambele situri, iar locuinţele sunt reprezentate prin bordeie cu foarte mult material arheologic.[19]

Cât priveşte încadrarea culturală a stratului 1 de la Tărtăria, ne putem permite să constatăm că între timp s-a demonstrat faptul că Tisa I clasică este contemporană cu Vinča C, ceea ce ridică un semn de întrebare la încadrarea – extrem de timpurie – propusă pentru stratul 1 de la Tărtăria (în care se află, după autorul citat, şi elemente Starčevo-Criş – de fapt, reminiscenţe ale acestei culturi semnalate pe seama apariţiei plevei tocate folosită ca degresant, paralelizate, în mare, cu Vinča A) paralelizat cu Vinča B₁ datorită prezenţei elementelor Tisa I ! Între timp s-a demonstrat că ultimul element genetic, cel Tisa I, este mai nou, paralel cu Vinča B₂(faza timpurie Tisa I) şi Vinča C₁ (faza clasică Tisa I).[20] Prezenţa plevei ca degresant este, după observaţiile noastre din staţiunile turdăşene cercetate în ultimii 10 ani, slabă dar consecventă. Punem aceasta pe seama dezvoltării întârziate a culturii timpurii vinciene, a perpetuării unor tehnologii arhaice de realizare a pastei ceramicii, observată de noi – de atâtea ori – în ultima vreme.

Gh. Lazarovici – care este şi cel mai bun cunoscător al realităţilor vinciene timpurii din România – observa, încă din anul 1979, că: La Tărtăria, în afara plasticii, . . ., nu au apărut elemente sigure Vinča A. Prin factura ceramicii, motive şi forme, descoperirile din nivelul I sunt mai târzii (n.n.) decât cele de la Balta Sărată I, Trnovačka, Banija, Aradac, staţiuni aparţinând orizontului Vinča A / B₁.[21] Acelaşi autor arăta, în continuare, că: În Transilvania . . .Cele mai multe elemente socotite Tisa, aparţin în prezent culturii Szakálhát, grupului Bucovăţ sau grupului Turdaş – dezvoltat independent de Vinča.[22]

Toate aceste observaţii concură la o încadrare mai târzie a stratului, poate într-o perioadă contemporană cu nivelul I de la Turdaş–Luncă, fiind încadrat, astfel, în cultura Turdaş, faza veche, sau puţin înaintea acesteia.

Analizând situaţia siturilor vinciene timpurii din Transilvania (Vinča A_1–3 şi B₁)[23] constatam că este posibil ca materialele de această factură din Transilvania să poată fi încadrate şi în momente cronologice mai noi, din cauza unui proces de regionalizare ce se va fi întâmplat în această provincie istorică a României. Din cauza fenomenului amintit, ca şi pentru faptul că legăturile cu zonele vinciene–mamă se vor fi rupt pentru aproximativ două sute de ani, neoliticul dezvoltat transilvănean îmbracă forme arhaice, de tradiţia vinciană timpurie, peste care se suprapune o ceramică pictată a cărei origini trebuie să o căutăm în zonele de NV şi V ale României.[24]

Stratul 2 de la Tărtăria, numit de N. Vlassa şi de „fază Turdaş–Petreşti”, are exclusiv locuinţe de suprafaţă[25], spre deosebire de aşezările de la Turdaş–Luncă (nivelul II – inferior este alcătuit din bordeie, doar nivelul II – superior fiind alcătuit din locuinţe de suprafaţă) şi Orăştie–Dealul Pemilor, punct X₂[26], în care nivelurile „clasice” turdăşene au un moment „de venire” (cu locuinţe adâncite) şi un altul, ulterior, de „sedentarizare” (cu locuinţe de suprafaţă).

Această observaţie ne sugerează minimum două idei, deosebite ca finalitate, în ceea ce priveşte judecarea stratigrafiei celor două staţiuni:

1. Fie că la Turdaş–Luncă existenţa celor două niveluri vechi de bordeie ar sugera două momente deosebite de venire şi – implicit – un posibil hiatus între acestea, observaţia pledând pentru vechimea mare a primelor bordeie din ambele situri, dar nu mai devreme de Vinča B;

2. Fie că la Tărtăria stratul 1 este legat prin aceeaşi relaţie (venire–sedentarizare) ca şi în nivelul II (sau intermediar) de la Turdaş–Luncă şi Orăştie–Dealul Pemilor, punct X₂ (faza veche – faza nouă) şi atunci acesta este Vinča B₂.

Aceste observaţii – ca şi cea conform căreia stratul 2 de la Tărtăria are 1 m grosime[27] – ar sugera că în el este cea mai bună stratigrafie pentru cultura Turdaş.

Stratul 3 de la Tărtăria este numit de N. Vlassa şi Petreşti–Turdaş.[28] Remarcăm, din nou, similitudinea dintre stratigrafia de la Turdaş–Luncă şi Tărtăria (nivelul III din prima staţiune aparţine culturii Petreşti A–B – poate A –, pe când stratul 3 de la Tărtăria aparţine, în mare, tot acestei faze).

Trebuie menţionată observaţia conform căreia: . . .la Tărtăria lipseşte un strat Petreşti pur, lipsit de elemente turdăşene, aşa cum găsim în aşezările Petreşti ce-şi încep existenţa mai târziu şi într-o zonă ce depăşeşte aria de maximă extensiune a culturii Turdaş. De altfel, I. Paul merge şi mai departe în monografia dedicată culturii Petreşti, domnia sa afirmând că: Convieţuirea Turdaş – Petreşti pare a fi fost de mai lungă durată în această zonă. Ea se încheie până la urmă, şi aici, cu generalizarea treptată a culturii Petreşti, sub forma unor aşezări de mare întindere şi cu o densă locuire, corespunzătoare fazelor mijlocii (A–B) şi, mai ales, târzii (B).[29] După cum putem observa, situaţia nu este de loc clară în ceea ce priveşte această convieţuire, aceasta părând – de cele mai multe ori – a se datora a cel puţin doi factori :

1. Antrenarea unor materiale arheologice turdăşene în urma construirii locuinţelor şi complexelor arheologice petreştene.

2. Preluarea unor motive incizate de către petreşteni, acestea având o evoluţie proprie în cadrul culturii Petreşti.

Stratul 4 de la Tărtăria este numit de acelaşi regretat cercetător clujan, Petreşti–Coţofeni. Domnia sa credea că dintr-un Petreşti târziu, neornamentat prin pictare, se poate trece la cultura Coţofeni.[30] Sigur că distanţa cronologică dintre cultura Petreşti, faza B, şi cultura Coţofeni este semnificativă – la nivelul cunoştinţelor noastre actuale –, fapt ce exclude validarea acestei teorii.

H. Dumitrescu observă faptul că purtătorii culturii Coţofeni preferă – cel puţin pentru fazele timpurii – acelaşi tip de habitat ca şi comunităţile neolitice de tip Turdaş sau Petreşti[31], observaţie care ni se pare semnificativă pentru definirea tipului economic caracteristic la sfârşitul eneoliticului.[32]

La toate aceste observaţii se pot adăuga şi cele obţinute în anul 1989, când nivelurile de locuire stabilite anterior s-au confirmat.

Toate aceste idei au fost reamintite cititorului avizat pentru a încerca să încadrăm cronologic şi cultural măcar unele dintre piesele colecţiei publicate cu acest prilej. Ne referim la piesele de la Pl. I/3-4, 6 ; II/3-4, 6. Luate după caracteristicile tipologico–stilistice de bază aceste statuete pot fi împărţite în cel puţin două loturi ce ar aparţine şi la două orizonturi cronologice distincte.

Lotul 1 cuprinde statuetele de la Pl. I/3-4 şi II/3-4. În interiorul lotului 1 s-ar putea distinge şi subloturi. Acestea sunt cerute de existenţa statuetei de la Pl. I/3 pe de o parte, a statuetelor de la Pl. I/4; II/4 pe de altă parte şi, în sfârşit, a altăraşului de la Pl. II/3.

Aceste subgrupe ar avea şi valenţe cronologice, subgrupa 1 fiind cea mai veche, prin piesa de la Pl. I/3. Pe baza unor statuete asemănătoare s-a cerut şi vechimea mare a complexului ritual descoperit de N. Vlassa la Tărtăria. [33] Acesta era alcătuit din 26 de statuete din lut ars, doi idoli cicladici de alabastru, o brăţară din scoică Spondylus şi trei tăbliţe cu semne incizate. Lângă acestea se aflau osemintele în dezordine ale unui individ de 35–40 ani trecute prin foc, iar altele sparte. N. Vlassa se gândea şi la o formă de canibalism ritual. [34]

Văzând cum arată piesele antropomorfe de lut din arealul vincian, la orizontul cronologic invocat, constatăm că statuetele antropomorfe de la Gornea[35], Balta Sărată[36] sau Liubcova[37] pot fi baza tipologică pentru statuetele din lotul de la Tărtăria, dar nici unele din cele invocate nu reprezintă o secvenţă atât de comprimată structural ca şi depozitul transilvănean. Impresia pe care o am este că acest complex – cel descoperit de N. Vlassa – este cu adevărat ritual şi nu are legătură cu stratigrafia cunoscută până acum în acest sit, mai precis cu stratul 1 –, groapa în care s-au depus piesele neţinând de straturile de locuire de la Tărtăria, ci de un moment mai vechi, localizat cronologic într-o etapă anterioară. Cei care au depus statuetele în groapă erau fie în trecere, fie au realizat un ritual de iniţiere sau consacrare ale cărui semnificaţii ne scapă, locul sacru nefiind locuit decât după ce s-a uitat care sunt semnificaţiile actului religios în sine sau când populaţia neolitică şi-a modificat ceva din modul specific de a se raporta la divinitate. Această modificare s-a împlinit o dată cu apariţia culturii Turdaş, aşa cum o definim noi astăzi.

De câte ori s-a analizat acest complex de cult a fost foarte greu ca el să se raporteze şi cronologic la stratigrafia de aici, tipologia statuetelor cerând o încadrare timpurie, iar ceramica nepermiţând, decât forţat, aceasta.[38] Credem că aici este cheia problemei încadrării cronologice a complexului ritual de la Tărtăria, dar şi a unor niveluri vechi a staţiunilor cu stratigrafie deja consacrată din Transilvania. Conservatorismul comunităţilor vinciene timpurii de aici – amintit deja – se poate observa atât în păstrarea unor caracteristici arhaice, vinciene vechi, în ceramica turdăşană dar, mai ales, în plastica ce apare în aceste staţiuni. Aceasta, cultura Turdaş, respectă, la un orizont cronologic Vinča B sau C, cutumele stabilite de vincieni încă din faza A a culturii lor, după ce aceştia le abandonaseră de mult în zonele de origine. Cum se poate explica altfel faptul că masca statuetelor din Transilvania este triunghiulară – sau uşor pentagonală –, simplă, în tot neoliticul dezvoltat, dar şi în cultura Turdaş, aşa cum este caracteristică doar în fazele timpurii ale culturii Vinča în Yugoslavia şi Banatul de S ?[39] Cum se poate explica faptul că toate statuetele vinciene şi turdăşene din Transilvania au ochii incizaţi după cel mai simplu tipar vincian, mult complicat în fazele dezvoltate şi finale ale culturii în zonele–mamă ?[40] Pentru exemple din Transilvania în sprijinul acestor observaţii nu mă pot referi decât la descoperirile stratigrafiate, din ultimul timp, de la Romos[41] şi Turdaş–Luncă [42], neuitând de descoperirile mai vechi de la Turdaş[43], dar şi de cele de la Tărtăria, publicate de N. Vlassa.

Emblematic este şi faptul că masca Statuetei de la Liubcova este triunghiulară, nu pentagonală cum ar cere-o orizontul cronologic şi cultural la care se încadrează piesa.[44] Tot pilduitor este şi exemplul aşezării de tip tell de la Chişoda Veche unde statuetele realizate într-un stil vechi, cu mască triunghiulară, apar în aceleaşi bordeie cu cele având mască pentagonală.[45] Deci, tipologia formelor de mască nu respectă întotdeauna – nici chiar în cultura Vinča – cutumele stabilite până acum drept reguli generale.

Lotul 2 cuprinde statuetele de la Pl. I/6 şi II/6.

Modul de schematizare a feţei în cazul piesei de la Pl. I/6 este apropiat de cel din culturile de la sud de Carpaţi [46] , chiar dacă maniera de lucru a statuetei păstrează certe influenţe locale.

În cazul celei de a doua piese (PL. II/6) observăm că suntem în faţa unei statuete ce provine, cu siguranţă, din nivelurile eneolitice de tip Petreşti din acest sit. Bustul îşi regăseşte analogii în cultura Vinča [47] , acest tip de statuetă putând să fie înrudită şi cu cele figurate pe tron, din cultura Tisa I [48] .

Ambele tipuri de piese arată deschiderea spre vest şi spre sud a lumii eneolitice transilvănene şi legăturile culturale şi – de ce nu ? – comerciale din epocă.

Probabil că aceste piese provin dintr-un nivel stratigrafic în care se produce o sinteză între elementele turdăşene, Lumea Nouă şi Petreşti.

¤

**II. Descrierea plasticii neolitice şi eneolitice de la Alba Iulia–Lumea Nouă (colecţia Gheorghe Alungulesei)**

Staţiunea de la Alba Iulia–Lumea Nouă este cunoscută din anul 1942 când, în urma unor construcţii edilitare, s-a descoperit un strat compact de arsură şi fragmente ceramice. În acelaşi an s-au făcut şi primele determinări asupra sitului arheologic. Cercetările arheologice propriu-zise s-au desfăşurat în anii 1944, 1945 şi 1947.[49] Următoarele săpături sistematice s-au desfăşurat în anul 1961.[50]

8. Fragment de statuetă (Pl. I/1; Foto 3/1-2) din care se păstrează doar capul.

Masca de pe faţa statuetei este pentagonală, arcuită. Ochii sunt incizaţi şi oblici. Nasul este realist, legat de sprâncene şi are o singură nară redată printr-o impresiune rotundă. Creştetul capului este teşit şi perforat vertical–transversal, din loc în loc.

Piesa este cărămizie, nisipoasă, fină şi cu arderea foarte bună.

Piesa poate aparţine nivelului celui mai vechi de la Lumea Nouă, mai precis culturii Vinča sau Turdaş.

9. Fragment de statuetă (Pl. I/2; Foto 2/1-2). Se păstrează corpul acesteia.

Piesa este modelată respectând calităţile realismului generalizat în neolitic şi eneolitic. Postamentul pe care este figurat bustul reprezintă picioarele. La baza acestuia se află două incizii scurte, paralele şi suprapuse. Postamentul prezintă o alveolare rotundă la partea sa inferioară. Sânii, care trădează sexul feminin ai reprezentării – la fel ca şi fesele, ferm reprezentate –, sunt modelaţi realist, fiind figurate până când şi sfârcurile acestora. Pe spatele statuetei se pot observa mai multe incizii. Către fese sunt două incizii, dinspre care pornesc spre umeri incizii reprezentând un triunghi cu vârful în jos, umplut cu o reţea complicată de incizii scurte. Braţele reprezentării sunt desfăcute în lateral.

Acest fragment de statuetă ne sugerează faptul că, uneori, inciziile ce sunt realizate pe piesele neolitice sau eneolitice pot să reprezinte nu numai părţi de vestimentaţie ci chiar tatuaje.

Reprezentarea este cărămizie, nisipoasă, semifină şi cu arderea bună.

Piesa poate aparţine nivelurilor timpurii din situl de la Lumea Nouă, mai precis culturii Vinča sau Turdaş.

10. Fragment de statuetă (Pl. I/5; Foto 4/1). Din piesă se păstrează capul şi o parte din corp.

Aceasta este una dintre cele mai realiste piese din lotul Lumea Nouă. Masca ce-i acoperă faţa este triunghiulară. Trăsăturile feţei sunt deosebit de realist redate, aidoma unui portret. Creştetul piesei este teşit şi perforat vertical–transversal din loc în loc. Mai mult, pe părţile extrem–laterale ale piesei există două „agăţători” perforate. Din piesă s-a păstrat şi sânul drept, teşit, precum şi umărul din dreapta pe care se pot distinge nişte „văluriri” care reprezintă, în viziunea noastră, modul de redare al părţii superioare a îmbrăcămintei.

Statueta este brun–cenuşie, degresată cu nisip şi pleavă şi cu arderea slabă, coaptă.

Piesa poate aparţine nivelului cu acelaşi nume din aşezarea de unde provine lotul de statuete.

11. Fragment de statuetă (Pl. II/1; Foto 1/4). Piesa prezentată reprezintă o parte din tors.

Partea păstrată din statuetă are atribute sexuale feminine şi anume sânii redaţi prin două gurguie ascuţite şi fesele modelate proeminent. La această piesă fesele sunt despărţite printr-o incizie adâncă. Pe spatele reprezentării se poate distinge un capăt de incizie oblică (parte din inciziile care figurau părul ?).

Piesa este neagră, semifină, nisipoasă şi cu arderea bună.

După factură şi caracteristicile generale statueta poate proveni din nivelurile culturii Lumea Nouă sau, poate, culturii Turdaş.

12. Fragment de statuetă (Pl. II/2; Foto 2/3). Piesa prezentată reprezintă o parte din tors păstrat de la gât până către primul sfert al coapselor.

Reprezentarea este ornamentată cu incizii dispuse după cum urmează. Pieptul prezintă un triunghi incizat cu vârful în jos. În interiorul său sunt incizii paralele cu una dintre laturi. Spatele prezintă trei incizii unghiulare, paralele, ce pornesc dinspre fese cu vârful în sus. Dinspre umeri pornesc alte incizii unghiulare dispuse invers. Aceste incizii pot să reprezinte o piesă de îmbrăcăminte (cămaşă). Lucru inedit, piesa prezintă o umflătură modelată plastic la partea inferioară a torsului şi nu are modelate fesele. Aceste amănunte ne îndeamnă să considerăm statueta ca fiind masculină, una dintre puţinele cu acest sex din neolitic şi eneolitic.

Braţele statuetei sunt modelate orientate în lateral, fiind perforate.

Piesa este neagră la culoare, semifină, nisipoasă şi cu mică folosită ca degresant în pastă. Arderea la care a fost supusă este arderea bună.

Reprezentarea poate fi considerată ca aparţinând culturii Lumea Nouă sau, poate, culturii Turdaş.

13. Fragment de statuetă (protomă ?) (Pl. II/5; 2/4).

Ataşarea reprezentării la un vas a făcut ca modul de simbolizarea a atributelor sale esenţiale să fie foarte schematizate. Privirea reprezentată prin ochii incizaţi este orientată în sus, nasul este prelung, nările sunt realizate prin două impresiuni rotunde. Inciziile de pe pieptul şi spatele protomei sugerează „înfăşarea” acesteia.

Piesa este cărămizie, semifină, nisipoasă şi cu arderea foarte bună.

După factură şi caracteristicile generale statueta poate proveni din nivelurile culturii Lumea Nouă sau, poate, culturii Turdaş.

Acest articol ne permite să emitem şi unele opinii care nici nu mai trebuie justificate prin trimiteri bibliografice deoarece sunt un bun comun pentru cei care cunosc realităţile neoliticului şi eneoliticului din Banat, Crişana şi Transilvania.

Observaţia de la care pornim este cea după care statuetele întregi apar extrem de rar în perioada străveche. Este clar, după noi, că această observaţie se poate transforma într-o axiomă, într-o regulă strictă a comunităţii neolitice sau eneolitice. Dacă statuetele întregi sunt mai dese în neoliticul timpuriu (mai ales cele de tip „Venus”, dar atenţie, acestea au şi atribute falice evidente), o dată cu neoliticul dezvoltat şi cu eneoliticul acestea sunt tot mai rare. Puţinele descoperite întregi sunt aşa – în mod cert – datorită unor întâmplări.

Cum sunt rupte statuetele ?

Există mai multe modalităţi de rupere a capului de trunchi, dar şi de fragmentare a trunchiului căruia în prealabil i s-a îndepărtat capul. Dar să vedem, mai departe, care sunt variantele acestui ritual.

Capul este secţionat de corp prin mai multe procedee:

- Prin prinderea într-o mână a corpului şi în cealaltă a capului şi, mai apoi, prin răsucirea s-au smulgerea capului; dacă acesta – capul – a fost modelat separat şi prins de corp prin procedeele la îndemână în epocă, acesta rămâne întreg;

- Prin lovirea capului statuetei de un obiect tare; în acest caz capul statuetei se desprinde la fel ca mai sus, dar părţi ale capului (ceafa, creştetul, părţi din mască) se desprind;

- Prin lovirea capului de un suport elastic (duşumea, pământ etc.); în acest caz capul se poate desprinde alături de părţi din umerii statuetei, secţionarea acestuia nemaifiind atât de clară faţă de restul corpului;

- Prin aruncarea statuetei; în acest caz, secţionarea capului survine în urma unei întâmplări, deci desprinderea părţii anatomice amintite nu mai rezultă după reguli bine stabilite înainte;

- În sfârşit, ruperea statuetei se poate datora şi unor intervenţii ulterioare.

Corpul, o dată secţionat, poate fi şi el, la rândul său, resecţionat:

- Printr-una dintre metodele enumerate mai sus se secţionează, de obicei, picioarele de restul corpului; această acţiune are drept rezultat ruperea picioarelor / postamentului sub fese, care rămân cu torsul.

Mâinile, ca parte a torsului statuetelor, se rup în mai multe moduri:

- În cazul în care sunt modelate în lateral, schematizate, braţele se rup în dreptul perforaţiilor în cazul în care acestea există sau se desprind în zona lipirii de corp;

- În cazul în care acestea sunt modelate realist acestea se desprind în aşa mod încât se pierd braţele şi antebraţele;

- Modalităţile de rupere a mâinilor survine tot în urma unor gesturi ca mai sus.

De cele mai multe ori, procesul de rupere, distrugere a statuetelor este intenţionat, desfăşurat raţional.

CATALOGUL PLANŞELOR

Pl. I. Tărtăria–Gura Luncii şi Alba Iulia–Lumea Nouă. Plastică eneolitică din colecţia Gheorghe Alungulesei.

1. Alba Iulia–Lumea Nouă. Fragment de statuetă. Cap. Cărămizie, nisipoasă, fină, cu arderea foarte bună.

2. Alba Iulia–Lumea Nouă. Fragment de statuetă. Corp. Cărămizie, nisipoasă, semifină, cu arderea bună.

3. Tărtăria–Gura Luncii. Fragment de statuetă. Cap şi pornirea corpului. Brună, nisipoasă, grosieră, cu arderea bună.

4. Tărtăria–Gura Luncii. Fragment de statuetă. Cap. Cărămizie, nisipoasă, cu arderea slabă, coaptă.

5. Alba Iulia–Lumea Nouă. Fragment de statuetă. Cap şi o parte din corp. Brun–cenuşie, degresată cu nisip şi pleavă, cu arderea slabă, coaptă.

6. Tărtăria–Gura Luncii. Cap de statuetă. Brună cu flecuri de ardere, degresată cu nisip şi pleavă, cu arderea foarte bună, lustruită şi slipuită.

Pl. II. Tărtăria–Gura Luncii şi Alba Iulia–Lumea Nouă. Plastică eneolitică din colecţia Gheorghe Alungulesei.

1. Alba Iulia–Lumea Nouă. Fragment de statuetă. Parte din trunchi. Neagră, semifină, nisipoasă, cu arderea bună.

2. Alba Iulia–Lumea Nouă. Fragment de statuetă. Parte din trunchi. Neagră, semifină, nisipoasă, mică, cu arderea bună.

3. Tărtăria–Gura Luncii. Fragment de altăraş. Cărămiziu (interiorul vasului negru), semifin, nisipos, spatulat, cu arderea bună (secundară).

4. Tărtăria–Gura Luncii. Fragment de statuetă. Cap. Gălbuie, fină, nisipoasă, slipuită, cu arderea foarte bună.

5. Alba Iulia–Lumea Nouă. Fragment de statuetă (protomă ?). Cărămizie, semifină, nisipoasă, cu arderea foarte bună.

6. Tărtăria–Gura Luncii. Fragment de statuetă. Maronie, slip cenuşiu, cu arderea foarte bună (miezul piesei este negru).

ABREVIERI BIBLIOGRAFICE

Periodice

AAASH – Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae, Budapesta.

AAC – Acta Archaeologica Carpathica, Cracovia.

AB(SN) – Analele Banatului (serie nouă), Timişoara.

ActaMN – Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca.

ActaMP – Acta Musei Porolissensis, Zalău.

AD –

AÉ – Archaeologiai Értesitö, Budapesta.

AICSU – Anuarul Institutului de Cercetări Socio–Umane, Sibiu.

APA – Acta Praehistorica et Archaeologica, Berlin.

Apulum – Acta Musei Apulensis, Alba Iulia.

AR – Archaeometry in Roumania, Bucureşti.

AttiX – Atti del X Simposio Internaţionale sulla fine del Neolitico e gli inizi dell'Etá del Bronzo in Europa (în volumul Il passagio del neolitico all'etá del Bronzo nella regione Alpine), Lazise – Verona, 8–12 aprile, 1980.

AVSL – Archiv des Verains für Siebenbürgische Landeskunde, Neue Folge, Hermannstadt/Sibiu.

Balcanica – Balcanica. Annuaire de L'Institut des études Balkaniques, Belgrad.

Banatica – Banatica, Reşiţa.

BA – Biblioteca de arheologie. Institutul de arheologie, Bucureşti.

BAI – Bibliotheca Archaeologica Iassiensis, Iaşi.

BBAMÉ – Á Béri Bálogh Adam Muzeum Évkőnyvé, Székszárd.

BCSS – Buletinul cercurilor ştiinţifice studenţeşti, Alba Iulia.

BHAB – Bibliotheca Historica et Archaeologica Banatica, Timişoara.

BMA – Bibliotheca Musei Apulensis, Alba Iulia.

BMN – Bibliotheca Musei Napocensis, Cluj-Napoca.

CA – Comori arheologice, Bucureşti.

CB – Caiete Banatica – seria arheologie, Reşiţa.

CCA – Cronica Cercetărilor Arheologice, Bucureşti.

CCDJ – Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos, Călăraşi.

CI – Cercetări istorice, Iaşi.

CISPP 2 – Actes VIII CISPP (Congresul internaţional de ştiinţe pre- şi protoistorice), Belgrad.

ComSA – Comunicări. Seria arheologie, Craiova.

Corviniana – Corviniana. Acta Musei Corvinensis, Hunedoara.

Corresp. – Correspondenzblatt der Deutschen Gesselschaft für Anthropologie, Ethnologie und Urgeschichte, Berlin.

Crisia – Crisia, Oradea.

Cumidava – Cumidava, Braşov.

Dacia – Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, Bucureşti.

DaciaNS – Dacia. Revue d'archéologie et d'histoire ancienne, Nouvelle Série, Bucureşti.

DolgSz – Dólgózatók a Szegedi Jószef Tudományegyetem Archaeologiái Interzeből, Szeged.

Drobeta – Drobeta, Drobeta-Turnu Severin.

ÉrdMúz – Érdély Múzeum, Cluj.

ForVL – Forschungen zur Volks- und Landeskunde, Sibiu.

FRP – Festschirft für Richard Pittioni, Viena.

FU – Freiburger Universitätsblätter, Freiburg.

HTRTÉ – A Hunyadmegyei Történelmi és régészeti Társulat Évkönyve, Deva.

Germania – Germania. Anzeigen der Römisch–Germanischen Kommision des Deutschen Archäologischen Instituts, Frankfurt.

Godišnyak – Godišnyak, Centar za balkaniloska ispitivanja, Beograd.

ITSR – Istorie şi tradiţie în spaţiul românesc, Sibiu.

JAMÉ – Jósa András Múzeum Évkönyve, Nyiregyháza.

KözlC – Közlemények, Cluj.

LNMDR – The Late Neolithic of the Middle Danube Region, Timişoara.

LNTR – The Late Neolithic of the Tisza Region, Budapesta – Szolnok.

Marisia – Marisia. Studii şi materiale, Târgu Mureş.

MCA – Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti.

MCD – In memoriam Constantini Daicoviciu, Cluj.

MemA – Memoria antiquitatis, Piatra Neamţ.

MemMCSN – Memoria Museo Civico Stato Nationale, Verona.

Mitteilungen – Mitteilungen aus dem Baron Brukenthalischen Museum, Sibiu.

MFMÉ – A Móra Ferenc Múzeum Évkönyve, Szeged.

MN – Muzeul Naţional, Bucureşti.

OrăştieFD – Orăştie. Fragmentarium documentar, Orăştie.

PBF – Prähistorische Bronzefunde.

Peuce – Peuce, Tulcea.

PMJH – Publicaţiile Muzeului Judeţean Hunedoara, Deva.

Pontica – Pontica, Constanţa.

PPS – Proceedings of the Prehistoric Society, Cambrige.

PZ – Prähistorische Zeitschrift, Berlin.

RA – Rassegna di Archaeologia (L'Etá del Rame in Europa), 7, Firenze, 1988.

RC – Rubané et Cardial, Liège, 1990.

RevMuz – Revista Muzeelor, Bucureşti.

RTIH – Rellation Thraco–Illyro–Helleniques, Bucureşti 1994.

Sargetia – Sargetia. Acta Musei Devensis, Deva.

SAA – Studia Antiqua et Archaeologica, Iaşi.

SC – Studii şi comunicări, Sfântu Gheorghe.

SCIV(A) – Studii şi comunicări de istorie veche (şi arheologie), Bucureşti.

SIBan – Studii de istorie a Banatului, Timişoara.

SIT – Studii de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca.

StComB – Studii şi Comunicări Brukenthal, Sibiu.

StComCar – Studii şi Comunicări de etnografie şi istorie, Caransebeş.

StComSM – Studii şi Comunicări. Satu Mare, Satu Mare.

StUnivBB – Studia Universitatis Babeş–Bolyai, Series Historiae, Cluj.

StUnivBBT – Studia Universitatis Babeş–Bolyai, Theologia graeco–catholica Varadiensis, Oradea.

StŽ – Studijné Žvesti, Nitra.

TÉG (red.) – G. Téglás, Hunyadvármegye Története (I, Hunyadvármegye földejének története az őskortól a honfoglalásig), Budapesta 1(1902).

Tib – StComC – Tibiscum – Studii şi comunicări Caransebeş, Caransebeş.

Tibiscus – Tibiscus, Timişoara.

VAH – Varia Archaeologica Hungarica. Neolithic of Southeastern Europe and ist near Eastern Connections, Szolnok – Szeged.

VCRCC – The Vinča Culture, its Role and Cultural Connections, Timişoara.

VPMIST – Viaţă privată, mentalităţi colective şi imaginar social în Transilvania, Oradea – Cluj-Napoca.

VW – Vinča and its World, Belgrad.

Zf.E – Zeitschrift für Ethnology, Berlin.

Ziridava – Ziridava, Arad.

Literatură

ALDEA 1968 – Aldea I. Al., O statuetă cu cap mobil de la Petreşti. Sargetia 5 (1968) 11-13.

BĂLĂNESCU 1979 – Bălănescu D., StComCar (1979) 33-41, 9 planşe.

1982 – StComCar 4 (1982) 113-120.

BERCIU 1968 – Berciu I., Apvlvm 7 (1968, 1) 53-60.

BERCIU–BERCIU 1949 – Berciu D., Berciu I., Apvlvm 3 (1949) 1-43.

COMŞA 1971b – Comşa E., Banatica 1 (1971) 85-89.

1995 – Statuetele antropomorfe din epoca neolitică pe teritoriul României. BA 13, Bucureşti (1995).

DRAŞOVEAN 1996 – Draşovean Fl., Cultura Vinča târzie (faza C) în Banat. BHAB 1 (1996).

DUMITRESCU 1968 – Dumitrescu Vl., Arta neolitică în România. Bucureşti (1968).

1974 – Arta preistorică în România. Bucureşti (1974).

1980 – The Neolithic Settlement at Rast (South-West Oltenia, Roumanie). BAR 72 (1980).

1987–1988 – ActaMN 24–25 (1987–1988) 29-68.

HEGEDÜS–MAKKAY 1987 – Hegedüs K., Makkay J., Véstö–Mágor. LNTR (1987) 85-104.

HOREDT 1949 – Horedt K., Apvlvm 3 (1949) 44-69.

KALMAR 1999 – Kalmar Z., Neo–Eneoliticul din Transilvania. Cluj-Napoca (1999).

KOREK 1987 – Korek J., Szegvár–Tüzköves. LNTR (1987) 47-60.

1989 – Die Theiss-Kultur in der Mittleren und Nordischen Theissgegend. Budapesta (1989).

LAZAROVICI 1970 – Lazarovici Gh., Cultura Vinča A în Banat. ActaMN 7 (1970) 473-488.

1971b – Faza a IV-a a culturii Starčevo-Criş în Banat. ActaMN 8 (1971) 409-413.

1971c – Difuziunea unor civilizaţii neolitice la Dunărea de Jos. Pontica 4 (1971) 31-40.

1973a – Tipologia şi cronologia culturii Vinča în Banat. Banatica 2 (1973) 25-56.

1975 – ActaMN 12 (1975) 13-34.

1977c – Gornea–Preistorie. CB 5 (1977).

1979 – Neoliticul Banatului. BMN 4 (1979).

LAZAROVICI–KALMAR 1991 – Tărtăria. Cluj-Napoca (1991).

LAZAROVICI–STRATAN 1973 – Lazarovici Gh., Stratan I., ActaMN 10 (1973) 455-464.

LAZĂR 1974–1975 – Lazăr A., Sargetia 11–12 (1974–1975) 11-18.

LEKOVIĆ 1990 – Leković V., The vinčanization of Starčevo Culture. VW (1990) 67-74.

LUCA 1989(1990) – Luca S. A., Apvlvm 26 (1989 / 1990) 49-54.

1990 – Banatica 10 (1990) 6-44.

1991 – BAI 4 (1991) 266-271.

1994 – SCIVA 45 (1994, 4) 363-367.

1995 – ForVL 38 (1995, 1 – 2) 85-90.

1995–1996 – Sargetia 26 (1995–1996, 1) 45-62.

1997 – Aşezări neolitice pe valea Mureşului (I). Habitatul turdăşean de la Orăştie–Dealul Pemilor (punct X₂). Alba Iulia, BMA 4 (1997).

1997a – Un complex ritual de la Turdaş–Luncă (jud. Hunedoara). Apvlvm 34 (1997) 37-42.

1998 – Liubcova–Orniţa. Monografie arheologică. Târgovişte (1998).

1999 – Apvlvm 36 (1999) 5-33.

2000 – SAA 7 (2000) 90-120.

2001 – Apvlvm 38 (2001, 1) 27-54.

2001a – Festschrift für Gheorghe Lazarovici. BHAB 30 (2001) 123-191.

LUCA–CIUGUDEAN–ROMAN–DRAGOTĂ 2000 – Luca S. A., Ciugudean H., Roman C., Apvlvm 36 (2000, 1) 1-50.

2000a – Angvstia 5 (2000) 37-72.

LUCA–DRAGOMIR 1987 – Luca S. A., Dragomir I., Banatica 9 (1987) 31-42.

1989 – DaciaNS 33 (1989) 229-234.

LUCA–IERCOŞAN 1998 – Luca S. A., Iercoşan N., AB(SN) 6 (1998) 153-166.

LUCA – ILIEŞ – BULZAN 2000 – Luca S. A., Ilieş C., Bulzan S., StUnivBBT 45 (2000, 1) 109-163.

MAKKAY 1990 – Makkay J., A tartariai leletek. Budapesta (1990).

MILOJČIĆ 1965 – Milojčić Vl., Germania 43 (1965) 261-273.

MOROZ 1983 – Moroz M.-P., Banatica 7 (1983) 53-58.

PAUL 1969 – Paul I., StComB 14 (1969) 33-88.

1992 – Cultura Petreşti. Bucureşti (1992).

1995 – Vorgeschichtlische Untersuchungen in Siebenbürgen. Alba Iulia (1995).

RACZKY 1987 – Raczky P., LNTS (1987) 61-84.

ROSKA 1928 – PMJH 3–4 (1928) 3-27.

1941 – Die Sammlung Zsófia von Torma. Cluj (1941).

1942 – Érdély régészeti repertoriumá. Cluj (1942).

STANKOVIĆ 1986 – Stanković S., The Altars and Prosopomorphic Lids from Vinča. Belgrad (1986).

TASIĆ 1973 – Tasić N., Neolitska Plastika. Belgrad (1973).

TASIĆ–TOMIĆ 1969 – Tasić N., Tomić E., Crnokalačka Bara. Naselje starčevacke i vinčanske kulture. Kruševac–Belgrad (1969).

VASIĆ 1936 – Vasić M. M., Preistorička Vinča. Belgrad (1936, 3).

VLASSA 1962 – Vlassa N., StUnivBB (1962, 2) 23-30.

1963 – DaciaNS 7 (1963) 485-494.

1966 – Sargetia 4 (1966) 9-16.

1970 – ActaMN 7 (1970) 3-39.

1971 – Apvlvm 9 (1971) 21-63.

1976 – Neoliticul Transilvaniei. BMN 3 (1976).

1987 – The Late Neolithic of the Tisza Region. Budapesta–Szolnok (1987).

[1] Materialele arheologice descrise cu acest prilej se află în colecţia personală Gheorghe Alungulesei. Ele au fost recoltate în urmă cu mai mulţi ani, în urma unor periegheze succesive efectuate pe cele două mari situri neolitice transilvănene. Piesele sunt păstrate la locuinţa descoperitorului.

[4] VLASSA 1962, 23-30; 1963, 485-494; 1976, 28-43.

[5] Din colectivul de cercetare au mai făcut parte şi Al. Aldea, H. Ciugudean, Fl. Draşovean şi S. A. Luca.

[23] LUCA–CIUGUDEAN–ROMAN–DRAGOTĂ 2000; 2000a; LUCA 2001, 97-124.

[24] LUCA – ILIEŞ – BULZAN 2000; LUCA 2001, 124-139; 2001a; 2001b.

[26] LUCA 1997b. Locuinţele fazei vechi sunt adâncite, iar cele ale fazei noi sunt de suprafaţă.

[35] BĂLĂNESCU 1979; pentru încadrarea cronologică şi culturală: LAZAROVICI 1977..

[36] BĂLĂNESCU 1982; pentru încadrarea cronologică şi culturală: LAZAROVICI 1975.

[42] LUCA 1997a; 2001, 81, 88-91, Fig. 6; 7/7.

[44] LUCA–DRAGOMIR 1987; 1989; LUCA 1989(1990); 1991.

[46] DUMITRESCU 1974, Fig. 243, 251/1, 259- 261.

[47] TASIĆ 1973, T.XLVII/179; LIII; LXI; LXVIII.

[48] KOREK 1987, 53-57, Fig. 14-16; RACZKY 1987, Fig. 32-35, 37; HEGEDÜS–MAKKAY 1987, Fig. 7-10; X X X 1987, copertă; vase de acelaşi tip se întâlnesc şi în cultura Gumelniţa: DUMITRESCU 1974, Fig. 256-258..